3 arte divinatorii misterioase: catoptromanția, hidromanţia și cristalomanţia

Cu mii de ani înaintea epocii contemporane, înțelepții ascultau grasul izvoarelor sau ale râurilor, șoptindu-le cum va arăta viitorul, sau scrutau strălucirea pietrelor prețioase, spre a pătrunde în lumea de mâine.

Copacii le vorbeau acestor mediatori străvechi între zei și oameni, mediatori capabili în egală măsură să înțeleagă graiul șerpilor, al lupilor sau al păsărilor. 

Majoritatea acestor arte divinatorii își au originea în aceste vremuri străvechi.

Catoptromanția

Omul a fost fascinat de obiectele care îi reflectă propria înfățișare încă de când și-a văzut pentru prima oară chipul în apă. Probabil că aceasta este originea unei mulțimi de superstiții care s-au creat în jurul oglinzilor.

În mitologia greacă, Narcis, fiul zeului râului Cephisus și a nimfei Liriope, era un tânăr frumos, iubit de multe nimfe, cărora le respingea dragostea. 

Într-o zi, chinuit de sete, Narcis s-a oprit pe malul unui izvor în care și-a văzut reflexia și s-a îndrăgostit de propria lui persoană. 

El a rămas pe malul apei, privindu-se necontenit până când a murit. Când nimfele au auzit ce se întâmplase, au venit la izvor, dar nu au găsit trupul lui Narcis, ci o floare care poartă de atunci numele lui.

Istoria ghicitului în oglindă

În Siberia, șamanii Tungus întrebuințau oglinzile de cupru pentru a chema spiritele. În Grecia Antică, oglinda era simbolul Afroditei, care era reprezentată deseori cu oglinda în mână. Preotesele vrăjitoare din Thessalia, tot în Grecia Antică, își scriau mesajele mistice pe oglindă, cu sânge de om!

Unele culturi merg mai departe și spun că oglinzile are trebui acoperite și pe timp de noapte, când oamenii dorm, pentru a fi siguri că sufletul rătăcitor al unui visător nu rămâne prins într-o oglindă. 

La sârbo-croați, oglinda era îngropată cu cel decedat, pentru a preveni rătăcirea sufletului și împiedicarea oamenilor răi să învie.

În Japonia, Kagami, oglinda reprezintă simbolul purității absolute a sufletului nepătat. La evrei, este important să se acopere toate oglinzile în casa unde a decedat un om. 

Se spune că, dacă oglinzile nu sunt acoperite, spiritul celui decedat poate rămâne blocat într-una dintre oglinzi și nu mai poate să treacă în lumea de dincolo.

Credința despre sufletele văzute în oglindă poate explica de ce, în poveștile despre vampiri, aceștia nu pot fi văzuți într-o oglindă. Dacă vampirul este o ființă deja moartă, el nu are suflet, prin urmare nu se poate reflecta într-o oglindă.

Ce este catoptromanția?

Arta prezicerii în oglindă, pe care specialiștii au denumit-o catoptromanție, datează chiar înainte de apariția oglinzilor de bronz. 

Catoptromanția se înrudește cu hidromanția, care întrebuințează partea ce reflectă a apei și cristalomanția, care folosește cristale. Şi cum ocultismul s-a perpetuat, din Antichitate, rezistând și în Evul Mediu, în pofida cumplitelor persecuții, această artă se practică și astăzi în toată lumea.

În țara noastră, se ghicește în oglindă mai ales în ajunul marilor sărbători, cum ar fi Anul Nou, Sângeorzul, Sânzienele, Sântandrei etc. Iată cum își ghicesc viitorul tinerele din Bucovina, obicei consemnat de marele folclorist Simion Florea Marian:

Se strâng mai multe fete la un loc (…) și-și iau câte o lumină (lumânare – n.n.) și o oglindă cu sine și se duc la prohod și se uită în oglindă și zic că văd pe acela după care au să se mărite; iau o lumină de cununie a unei femei măritate și o oglindă și merg la fântână. După aceea, întorcând oglinda cu fața spre fântână, se zice că văd pe viitorul bărbat pe deasupra apei; fetele iau o lumină de cununie și o oglindă și merg la miezul nopții (…) la un izvor sau fântână, aprind lumina, țin oglinda spre fundul apei și cată înlăuntru. Ele zic că văd atunci pe ursitorii lor, dacă ar fi să se mărite în anul ce urmează; iau o lumânare și o oglindă și se duc la fântână și aprind lumânarea și pun oglinda cu fața deasupra apei, și care are să le fie soțul se arată în oglindă. Şi iarăși zic că, dacă are să fie negricios, atunci li se arată negru, iar dacă are să fie albineț, atunci li se arată alb.

Tot fetele din Bucovina, inclusiv din Nordul acestui ținut, aduc o cofă cu apă și, punând-o în fața casei sau în tindă, înconjoară casa de trei ori. Apoi, aducând o oglindă și o lumânare aprinsă, pun oglinda pe cofă și, ținând lumânarea în mână, privesc în apă și în oglindă și-și văd ursitul atât în cofă cât și în oglindă. 

Alte fete pun o oglindă în fața lor și alta în spate, apoi aprind lumânări sfințite de la Paște și, privind în oglinzi, își zăresc ursitorii. 

O fată care dorește să-și vadă ursitul, ca și ceea ce i se va întâmpla în timpul ce-a mai rămas până la Anul Nou, nu mănâncă nimic într-o zi, iar spre miezul nopții pune două oglinzi, una în fața alteia, iar între ele pune patru lumânări aprinse, două de-o parte și două de alta; apoi se așează în spatele unei oglinzi și privește fix, printre lumânări, în cealaltă, fără să clipească. 

În vremea această, fata trebuie să fie singură în casă. Ursitul și tot ce i se va întâmpla până la Anul Nou i se vor arăta limpede în oglindă.

Catoptromanția și datinile românești

În unele sate, fata ia două lumânări ce au ars numai în Noaptea Învierii, le aprinde și se așează între ele înaintea oglinzii. În acest răstimp, fata este complet îmbrăcată în alb. 

Unele fete, după ce și-au văzut viitorul în oglindă, mai rostesc și descântece. 

Psihologii din zilele noastre nu resping cu totul catoptromanția, ci apreciază puterea suprafețelor strălucitoare, ce fac să apară, sub formă de viziuni, intuițiile și presentimentele pe care le ascunde subconștientul.

La români, această artă este atestată încă din vremea geto-dacilor, căci aproape toate străvechile oglinzi descoperite de arheologi poartă inscripții magice. 

Astfel, pe câteva rame de plumb pentru oglinzi, descoperite la Celei-Corabia, județul Olt, scrie: FORMASO BIST MIN FECIT, ceea ce în limba tracă înseamnă „Cea mai frumoasă m-am făcut; Cea mai frumoasă să mă fac!” 

Tot în ruinele cetății de la Celei-Corabia, numită de geți SUCIDAVA, a fost descoperită și o oglindă de sticlă, cu rama de plumb, decorată pe amândouă fețele, pe care sunt încrustate aceste scurte versuri:

TRIL KALE
TE KALO
MIN ALO

Versurile de mai sus se pot traduce astfel: „Între frumoase, cea (mai) frumoasă eu sunt (să fiu)!”

Nu numai mitofolclorul ia în seamă oglinda, ci și arta românească modernă. 

Astfel, unul dintre primii noștri poeți culți, Alecu Văcărescu, a scris, printre altele, și aceste minunate versuri de dragoste:

Oglinda, când ți-ar arăta,
Întreagă frumusețea ta,
Atunci, și tu, ca mine,
Te-ai închina la tine.

În celebra poezie a lui George Coșbuc, La oglindă, delicata ustensilă îi este favorabilă fetei care se privește în ea:

Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

Marele poet și cercetătorul miturilor noastre străvechi, Lucian Blaga, a semnat și Oglinda din adânc:

Când mă privesc într-o fântână,
știu că-n adâncuri foste mume
îmi țin oglindă, ochi de lume.
Când mă privesc într-o fântână,
Îmi văd și soarta, uit de nume.

Întorcându-ne în Evul Mediu, de unde am păstrat multe legende și basme, aflăm despre Caterina de Medici că ar fi avut o oglindă în care putea să vadă ce se petrecea în Franța și în țările vecine, acestea fiind de obicei dușmane.

De asemenea, toată lumea cunoaște versurile cu care mama vitregă a Albei ca Zăpada își întreba oglinda:

Oglindă, oglinjoară,
Cine-i cea mai frumoasă din țară?

Cum se știe, oglinda cochetei și relei împărătese spunea întotdeauna adevărul!

Oglinda poate aduce ghinion

În credința populară românească, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea conștiinței și a inimii. Oglinda intactă poartă semnul armoniei, al uniunii conjugale, spre deosebire de oglinda spartă care înseamnă despărțire.

Toată lumea a auzit, de exemplu, că o oglindă spartă aduce șapte ani de ghinion. Această superstiție datează de la romani, care credeau că viața se reînnoiește la fiecare șapte ani, și că o oglindă spartă ar provoca astfel daune pentru sufletul care a spart-o.

Totuși, chiar și spargerea unei oglinzi nu e un capăt de lume. Una dintre soluții este pisarea cioburilor de oglindă până când acestea se transformă într-un praf fin. O altă soluție o reprezintă îngroparea bucăților sparte de oglindă în pământ, sub coroana unui copac, atunci când e lună plină.

Nu toate superstițiile legate de oglinzi sunt negative. De exemplu, dacă un bărbat și o femeie își surprind privirea într-o oglindă, vor avea o căsnicie fericită. 

O altă superstiție spune că dacă te simți tulburată în timp ce ești singură acasă, să te așezi în fața unei oglinzi și să privești în ochii tăi. Starea de neliniște va dispărea.

Hidromanția

Hidromanția este o practică folosită în vechime, de perși, pentru a prezice viitorul folosindu-se de apă. Este una dintre cele mai utilizate practici din Orientul Mijlociu și este considerată o veritabilă artă divinatorie.

Pentru a pune în practică această artă, trebuie să umpli un pahar sau un vas cu apă și să suspenzi un inel de un fir gros de ață. Cu ajutorul firului de ață cu inel vei lovi vasul de câte ori va fi nevoie pentru a vedea viitorul. Acest pendul trebuie ținut lângă vas iar interpretările sună în felul următor:

Adresează apei o întrebare care să sune, de exemplu, cam așa: „Este adevărat că mâine voi obține jobul mult dorit, în urma interviului?” Dacă răspunsul este negativ, pendulul se va mișca în formă circulară, în sensul acelor de ceasornic, lovind foarte ușor vasul cu apă sau paharul. 

În cazul în care răspunsul va fi unul pozitiv, pendulul se va mișca înainte-înapoi, fără să facă mișcări laterale, lovind puternic vasul cu apă. Micile cerculețe formate în interiorul vasului îți arată cat de intens este răspunsul afirmativ. 

Dacă vei lua cu dificultate jobul, vasul va fi lovit ușor, dacă îl vei lua cu ușurință, pendulul aproape ca va doborî paharul cu apă.

Hidromanția a fost practicată multă vreme și în Italia. Când anumite persoane erau bănuite de hoție, li se scria numele pe niște pietricele și apoi erau aruncate în apă. 

În funcție de cercurile concentrice (dacă se formează mai multe în afara centrului, hoțul a fost prins, dacă se formează cercuri doar în centru, hoțul mai trebuie căutat) se știa cine a furat și cine nu.

Cristalomanția

Cuvântul „cristal” vine de la grecescul krystallos, unde krios înseamnă gheață și talos, care, în limba greacă înseamnă „taie”, iar în dialectul cretan – „soarele”. Cristalele constituie o substanță minerală solidă, omogenă, având o structură internă regulată.

Arta divinației cu ajutorul unui cristal rotund, cristalomanția, presupune ca informația să fie percepută mai întâi de subconștient. 

Apoi, prin contemplarea miezului transparent al sferei, informația se transformă în viziune, o imagine clară despre trecut, prezent sau viitor. Operatorul respectivei tehnici trebuie să dispună de abilitatea de a accede informațiile subconștientului. 

În vechime, ocultiștii își însoțeau ședințele de „citit“ în cristale cu prelungi incantații și ritualuri complicate. Astăzi, aceeași tehnică presupune doar privirea fixă, concentrată, a cristalului pentru a provoca starea de transă necesară ghicitului. 

O veritabilă sferă de cristal se fabrică dintr-un cuarț fără defecte, care este bine șlefuit pentru a atinge forma geometrică perfectă. Pe lîngă cuarț se mai poate alege berilul, piatră semiprețioasă, reputată pentru proprietățile ei mistice. 

Unul dintre cei mai cunoscuți ghicitori în sfera de cristal este Nostradamus, celebrul prezicător care s-a folosit de informațiile primite în urma consultării „bulei“ cristaline pentru a-și redacta faimoasele Centurii. 

Un alt reputat prezicător în cristale a fost matematicianul, geocartograful și ocultistul englez John Dee (1527-1608), astrologul oficial al reginei Elisabeta I a Angliei, căreia îi comunica prin scrisori preziceri care purtau mențiunea „007“ (cele două zerouri simbolizând propria sa privire, șapte fiind numărul cabalistic al norocului). 

Alegerea aceleiași cifre de către autorul Ian Fleming pentru personajul James Bond nu este deloc întâmplătoare, sugerând misterul.

Ghicitul în globul de cristal

Timp de multe secole, cei ce au prezis viitorul s-au folosit de globul de cristal, în care au scutat spre a descoperi evenimentele viitoare. Aceasta metoda de divinatie este atât de veche încât ar fi imposibil de spus când și unde a apărut.

Se știe ca atât egiptenii, cât și babilonienii antici scrutau viitorul în tipsii de piatră pline cu ulei de palmier. 

Dar cine poate spune cu precizie când anume un magician a intrat pentru prima oară într-o stare instabilă a conștiinței pe când privea atent oglinda unei ape, un glob de cristal, sau suprafața unei pietre șlefuite pentru a avea o viziune a viitorului?

Cristalomanția este o practică divinatorie care constă în privitul atent într-un glob de cristal, adesea așezat pe o pânză de culoare neagră, pentru a împiedica reflecția și strălucirea.

În locul globului de cristal, divinatorii folosesc ocazional suprafața unui bazin sau o cană ori farfurie, pline cu apă, cerneala, ulei, sau alte lichide.

Asemenea suprafețe poartă numele de speculum atunci când sunt folosite în scop divinator. În alte circumstanțe, ocultiștii vor utiliza un cristal natural mare de cuarț, ca un fel de fereastră spre alte dimensiuni.

În instrucțiunile date celor ce vor să practice ghicitul în globul de cristal, practicanții acestei arte magice afirmă că este necesară golirea minții de orice fel de gânduri.

Privirea trebuie concentrată pe cristal și trebuie clipit cât mai puțin. De asemenea, novicii sunt sfătuiți să nu se concentreze la globul de cristal, timp de mai mult de cinci minute.

Dacă ochii încep să lăcrimeze, este cazul să înceteze experiența fără întârziere.

Ghicitorii experimentați, promit ca mai devreme sau mai târziu, globul de cristal se va acoperi cu un fel de ceață, iar când aceasta se va risipi, pe suprafața de sticlă ocultistul va avea impresia că zărește siluete mișcătoare.

O panoramă dinamică, asemănătoare cu imagini din filme, va apărea și anumite scene din trecut sau viitor se vor derula înaintea ochilor ghicitorului.

Astfel de imagini sau scene – referitoare la locuri familiare sau necunoscute – nu apar de fapt în cristal, sticlă sau lichid, ci sunt practic proiectate în obiect de subconștientul divinatorului.

Dacă începătorii nu reușesc să vadă nimic în cristal sau lichid, practicanții cu vechime le reamintesc că pot încerca să-și antreneze abilitățile latente. Ei sugerează efectuarea unor exerciții, precum întărirea memoriei vizuale prin fixarea cu privirea a unui anumit obiect din încăpere și apoi proiectarea lui, cu ochii minții, în cristal.

Neofitii pot, de asemenea, să-și deschidă ochii, preț de câteva minute, gândindu-se intens la o persoană pe care o cunosc bine și, atunci când îi deschid, să încerce să vizualizeze figura persoanei respective în globul de cristal.