Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

Bestia din Gévaudan – Misterul creaturii vârcolac care a terorizat Franța

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat:

Între 1764 și 1767, o creatură necunoscută a ucis peste 100 de oameni într-o regiune rurală a Franței. Adevărata natură a atacurilor și creatura însăși rămân un mister.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

Bestia din Gévaudan – Misterul creaturii vârcolac care a terorizat Franța

În multe culturi există povești despre creaturi în parte om, în parte animal. care îi vânează pe cei tineri și pe cei slabi. 

Cele mai multe dintre aceste povești de groază țin de domeniul mitologiei, dar una dintre aceste creaturi misterioase pare să fi prins viață într-un colț din centrul Franței în secolul al XVIII-lea. Chiar și după încheierea celor trei ani de domnie a terorii, fiara din Gévaudan a sfidat orice încercare de explicare rațională.

Regiunea Auvergne din Franța se află de o parte și de alta a Masivului Central, un podiș granitic neregulat care conține mai mulți vulcani stinși. 

În colțul sud-estic al acestei zone izolate și cu populație rară se află regiunea istorică Gévaudan, în apropierea zonei muntoase Mergiride. 

La jumătatea secolului al XVIII-lea, o creatură misterioasă, numită Bestia din Gévaudan, a devastat o mică așezare izolată din Franța. Aproximativ 100 de bărbați, femei și copii au căzut victime La Bête du Gévaudan

În timp ce majoritatea localnicilor au presupus că fiara ar fi fost un lup neobișnuit de mare, au existat și voci care au negat această posibilitate.

Astăzi, numeroși savanți moderni sunt sceptici cu privire la teoria lupului, propunând alte ipoteze, printre care și teoria fantastică potrivit căreia Bestia din Gévaudan ar fi fost, în realitate, un vârcolac.

Descrierea și comportamentul Bestiei din Gévaudan

Ca un lup, dar nu un lup

Pe data de 30 iunie 1764, o adolescentă în vârstă de 14 ani, Jeanne Boulet, care se afla cu turma sa de oi chiar la marginea pădurii care delimita mica localitate Gévaudan, a fost atacată de o creatură necunoscută. Jeanne devenea astfel prima victimă confirmată a Bestiei din Gévaudan.

Dar, potrivit istoricului Jay M. Smith, autorul cărții Monsters of the Gévaudan, o altă tânără care îngrijea vitele fusese atacată, în aceeași zonă, cu câteva luni mai devreme, de o creatură „ca un lup dar nu un lup”. 

Fata a scăpat însă în mod miraculos, fiind salvată de câini și unul dintre taurii turmei, care au alungat monstrul.

Atacurile s-au înmulțit de-a lungul verii și până în toamna anului 1764. Istoricul George M. Eberhart a studiat evenimentele în cartea sa Mysterious Creatures: A Guide to Cryptozoology, analizând în același timp și situația precară în care se afla Franța în acea perioadă.

Criza din regat era una puternică și se datora, în special, costurilor uriașe ale Războiului de Șapte Ani. Franța pierduse bătălii importante în fața Prusiei iar britanicii și Ludovic al XV-lea pierduseră numeroase colonii de peste mări. 

Fără bogățiile transportate din colonii, vistieria Franței era aproape goală. Domnia regelui Ludovic al XV-lea era practic amenințată de izbucnirea unui război civil. 

Însă cazul straniu al Bestiei din Gévaudan l-a ajutat pe regele Franței sa mute atenția publică de la situația dificilă în care se afla țara, la atacurile creaturii misterioase care teroriza mica localitate Gévaudan.

Potrivit rapoartelor, la bête féroce (bestia feroce) a atacat și omorât mai ales femei și copii, dar au existat și cazuri în care bărbați adulți, vânjoși, au fost doborâți și mâncați de fiară. De fapt, au existat atât de multe atacuri încât unii au speculat că, în realitate, ar fi fost vorba de două sau mai multe creaturi.

Atacurile sălbatice i-au umplut de groază pe locuitorii zonei, majoritatea țărani și păstori săraci. Ei s-au grupat ca sa încerce să ucidă monstrul, dar fără succes. De fiecare dată când reușeau să se apropie, fiara scăpa; martorii au afirmat că misteriosul monstru putea să facă salturi de până la nouă metri.

După cum scrie Jay M. Smith, recompense substanțiale au fost oferite pentru capturarea sau uciderea fiarei. Sumele consistente au atras vânători experimentați de pe tot cuprinsul Franței, care au cercetat pădurile și dealurile care înconjurau Gévaudan în căutarea bestiei.

În zadar.

Abia pe 8 octombrie 1764, la câteva ore după un alt atac sângeros, Bestia din Gévaudan a fost văzută la Chateau de la Baume, urmărind un păstor. Un grup de vânători a încolțit creatura în crângul de lângă moșia Baume, iar unii dintre aceștia au reușit să tragă câteva salve de muschetă asupra fiarei.

Câteva bile de fier (muniția trasă de muschete) au lovit misterioasa creatură care s-a prăbușit la pământ. Dar, când grupul de vânători au încercat să se apropie de cadavru, fiara s-a ridicat și a fugit. 

Chiar și câțiva copii au fost răsplătiți pentru curajul să înfrunte Bestia din Gévaudan. 

Pe 12 ianuarie 1765, fiara l-a atacat pe Jacques Portefaix, în vârstă de 10 ani, care se juca alături de alți șapte prieteni cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. 

Realizând pericolul în care se aflau, Portefaix și-a organizat prietenii și a condus un „contraatac” cu bâte, crengi și pietre care a pus monstrul pe fugă. 

Copiii au fost răsplătiți de Ludovic al XV-lea, Portefaix primind o bursă de studii care i-a permis să urmeze cursurile unei prestigioase școli din Paris.

Ludovic al XV-lea poruncește uciderea bestiei din Gévaudan

Ludovic al XV-lea poruncește uciderea bestiei

Eroismul copiilor l-a determinat pe Ludovic al XV-lea să trimită vânători regali pentru a vâna și ucide Bestia din Gévaudan. În același timp, regele a ridicat recompensa pusă pe capul creaturii la suma de 6.000 de lire (o valoare absolut fabuloasă pentru acele vremuri).

Forțele combinate ale trupelor regale și vânătorilor locali au ajuns în final la circa 20.000 de oameni. Dar nici măcar soldații nu s-au putut apropia de fiară. Au reușit să ucidă câteva sute de animale sălbatice, dar fiara nu s-a numărat printre ele.

Între timp, povestea Bestiei din Gévaudan s-a răspândit, ajungând să fie relatată în toate ziarele și revistele importante, de la Bruxelles și până în Boston, devenind una dintre primele senzații media din istorie.

Printre cele mai notabile povești eroice a fost și cea a tinerei Marie Jeanne Valet, în vârstă de 19 ani, care în data de 11 august 1765, în timp ce traversa râul Desges împreuna cu sora ei, a fost atacată de fiară.

Folosindu-se doar de un cuțit legat în vârful unui par, Marie Jeanne a reușit să rănească și să alunge creatura. Povestea ei incredibilă a ținut prima pagina a ziarelor, iar Valet a fost numită „Amazoana” și „Fecioara războinică din Gévaudan”.

La 20 septembrie 1765, Francois Antoine, în vârstă de 71 de ani, fost soldat în regimentul de elită al regelui și nepotul său au împușcat un lup mare lângă o mănăstire din Chazes. Imediat s-a presupus că animalul ucis ar fi fost Bestia din Gévaudan, iar Antoine a primit, drept recompensă, titluri nobiliare, bani și pământ. 

Cadavrul animalului ucis a fost transportat la curtea regala pentru a fi studiat de experții regelui. 

Însă potrivit unui raport publicat în 1898 în Parisian Illustrated Review, atacurile sângeroase s-au reluat, câteva luni mai târziu, în decembrie 1765. 

De această dată, fiara acționa diferit. În timp ce „prima creatură” se temea de câini și de vite, această nouă bestie ataca fără nici o teamă. 

Curtea regală a ales însă să ignore noile atacuri, insistând că Antoine a ucis Bestia din Gévaudan. 

În cele din urmă, o creștere alarmantă a numărului de morți l-a obligat pe un nobil local, marchizul d’Apcher, să organizeze o vânătoare în luna iunie a anului 1767. Pe 19 iunie, unul dintre vânători, un localnic pe nume Jean Chastel, a împușcat un lup pe versanții muntelui Mouchet.

Chastel, un vânător experimentat, a pornit calm și neînfricat, înarmat doar cu o pușcă și o carte de rugăciuni, și a urcat pantele muntelui Mouchet, unde fusese adesea văzut monstrul. Când acesta a apărut, spune povestea, Chastel a terminat mai întâi de citit pagina la care ajunsese din cartea de rugăciuni, apoi a coborât arma și a tras glonțul fatal. 

Potrivit unor legende locale, Chastel a folosit un glonț dintr-un aliaj de fier și argint, pe care îl făurise chiar el, special pentru a ucide Bestia.

După moartea monstrului, ușurarea oamenilor din Gévaudan și a întregii Franțe a fost nesfârșită. 

Autopsia animalului a dezvăluit rămășițe umane în stomacul fiarei. Mai mult decât atât, potrivit notelor lăsate de martorii autopsiei, animalul prezenta particularități ciudate, caracteristici „non-lup”, așa cum, de altfel, martorii relataseră în mai multe ocazii. 

Leșul a fost apoi îmbălsămat și dus din oraș în oraș, oamenii putând să-l vadă contra unei mici taxe. Și regele a vrut sa vada legendara fiară din Gévaudan și a poruncit să fie adusă la palatul său de la Versailles, lângă Paris.

Jean Chastel și-a adus personal trofeul la curte, dar călătoria lungă și-a spus cuvântul. Rămășițele animalului nu fuseseră conservate cu grijă, așa că atunci când cutia în care fusese transportat a fost deschisă la Versailles, regele a văzut doar un leș împuțit, în putrefacție.

Ludovic al XV-lea a poruncit aruncarea rămășițelor fiarei și a refuzat, mânios, să plătească recompensa pe care i-o promisese lui Chastel.

Două lucruri s-au întâmplat după reușita lui Chastel:

  • Atacurile sângeroase au încetat;
  • Înfățișarea stranie al creaturii a început să ridice semne de întrebare și îndoieli cu privire la specia bestiei, tot mai mulți contestând ideea conform căreia Bestia din Gévaudan ar fi fost un lup de mari dimensiuni.

Descrierea și comportamentul Bestiei din Gévaudan

Toți martorii și supraviețuitorii atacurilor au descris Bestiei din Gévaudan ca fiind „altceva decât un lup tipic”. 

Fiara era mult mai mare decât un lup, având dimensiunile și greutatea mai apropiate de ale unei vaci. Capul uriaș avea fălci late, ascuțite și roșiatice. Un gât larg de aproape jumătate de metru se căsca larg când fiara își deschidea gura teribilă și-și arăta dinții imenși.

Avea urechile destul de mici și o blană cenușiu-roșiatică, cu coadă lungă și puternică, asemănătoare unei pantere. Capul și labele erau acoperite de o blană scurtă, maronie. Pe spate avea o dungă neagră iar labele se terminau cu gheara lungi și ascuțite. 

De asemenea, bestia era un vânător desăvârșit, iar potrivit unor vânători, creatura dădea dovadă de o inteligență ieșită din comun. Ea își pândea prada cu mare atenție, folosindu-se de tactici avansate de ambuscadă și de fiecare dată ataca cu o brutalitate nemaiîntâlnită.

Odată ce-și alegea victima, fie om sau fiară, sărea asupra ei din spate, ca o felină. Sfâșia rapid gâtul victimei și-apoi îi devora inima și plămânii.

Rănile de pe cadavrele mutilate sugerau obiceiul fiarei de a ataca la nivelul capului și a membrelor. Nu mai puțin de 16 victime au fost descoperite decapitate.

Forța teribilă a bestiei era cu adevărat înspăimântătoare; un pastor susținea chiar că aceasta era capabilă să stea pe picioarele din spate și să ridice o oaie de la pământ. 

Frica răspândită de Bestia din Gévaudan a paralizat toată regiunea și era cu atât mai intensă cu cât nimeni nu putea să explice adevărata natură a cumplitei creaturi. Dar toți martorii erau de acord asupra unui lucru: nu putea să fie lup, căci aceste animale de pradă erau obișnuite în Gévaudan.

Bestia din Gévaudan

Teoriile fiarelor

Unii oameni au speculat că fiara ar fi putut fi o hiena uriașă sau poate chiar o maimuță, un urs, ori un hibrid între leu și tigru. Alții nu excludeau posibilitatea să fi fost lucrarea Diavolului – o odraslă a Iadului.

Unora, faptul că fiara putea stea pe labele din spate – ceea ce însemna că aproape sigur putea să se deplaseze în poziție verticală – le-a hrănit imaginația. Ei au răspândit temerea că fiara care teroriza ținutul ar fi putut fi un vârcolac.

Mulți oameni aveau păreri similare și credeau că la baza ciudatelor întâmplări stătea lucrătura spiritelor necurate. Credința a părut să le fie confirmată când s-a răspândit zvonul că până și vacile evitau locul unde fusese ucisă fiara. 

De asemenea, nerealistă este și ideea conform căreia Bestia din Gévaudan ar fi fost un prădător preistoric dispărut. Ideea că un animal atât de mare s-ar fi putut ascunde timp de mii de ani, fără să intre în conflict cu specia umană, până în secolul al XVIII-lea, este neplauzibilă, susține Smith.

Hienă dungată

Unele reprezentări grafice ale Bestiei din Gévaudan – și ale animalului ucis de Chastel – par să înfățișeze o creatură cu trăsături oarecum similare cu cele ale unei hiene dungate. 

Este posibil ca o hienă să fi fost ținută în captivitate pe moșia vreunui nobil local și să fi scăpat. Deoarece un astfel de animal nu este originar din Franța, înfățișarea lui ar fi părut neobișnuită pentru localnici. 

Cu toate acestea, teoria este contrazisă de faptul că hienele dungate nu atacă oameni și în nici un caz nu ar fi putut să facă atâtea victime.

Leu

Karl-Hans Taake, biolog și autor al cărții The Gévaudan Tragedy: The Disastrous Campaign of a Deportated Beast, susține că Bestia din Gévaudan ar fi putut fi un leu mascul. La fel ca în cazul hienei dungate, este posibil ca un leu să fi scăpat din captivitate. 

Potrivit lui Taake, comportamentul leului în sălbaticie este similar cu cel al creaturii care a terorizat Gévaudan. Prădători feroce, leii își pândesc victimele, atacă de obicei în zona gâtului și au forța necesară în mușcătură pentru a decapita un om. 

De asemenea, spre deosebire de hiene, leii atacă oameni. Dovadă stă faimosul caz al leilor din Tsavo, în care o pereche de feline a ucis peste 130 de oameni în mai puțin de un an. 

Teoria lansată de Taake este susținută și de suprafața pe care a acționat bestia. Cei aproximativ 70-75 km2, pe care s-au concentrat atacurile fiarei din Gévaudan, corespund cu teritoriul tipic al leului.

Locuitorii din regiune nu ar fi putut fi familiarizați cu leii vii, majoritatea cunoștințelor lor provenind, la acea vreme, din imagini foarte stilizate. Un mascul de leu, care nu a ajuns la maturitate, nu are coama complet dezvoltată și uneori are o dungă, mai închisă la culoare, pe spate. 

Acest lucru se potrivește cu descrierile fiarei făcute de martorii oculari, susține Taake. 

Jean Baptiste Duhamel, unul dintre vânătorii care au urmărit creatura, scria:

Fără îndoială veți crede, ca și mine, că acesta este un monstru, al cărui tată este un leu. Ce a fost mama, rămâne însă de văzut.

Lup

Printre cele mai credibile teorii se numără aceea conform căreia lupii ar fi fost răspunzători pentru atacurile din Gévaudan. După cum recunoaște și istoricului Jay M. Smith, regiunea Gévaudan se confrunta, la acea perioadă, cu o problemă serioasă a lupilor.

Astfel, înainte de 1764, în zonă fuseseră semnalate numeroase atacuri ale haitelor de lupi, aceștia fiind răspunzători pentru moartea a nenumărate animale domestice. 

Iar, potrivit unor statistici recente, între secolele al XVII-lea și al XIX-lea, în Franța au existat peste 9.000 de situații în care oamenii au fost atacați de lupi. În cele mai multe cazuri, aceste atacuri au fost atribuite lupilor turbați.

Însă teoria lupului are numeroase lacune, inclusiv frecvența neobișnuită a atacurilor mortale atribuite bestiei. În plus, un lup bolnav de rabie nu ar fi putut supraviețui timp de trei ani (din 1764 și până în 1767), perioada în care fiara a terorizat regiunea.

Criminal în serie

Unii experți sunt de părere că cel puțin o parte din numeroasele crime pot fi atribuite unor mâini omenești – poate cineva îmbrăcat în blană de lup și care cunoștea bine regiunea. Potrivit documentelor păstrate până în ziua de azi, multe dintre victimele fiarei au fost descoperite decapitate, ceva ce puține animale sălbatice ar putea face. 

Deși este puțin probabil ca un ucigaș să poată umbla nestingherit în plină zi, purtând un costum ridicol, și să comită atâtea crime odioase, cei care susțin teoria criminalului în serie cred că acesta s-ar fi folosit de un animal pentru a comite crimele. 

Cât privește specia de animal, unii au speculat că ar fi putut fi vorba despre un câine de vânătoare, de talie mare, special dresat pentru a ataca cu brutalitate. Este de asemenea posibil ca animalul să fi purtat un soi de armură, ceea ce ar putea explica înfățișarea neobișnuită raportată de martori, dar și faptul că a supraviețuit câtorva focuri de armă. 

Chiar și în zilele noastre, adevărată natură a Bestiei din Gévaudan este departe de-a fi clară. Să fi fost vorba de un lup foarte mare și sălbatic ori un criminal deosebit de brutal în spatele celor trei ani de crime? Să fi fost oare Bestia din Gévaudan un vârcolac, transformând practic acest caz într-una dintre puținele apariții documentate a vârcolacilor?

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Beast of Gévaudan. wikipedia.org. [Sursă]
  • Joseph A. Williams - What Was the Beast of Gévaudan? Articol publicat la data de 28 mai 2020. [Sursă]
  • Lorraine Boissoneault - When the Beast of Gévaudan Terrorized France. Articol publicat la data de 26 iunie 2017. [Sursă]
  • Richard H. Thompson - Wolf-Hunting in France in the Reign of Louis XV: The Beast of the Gévaudan.
  • The Beast of Gévaudan (1764–1767) [Sursă]
  • Marie-Madeleine Renaud - The Beast of Gevaudan: Hunting the Monster of 18th Century France. Articol publicat la data de 15 mai 2022. [Sursă]
  • Kaleena Fraga - How The Beast Of Gévaudan Turned The Idyllic French Countryside Into A Place Of Unprecedented Slaughter. Articol publicat la data de 15 octombrie 2021. [Sursă]
  • Robert Jackson - Witchcraft and the Occult. Editura Quintet Publishing, 1995.
  • Crispin Andrews - Sherlock Holmes and the Beast of Gevaudan. Articol publicat la data de 7 iulie 2013. [Sursă]