Datini și Tradiții

 

Categoria „Datini și tradiții” este parte a categoriei „Folclor”.

Există datini și tradiții, mituri și superstiții pentru aproape orice. Multe au la bază frânturi de adevăr și întâmplări reale. Altele nu sunt altceva decât născociri ale imaginației noastre. Însă indiferent de originea lor miturile, legendele, datinile, tradițiile și superstițiile exercită o forță de control asupra multora.

Nici cultura românească nu face excepție când vine vorba de datini și tradiții. Tradițiile legate de naștere (ursitoarele, prima baie, botezul, masa moașei, etc.), obiceiurile legate de nuntă (sezonul nunților, pețitorul, despletirea coroniței de mireasă, etc.), cultul funerar (priveghiul, pomenile, slujba de maslu, etc), sau sărbătorile importante (Sf. Andrei, Sf. Nicolae, Crăciunul, Paștele, etc.), toate acestea sunt adânc înrădăcinate în cultura românească.

Folcloriștii numesc aceste ceremonii „rituri de trecere”, termen folosit pentru prima dată de Arnold Van Gennep, în Riturile de trecere, scriere publicată la Paris în 1909. Terminologia a fost adoptată pentru că aceste „rituri de trecere” marchează trecerea de la o stare biologică sau socială la alta.

O altă importantă sursă de informații o reprezintă lucrările lui Simion Florea Marian, un preot ortodox ce a trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, întitulate Nașterea la români, Nunta la români, Moartea la români.

Meniu