Cazurile nerezolvate de persoane dispărute reprezintă, din păcate, una dintre marile probleme cu care se confruntă investigatorii de pretutindeni.
Însă cum putem clasifica un caz în care un individ pare să apară de nicăieri iar identitatea acestuia rămâne un mare mister chiar şi după mai bine de 70 de ani de la straniile evenimente care au creat misterul din jurul cazului Tamam Shud.
Întrebări importante din caz sunt fără răspuns şi în ziua de azi: Cine a fost bărbatul misterios? De ce a fost ucis? Cum a fost săvârșită crima? Ce se ascunde în spatele mesajului codat descoperit de investigatori?
Tamam Shud
Despre Tamam Shud s-au scris multe romane, mii de pagini de documentaţie, cercetări şi analize. Dar speculaţiile nu au făcut altceva decât să intrige şi mai mult opinia publică.
Dar să începem cu începutul.
Pe 1 decembrie 1948, la ora 6:30 dimineaţa, cadavrul unui bărbat în vârstă de aproximativ 40-45 de ani a fost descoperit în Somerton, provincia Glenelg, Australia.
Asupra victimei nu s-a găsit nici un act de identitate, dar criminaliștii a găsit un bilețel ciudat într-un buzunar secret din pantalonii bărbatului. Pe bilețel se puteau citi doua cuvinte: „Tamam Shud”.
Inițial, anchetatorii nu au dat prea multă atenție mesajului de pe bilet însă unul dintre detectivi a descoperit, din pură coincidență că, în persana veche, „Tamam Shud” înseamnă „terminat” sau „sfârşit.”
Deși o descoperire interesantă, prima conexiune dintre mesajul de pe bilet și identitatea bărbatului misterios a fost făcută abia după ce s-a descoperit că bucată de hârtie provenea dintr-un anume exemplar al Rubaiyat of Omar Khayyam, o colecţie de poezii şi poeme atribuite lui Omar Khayyám (1048-1131), poet, matematician, astronom şi filosof persan.
Descoperirea a deschis calea unor noi potențiale piste pentru anchetatori. Aceștia au înțeles rapid că nu aveau de-a face cu o crimă obișnuită.
Puternic mediatizat la acea vreme, cazul „Tamam Shud” a ajuns să fie cunoscut drept „cel mai mare mister criminalistic din Australia,” iar speculații cu privire la identitatea bărbatului au început să curgă în presa locală.
Mesajul ciudat de pe bilet, locul unde fusese găsit cadavrul, incapacitatea autorităților de a identifica victima, toate acestea au condus la apariția unor teorii a conspirației iar misterul din jurul cazului Tamam Shud avea să se adâncească și mai mult.
Misterul bărbatului din Somerton
Ancheta era într-un impas total iar anchetatorii s-au trezit într-o situație și mai dificilă după ce medicii legiști nu au reușit să stabilească cauza morții.
Ca posibilă cauză a decesului stipulată în timpul investigaţiei a fost ingerarea unei substanțe toxice necunoscute.
Deși raportul toxicologic nu a evidențiat existența nici unei substanţe chimice în corpul victimei, este bine cunoscut că unele otrăvuri (arsenic, seleniu, leandru) sunt practic imposibil de depistat în cadrul unei analize toxicologice.
Mai mult decât atât, conform raportului medicilor legiști, victima avusese o într-o stare de sănătate perfectă la momentul decesului.
Citește și: 4 cazuri de combustie umană spontană. Fenomene paranormale sau acidente bizare?
La aproximativ şase săptămâni de la descoperirea cadavrului, o valiză maro din piele a fost găsită în gara Adelaide, la mică distanţă de Somerton.
Ajutați de colegii lor de la Scotland Yard, investigatorii australieni au reușit să găsească o legătură între valiză și cadavrul descoperit pe plajă. Potrivit acestora, valiza în cauză fusese abandonată în gară în jurul orei 11 dimineaţa, în ziua precedentă crimei.
Deşi criminaliștii au sperat că valiza le va oferi noi piste, sau cel puţin noi indicii cu privire la identitatea bărbatului, în interior nu au găsit decât câteva haine etichetate cu „Kean”, „Keane”, şi „T. Keane” şi câteva obiecte de uz personal.
Nici o persoană cu numele „Kean”, „Keane”, sau „T. Keane” nu fusese dată dispărută nicăieri în Australia în acea perioadă.
Cum toate încercările de a identifica victima au fost sortite eșecului, criminaliștii au decis să încerce o nouă abordare a cazului, concentrându-se de această dată pe bileţelul găsit în buzunarul secret.
„Rubaiyat of Omar Khayyam” a fost o culegere de poezii şi poeme destul de populară pe continentul australian în 1948, lucru care i-a ajutat pe oamenii legii.
Aceștia au descoperit că respectiva bucată de hârtie nu provenea dintr-un exemplar oarecare al „Rubaiyat of Omar Khayyam” așa cum se crezuse inițial, ci provenea dintr-o ediţie limitată a cărţii.
Poliţia a trimis o poză a fragmentului de text către toate ziarele din ţară în speranţa că cineva le va putea furniza mai multe informaţii. Spre norocul lor, aşa s-a şi întâmplat.
La scurt timp, un bărbat (al cărui nume nu a fost făcut public) a predat un exemplar din Rubaiyat of Omar Khayyam pe care, potrivit spuselor sale, l-a găsit pe bancheta din spate a maşinii pe care o lăsase parcată la mică distanţă de locul unde a fost găsit cadavrul bărbatului misterios.
Martorul a susţinut că nu a făcut legătura dintre carte şi caz decât după ce a văzut la televizor fotografia trimisă de poliţie.
După o atentă examinare a cărții, criminaliştii au descoperit ceea ce părea a fi un mesaj criptat imprimat pe ultima pagină:
W RGOA BABD
MLIAO I
W TBIMP ANETP
MLIA BOAIA QC
I TTMTS A MSTGAB
X 3239
Numărul X 3239 s-a dovedit a fi numărul de telefon al unei asistente medicale pe nume Jessica Ellen Thomson. Femeia a negat orice implicare în caz şi a susţinut că nu știe de ce numărul ei de telefon apare în carte sau cine ar putea fi bărbatul misterios.
În ciuda mărturiei date de Jessica Ellen Thomson, femeia a rămas unul dintre principalii suspecţi în dosar. Unul dintre investigatori a notat:
[…] suspecta (i.e Jessica Ellen Thompson) nu a dat dovadă de deschidere în faţa întrebărilor noastre. Comportamentul suspectei pare să dovedească că aceasta cunoaşte mai multe decât vrea să arate. În momentul în care i-am arătat bustul din ipsos, suspecta a părut a fi la un pas de a leşina.
Cu toate acestea, orice încercare a poliţiei de a găsi o legătură între victimă şi asistenta medicală s-a dovedit a fi în zadar. Tot ce s-a putut obţine a fost o declaraţie cum că Jessica Ellen Thomson i-ar fi oferit un exemplar similar din Rubaiyat of Omar Khayyam unui bărbat pe nume Alfred Boxall.
Citește și: Cazuri de telepatie – Gemenii au calități telepatice uimitoare pe care știința încearcă să le explice
Curând s-a dovedit că Alfred Boxall era în viaţă, sănătos şi locuia în micul orăşel Maroubra. Acesta nu avea cunoştinţă de caz şi a putut dovedi, fără urmă de îndoială, că la momentul crimei se afla la sute de kilometri distanţă de Somerton.
Câteva teorii
Trupul bărbatului neidentificat a fost înmormântat în cimitirul West Terrace din Adelaide.
În mod ciudat, la câţiva ani după înmormântare, la mormânt au început să apară flori proaspete. Poliţia a interogat câteva persoane care au fost văzute în zonă, însă niciuna nu a recunoscut vreo legătură cu victima.
Câţiva martori au afirmat însă că au zărit aceeaşi femeie, în câteva ocazii, în zona mormântului.
Cazul a rămas deschis timp de mai bine de 10 ani. Pe 22 noiembrie 1959, un deţinut pe nume E. B. Collins a afirmat că ar cunoaște identitatea bărbatului. Declarațiile sale au fost însă ignorate deoarece Collins nu a putut prezenta nici o dovadă în acest sens.
În ceea ce priveşte codul găsit pe ultima pagină din Rubaiyat of Omar Khayyam, mai mulți matematicieni, astrologi, astronomi şi personal antrenat al serviciilor de spionaj militar şi naval au încercat să-l descifreze, însă fără succes.
În 2004, un detectiv privat pe nume Gerry Feltus a sugerat că ultima linie din cod ITTMTSAMSTGAB ar putea fi o abreviere pentru It’s Time To Move To South Australia Moseley Street (Este Vremea Să Mă Mut Pe Strada Moseley, South Australia), aceeaşi stradă pe care locuia Jessica Ellen Thompson la momentul investigaţiei.
În noiembrie 2013, Kate Thomson, fiica Jessicai şi a lui Prosper Thomson, a declarat în timpul unei emisiuni TV că mama ei ştia mai multe decât spusese poliţiştilor despre bărbatul misterios.
Kate a afirmat că, în timpul unei discuţii avute cu Jessica, aceasta i-ar fi spus că misterul din spatele crimei „îi depăşeşte cu mult pe polițiști” iar identitatea „Bărbatului din Somerton” ar fi bine cunoscută, însă „la un cu totul alt nivel.”
Un caz imposibil
Cazurile de genul celui din Somerton reprezintă un adevărat coșmar pentru anchetatori. Dovezile sunt puține sau inexistente, victima nu poate fi identificată, autopsia este neconcludentă, iar martorii refuză să coopereze.
Dacă bărbatul a fost ucis, atunci vorbim despre o crimă perfectă. Poate tocmai acest aspect i-a determinat pe mulți să propună ipoteza unei sinucideri. Însă multe dintre dovezile găsite la faţa locului contrazic chiar și această ipoteză.
Citește și: Cine a fost Jack Spintecătorul? Legenda celui mai cunoscut criminal din istorie
Cadavrul prezenţa lividitate accentuată pe spate, asta deşi victima a fost găsită rezemată de faleză. O astfel de situație nu poate fi explicată decât în cazul în care trupul bărbatului ar fi stat o bună perioadă întins pe spate.
De altfel, poziția corpului i-a făcut pe criminaliști să creadă că trupul a fost mutat și aşezat lângă faleză.
Cine a făcut acest lucru şi de ce rămâne un mister. Un mister rămâne şi identitatea victimei deşi poliţia australiană şi-a extins căutările la nivel mondial, colaborând cu colegii lor din mai multe ţări.
Deşi o posibilă soluţionare a cazului nu este de neconceput, acest lucru este totuşi extrem de improbabil, ceea ce poate face Tamam Shud unul dintre puţinele mistere criminalistice care să rămână în picioare după atâta timp.
La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.
- Daniel Keane - 'Tamam Shud' and the five other clues that have failed to solve the Somerton Man mystery. Articol publicat la data de 19 mai 2021. [Sursă]
- John Kuroski - Inside The Tamám Shud Case And The Chilling Mystery Of The Somerton Man. Articol publicat la data de 5 octombrie 2021. [Sursă]
- Shelly Barclay - Somerton Man: Taman Shud Case Remains Unsolved. [Sursă]
- Tamam Shud case. wikipedia.org. [Sursă]
- Derek Abbott - On the Trail of the Somerton Man. Articol publicat la data de 6 decembrie 2017. [Sursă]
- Ruth Balint - The Somerton Man: An unsolved history. Articol publicat în septembrie 2010 în Cultural Studies Review. [Sursă]
- Lisa Zyga - After years of forensic investigation, Somerton Man’s identity remains a mystery. Articol publicat la data de 2 iunie 2015. [Sursă]