În textele sacre ale religiilor lumii, liderul legiunilor sau hoardelor de demoni are diverse denumiri: Satana, Lucifer, Iblis, Mara și Angra Mainyu, între altele. Termenul „diavol” provine din grecescul diabolos, care înseamnă „acuzator” sau „defăimător”, și este unul dintre numele lui Satana.
Daimon, termenul grecesc din care a derivat „demon”, însemna inițial un spirit tutelar, sau un ghid spiritist, dar este frecvent tradus, incorect, ca „diavol” sau „demon”.
Ce este un demon?
În tradițiile și învățăturile tuturor religiilor lumii, demonii sunt entități spirituale fără corpuri fizice, care cutreieră Pământul, căutând să-i chinuie pe oamenii care îi atrag printr-o largă varietate de metode – de la slăbiciune la vrăjitorie.
Potrivit acestor tradiții străvechi, demonii au puteri supranaturale, sunt numeroși și bine organizați. Pot abate asupra victimelor lor boli fizice și psihice. Pot poseda și controla oamenii și animalele. Demonii mint, înșeală și propovăduiesc învățături false și doctrine amăgitoare despre spiritualitate.
Ei se opun tuturor acțiunilor și învățăturilor care caută să servească binele și pe Dumnezeu.
Potrivit marilor maeștri ai religiilor lumii, principalele sarcini ale demonilor sunt răspândirea de credințe false între oameni și seducerea credincioșilor, pentru ca aceștia să renunțe la Bine pentru Rău.
Întrucât sunt amăgitori și atât de abili, este aproape imposibilă realizarea unui test relevant care să permită distincția clară între spiritele rele și cele bune.
Dacă o persoană nu este cu adevărat curată la inimă, minte și suflet, și nu are capacitatea de a nutri doar gânduri curate și a avea obiceiuri bine, este dificil de a discerne adevărata natură a spiritelor demonice.
Teologii reamintesc credincioșilor că, în calitate de ființe muritoare, ei sunt în mijlocul unui mare conflic spiritual între îngerii de lumină care-l servesc pe Dumnezeu și îngerii căzuți, care slujesc forțele întunericului – iar sufletele lor ar putea fi premiul obținut de învingător.

Diferența fundamentală dintre îngeri și demoni
Maeștrii spirituali desăvârșiți ai tuturor religiilor îi asigură pe adepții lor că spiritele bune (îngerii) nu vor încerca niciodată să se amestece în liberul arbitru al oamenilor, nici să le posede acestora trupurile. Pe de altă parte, spiritele rele (demonii) doresc ca gazdă corpul fizic al unei ființe umane.
De fapt, ei au nevoie de acest vehicul fizic, pentru a putea trăi plăcerile telurice. Când un demon invadează un corp uman, se spune că avem de-a face cu o posesiune și poate fi necesară exorcizarea, realizată de un preot sau un șaman, pentru a elibera victima din ghearele duhului necurat.
Entități demonice sunt creditate cu voință și intelect, dar aceste atribute sunt îndreptate, invariabil, către rău în exercitarea puterilor lor malefice.
Diferitele scripturi susțin ferm că indiferent de puterea și măreția lor, îngerii nu trebuie venerați, iar învățătorii religioși afirmă că adevăratele creaturi celeste vor descuraja imediat oamenii care vor încerca să îngenuncheze în fața lor.
Pe de altă parte însă, îngerii căzuți, demonii, sunt motivați de propriile dorințe egoiste și de plăcerea de a-i corupe pe oameni. Ei îi încurajează pe pământeni să-și exprime lăcomia și să caute să acumuleze comori materiale, nu spirituale.
Ca o lege spirituală generală, aceste entități negative nu-și pot impune puterea asupra oamenilor decât dacă sunt într-un anume fel invitate în spațiul privat al unei persoane – sau dacă sunt atrase de un anumit individ prin negativitatea sau vulnerabilitatea acestuia.
Potrivit anumitor învățători creștini, a existat o intensificare a activității demonice atunci când Isus a venit pe Pământ, deoarece a fost perceput ca o mare amenințare pentru regatul material al lui Satana. Alți teologi susțin că o altă intensificare va apărea înainte de a doua venire a lui Hristos.
Unii creștini fundamentaliști consideră că timpul acela a venit deja.
Demonii în tradițiile creștine, musulmane și iudaice
În tradițiile creștine, musulmane și iudaice, animozitatea dintre demoni (îngeri căzuți) și rasa umană își are originea în momentul când Dumnezeu a oferit creațiilor sale pământești din pulbere și lut neprețuitul dar al liberei voințe. În tradițiile biblice și coranice se găsesc referiri la gelozia anumitor îngeri față de atenția pe care Dumnezeu a acordat-o creației sale umane.
În Coran (17:61-64), Iblis (Satana), liderul îngerilor răzvrătiți, refuză să se închine în fața unei ființe pe care Dumnezeu a făurit-o din lut și amenință să le facă existența mizerabilă descendenților ființei pe care Dumnezeu a onorat-o mai presus decât ei.
Din cauza dușmăniei declarate a îngerilor căzuți față de ființele cerești care rămân credincioase Creatorului și față de ființele muritoare care căută să urmeze învățăturile superioare, pentru a afla adevărul, Sfântul Pavel, autorul de epistole, îi avertizează pe oameni să se implice în lupta spirituală, ridicându-se nu doar împotriva ființelor din carne și oase care slujesc răul, ci și „împotriva începătorilor, împotriva puterilor, a stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (Efeseni, 6:12).
Deși budismul respinge, în general, un dualism cosmologic între bine și rău, îngeri și demoni, există un aspect în cadrul vieților tradiționale ale lui Buddha care amintește motivul geloziei diverselor entități față de oameni.
Mara, care l-a ispitit pe Cel Iluminat în noaptea transformării sale, se spune că ar fi fost o asura sau o Deva (ființă de lumină) geloasă pe puterea ce urma să fie atribuită unui om, căci a deveni Buddha însemna obținerea unui statut spiritual mai înalt decât cel deținut de ele.
Budismul tibetan a împrumutat din hinduism credința în demoni și i-a adăugat o serie de entități indigene, ambivalente către locuitorii din Himalaya, uneori apărând ca niște creaturi înspăimântătoare și malefice, alteori manifestandu-se ca maeștri ai iluminării.
Când demonii pătrund în lumea materială și în viețile oamenilor, se ascund în fiecare aspect al existenței umane. În multe cazuri (vezi cazul zeului demon Baal), zeii vechilor religii devin demoni, în religii noi.
Asuras, o rasă de zei din primele Vede (texte sacre hinduse, alcătuite între 1500 – 1200 î.H.) au fost transformate în puternice creaturi malefice, odată cu apariția noilor divinități, Indra și Vishnu.
Raksasa reprezintă o clasă de entități care atacă oamenii, cu intenția de a-i ruina material sau de a-i face să-și piardă mințile.
Ca în alte religii, există o ambivalență în privința anumitor zei.
În hinduism, cele mai terifiante divinități, precum Kali, Durga sau Shiva, deși par demonice și distructive, realizează adesea fapte care se dovedesc benefice.

Oamenii cred în existența Iadului
Indiferent de opinia generală a majorității savanților și psihologilor contemporani – și chiar a multor membri ai clerului – de a privi credința în demoni ca pe o superstiție moștenită din trecut și de a considera descrierile tradiționale ale posesiunii demonice moduri primitive de relevare a unor tulburări psihice, există persoane care susțin că aceste creaturi malefice aparțin la fel de mult secolului al XXI-lea ca și Evului Mediu.
Rezultatele unui sondaj Gallup, efectuat în iunie 2001, arată că 41% dintre americanii adulți cred că oamenii pot fi posedați de Satana sau de demonii săi.
Rezultate similare au fost obținute și în Europa, în urma unui sondaj realizat de World Values Survey în care întrebarea principala a fost „Credeți în existența Iadului?”
Potrivit hărții realizate de World Values Survey cu rezultatele sondajului, Turcia este țara europeană în care 90,6% dintre respondenți cred în existența Iadului. Turcia este urmată de Bosnia, cu un procent de 72,1%.
Rezultate ceva mai moderate au fost obținute în Muntenegru (52%), România (55,5%), Polonia (53,4%), Grecia (44,3%), Macedonia de Nord (47,5%), Croația (40,1%), Cipru (49,5%) și Lituania (40,7%).
Procente mult mai reduse au fost înregistrat în țări precum Elveția (16,9%),, Cehia (16,2%), Germania (15,7%), Estonia (15,1%), Finlanda (14,5%), Norvegia (14,2%), Țările de Jos (12,9%), Islanda (12,9%) și Suedia (12,3%).
Danemarca a fost țara cu cel mai mic procent, aici doar 9,4% dintre respondenți declarând că cred în existența Iadului.
Cum se pot proteja credincioșii de posesiunea demonică
Profesorul Morton Kelsey, un preot episcopal, reputat specialist în teologie la Notre Dame și autorul cărții Discernment – The Study of Ecstasy and Evil (1978) apreciază că demonii sunt reali și pot invada mințile oamenilor:
Majoritatea oamenilor din lumea modernă se consideră prea sofisticați și prea inteligenți pentru a-și face griji în privința demonilor. Ei ignoră total dovezile din jurul lor. Dar în treizeci de ani de studiu, am văzut efectele pe care îngerii și demonii le pot avea asupra oamenilor.
Teologul insistă că demonii nu sunt rodul imaginației:
Demonii sunt o forță spirituală negativă, distructivă, care caută să distrugă persoana și pe oricine intră în contact cu acesta. Caracteristica fundamentală a demonului – și a celor posedați de demoni – este egoismul total și excluderea altor oameni din sfera de interes.
Ca mulți alți teologi contemporani, Kelsey și-a exprimat îngrijorarea că majoritatea oamenilor din zilele noastre nu se poate opune cu ușurință demonilor:
Demonii pot pătrunde și acționa în părțile inconștiente ale minții, preluând controlul asupra persoanei și firii acesteia.
Oferind sfaturi celor care se tem că ar putea fi victimele unor atacuri demonice, Kelsey spunea că aceștia nu trebuie să dispere, ci să-și concentreze gândurile asupra lui Dumnezeu și „să încerce să ajungă la El și sa găsească lumina Lui”.

Posesiunea demonică
Există, în Noul Testament, numeroase avertismente referitoare la entități malefice și la modul cum se pot determina motivațiile care le călăuzesc:
În cea de-a doua epistolă a Sfântului Ioan (4:1) se spune că:
Iubiților, nu dați crezare acestui duh, ci cercați duhurile care sunt de la Dumnezeu.
Deși un astfel de paragraf este ușor de citat, avertismentul este mai greu de pus în practică, fiindcă, potrivit celei de-a două epistole către corinteni 11:14, „chiar și Satana se poate deghiza într-un înger de lumină”.
Dr. Wilson Van Dusen este profesor universitar și psiholog la Mendocino State Hospital din California. Bazându-se pe multe decenii de cercetări, Van Dusen a afirmat că mulți pacienți din spitalele psihiatrice ar putea fi posedați de demoni și că oamenii care halucinează s-ar putea afla, de asemenea, sub controlul entităților demonice.
Van Dusen afirma că a reușit sa vorbească direct cu demonii care-i posedau pe pacienți. El a auzit vocile lor guturale, nepământești și a reușit chiar să testeze, din punct de vedere psihologic, aceste entități chinuitoare.
Psiholog cu experiență, Van Dusen a predat la Universitatea din California, a fost profesor de psihologie la Universitatea John F. Kennedy și a publicat peste 150 de materiale științifice, dar și câteva cărți referitoare la cercetările sale, precum The Presence of Other World: The Psychological/Spiritual Findings of Emanuel Swedenborg (1974) și The Natural Depth in Man (1974).
Într-un articol extrem de important, psihologul remarca „asemănările izbitoare” dintre ierarhiile demonilor, descrise de misticul și savantul suedez Emanuel Swedenborg (1688-1772) și presupusele halucinații ale pacienților săi, dintr-un azil de boli nervoase.
Van Dusen a început să-i identifice, dintre sutele de schizofrenici, alcoolici și persoane cu afecțiuni psihice, pe cei care puteau face diferența dintre gândurile proprii și produsul halucinațiilor.
A pus întrebări direct acestor presupuse entități și le-a cerut pacienților să reproducă exact răspunsurile vocilor sau viziunile pe care le aveau. În această manieră, psihologul a putut purta lungi dialoguri cu pacienții care aveau halucinații, notând, atât întrebările sale, cât și răspunsurile demonilor.
În numeroase rânduri, Van Dusen a remarcat că se angajase în dialoguri, pe marginea halucinațiilor, care depășeau cu mult puterea de înțelegere a pacienților. El a descoperit că faptul se verifica mai ales atunci când aborda o clasă superioară de demoni, pe care a descoperit-o a fi „mult mai bogată decât ar fi putut permite înțelegerea pacientului”.
Ordinul inferior, nota Van Desen, era format din entități profund antireligioase, dintre care unele obstrucționau activ practicile religioase ale pacientului. Ocazionale, aceste entități se autointitulau demoni din iad. În majoritatea cazurilor, ele sugerau săvârșirea de activități obscene, apoi îl mustrau pe cel posedat, cerându-i să țină cont de prezența lor.
Entitățile găseau un punct slab în conștiința subiectului și abuzau de el permanent. Ele puteau invada „orice colțișor de intimitate, puteau acționa asupra oricărei slăbiciuni, pretindeau că au puteri uluitoare, făceau promisiuni și apoi subminau voința pacientului”.
Van Dusen a mai descoperit că demonii puteau lua în stăpânire ochii, urechile și vocea pacientului, la fel ca în descrierile tradiționale de posesiune demonică. Entitățile aveau personalități total diferite de ale celor posedați, ceea ce indica faptul că nu erau simple produse ale minții acestora.
Unele manifestau capacități de percepție extrasenzorială și puteau prezice viitorul. Adesea, îl amenințau pe pacient și îi puteau provoca dureri fizice.
Pacienții studiați de Van Dusen îi descriau pe demoni într-o varietate de forme și mărimi, dar în general entități apăreau sub formă umană, pornind de la bătrâni, până la pretinse ființe extraterestre, dar ei își puteau schimba instantaneu înfățișarea.
Unii erau atât de bine structurați, încât victimele nu puteau vedea prin ei. Uneori, pacienții deveneau atât de furioși pe demonii care îi chinuiau încât se năpusteau asupra lor, doar spre a-și zdrobi pumnii de pereți.
Van Dusen a studiat în amănunt 15 cazuri de posesiune demonică, dar a avut de-a face cu mii de pacienți, în cadrul unei cariere de peste două decenii, ca psiholog clinician.
În opinia lui, entitățile demonice erau prezente „în fiecare dintre acești pacienți”. Savantul admitea chiar că unii demoni știau mai multe lucruri decât el, chiar dacă încerca să-i testeze, făcând apel la referiri academice obscure.
Una dintre concluziile la care a ajuns Van Dusen a fost că entitățile preiau controlul asupra minților oamenilor slăbiți din punct de vedere fizic și emoțional. Ele păreau capabile „să căpușeze persoanele deja slăbite de stres și tensiuni cărora nu le mai puteau face față”.
Luând încă o dată în considerare unele dintre implicațiile lucrărilor lui Swedenborg, Van Dusen comenta că era curios să afle dacă, așa cum sugera misticul scandinav, ființele umane ar putea prezenta „îngustul spațiu liber de la confluența gitanticelor ierarhii spirituale, superioare și inferioare”.
Psihologul considera că există o lecție de învățat din afirmația:
Omul, plasat liber între Bine și Rău, se află sub influența unor forțe cosmice de a căror existență nu este conștient. Considerând că alege între aceste forțe, el poate fi o rezultantă a lor.

Câți demoni există în Iad?
În 1467, Alfonso de Spina calcula că numărul demonilor din Iad este de 133.316.666. Calculul lui de Spina s-a bazat pe cele câteva fragmente din Cartea Apocalipsei în care se menționează că aproximativ o treime dintre îngeri i s-au alăturat lui Lucifer în războiul său împotriva lui Dumnezeu.
Odată înfrânți, acești îngeri s-au transformat în demoni și au fost alungați din Rai, ajungând în Iad.
În Pseudomonarchia Daemonum (1583), Johann Weyer propune o numărătoare mult mai complexă bazată pe un sistem complicat de ierarhii și clasificări a demonilor.
Weyer a estimat numărul demonilor la 4.439.622, împărțiți în 666 de legiuni, fiecare legiune compusă din 6.666 de demoni și toți conduși de 66 de regi, prinți, duci, conți și marchizi infernali.
Lemegeton Clavicula Salomonis (Cheia mai mică a lui Solomon), o culegerea de texte realizată la mijlocul secolului al XVII-lea, a păstrat împărțirea în legiuni din Pseudomonarchia Daemonum, dar a adăugat mai mulți demoni conducători și, prin urmare, mai multe legiuni.
Astfel, în loc de 66 de demoni principali, în Lemegeton Clavicula Salomonis sunt prezentați cei 72 de demoni conducatori ai Iadului, fiecare stăpânind peste o armată pornind de la câteva legiuni, până la sute de legiuni de demoni. Numărul total de demoni existenți calculat în funcție de ierarhia prezentată în Lemegeton Clavicula Salomonis este de 319,648,032.
Grigore de Nyssa, în secolul al IV-lea, credea în existența demonilor bărbați și femei și susținea ideea că demonii procreau cu alți demoni și cu femeile umane. Alți savanți au susținut ideea că demonii nu pot procrea iar numărul lor este constant.
La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.
- Craig Karpel - The Rite of Exorcism: The Complete Text. Editura Berkeley, New York, 1975.
- John Warwick Montgomery - Powers and Principalities. Editura Dimension Books, Minneapolis, 1975.
- The Lesser Key of Solomon. wikipedia.org. [Sursă]
- Julia Perry - The Encyclopedia of Demons and Demonology.
- Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger - Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Editura ALL, București, 2011.
- Becking, van der Toorn - Dictionary of Deities and Demons in The Bible. Editura William B. Eerdmans, 1999.
- Types of angels and demons. britannica.com. [Sursă]
- Joseph Baker - Who Believes in Religious Evil? An Investigation of Sociological Patterns of Belief in Satan, Hell, and Demons. Editura Springer, 2008.
- The Devil. history.com. Articol publicat la data de 13 septembrie 2017. [Sursă]