De fapt, atunci când acționează își doresc să fie văzute, demonstrațiile lor părând să aibă rolul de a reaminti oamenilor că există lumi inteligente și multipotente ale căror ființe globulare știu să treacă foarte ușor din invizibil în vizibil și invers.
Sunt, oare, globurile de lumină niște OZN-uri sau doar obiecte eterice create de ființe din lumi paralele pământene? Astfel de globuri au derutat până și pe unii astronauți aflați în spațiu, ele pătrunzând în interiorul navelor metalice perfect etanșe.
De asemenea, ele au intrat și în diferite locuințe.
Globurile de lumină din sudul Franței
La un interval de 11 ani, în sudul Franței – în două locuri diferite din comuna Aveyron (zona munților Pirinei)- s-au produs două evenimente similare enigmatice.
În primul caz, în noaptea de 15 iunie 1966, pe la orele 21.30, o familie întreagă a fost nevoită sa încuie repede toate ușile și să închidă ferestrele, deoarece în jurul casei și grădinii apărusera 6 globuri mari ce radiau, deplasându-se.
Păreau alcătuite dintr-o materie vaporoasă, fără nici o irizație în jurul formei lor sferice. După un timp, globurile de lumină s-au îndepărtat, revenind treptat către un ciudat corp cilindric care staționa într-o poziție verticală, la vreo câteva sute de metri față de casă, conturul apărându-le reliefat în noapte de o luminiscență slabă.
Un scenariu asemănător s-a petrecut în plină iarnă și în al doilea caz. În data de 11 ianuarie 1977, la lăsarea nopții, într-o altă parte a comunei, alți martori au urmărit cu teamă deplasările ciudate a două globuri radiant-cețoase.
Și de această dată, sferele au ieșit deplasându-se aparent fără niciun scop, reintrând într-un corp cilindric vertical, a cărui siluetă se distingea în noapte printr-o luminozitate slabă. La plecare, cilindrul s-a înclinat, demarând dintr-o poziție oblică, dispărând în înălțimi.
Globurile de lumină apar și în Spania
În literatura ufologică mai sunt cunoscute și alte cazuri similare celor de la Aveyron, cu apariții și apoi cu reintrări ale unor globuri radiante cu un comportament inteligent, în niște obiecte zburătoare mari și luminiscente.
În acest sens amintim un caz spaniol publicat de revista franceză Phenomenes Spatiaux, investigat de ozeonologul catalan Antoni Ribera. Pe când se întorcea acasă, în noaptea de 11 septembrie 1968, martorul Miguel Costa a sesizat o lumină neobișnuită.
A oprit automobilul pe șosea, la baza unei coline împădurite, în apropiere de localitatea San Martin de Tours. într-adevăr, ceva strălucea printre pinii dinspre vârful colinei. Costa s-a grăbit să escaladeze panta respectivă, dar s-a oprit uluit când a văzut un grup de 4 perechi de globuri de lumină ce radiau o lumină discretă, deplasându-se cu rapiditate cam la câțiva zeci de centimetri de la sol, având și un șuierat abia sesizabil.
Fiecare pereche era formată dintr-un glob mai mare și un glob mai mic poziționat deasupra celuilalt. Globurile de lumină se deplasau către culmea colinei unde se afla pe sol un obiect mare, ce radia o lumină roșu-portocalie.
Ajuns acolo, martorul a văzut cum ciudatele perechi de sfere au intrat repede în interiorul obiectului de o formă discoidală mult bombată.
La scurt timp după, lumina radiata de obiectul bizar a devenit multicoloră, poleind poiana în culorile curcubeului și brusc, obiectul s-a ridicat în aer dispărând rapid cu un șuierat intens.
Unul dintre exemplele cele mai semnificative de acest fel – în a cărui analiză au intervenit până și specialiști electroniști -, prezentat pe larg în revistele și cărțile ufologice, s-a produs în orașul spaniol Logrono, în noaptea de 21/22 iunie 1972.
Acestui caz i s-a acordat o importanță deosebită, întrucât era pentru prima oară când se înregistra pe bandă magnetică o emisie energetică aparținând unui obiect globular neidentificat. Relatarea pe larg a cazului a fost publicată în reviste ufologice precum Stendek Nr. 10/1972, Barcelona și Flying Saucer Review Vol.19, Nr.2/1973, Londra.
Tânărul Javier Bosque lucra la licența sa în teologie cu radioul deschis. Lângă aparatul de radio se auzea și magnetofonul, cu care înregistrase anterior niște melodii, rămânând conectat la radio. Trecuse de ora două, când, în cameră a apărut o lumină intensă.
După bâzâitul surd și-a dat seama că aparatul rămăsese deschis, dar era lipsit de emisie. Apoi, cele două geamuri ale camerei s-au deschis ușor și a pătruns în cameră un obiect ovoidal radiant care înainta încet.
Mărimea acestuia, în mișcare, i s-a părut a fi cam de 50/30 cm. Inițial s-a gândit că vreun coleg i-a făcut o farsă, dar când obiectul a coborât mai aproape de podea înaintând spre pat, și-a dat seama că are de-a face cu ceva cu adevărat bizar și a început să resimtă frica.
Deși lumina emisă de globul era foarte intensă, a putut observa că acest obiect pulsa, vibra. Dar a mai observat că de când bizarul obiect pătrunsese în cameră, radioul începuse să șuiere ascuțit, ceea ce i-a dat ideea să înregistreze acele sunete.
Cu o mișcare rapidă, a pornit magnetofonul. Dar imediat globul luminos a reacționat: din mijlocul lui a pornit o rază de lumină care a scanat radioul de la un capăt la celălalt, iar apoi și magnetofonul. După aceasta, obiectul s-a ridicat brusc, retrăgându-se prin fereastra întredeschisă.
Lumina din cameră a revenit la normal, așa cum o dădea veioza, iar Javier a sărit din pat pentru a verifica ce se înregistrase pe magnetofon.
Spre bucuria lui, magnetofonul își făcuse treaba. Ulterior, banda magnetică a fost analizată prin osciloscop și alte aparaturi de precizie de către doi specialiști: fizicianul M.B. – profesor la Centrul de cercetări acustice- și electronistul Mateo Navaridas.
Aceștia au constatat în mod separat că înregistrările conțineau emisii variabile atât ca amplitudine, cât și ca frecvențe de la 646 la 1.046 Hz. Pe la mijlocul benzii a urmat o scădere treptată la 420 Hz, pentru ca brusc sa crească la 4.150 Hz.
Apoi au urmat variații mai intense în amplitudine. Corelate cu descrierile martorului, se părea că variațiile respective erau legate de modul în care se deplasa globul radiant, și anume:
- frecvența de peste 600 Hz ar fi corespuns momentelor în care forma luminoasă cobora spre pardoseală;
- valoarea în jur de 1.000 Hz s-ar fi menținut în perioada staționării în poziția inferioară;
- frecvența de peste 4.000 Hz ar fi fost emisă în deplasarea sa orizontală.
Dar de fapt, emisiile înregistrate erau un gen de efect secundar, căci aparatul de radio devenise un fel de traductor al emisiei primare generate în mod continuu de la radiația globului strălucitor.
Ambii specialiști au apreciat la timpul respectiv că acele emisii variate au reprezentat un soi de mesaj.
Din tot ce s-a constatat în decursul ultimelor decenii despre globurile de lumină, rezultă că emisia lor primară nu face parte din spectrul electromagnetic, singurul spectru energetic cunoscut de știința contemporană.
A fost totuși important faptul că aparatura electronică poate fi folosită ca senzori traductori în relațiile directe cu entitățile globulare inteligente.
De altfel, în anii ’70 se aflase și pe alte căi despre posibilitatea înregistrării prin magnetofoane a diferitelor comunicări provenind de la ființe invizibile din lumile paralele.
Mai mult decât atât, în deceniul următor tehnica electronică s-a extins în mod remarcabil, ajungându-se chiar la obținerea pe ecranele de televizor a unor serii întregi de imagini ale ființelor din lumea de dincolo.
Straniul caz a lui Frank Fontaine
Un alt caz, care a făcut vâlvă la vremea respectivă, este povestea tulburătoare a unui tânăr din Franța.
Timp de o săptămână, presa, radioul și televiziunea din Franța au urmărit îndeaproape cercetările jandarmeriei privind enigmatica dispariție a tânărului Frank Fontaine locuitor al orașului Cergy-Pontoise, fiind bănuiți de asasinat cei doi prieteni apropiați ai acestuia.
Dar Frank a reapărut după o vreme și declarațiile sale au fost uluitoare, detalierile spuse în stare de hipnoză conducând la scrierea uneia din cele mai ciudate cărți: Contacts OVNI a Cergy-Pontoise de Jimmy Guieu, Ed. France Loisirs, Paris, 1980.
Și, pe bună dreptate, succesiunea faptelor stabilită de jandarmerie și de alți investigatori, cu evenimente variind de la uimitor la teroare și de la normal la fantastic, trebuia să fie făcute publice publicului larg.
Povestea începe înainte de ivirea zorilor, în data de 26 noiembrie 1979, în jurul orei 04:00. Frank Fontaine a coborât să încălzească motorul automobilului, urmând să plece împreună cu prietenii săi J.P. Prevost și Salomon N’Diay; aceștia au coborât și ei la scurt timp înspre mașină.
Când cei doi se aflau cam la 150 m de vehicul, s-au oprit brusc, rămânând stupefiați de cele ce se petreceau în fața lor.
Autorul francez de a cărui carte aminteam mai sus, J. Guieu, reda scena respectivă, conform declarațiilor repetate ale ambilor prieteni, făcute atât la jandarmerie cât și altor investigatori:
O sferă mare, ca făcută din ceață, a cuprins automobilul, din care numai spatele mai rămăsese vizibil, cu cele două lumini de poziție aprinse. Sfera măsura 2 sau 3 metri în diametru și era constituită dintr-o „ceață” extrem de deasă, cu o strălucire diafană, ca și cum ar fi fost luminată de faruri de automobil extrem de puternice. Contururile sale erau nete, precise, bine delimitate.
Era o liniște totală.
La „ecuatorul” acestei sfere mari, dar pe exterior, se mișcau alte trei sau patru sfere mici, cu diametre de 30-40 cm fiecare. Acestea au intrat rapid în sfera mare, făcând corp comun cu ea. Numai un glob strălucitor foarte mic a mai plutit o clipă în apropierea acesteia.
În acel moment, un fel de dâră fină, de formă cilindrică, a ieșit din partea stângă a sferei mari și s-a alungit, „umflându-se” și formând un fel de tub scămos cu marginile netede, asemănător cu aspectul obiectului zărit pe cer cu câteva minute mai înainte.
Deodat s-a petrecut un fenomen straniu: sfera a fost literalmente „aspirată” în interiorul tubului cilindric și a dispărut acolo într-o fracțiune de secundă. După aceea, cilindrul a țâșnit spre cer cu o viteză de necrezut.
În fața acestui fenomen uluitor și de neînțeles pentru ei, Jean-Pierre și Salmon N’Diay au rămas împietriți.
În cele din urmă, martorii au ieșit din încremenire și au alergat spre automobil. Frank Fontaine nu mai era acolo.
Dispariția celui răpit a durat o săptămână. Ambii martori au fost interogați de jandarmerie și de alte autorități, existând bănuiala directă că și-ar fi asasinat prietenul.
Dar în dimineața de 3 decembrie, la aceeași oră de dinaintea ivirii zorilor ca și atunci când a fost răpit, Frank Fontaine a reaparut. În primele zile memoria îi era tulbure, dar treptat, și-a revenit.
Declarațiile sale cu privire la cele petrecute au fost comentate pe toate părțile atât de autorități cât și de presă. Pentru cei care le-au urmărit a devenit evident faptul că amănuntele nu se înscriau în genul de fantezie și nici în modul obișnuit de a gândi al unui tânăr de felul lui.
Iată un extras din relatările sale, publicate de revista Paris Match (din 21 decembrie 1979):
Am devenit conștient într-un fel de laborator. Era ca o încăpere cu pereții albi, ca o cameră de studii. Erau acolo mai multe mașini. Nu pot să-mi amintesc însă detalii materiale. E ca și cum aș visa. În încăpere, erau mici globuri luminoase, capabile de orice. Ele pot să ia și forma Dvs. Aceste globuri sunt mari cât o portocală sau cât o minge de tenis. Eu le-am văzut în laboratorul respectiv. Se deplasau. Văzâdu-le, acestea mi-au vorbit. Am avut un dialog, am conversat cu ele. Nu le auzeam în cap ci mai degrabă în ureche. Sunt de fapt niște ființe și sunt foarte inteligente. Niciun pământean nu poate ajunge la nivelul lor de știință. Ele mi-au spus acest lucru. Dacă intră în contact cu pământenii, o fac pentru a-i ajuta să evolueze și să ajungă la același nivel de înțelepciune ca și ele. Dar se tem că știința lor ar putea fi folosită în scopuri malefice. Aspectul lor de globuri nu este decât o aparență. În realitate, pot lua orice formă doresc. Ele nu vorbesc așa cum vorbesc eu. Au o voce lentă, liniștitoare, ca și cum ar vorbi într-un tub. Sunetele vorbirii emanau desigur de la globuri, fiindcă acestea sunt ființe.
Frank Fontaine și încheiat mărturia astfel:
De ce globurile de lumină sau alte asemenea ființe nu se manifestă, de exemplu, în Piața Concordiei? Din cauză că știința noastră nu este destul de avansată. Pentru ele, noi suntem niște primate. Dacă ne-ar da știința lor, noi am folosi-o la rău. Marea lor evoluție i-a condus la înțelepciune. Știința, aceasta este viața lor!
La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.
