Ce sunt pricolicii din mitologia românească?

Folclorul românesc este plin de personaje fantastice. Avem cotoroanțe, vampiri, balauri, zmei, moroi, strigoi, zâne şi chiar vârcolaci. Despre cei din urmă se credea că, la fiecare lună plină, se transformă în lupi. Puţină lume ştie însă că în poveștile și legendele românești mai există o variantă a vârcolacului – pricoliciul.

Ce sunt pricolicii?

În cazul pricolicilor, mitologia românească este destul de neclară, așa cum se întâmplă de altfel în cazul numeroaselor altor creaturi fantastice. 

În unele zone etnografice, pricolicii sunt strigoi vii care-și părăsesc trupul în timpul nopții și se transformă în diverse animale – lup, porc, câine, cal, pisică, șarpe, bivol, broască, etc. Spre deosebire de vârcolacii din folclorul românesc, care călătoresc prin văzduh și devorează luna, pricolicii merg pe pământ. 

De regulă, aceştia sunt oameni din sat recunoscuți după înfăţişarea şi comportamentul animalului în care se preschimbă. Trăiesc puţin, cât lupul sau animalul în care se metamorfozează.

În alte regiuni, în schimb, pricolicii (cunoscuți și ca tricolici sau priculici) se confundă și mai mult cu vârcolacii din poveștile de groază occidentale. 

Astfel, pricolicii nu sunt duhuri necurate sau strigoi, ci oameni care se pot preface în lup sau câine. Ei sunt vrăjitori care stăpânesc tainele metamorfozei, putându-se astfel preschimba, după bunul plac, în animal.

Acești vrăjitori căuta să facă rele – să sece fântânile, să îmbolnăvească animalele domestice, să usuce ogoarele, să sperie copii și fetele. Din aceste superstiții reiese că pricolicii nu au doar forță fizică (așa cum este în cazul licantropilor), ci se bucură și de puteri magice semnificative. 

Prima menţiune despre acești demoni al nopţii o avem de la Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei: 

Tricolici este același lucru ca la francezi loup-garou; ei cred că oamenii se pot schimba în lupi şi în alte fiare de pradă și că își însușesc într-atâta firea acestora, încât se reped și sfâșie atât oamenii, cât și dobitoacele.

După alte materiale folclorice, pricolicii ar face parte mai mult din categoria morților vii, dar nu

au ca însuşire obligatorie vampirismul. Sunt închipuiți ca oameni cu coadă, născuți dintr-o împreunare incestuoasă; de aceea, sunt piperniciți, dar se deplasează cu mare repeziciune, preferând timpul nopţii. 

Dându-se de trei ori peste cap, se pot metamorfoza în animal. Se hrănesc cu carne de vită sau de om (mai ales de copii), aduc boli şi molime. Noaptea pătrund în casele oamenilor şi se aşază pe pieptul celor adormiţi, chinuindu-i în somn.

Povești cu pricolici

Legende și povești cu pricolici s-au păstrat până în zilele noastre. 

De exemplu, o poveste care circulă în regiunea munților Poiana Ruscă, vorbește despre o fată care s-a măritat cu un pricolici.

La o săptămână după nuntă, cei doi merg la părinţi. Pe drum pricoliciul dispare şi, revenind sub formă de câine, se repede la nevastă şi încearcă să o muşte. Femeia se apără cu un brâu, apoi îl loveşte cu secera şi pricoliciul dispare. 

Revenit sub înfăţişare omenească, e recunoscut după scamele dintre dinţi.

Acest amănunt, ca şi alte detalii privind credinţele în pricolici, ne permit să admitem că avem aici o supravieţuire a unui rit de iniţiere războinică a tinerilor-lupi, datând din lumea dacică, despre care vorbeşte Mircea Eliade în Dacii şi lupii și De la Zalmoxis la Genghis-Han.

Povestea incredibilă a lui Graţian Florea, pricoliciul din Bihor

O altă poveste cu pricolici ne parvine din Izbuc, un mic sat din Bihor. Se pare că în această localitate ar fi trăit un personaj misterios despre care sătenii credeau că ar fi pricolici. Deşi nu ar fi fost un om rău, satul în care trăia îi ştia de frică. 

Povestea lui incredibilă a fost transformată în documentar de fiul regretatului Liviu Ciulei, Thomas Ciulei. Bărbatul cu pricina se numea Graţian Florea. 

Deci, care este povestea pricoliciului din satul Izbuc? 

Potrivit credințelor străvechi, atunci când un copil se naște, moașa invocă spiritele ca pruncul să fie bun de lucru, iubit, frumos și bun la carte.

Însă, potrivit poveștilor care circula prin Izbuc, Grațian nu a putut să vină pe lună decât după ce moașa l-a numit să fie „pricolici de lup”. Astfel, bărbatul a fost marcat pentru tot restul vieții de acest aparent blestem din naștere. 

Dar chiar și așa, Gratian Florea a reușit să găsească un sens chiar și în rolul de vârcolac al satului. 

Documentarul lui Thomas Ciulei ne prezintă viața simplă a omului pricolici din Izbuc. Graţian este, în același timp, pustnic, profest şi cerşetor. El își sfinţeşte casa pentru a-şi proteja singurătatea. 

Sătenii descriu maniera în care el îşi face rost de mâncare, dar şi felul în care vorbeşte despre Dumnezeu:

Dumnezeu e un creator irațional pentru că i-a făcut și pe oameni asemenea lui – creatori – și pentru că permite astfel conviețuirea binelui cu răul. 

Mândru și ingenuu în același timp, Graţian spune, în interviul luat de Thomas Ciulei, ca îl va întrece pe Dumnezeu, devenind rațional.

Neobișnuită este şi perspectiva preotului din sat care nu-l vede pe Grațian ca pe o piază rea sau ca pe un duh necurat, ci ca pe omul care le dă o şansă consătenilor să se izbăvească oferindu-i pomană. 

Aşa cum mărturisea şi primarul Gheorghe Ienciu, Graţian ştie cuvinte şi numere pe care noi nu le ştim, jonglează cu numere astronomice şi crede că va descoperi infinitul datorită credinţei sale în valorile morale şi în viaţa veşnică. 

Despre Graţian, omul pricolici, bihoreanul aflat la limita dintre geniu şi nebunie, unii cinefili au susţinut că e cel mai bun documentar realizat de Thomas Ciulei până acum.