Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

4 cazuri de combustie umană spontană. Fenomene paranormale sau acidente bizare?

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat: 19 Martie 2022

De-a lungul secolelor, au fost înregistrate numeroase cazuri de combustie umană spontană. Corpul uman este ars aproape complet de un foc al cărui sursă este inexplicabilă.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

4 cazuri de combustie umană spontană. Fenomene paranormale sau acidente bizare?

Fără îndoială, unii oameni au ghinionul să moară pe neașteptate din cauze necunoscute, dar ceea ce face ca moartea lor să fie considerată paranormală este faptul că sunt arși aproape complet de un foc a cărui apariție este inexplicabilă și care pare să nu afecteze deloc obiectele din jur.

Aparent, corpul uman ia foc, în mod spontan, și arde fără a afecta nimic altceva. Fenomenul este deosebit de rar, iar cercetătorii l-au numit combustie umană spontană.

Contesa Cornelia Bandi

Primul caz documentat de combustie umană spontană a fost cel al contesei Cornelia Brandi, care și-a găsit sfârșitul în acest mod înfiorător la Verona, pe data de 4 aprilie 1731. Detaliile întâmplării au fost consemnate de magistratul local, Bianchini, care a exclus posibilitatea unei crime, dar nu a reușit să explice ce o omorâse pe contesă.

În seara de 3 aprilie, contesa Bandi s-a dus la culcare ca de obicei. Servitoarea a ajutat-o să se dezbrace și i-a așezat bijuteriile înapoi în cutiile lor. Apoi a stat un timp de vorbă cu ea înainte să se ducă în camera ei. Nimic nu părea nelalocul lui. 

În dimineața următoare, servitoarea s-a întors să o trezească pe contesă. Chiar înainte să intre în cameră, a simțit mirosul pătrunzător de haine arse, dar abia când a deschis ușa și-a dat seama de situația îngrozitoare. 

Așternuturile erau înnegrite și șifonate, ca și cum contesa le aruncase de pe ea în grabă. La un metru distanță de pat se aflau rămășițele corpului contesei.

Era o grămadă de cenușă, două picioare neatinse, aproape intacte, îmbrăcate în ciorapi, între care stătea capul, cu jumătate din partea din spate și bărbia arse complet, iar în cenușă am găsit trei degete, înnegrite, dar întregi. 

Restul era cenușă care lăsa la atingere o umezeală unsuroasă care mirosea urât. Asta nu era tot. 

Combustie umană spontană

Totul din cameră era acoperit cu un strat subțire de funingine, ca praful adunat timp de mai multe zile într-o încăpere nelocuită. Pe podea erau băltoace de mâzgă urât mirositoare, care semăna cu lipiciul. 

O altă dâră, din același lichid respingător, se întindea pe un perete sub una dintre ferestre.

Evident, slujitoarea a fugit să cheme poliția. Aceștia au venit imediat și au descoperit repede că bijuteriile și banii contesei erau neatinse, ceea ce excludea posibilitatea ca femeia să fi fost ucisă de hoți, iar cadavrul ars.

De fapt, nu exista nicio urmă de spargere și niciun indiciu care să explice cum luase foc cadavrul. 

Misterul a fost abandonat, fiind considerat inexplicabil.

Cazul Wilhelmina Dewar

Un caz asemănător a avut loc la data de 22 martie 1908 în Whitley Bay, în nordul Angliei. Wilhelmina Dewar locuia în aceeași casă cu sora sa Margaret, dar cele două dormeau în camere diferite.

În acea noapte, amândouă s-au dus la culcare ca de obicei. La scurt timp după miezul nopții, ceva a trezit-o pe Margaret.

A verificat să nu fie vreun hoț în casă, apoi a simțit miros de fum care venea din camera surorii sale. Deschizând ușa, Margaret a descoperit că Wilhelmina murise, iar în pat a văzut corpul acesteia transformat în cenușă de la piept în jos.

Paturile și cearceafurile care ajunseseră corpul arseseră și ele, dar patul nu luase foc, iar camera era neatinsă de flăcări. Bustul era intact, iar expresia feței nu indica niciun semn de durere sau suferință.

Orice se întâmplase, Wilhelmina murise foarte repede.

Margaret Dewar a ieșit din casă în fugă țipând și a bătut puternic în ușa vecinului. Când acesta a văzut cadavrul Wilhelminei, a chemat poliția.

Primul polițist care a ajuns a găsit-o pe Margaret traumatizată și incoerentă, nefiind în stare să îi răspundă la întrebări. Casa a fost izolată și a fost chemat un doctor. Acesta nu a reușit să descopere cauza morții, și nici să explice modul în care se declanșase focul.

Cazul a fost preluat de un medic legist și catalogat ca moarte din cauze necunoscute. După ce a analizat probele, acesta a declarat că povestea era imposibilă și a amânat verdictul, pentru ca toți cei implicați să poată reevalua circumstanțele.

Combustie umană spontană

Ce s-a întâmplat între timp nu se știe, dar se pare că Margaret Dewar și vecinii săi au fost constrânși să modifice povestea.

Când juriul a fost convocat din nou, probele se schimbaseră. De această dată, s-a declarat că nefericita Wilhelmina murise din cauza unui atac cerebral, iar corpul a luat foc de la o lumânare căzută. 

Medicul legist a stabilit că fusese vorba de o moarte naturală.

Mary Reeser

Fenomenul combustiei umane spontane a stârnit și mai mult interes după moartea suspectă a doamnei Mary Reeser din Petersburg, Florida, în 1951.

Administratorul clădirii a încercat să intre în apartament atunci când bătrâna doamnă Reeser nu i-a răspuns. Simțind că mânerul uşii era atât de fierbinte încât nu îl putea atinge, bărbatul a apelat la ajutorul unor muncitori care lucrau la o clădire de peste drum. 

Aceștia au forţat uşa de la intrare. În mijlocul unui nor gros de fum, au descoperit rămăşiţele carbonizate, reduse la cenuşă, ale trupului doamnei Reeser. Cu excepția extremităților membrelor, corpul fusese prefăcut în cenușă. 

Doamna Reeser stătea într-un fotoliu atunci când a murit. Tapițeria și căptușeala fotoliului arseseră până la arcurile de fier, dar laturile și partea din spate erau doar puțin arse. 

Poliția locală i-a spus medicului legist că doamna Reeser era fumătoare și era posibil să fi adormit în timp ce fuma și că așa luase foc.

Ideea ar fi fost acceptată dacă doctorul Wilton Krogman, un medic legist specializat în morțile prin ardere, nu ar fi fost în oraș și nu ar fi auzit de cazul neobișnuit. Krogman a solicitat probe din caz și a demarat propria investigație

După ce a evaluat probele, Krogman a rămas complet uluit. Pentru ca oasele să se transforme complet în cenușă ar fi fost nevoie de o temperatură de aproximativ 1650℃.

Dacă doamna Reeser ar fi fost supusă unei asemenea temperaturi, căldura radiată ar fi dat foc nu doar fotoliului, ci și covorului, mobilei și tuturor obiectelor din încăpere. Cu toate acestea, nu a fost atins nimic.

„Dacă trăiam în Evul Mediu, aș fi comentat ceva despre magie neagră”, a concluzionat doctorul Krogman. 

O anchetă făcută în grabă

Cu toată vâlva şi toată mediatizarea de la acea vreme, medicul legist din Florida a ales teoria poliției și a catalogat incidentul ca „moarte accidentală”. Fiul ei, medic de profesie, o vizitase cu o seară înainte şi aflase că mama sa luase câteva somnifere. 

Pornind de la aceste mărturii, investigatorii au concluzionat că, cel mai probabil, bătrâna adormit în timp ce fuma. Țigara ar fi aprins cămaşă de pânză cu care femeia era îmbrăcată.

Tot la acea vreme a circulat și ideea conform căreia combustia umană spontană apare, cu preponderență, în cazul persoanelor alcoolice, deoarece alcoolul existent în organism poate alimenta arderea. 

De altfel, victima literară cea mai celebră a combustiei spontane umană, doamna Krook, din Casa pustie de Charles Dickens, consumase cantități impresionante de alcool în momentele precedente extraordinarei sale morţi.

Combustie umană spontană

Această ipoteza nu are însă temei ştiinţific, deşi a fost folosită cu ardoare de propovăduitorii cumpătării. 

Există totuşi o legătură între consumul de alcool şi moartea prin foc. Joe Nickell şi John F. Fischer notau: 

Persoanele ameţite de băutură sunt mai neglijente cu focul şi de aceea sunt mai puţin capabile să se apere împotriva lui.

În mai multe articole critice la adresa susţinătorilor combustiei umane spontane, Joe Nickell şi John F. Fischer au enumerat circumstanţele elocvente în care au fost descoperite victimele:

O lampă cu petrol spartă pe podea, pipa victimei, o lumânare lângă rămăşiţe. În plus, adesea sub victima se găseau o grămadă de materii inflamabile care au accentuat efectul nimicitor al focului – aşternutul, de exemplu, ori umplutura fotoliului – chiar şi podeaua de lemn îmbibată cu vopsea sau ulei. Este interesant de reţinut că în unele cazuri şi grăsimea umană a întreţinut şi a sporit efectul distructiv al focului.

Dacă ar fi să urmărim firul logic al întâmplărilor, dar şi dovezile descoperite la faţa locului, singura concluzie clară ar fi următoare: combustia umană spontană este, mai degrabă, un mister fabricat și nicidecum o enigmă autentică. 

Deşi multe cazuri de combustie spontană umană pot fi explicate ştiinţific, există unele situaţii care ridică câteva întrebări extrem de interesante. 

Printre cele peste 200 de presupuse cazuri de combustie umană spontană raportate în ultimele secole există câteva similitudini şi particularităţi stranii:

  • Arsurile nu sunt distribuite uniform – de cele mai multe ori extremităţile (mâinile şi picioarele) rămân neatinse de flacără, în timp ce restul corpului este ars în întregime
  • Focul are un comportament extrem de agresiv
  • Doar obiectele aflate în imediata vecinătate a trupului sunt arse, restul încăperii rămânând intact
  • Focul arde la temperaturi foarte mari reducând totul la cenușă, inclusiv oasele

Moartea stranie a doctorului Irving Bentley

Cazul Reeser a adus combustia umană în atenția cercetătorilor fenomenelor paranormale și neobișnuite, dar a rămas un caz relativ izolat până la moartea doctorului J. Irving Bentley, un doctor pensionat care locuia în Coudersport, Pennsylvania. 

Doctorul Bentley locuia singur și se putea deplasa doar cu ajutorul unui cadrul. Cu toate acestea, era sănătos și stătuse de vorbă cu vecinii în după-amiaza zilei de 4 decembrie 1966, când totul părea să fie normal.

În dimineața zilei de 5 decembrie, Don Gosnell, un angajat al unei companii de distribuție a gazului, a venit pentru a citi contorul. Nu i-a răspuns nimeni, dar ușa de la intrare era întredeschisă.

A intrat în casă și a observat imediat fumul albastrui și mirosul neobișnuit. Gosnell a urmărit fumul până în baie și s-a trezit în fața unei priveliști șocante.

Pe podeaua băii se afla un cadru căzut, acoperit cu un maldăr de cenușă din care ieșea un picior de om, intact de la genunchi în jos.

Se făcuse o gaură imensă în podea, unde arsese parchetul, dar altfel, camera nu fusese afectată de flăcări sau de căldură. Pe majoritatea suprafețelor se așternuse un strat subțire de funingine unsuroasă.

Gosnell s-a grăbit să cheme pompierii și poliția. Când au sosit pompierii, aceștia au găsit o arsură mică pe cadă, dar niciun indiciu despre cauzele focului.

Se știa că Bentley era un fumător înrăit și erau câteva urme de arsuri prin casă din cauza țigărilor aruncate neglijent. Medicul legist a acceptat ideea că Bentley adormise în timp ce fuma, a luat foc și s-a trezit.

S-a dus apoi la baie în căutare de apă, dar a murit și s-a prăbușit pe podea, unde a fost ars complet. Nu s-a făcut nicio încercare de a explica de ce corpul arsese cu totul, dar camera era aproape neatinsă.

Nu s-a explicat nici de ce halatul său, ușor ars, era în cadă. Ca și în cazurile Dewar și Reeser, se pare că medicul legist s-a grăbit să dea un verdict oficial pentru a clasa cazul, în loc să organizeze o anchetă îndelungată pentru a investiga un posibil fenomen paranormal.

Combustia umană spontană - teorii și speculații

În ciuda concluziei medicului legist, moartea lui Bentley a făcut din combustia umană spontană un subiect intrigant pentru cercetătorii specializați în paranormal. Au început să apară teorii pentru a explica fenomenul.

Ca ipoteză, se luau în considerare condițiile comune tuturor cazurilor cunoscute. Focul izbucnise dintr-odată și se stinsese destul de repede. Temperaturile fusesera foarte mari, dar durasera puțin. Nu era nicio sursa de foc în zona.

Una dintre ideile inițiale fusese că, probabil, corpul luase foc singur, de unde și numele de combustie umană spontană. Această teorie presupunea ca fiecare celulă din corp să fi luat foc în același moment, transformându-l în cenușă în doar câteva secunde.

Astfel s-ar explicat temperaturile uriașe și durata scurtă și de ce obiectele din jur nu arseseră. Totuși, pentru că numai un fenomen supranatural ar putea fi explicația pentru așa un eveniment, unii cercetători au respins ideea.

Unii au sugerat că de vină ar fi fost fulgerele globulare. Acest fenomen natural foarte rar apare când aerul încărcat electric formează o minge de plasmă care se încălzește la temperaturi extrem de mari, apoi plutește prin aer.

Fulgerele globulare se pot disipa în câteva momente, fără a afecta nimic în jur, dar dacă ating un obiect conducator de electricitate, vor exploda cu o fulgerare orbitoare.

Unul dintre martori a zărit un fulger globular în apropiere de casa doamnei Reeser, aproximativ în aceeași perioadă când ea a murit. Unele persoane încă mai susțin această teorie, pe când alții au respins-o din cauză că nu au mai fost observate și alte fulgere globulare care să coincidă cu alte cazuri de combustie umană spontană.

O altă cauză a focului ar putea fi electricitatea statică. Se știe că unele tipuri de pantofi care intră în contact cu anumite covoare pot duce la acumularea de electricitate statică.

Combustie umană spontană

Uneori, se pot crea tensiuni de peste 3.000 V, care, dacă ar fi descărcate, pot da naștere unui incendiu, dacă se află materiale inflamabile în apropiere.

Se pare că există câțiva oameni predispuși la o electricitate statică foarte mare. Aceștia pot crea tensiune electrică și fără să poarte pantofi cu talpă din plastic, care determine aceste efecte la alte persoane. 

Se presupune că o asemenea acumulare de electricitate ar putea da foc hainelor și chiar și corpului uman atunci când este descărcată de o scânteie extrem de puternică.

Scepticii au declarat că trebuie să fi existat de fiecare dată o sursă normală de foc, de aceasta nu a fost observată de primele persoane sosite la fața locului. Un muc de țigară ars nu ar fi observat printre rămășițele focului, în vreme ce o lumânare căzută ar arde fără urmă. 

Toate acestea sunt adevărate, dar nu explică de ce obiectele din jurul cadavrelor nu au luat foc.

Explicația obișnuită a acestui fenomen este așa-numitul „efect de fitil”: se creează atunci când o țesătură care arde mocnit intră în contact cu ulei sau grăsime. Grăsimea se topește și se îmbibă în țesătură, unde arde cu o flacără mică sau mocnit, dar de multe ori la o temperatură foarte mare.

Acesta este principiul de funcționare al unei lumânări. Pentru ca un foc să ardă în acest fel timp îndelungat, trebuie să aibă la îndemână rezerve mari de grăsime sau ulei.

Unii au afirmat că, într-adevăr, corpul uman conține destulă grăsime, în special dacă persoana respectivă este supraponderală și ca hainele obișnuite s-ar comporta ca un fitil. Dacă omul ar fi murit brusc, de un atac de cord, spre exemplu, și ar fi căzut în așa fel încât hainele să îi intre în contact cu o lumânare, o țigară sau altă sursă de foc, s-ar putea crea un efect de fitil, iar focul ar mistui cadavrul.

Ideea este interesantă, dar aproape imposibil de testat. A avut loc o tentativă în august 1998 în cadrul programului de televiziune al BBC, QED, prin care s-a încercat explicarea fenomenului din punctul de vedere al unui foc cu efect de fitil.

Evident că nu ar fi putut folosi un corp uman, astfel încât au învelit cadavrul unui porc într-o pânză și i-au dat foc.

Focul rezultat a ajuns într-adevăr să ardă mocnit și, pe parcursul a opt ore, a mistuit cea mai mare parte a corpului. Piesele de mobilier din lemn așezate în apropierea acestuia nu au luat, doar una dintre ele a fost ușor arsă.

Scepticii au considerat experimentul organizat de BBC ca fiind explicația combustiei umane spontane. Alții au observat unele inadvertențe. În primul rând, țesătura nu a luat foc de la început și a trebuit ca o porțiune să fie îmbibată în benzină.

În al doilea rând, a durat opt ore pentru a arde o parte din cadavru, în vreme ce în unele dintre cazurile de combustie umană spontană, corpul uman ardea în doar o oră.

În plus, porcul are straturi groase de grăsime imediat sub piele, ceea ce este ideal pentru efectul de fitil, dar, de regulă, lucrurile nu stau la fel la oameni.

Încă nu s-a descoperit explicația combustiei umane spontane, dar mulți sunt convinși că este un fenomen natural pe care l-au văzut cu ochii lor.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Spontaneous human combustion. wikipedia.org. [Sursă]
  • Benjamin Radford - Spontaneous Human Combustion: Facts & Theories. Articol publicat la data de 19 decembrie 2013. [Sursă]
  • Is Spontaneous Human Combustion Real? britannica.com. [Sursă]
  • Gavin Thurston - Spontaneous Human Combustion. Cercetare publicată la data de 18 iunie 1938 în The British Medical Journal. [Sursă]
  • Is spontaneous human combustion real? history.com. [Sursă]
  • Esther Inglis-Arkell - 10 Cases of Spontaneous Human Combustion. Articol publicat la data de 11 aprilie 2011. [Sursă]
  • First Irish case of death by spontaneous combustion. BBC News. [Sursă]
  • Krissy Howard - Spontaneous Human Combustion: Fact Or Fiction? Articol publicat la data de 28 septembrie 2021. [Sursă]
  • Angi M. Christensen - Debunking the Spontaneous Human Combustion Myth: Experiments in the Combustibility of the Human Body. [Sursă]
  • Gabrielle Calise - Spontaneous combustion in St. Petersburg? The curious case of Mary Reeser. Articol publicat la data de 17 octombrie 2019. [Sursă]
  • Terri Sundquist - A Scientific Explanation for Spontaneous Human Combustion. Articol publicat la data de 9 septembrie 2011. [Sursă]