Ce este Efectul Mandela? Teorii intrigante dar și posibile explicații științifice

Un fenomen prea puțin studiat – și care stă la baza așa-numitului „Efectul Mandela” – este fenomenul amintirilor false care par atât de adevărate și reale încât cei care le experimentează refuză pur și simplu să creadă contrariul.

Ce este Efectul Mandela?

Termenul „Efectul Mandela” este invenția cercetătoarei, scriitoarei, și consultantei în paranormal Fiona Broome. Aceasta a folosit pentru prima dată conceptul de Efect Mandela în anul 2010 în cadrul unei conferințe, unde mai mulți participanți i-au spus că sunt convinși că Nelson Mandela a murit în închisoare în anii ‘80. 

În realitate, Nelson Mandela a fost ales președintele Africii de Sud, pentru un mandat, între anii 1994 și 1999. Nelson Mandela a murit în anul 2013. 

Broome a fost intrigată de faptul că atât de mulți oameni, care nu se mai întâlniseră niciodată până atunci, aveau o amintire atât de diferită a unor evenimente care s-au întâmplat în realitate. 

Efectul Mandela se referă la o situație în care un număr important de indivizi cred cu tărie într-un fenomen care în realitate nu s-a întâmplat niciodată. Nu este cunoscut cum și de ce apar aceste „amintiri false” și de ce se manifestă în masă, dar există câteva teorii. 

Unele teorii sugerează ca amintirile false se bazează pe amintiri incomplete sau parțiale, un fenomen similar cu efectul telefonului fără fir, în care o informație transmisă succesiv de la un individ la altul ajunge complet denaturată la ultimul recipient al acesteia. 

Alte teorii sugerează ca Efectul Mandela este dovada clară a existenței universurilor paralele sau a Multiversului, două concepte diferite dar care ar putea genera astfel de amintiri false. 

Ideea universurilor paralele se bazează pe un concept al fizicii cuantice care ne spune că fiecare eveniment care a avut, are, sau urmează să aibă loc în univers nostru poate crea linii temporale paralele; iar toate aceste linii temporale se „amestecă”, uneori, cu realitatea noastră. 

În concluzie, persoanele care experimentează așa numitele amintiri false sunt de fapt indivizi a căror memorie a fost afectată de separarea unor realități alternative.

Teoria Multiversului

Potrivit unor cercetători, Efectul Mandela ar putea fi dovada existenței universurilor paralele. 

Multiversul (cunoscut și ca metaverse, omniverse, sau meta-univers) este alcătuit dintr-o grupare ipotetică de mai multe universuri.

Împreună, aceste universuri integrează tot ceea ce există: întregul spațiu cosmic, timpul, materia, energia și toate legile fizice care guvernează. Universurile din interiorul Multiversului sunt numite universuri paralele. 

Ideea universurilor paralele nu a fost avansată doar în literatura SF, acest concept fiind propus și în domenii precum fizica, matematica, cosmologia, astronomia, religia, muzica, literatura, sau filosofia. 

Termenul Multivers a fost folosit pentru prima dată în anul 1985 de filosoful și psihologul american William James (1842-1910), însă într-un context diferit. 

Citește și: Balta Vrăjitoarelor – un blestem vechi de secole și misterul mormântului lui Vlad Țepeș

Considerat părintele psihologiei americane, William James studiat medicina la Harvard, însă nu a practicat niciodată profesia de medic. În schimb, s-a reorientat către filosofie și psihologie.

Mai târziu, în 1952, fizicianul austriac Erwin Schrödinger (1887-1961) a înaintat ideea de Multivers, așa cum o cunoaștem astăzi, în timpul unei conferințe în care a afirmat că, potrivit ecuațiilor și calculelor sale, există mai multe istorii, nu în sensul istoriilor alternative, ci în sensul istoriilor care se întâmplă simultan.

Schrödinger a fost laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933 și este considerat unul din părinții fizicii cuantice. Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Dublin, Berlin, și Graz și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă numele.

În 1963, Michael Moorcock a folosit termenul Multivers în nuvela SF The Sundered Worlds.

În prezent, unii fizicieni consideră că ideea de „Multivers” nu este una legitimă și că nu ar trebui aprofundată deoarece studiul unui astfel de concept ar putea eroda încrederea populației în comunitatea științifică. 

Alții consideră conceptul drept unul mai degrabă filosofic, deoarece nu i se poate demonstra falsitatea. Respingerea unei teorii pe baza experimentelor științifice și a calculelor matematice este una dintre cele mai des folosite metode științifice. 

Astfel, Paul Steinhardt (fizician teoretic de origine americană a cărui cercetare principală este în cosmologie și fizica materiei condensate) a argumentat că nici un experiment sau calcul matematic nu poate demonstra falsitatea teoriei Multiversului, atâta timp cât teoria se bazează pe existența unui număr infinit de posibilități, inclusiv aceea a unui univers în care Multiversul nu există. 

În consecință, o astfel de teorie nu fundamente științifice.

Efectul Mandela - cele mai stranii exemple

Controversele din jurul Efectului Mandela au devenit rapid cunoscute, în special datorită mediatizării lor în mediul online și în randul iubitorilor de literatură SF sau de paranormal. Iată câteva dintre cele mai interesante exemple.

Sex and the City sau Sex in the City?

Un prim exemplu este titlul serialului Sex and the City (trad. „Totul despre sex”), serial difuzat intre 1998 și 2004 și care le-a avut în rolurile principale pe Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis și Cynthia Nixon. 

Deși serialul a fost difuzat în întreaga lume timp de șase sezoane, foarte mulți fani sunt și astăzi convinși că titlul serialului este Sex in the City. În realitate, varianta corectă este Sex and the City.

We Are the Champions

We Are the Cham­pions, melodia cântată de Freddie Mercury, este una dintre cele mai cunoscute melodii din toate timpurile, milioane de fani fredonând versurile arhicunoscute de-a lungul anilor. 

Cu toate acestea, mulți fani sunt absolut convinși că melodia se termină cu versul „No time for losers, ’cause we are the champions of the world!”. 

În realitate, cuvintele „of the world” nu mai sunt prezente în ultimul vers. 

Melodia se termina cu „’cause we are the champions”, lucru asta a stârnit indignare în rândul fanilor care nu înțeleg cum pot să-și amintească greșit una dintre piesele reprezentative ale artistului.

Cu sau fără monoclu?

Iată o întrebare pentru cititorii noștri: Cum vi-l amintiți pe celebrul personaj al jocului Monopoly, cu monoclu sau fără? Amuzantul caracter, pe numele său Rich Uncle Pennybags, este înfățișat ca un bătrân cu mustață, care poartă frac, papion și pălărie. 

Rich Uncle Pennybags nu a avut niciodată monoclu, chiar dacă mulți dintre pasionații jocului Monopoly și-l amintesc așa. 

Fenomenul Pikachu

Simpaticul Pikachu din seria Pokemon este și el o „victimă” a Efectului Mandela. Surprinzător sau nu, coada lui Pikachu nu are vârful negru, asta deși mulți fani ai personajului și-l amintesc astfel. În realitate, coada lui Pikachu este în întregime galbenă.

Controversele seriei Star Wars

Cunoscuta serie de filme Star Wars este subiectul a două controverse care au fost atribuite Efectului Mandela. Prima astfel de controversă este legată de robotul C-3PO, unul dintre caracterele care apar constant în trilogia originală. 

Astfel, mulți fani par să creadă că C-3PO ar fi în întregime auriu. În realitate, robotul are un picior argintiu, detaliu care le-a scăpat până și unora dintre cei mai înrăiți fani ai seriei Star Wars.

A doua controversă este legată de o replică celebră din film. Câți dintre noi ni-l amintim pe Darth Vader spunand: „Luke, I am your father”? În realitate, această replică nu există. Darth Vader spune, de fapt, „No, I am your father”.

Efectul Mandela – cazul Lindbergh

La 1 martie 1932, Charles Augustus Lindbergh Jr., fiul în vârstă de 20 de luni al aviatorului Charles Lindbergh, a fost răpit din camera sa de la etajul superior al casei faimosului aviator din East Amwell, New Jersey, Statele Unite. 

Cazul a fost unul extrem de mediatizat la acea vreme și foarte mulți își amintesc cazul Lindbergh drept unul dintre marile mistere criminalistice rămase neelucidate și astăzi. 

De fapt, o simplă căutare pe internet va găsi zeci de articole în care se vorbește despre răpirea bebelusului Lindbergh și despre faptul că acesta nu a fost găsit niciodată.

În realitate, cazul Lindbergh este un caz închis, trupul neînsuflețit al copilului fiind descoperit la data de 12 mai, 1932 de un șofer de camion pe nume Orville Wilson. 

Criminalul, identificat ca Richard Hauptmann, a fost arestat, judecat și executat pe scaunul electric în data de 3 aprilie, 1936.

Efectul Mandela - O posibilă explicație științifică

O explicație posibilă pentru Efectul Mandala ar putea fi Sindromul Memoriei False (SMF). 

În psihologie, o amintire falsă este definită ca fenomenul prin care o persoana își amintește un eveniment care nu a avut loc sau își amintește o întâmplare într-un mod diferit față de cel în care s-a întâmplat în realitate.

Sindromul Memoriei False a fost cercetat, pentru prima dată, de cei doi pionieri ai psihologiei: Pierre Janet (30 mai 1859 – 24 februarie 1947) și Sigmund Freud (6 mai 1856 – 23 septembrie 1939). 

Sigmund Freud este fondatorul psihanalizei, o ramură a psihologiei despre care mulți au afirmat că nu ar avea nici un viitor. Cu toate acestea, psihanaliză a fost popularizată de studiile lui Freud. 

Fascinat de capacitatea individului de a-și aminti evenimente, dar și de particularități ale memoriei în general, Sigmund Freud a studiat intens felul în care memoria putea fi folosită sau manipulată. 

Potrivit mai multor oameni de știință contemporani, cercetările lui Freud sunt folosite și astăzi, inclusiv în studiul amintirilor false. 

Pierre Janet a fost un neurolog de origine franceză care a adus o contribuție semnificativă în studiul memoriei umane. Pierre a contribuit la înțelegerea amintirilor false prin teoriile sale legate de disociere și „extragerea de informații” prin hipnoză.

Primele studii oficiale

În 1975, Elisabet Loftus și John Palmer au conceput un experiment pentru a demonstra efectele vocabularului asupra memoriei false. Experimentul a inclus două studii separate. 

Pentru primul test au fost selectați 45 de participanți cărora li s-au arătat, aleatoriu, mai multe clipuri video ale unei mașini care lovește un parapet la viteze de 32 km/h, 48 km/h și 64 km/h. 

La final, participanților li s-a cerut să completeze un formular și să răspundă la întrebarea „Ce viteză aproximativă a avut masina în momentul în care s-a lovit de parapet?” 

Întrebarea era aceeași pentru toți cei 45 de participanți, însă formularea diferea. Verbul care descria coliziunea varia, verbul „a lovit”, fiind inlocuit cu „a ciocnit”, „a izbit”, sau „a zdrobit.”

Citește și: Ce este telepatia? Experimente incredibile menite să demonstreze existența comunicării extrasenzoriale

Toți participanții au estimat că mașina s-a lovit de parapet cu o viteză cuprinsă între 56 km/h și 64 km/h. Însă, dacă viteza ar fi fost principalul factor de comparație, atunci unii participanți la studiu ar fi trebuit să estimeze viteze mai reduse în cazul clipurilor video în care masina se mișca mult mai încet. 

În schimb, felul în care întrebarea a fost formulată a reprezentat principalul factor care a influențat modul în care oamenii au estimat viteza mașinii. 

Pentru al doilea test s-a folosit o altă filmare a unui eveniment similar, dar de această dată cei 150 de participanți la test au primit un chestionar puțin diferit, inclusiv în cazul întrebării finale. 

1. Primul grup a fost întrebat „Ce viteză aproximativă a avut mașina în momentul în care s-a lovit de parapet?”
2. Al doilea grup a fost întrebat „Ce viteză aproximativă a avut mașina în momentul în care s-a ciocnit de parapet?”
3. Al treilea grup a fost întrebat „Ați observat cioburi de sticlă sau geamuri sparte în momentul în care mașina s-a zdrobit de parapet?”

Surprinzător, aproape toți participantii din cel de-al treilea grup au răspuns „Da”, asta deși în clip nu erau vizibile cioburile de sticlă.

Cercetătorii concluzionat că felul în care o întrebare este formulată poate contribui decisiv la formarea de amintiri false. 

Rezultate asemănătoare au fost obținute și în cadrul altor experimente similare care au folosit clipuri video ale unor evenimente sportive, spoturi publicitare, sau reconstituiri ale unor evenimente istorice.

Care este legătura dintre aceste experimente științifice și Efectul Mandela? 

Experimentele dovedesc că felul în care este prezentat un eveniment (prin intermediul canalelor de știri, a rețelelor de socializare, sau a articolelor din ziare) poate avea un efect determinant în ceea ce înseamnă formarea de amintiri false.

Așadar, credeți sau nu în Efectul Mandela?