Fenomene spectaculoase și inexplicabile. Ploi paranormale – posibile cauze și explicații

De când există o istorie consemnată a omenirii, cronicile povestesc despre tot soiul de fenomene, printre care și căderile din cer de lucruri însuflețite sau neînsuflețite. De obicei, căderile au loc în vreme de furtună. Rareori ele se petrec și pe timp senin.

Ploile paranormale sunt însă un fenomen dificil de explicat.

Această idee a fost susținută și de Pliniu în Istoria Naturală (anul 77 î.Hr), și cu timpul ideea s-a înfiripat în mintea lumii, iar oamenii naivi au început să asocieze ploaia cu apariția animalelor, materiilor vegetale și a diverselor resturi de cultură sau alte materii anorganice. Aceste lucruri au existat totdeauna, dar ploaia le-a scos la iveală.

Ploi paranormale

Totuși, lucrurile și mentalitățile au evoluat și se pare că există unele ploi paranormale care implică tot felul de căderi de materii organice și anorganice, pe care nimeni încă nu le poate explica.

Vom începe articolul invers, cu o posibilă explicație a acestor ploi paranormale, alta decât cea prin prisma fenomenului poltergeist și a vârtejurilor de vânt, sau a trombelor de apă care atrag obiectele respective, iar apoi le aruncă. 

Tot despre un vârtej este și explicația următoare, dar despre un vârtej temporal.

Trebuie să mai spunem că în cursul acestor evenimente care se petrec încă din vechime și tot de atunci au și fost consemnate, martorii nu au observat nici un vârtej de vânt și nici o trombă de apă. De unde ar putea lua un vârtej peste o mie de alune în Anglia în plină lună martie? 

Iar dacă ar fi fost ridicate pe sus câteva sute de broaște dintr-o baltă, de ce au căzut doar broaștele și nu și plantele de apă, melcii, sau alte vietăți din lac? Au fost, într-adevăr, și cazuri în care martorii au văzut un vârtej care trece peste o apă. 

Rezultatul nu este nicidecum acela că apa și alte obiecte sunt ridicate în aer și apoi aruncate mai departe. De fapt, conținutul lacului sau al râului este împrăștiat de jur împrejur, în apropierea locului de unde este aspirat.

Nu încape îndoială că vânturile puternice smulg obiectele de la sol, le poartă și le slobozesc aiurea. Însă cu siguranță nu aceasta este cauza acestor ploi paranormale cu tot felul de vietăți. Caracterul extrem de bizar al acestor ploi paranormale este conferit de ciudata lor selectivitate. 

Furtunile violente smulg și aruncă tot ce le iese în cale, însă majoritatea acestor ploi paranormale cuprind, de regulă, o singură categorie de lucruri și foarte puțin din alte materii. Unele ploi paranormale se prelungesc timp de mai multe ore, iar materiile cad din văzduh în șuvoi neîntrerupt pe sol, pe o arie întinsă.

O explicație destul de excentrică

Unele locuri de pe Pământ prezintă niște anomalii temporale și spațiale care ne dau de gândit. Este posibil ca aceste locuri să fie propice creării naturale de portaluri, cauzând dispariții misterioase, deplasări temporale și alte asemenea. 

Cum ar arăta un asemenea portal? 

Deoarece Câmpul-Sursă din care totul este creat are proprietăți fluidice, se poate presupune că acesta exercită o presiune în acel loc, care împinge spre înăuntru din toate părțile, tot așa cum atmosfera împinge un balon de săpun. 

Mai mult, materia este transformată într-o funcție ondulatorie în interiorul acelui „portal”, inclusiv atmosfera, noi nu vom mai percepe obiectele ca obiecte solide, ci le vom vedea drept fotoni de lumină într-o sferă cețoasă și obscură. 

Relatările martorilor confirmă faptul că această zonă cețoasă poate avea culoarea gri, sau albă, gălbuie, verde, roșie etc. Acest portal cețos va ecrana de asemenea și gravitația – asemeni unei tornade. 

Orice ființă sau lucru care va intra în acest vârtej spațio-temporal, este posibil să fie atrasă acolo pentru totdeauna, sau să dispară doar temporar din realitatea noastră, fiind absorbită într-o altă realitate paralelă. 

Aceste zone pot apărea oriunde.

Unele din aceste vârtejuri spațio-temporale/portaluri pot să înceapă la suprafața pământului, să captureze obiecte și viețuitoare și apoi să se ridice. 

Atunci când ating o anume altitudine, acestea ar putea pierde din impulsul care menține activitatea vortexului interior la viteze superluminice. Atunci, obiectele din interiorul lor ar putea să reapară în realitatea spațiu-timp – și tot ceea ce se află în interiorul lor poate să cadă brusc, ca și cum ar cădea din cer. 

Să presupunem că un asemenea portal s-ar crea într-un lac plin cu pești. Peștii ar sări temporar în realitatea timp-spațiu, ar fi absorbiți în interiorul forței gravitaționale generate în interiorul acestei sfere de energie, ar levita prin aer, și apoi ar sări înapoi în realitatea spațiu-timp, să se întoarcă în ceea ce părea a fi un timp complet diferit, și să cadă din cer.

Mai simplu spus, aceste fenomene de ploi ciudate de obiecte și viețuitoare ar putea fi produse de vortexuri ce le capturează, le ridică în aer, le mută într-un alt moment temporal, și apoi colapsează înapoi în realitatea spațiu-timp, lăsând să cadă conținutul pe care noi îl percepem ca o ploaie.

Ploi paranormale cu pietre

O categorie mai vastă și mai semnificativă de precipitații anormale ce implică materii anorganice este aceea a pietrelor și rocilor nemeteorice. 

Se spune că un mare număr de pietre negre ar fi căzut din văzduh asupra orașului Birmingham, Anglia, în luna august, 1858 și din nou la Wolverhampton, Anglia, în iunie 1860. 

Ambele incidente s-au petrecut în timpul unei puternice furtuni. 

Evenimente de genul acesta ies, de bună seamă, din cadrul obișnuit și par că ele sunt declanșate de cauze extraordinare.

Fenomene misterioase în Chico, California

În primăvara anului 1922, o serie de fenomene bizare au uluit California, de-a lungul mai multor săptămâni, înregistrându-se cel mai mare număr de martori oculari din toată istoria precipitațiilor de roci.

În noiembrie 1921, J. W. Charge, proprietarul unui hambar de cereale din vecinătatea liniei ferate a Pacificului de sud, la Chico, s-a plâns șefului de poliție al districtului, J.A. Peck, că un necunoscut îi bombarda cu pietre magazia. 

Socotind a fi un incident nesemnificativ, șeriful nu i-a acordat atenție până la 8 martie 1922, când o ploaie de pietre de dimensiuni variind între un bob de mazăre și o minge de baseball s-a abătut asupra hambarului. 

Pietrele au continuat să cadă, cu intermitență, tot timpul zilei. Publicația Chico Record scria că „se poate auzi impactul pietrelor cu acoperișul magaziei și pot fi văzute când cad de pe streașină pe sol”. 

O pândă organizată de la mai multe clădiri din împrejurimi nu a izbutit să-l depisteze pe cel presupus că ar arunca pietrele.

În următoarele zile, magazia lui Charge a suferit avarii semnificative. Pietrele și bolovanii au căzut nu doar pe magazie, ci și pe casele înșirate de-a lungul liniei ferate. 

Au fost lovite și unele persoane care se aflau în spațiu deschis. Chiar și aceia care fuseseră trimiși să cerceteze cazul au fost victime ale loviturilor. 

Iată ce scria ziarul Chico Record la 9 martie:

Șeful pompierilor, C. E. Tovee și J. J. Corbett, de la poliția de cercetare, au tras o spaimă grozavă tocmai când dădeau târcoale magaziei lui Charge în nădejdea că vor izbuti să stabilească direcția din care cădeau pietrele. În clipa când se apropiaseră de capătul sudic al hambarului și priveau spre cer, un bolovan de dimensiuni respectabile a lovit cu mare putere acoperișul de lemn din fața lor, apoi a sărit și a căzut la picioarele lor, lăsând o crăpătură în lemn, acolo unde lovise.

Către finele lunii episodul luase sfârșit, însă publicitatea imensă care i se făcuse a atras un număr considerabil de curioși. 

Charles Fort, vestit cronicar de evenimente paranormale, a rugat-o pe prietena sa, scriitoarea Miriam Allen deFord, să meargă la Chicago și să cerceteze personal situația. Acolo, conform spuselor ei, „am văzut o piatră care a pornit de la un punct invizibil din cer și a aterizat lin la picioarele mele”. 

Fort a subliniat că, întâmplător sau nu, tot la Chico, la data de 20 august 1878, „o mare cantitate de pește a căzut din văzduhul senin, aterizând pe acoperișul unei case și pe străzile învecinate”.

Căderi de roci au mai fost consemnate, însă evenimentele petrecute la Chico au rămas în memoria oamenilor datorită intensei publicități care i s-a făcut. Antony Boucher, scriitor și critic, a relatat că a întâlnit-o pe de Ford „pe când investiga un caz similar de pietre căzute din cer în Oakland, California, în 1943. Am comparat notițele noastre și am constatat că toate cele notate de noi erau identice”. 

Ploi paranormale de pietre fierbinți la pipăit au avut loc chiar în fața birourilor ziarului Charleston News and Courier, în trei rânduri, la orele 02:30, 07:30 și 13:30, la 4 septembrie 1886. 

După cum au declarat martorii oculari, pietrele proveneau dintr-un punct nedeterminat din cer și au căzut pe un spațiu limitat de circa 30 de metri pătrați. 

Un caz similar s-a petrecut la periferia orașului Tucson și a durat vreme de 4 luni, din septembrie până în decembrie 1983. Evenimentul a fost urmărit și cercetat în mod amănunțit atât de poliție, cât și de experimentatul parapsiholog D. Scott Rogo.

Cazul Grotten-Dieck

Pietrele care cad sub formă de ploi paranormale sunt considerate fenomene de tipul poltergeist.

W. G. Grotten-Dieck s-a trezit într-o noapte de septembrie din anul 1903 la vederea unor pietre negre, mai mari de 1,8 cm, ce ieșeau direct prin acoperișul și tavanul său și cădeau lin, constant, descriind o curbă în aer, mișcându-se cu încetinitorul. 

Ele au aterizat pe podea, în apropiere de perna sa. Într-o scrisoare pe care a scris-o în anul 1906 către British Society for Psychical Research, el a explicat unele din faptele stranii care s-au petrecut:

Am încercat să prind pietrele pe măsură ce cădeau prin aer și veneau înspre mine, dar n-am reușit să prind niciuna… Păreau că își schimbau direcția în aer de îndată ce încercam să le prind.

Asta indică faptul că pietrele încă mai erau sub efectul non-gravitațional și erau respinse de materia din realitatea spațiu-timp, cum ar fi fost de exemplu, propriul său trup. 

Se poate de asemenea, ca ele să nu fi fost încă pe deplin materializate, lucru care explică de ce omul nu a fost capabil să prindă nici una din ele. Este posibil ca pietrele să fi trecut prin mâna lui ca și când aceasta ar fi fost transparentă.

Conform afirmațiilor lui Grotten-Dieck, pietrele cădeau mai încet decât ar fi trebuit:

Sunetul pe care îl făceau când ajungeau sa atingă podeaua era de asemenea anormal, deoarece, luând în considerare mișcarea lor lentă, zgomotul impactului era mult prea mare.

Asta poate indica faptul că timpul se mișca și el mult mai încet în interiorul pietrelor și în imediata lor apropiere. În afara acelei zone, totul se mișca la viteza timpului normal, iar pietrele aveau încă aceeași inerție. 

Prin urmare, de îndată ce sunetul pietrelor ce loveau podeaua ieșise din regiunea unde timpul se scurgea mai încet, el s-a accelerat și a sunat perfect normal – și asta pentru că Grotten-Dieck nu se afla nici el în zona în care timpul se scurgea mai încet. 

El a mai descoperit că atunci când a luat pietrele în mână, ele erau mai calde decât e o piatră în mod normal, iar acesta este un alt element menționat des în cazurile de poltergeist. 

Acest efect s-ar putea datora presiunii la care fuseseră supuse în vreme ce treceau înapoi în realitatea spațiu-timp, și care le-a făcut să piardă din coerența structurii lor minerale.

Ploi paranormale cu pietre în România

Un astfel de caz de ploaie cu pietre a fost și în România, în luna octombrie a anului 1968, într-o locuință din strada Șoseaua Sălajului nr. 244 din București. 

Cazul a devenit celebru mai ales pentru faptul că în anchetă a fost implicată și „miliția”, unul dintre anchetatori căzând victimă a pietrelor care cădeau din senin. 

În această casă au avut loc și alte fenomene stranii, precum incendii spontane, așa că au existat nu una, ci trei anchete în locația respectivă. 

Acest caz a fost considerat un caz poltergeist, fiind un caz cu polimorfismul cel mai larg întâlnit.

Fenomenele stranii s-au manifestat pentru prima oară pe data de 28 septembrie 1968, când proprietarii au auzit lovituri slabe la geamul dinspre curte al unei camere, urmate de „căderea unor pietre”. 

Una dintre pietre a spart geamul la care se auziseră inițial loviturile. După spargerea geamului, Chivu Gheorghe, proprietarul imobilului (pensionar, fost muncitor la „Textila Română”) a ieșit afară, dar nu a reușit să depisteze presupusul autor care ar fi aruncat pietrele. 

Aceleași fenomene s-au repetat și duminică 29 septembrie și luni 30 septembrie 1968, când au fost sparte de pietre mai multe geamuri. Traiectoria pietrelor nu a putut fi observată. 

Pietrele erau constituite din cuarț, perfect șlefuite și rotunjite, cu aspectul caracteristic pietrelor de râu, măsurând doar câțiva centimetri. 

De notat este că asemenea pietre nu se găseau în preajma acelor case sau în șanțul care se săpa atunci pentru instalarea unor conducte. Marți, 1 octombrie 1968, în absența locatarilor s-au mai spart niște ferestre exterioare, dar și un geam interior de la o ușă. 

Pe parcursul zilelor următoare, ploile de pietre s-au amplificat, spărgând tot felul de obiecte din sticlă. Aceste fenomene se petreceau doar într-unul din corpurile casei.

Un fapt interesant este că un căpitan sosit la fața locului, căpitanul de miliție Bucurescu, a notat cu creionul o serie de pietre care fuseseră strânse după spargerea geamurilor. 

Dintre acestea, unele au dispărut, inexplicabil chiar din safeul secției de miliție. Iar una dintre pietrele însemnate a reapărut cu ocazia spargerii unui nou geam interior, având notată pe ea însemnarea făcută cu creionul de căpitanul Bucurescu.

Căderile de pietre se petreceau între orele 17:30 și 22:30. Totuși, rar se întâmplă ca oamenii din preajmă să fie loviți de pietre. În general fenomenele aveau loc în absența martorilor.

Ploi paranormale de pești vii

Acest fenomen a fost descris cu seriozitate până și în prestigioasa revistă Natural History din anul 1921. Există multe, multe exemple documentate ale acestui fenomen. 

De exemplu unul din cazuri s-a petrecut lângă Calcutta, în anul 1839. În acest caz, o singură varietate de pești având lungimea de aproximativ 8 centimetri, au căzut în linie perfect dreaptă, în timpul unei ploi torențiale.

Linia „nu era mai lată decât lungimea antebrațului” – dacă mergem pe explicația anterioară, probabil că peștii ieșeau dintr-un vortex temporal aflat în cer. 

Autorul articolului subliniază numărul uluitor de mare al cazurilor documentate din întreaga lume, observate de oameni care nu mai auzisera de acel fenomen – iar la sfârșit trage o concluzie pertinentă:

A susține că nu crezi în fenomenul ploilor de pești, a refuza să acorzi credit relatărilor atât de răspândite în timp și spațiu, și care sunt atât de convingătoare, pentru cel care scrie acest articol este un semn al incapacității de a evalua dovezile în mod adecvat.

În 1808 niște soldați care mărșăluiau încolonați în apropiere de Delhi au fost surprinși de o ploaie torențială, care, pe lângă picături de apă, a adus pe pământ și aproximativ 500 de pești.

În 16 iunie 1954, un bărbat din zona rurală a New Yorkului a observat că i se înfundaseră jgheaburile de la casă în timpul unei ploi torențiale. De îndată ce s-a oprit ploaia, a urcat pe o scară pentru a afla ce se întâmplase. Așa a descoperit că jgheaburile, burlanele și acoperișul erau pline de păstrăvi tineri.

La data de 25 august 1969, aproximativ 500 de șobolani au căzut în satul indonezian Batudjai, în apropiere de Lombok. În 1680, în sudul Norvegiei a plouat cu șoareci. La fel s-a întâmplat în mai 1832, în apropiere de Inverness.

Un alt caz mai recent, apărut în martie 2010 în publicația UPI, vorbește despre cum sute de pești mici și albi cunoscuți sub numele de „bibanul strălucitor”, dintre care mulți erau încă în viață, au căzut într-un oraș îndepărtat din deșertul australian vreme de două zile. 

Cel mai apropiat râu era la 522 km distanță, iar în același oraș se mai petrecuseră fenomene similare și în anii 1974 și 2004.

Ploi paranormale cu „păr de înger”

Părul de înger este un fenomen rar și uimitor care până acum a rămas fără explicație. Are un aspect foarte plăcut, fiind alcătuit din fibre mătăsoase care cad pe pământ și arată ciudat pe cerul senin. Însă dacă îl atingi, va dispărea chiar sub ochii tăi. 

Părul de înger este descris ca fiind asemănător cu o pânză de păianjen, făcut din fibre ca de borangic întrețesute.

În septembrie 1741, o porțiune a comitatului Hampshire din Anglia a ajuns celebră pentru ploaia de borangic, care a durat timp de mai multe ore. Locuitorii din trei orășele – Bradley, Selborne și Alresford – au văzut ploaia, ceea ce înseamnă că fenomenul a acoperit o zonă întinsă. 

Unul dintre martori a relatat într-o scrisoare ceea ce văzuse:

Spre amiază, soarele era strălucitor și cald, iar ziua s-a dovedit a fi una plăcută, cum sunt numai toamna: fără nori, calmă, liniștită și demnă de sudul Franței. Cam la ora nouă [dimineața], ne-a atras atenția o apariție neobișnuită, o ploaie de pânze de păianjen care cădeau din înalt, care a continuat neîntreruptă până seara. Aceste pânze nu erau simple fire transparente plutind în aer de colo-colo, ci fulgi sau țesături perfecte; unele late de aproape 3 cm și lungi de 13-15 cm și cădeau cu o viteză care sugera că erau cu mult mai grele decât aerul. Ori încotro ți-ai fi îndreptat privirea, vedeai o serie continuă de fulgi care cădeau, scânteind ca niște stele când se întorceau spre soare… Nici înainte, nici după nu a mai fost observată o asemenea ploaie; dar în acea zi, fulgii acopereau copacii și tufișurile cu un strat atât de gros, încât dacă s-ar fi apucat cineva să-I adune, ar fi putut strânge câteva coșuri pline.

Această scrisoare este una din cele mai cunoscute relatări despre un astfel de fenomen misterios, însă incidentul nu a fost unic. 

De atunci, au fost observate asemenea fenomene peste tot în lume, deși cele mai numeroase au avut loc în America de Nord, Australia, Noua Zeelandă și vestul Europei.

În 1914, la scurt timp după primele ploi de iarnă din sudul Australiei, oamenii au observat par de înger care cădea în fâșii între 15 și 23 cm lungime și se topea repede când ajungea la sol. Trei săptămâni mai târziu, a fost observat un alt asemenea fenomen care a durat o oră întreagă.

Potrivit unei ediții a anului 1950 din ziarul Philadelphia Inquirer, doi polițiști din sudul statului Philadelphia din SUA erau în rondul de seară când au văzut ceva ce părea a fi o parașută care ajunge pe pământ. 

Când obiectul de 1,8 m lungime a aterizat, polițiștii l-au văzut scânteind asemenea unui cristal. Când unul din polițiști s-a aplecat să afle ce era, „substanța pe care a atins-o s-a dizolvat, lăsând în urmă doar ceva subțire, inodor și lipicios”. 

În 25 de minute, dispăruse orice urmă.

Doi ani mai târziu, un director de școală din Oloron-Sainte-Marie din sud-vestul Franței a văzut obiecte pe cer pe care nu le putea identifica. În urma acestora a rămas un material necunoscut, care inițial era gelatinos, iar apoi s-a transformat în vapori.

Povestirile din toată lumea despre ploile cu păr de înger au continuat să apară surprinzător de des, iar uneori fulgii erau înlocuiți de mingi. Într-adevăr, descrierile variază, de la filamente fluorescente până la fulgi, șuvițe și chiar gelatină sau mâzgă.

Una dintre ipoteze este că substanța provine de la păianjeni sau de la alte insecte care produc mătase. Păianjenii migrează uneori cu ajutorul curenților de aer, dar nu au fost găsiți păianjeni în materialul cunoscut ca “păr de înger” și, deocamdată, nu a fost descoperită nicio legătură cu arahnidele.

Misterul acestei substanțe este sporit de faptul că unele povestiri despre ploile de păr de înger sunt asociate cu apariția unui OZN. La Oloron, în sud-vestul Franței, un profesor ar fi zărit OZN-uri care lăsau în urma lor șuvițe de păr de înger. În urma acestui fapt, unii au spus că poate fi vorba de „gazele de eșapament” ale OZN-urilor.

O primă analiză

Până acum, au fost organizate prea puține anchete oficiale pentru determinarea proprietăților părului de înger. Acest lucru se datorează lipsei de informații concrete, deoarece substanța tinde să dispară după ce este atinsă de om. 

Cu toate acestea, o femeie a încercat să facă ceva în acest sens.

Cercetătorul științific Phyllis Budinger din statul american Ohio a analizat cele câteva mostre de păr de înger pentru a vedea ce spune compoziția lor chimică.

A studiat patru mostre obținute din toată America de Nord. În mod incredibil, cea mai veche dintre ele datează din 1977 și a fost păstrată în două borcane de sticlă închise ermetic timp de mai bine de 20 de ani înainte de a fi analizată. Aceasta a căzut în Los Gatos, din statul California, iar mostrele au fost uitate până în anul 1998.

În 1999, un șofer uluit care condusese aproape 24 km printr-o ploaie de înger în apropiere de Sacramento, California, a recoltat a doua mostră. Unele șuvițe aveau doar câțiva centimetri, iar altele măsurau până la 17 m lungime.

Mâzgă lipicioasă

A treia mostră provenea din Burlington, West Virginia, dată din anul 2000, fiind descoperită după ce gospodina auzise cu o noapte înainte un zumzet ciudat venind de afară. Acesta a fost un caz în care substanța s-a transformat într-o mâzgă lipicioasă. 

În mod inexplicabil, după găsirea părului de înger, atât gospodina, cât și câinele ei s-au îmbolnăvit, dar nu se știe dacă întrebările au avut vreo legătură între ele.

Shenandoah din Iowa, a fost locul unde a fost descoperită cea de-a patra mostră de păr de înger. Fenomenul a avut loc în 1981 și a durat aproximativ șase ore. Acest caz a coincis cu apariția unui OZN.

Phyllis Budinger de care am amintit anterior, a reușit să analizeze mostrele de la Los Gatos printr-un microscop performant și a văzut mănunchiuri din fire în loc de șuvițe separate. 

Erau chiar mai subțiri decât mătasea păianjenilor, iar picăturile care apar de multe ori pe pânzele de păianjen lipseau. 

Cu toate acestea, deși mătasea produsă de arahnide este adesea caracterizată de prezența acestor picături, acest lucru nu este chiar mereu valabil. Pentru a clarifica acest aspect, ar mai trebui făcute cercetări asupra naturii pânzelor de păianjen.

Din nefericire, Budinger nu a mai avut acces la microscopul performant când a primit și celelalte mostre.

Cu toate acestea, a reușit să stabilească faptul că toate patru aveau o structură moleculară asemănătoare. A definit-o ca „un polimer cu legături de tipul proteină-amidă”. Un polimer este format dintr-un lanț de molecule mici, iar amidele sunt compuși pe bază de amoniac.

Descoperirile lui Budinger indică faptul că părul de înger provine dintr-o sursă biologică. Totuși, încă nu au reușit să identifice sursa. Există asemănări între părul de înger și mătasea produsă de păianjeni sau omizi, dar nu par identice.

Părul de înger nu este greu de recoltat, dar este foarte fragil. Mostrele pot fi contaminate de gaze de eșapament sau de orice atingere, ceea ce poate modifica total analiza chimică.

Cele mai convingătoare mostre de păr de înger sunt cele din Burlington și Shenandoah, unde au existat bănuieli de activitate OZN. Într-adevăr, o altă anchetă a informațiilor despre aceste ploi paranormale cu păr de înger din Australia, a dus la concluzia că în 11 cazuri nu au fost zărite OZN-uri, iar în 8 cazuri au fost.

Budinger propune o rezolvare a misterului:

În mod cert, este nevoie de o bază de date mai vastă. Cel mai important este să obținem păr de înger de la ploile care au coincis cu observarea de OZN-uri. Este nevoie de mai multe mostre din mai multe locuri și care au căzut în diverse momente ale anului. Din păcate, cele mai multe exemplare provin din SUA și au căzut în luna octombrie. Recoltarea trebuie făcută ca la carte. Mostrele trebuie luate în cel mai scurt timp de la apariția fenomenului… Este necesară o analiză adecvată.

Până când cercetătorii se vor ocupa mai atent de acest fenomen, aceste ploi paranormale cu păr de înger pot fi considerate unul din marile mistere ale timpurilor noastre.

Alte „averse stranii”

În 1844, peste orașul Selby din Yorkshire a căzut o ploaie cu descărcări electrice scurtă și rapidă. Localnicii s-au grăbit să caute adăpost la intrările în magazine și sub streșini. Dintr-o dată, au realizat că ploaia era foarte bizară, deoarece din ea nu cădeau numai picături de apă, ci și broaște. 

Câțiva oameni și-au întins pălăriile în ploaie pentru a prinde broaștele care erau vii și se zbăteau. Fiecare broască avea aproape 15 mm lungime, ceea ce înseamnă că erau specimene tinere. În afară de faptul că picaseră din cer, erau doar niște batracieni obișnuiți. 

Cineva a estimat ca ar fi căzut aproximativ 10.000 de broaște într-un interval de aproximativ 20 de minute.

În iunie 1979, a avut loc în Anglia o nouă ploaie de broaște, de această dată în apropiere de Bedford. Pe lângă brotăcei tineri, au căzut și mormoloci. O altă ploaie asemănătoare a căzut în anul 1941, în zona orașului Montreal din Canada.

Pe data de 9 mai 1867, pe unele străzi din Dublin au căzut mii de fructe de pădure uscate. Pe 13 martie 1977, domnul Alfred Osborne se întorcea acasă pe jos de la biserică împreună cu soția și amândoi au fost loviți de o ploaie cu alune. 

După ce s-a terminat, a strâns câteva sute de alune și le-a mâncat mai târziu, spunând că erau „proaspete și dulci”. 

În aprilie 1980, Trevor Williams din Tonna, Țara Galilor, stătea în grădină când aproximativ 5000 de boabe de mazăre au căzut din ceruri. În februarie 1979, grădina lui Roland Moody din Hampshire a fost acoperită de semințe de năsturel care au picat dintr-un nor întunecat. 

A numărat boabele de pe o suprafață de 15 centimetri pătrați și a descoperit că erau 500 de semințe, ceea ce ar însemna că erau aproape 40.000 în totalitate.

Foc în cer

Deși multe precipitații considerate a fi de „sulf” s-au dovedit a fi de fapt căderi de polen, totuși există câteva relatări care nu pot fi explicate în acest fel. 

Cu alte cuvinte, precipitațiile sunt într-adevăr de sulf sau de compuși ai sulfului. William R. Corliss, de la Sourcebook Project, făcea observația că pare puțin probabil, deși nu imposibil, ca vijelia să poarte prin văzduh un nor de sulf, o materie care rareori se găsește în stare nativă la suprafața solului; totuși, „poveștile despre sulful în flăcări – dacă sunt adevărate – constituie o importantă anomalie”. 

Un astfel de caz se găsește relatat în revista American Journal of Science:

În martie trecut [1812], pe ogoarele satului Kourianof, din Rusia, a căzut o… substanță gălbuie, inflamabilă, care a acoperit o suprafață de 600-700 de picioare pătrate și o grosime de cel puțin doi inci. La început, locuitorii au crezut că era zăpadă, dar când au examinat mai atent s-a dovedit că substanța avea proprietățile bumbacului, aceeași tărie când era toarsă, dar când au pus-o într-un vas cu apă a căpătat consistența rășinii. Când a fost pusă pe foc a ars cu flacără vie, însă în stare rășinoasă a fiert fără să ia foc, probabil pentru că se amestecase cu zăpada în momentul când fusese adunată. Când a fost examinată cu și mai mare atenție s-a constatat că rășina căpătase culoarea chihlimbarului, era elastică așa cum este cauciucul indian și mirosea a ulei încins amestecat cu ceară.

Un eveniment și mai straniu s-a petrecut la 18 octombrie 1867, în satul Thames Ditton, comitatul Surrey din Anglia, când locuitorii au fost uluiți de „ploaia de foc” ce s-a abătut seara din văzduh. Lumina care a emanat-o era strălucitoare și așa a rămas în timpul celor zece minute cât a durat. 

Revista Symon’s Monthly Meteorological relatează că: 

A doua zi dimineața s-a descoperit că ciuberele de apă și băltoacele din partea superioară a satului erau acoperite cu un strat gros de sulf.

Căderi de obiecte ciudate

Cele mai fantastice sunt acele ploi paranormale care implică obiecte manufacturate, iar dintre ele, cele mai faimoase, sunt pietrele purtate de rafalele vijeliilor. 

Acestea au devenit subiectul unui folclor mondial, care susține că uneori pietre cioplite (capete de toporișcă de exemplu) pică din văzduh pe vreme de furtună, cu precădere înainte de a se auzi bubuitul unui tunet asurzitor, însoțit de un fulger orbitor. 

În epoca dezvoltării moderne, „pietrele furtunii” au cam fost date uitării; totuși, continuă să fie semnalate precipitații din văzduh de lucruri nu mai puțin improbabile. Poate că expresia „ți-a căzut din cer” de la aceste fenomene se trage.

În dimineața lui 28 mai 1982, o tânără trecea prin curtea Bisericii Sfânta Elisabeta din Redding, un orășel care se afla în apropiere de Manchester, în Anglia. Aceasta a văzut picând de nicăieri o monedă de 50 de pence. 

În cursul zilei, copiii au descoperit numeroase alte monezi pe aceeași arie. În cele din urmă, proprietarul unei prăvălii de dulciuri a sesizat creșterea bruscă a numărului micuților clienți, care veneau să-și cumpere dulciuri, și crezând că aceștia au spart cutia milei, a luat legătura cu parohul. 

Însă, din cutia milei nu lipseau bani, iar când parohul i-a chestionat pe juniori, aceștia s-au jurat că nu se atinseseră de cutie și au susținut că bănuții picau din cer. Cel puțin așa au presupus ei, deoarece auzeau un clinchet metalic și, privind în jos „găseau bănuții pe trotuar”.

Reverendul Graham Marshall a efectuat personal investigații, eliminând mai întâi situații imposibile, ca de pildă: pe farsorul care arunca banii (căci zidul bisericii era mult prea înalt, iar în al doilea rând trecătorii l-ar fi văzut pe cel care ar fi aruncat banii; sau păsările care lăsau să cadă monedele (prea multe monede ar fi trebuit adunate laolaltă, iar în apropiere nu erau cuiburi de păsări). 

Unele monede rămăseseră înțepenite pe muchie, ceea ce sugera că ele căzuseră de la o înălțime considerabilă. Marshall a făcut un experiment aruncând un pumn de monede, dar ele nu au lăsat urme.

Un incident de genul acesta nu dovedește nimic, într-un fel sau altul, însă treaba este că nu a fost singular. 

Într-una din zilele lui decembrie ale anului 1968, negustorii cu prăvălii  dintr-un alt oraș englezesc, Ramsgate, din Kent, au auzit bănuții căzând și i-au văzut pe trotuar. 

Jean Clements, unul din martorii oculari, i-a spus reporterului cotidianului The London Daily Mirror:

În circa 15 minute, 40-50 de monede au căzut în mai multe mănunchiuri și s-au împrăștiat. Nu le puteai vedea, ci doar le auzeai când atingeau solul. Loveau pavajul destul de tare, deoarece semnele impactului erau vizibile pe ele. Nu existau clădiri înalte prin zonă și niciun avion nu se vedea deasupra noastră.

Alte cazuri asemănătoare s-au petrecut la: Meshehera, Rusia, în vara anului 1940 (pe o vreme furtunoasă); Bristol, Anglia, în septembrie, 1956; Bourges, Franța, la 15 aprilie 1957 (au căzut mii de bancnote de câte 1.000 de franci, care nu au fost niciodată revendicate) și Limburg, Germania de vest, în ianuarie, 1976 (doi prelați au văzut căzând din văzduh 2.000 de mărci germane).

De obicei lucrurile făurite de mâna omului (inclusiv legendarele „pietre ale furtunii”) nu cad în grup, ci izolat. La 17 aprilie 1969, reporterul ziarului New York Times relata un caz bizar, care s-a petrecut în California. 

Ruth Stevens călătorea spre Palm Springs la volanul mașinii ei, când, deodată, o roată a aterizat din văzduh direct pe acoperișul vehiculului în care se afla, făcând o adâncitură de un picior. În relatare nu se precizează ce fel de roată era, dar se sublinia că nici un aeroport din împrejurimi nu fusese înștiințat că vreun avion ar fi pierdut o roată.

La 16 octombrie 1997, o ghiulea de tun „de genul celor din timpul Războiului Civil” a explodat în rulota lui Leonard și Kathy Mickelson din House Springs, în Missouri, trecând printr-o fereastră și doi pereți. Poliția a făcut o anchetă, presupunând că cineva trăsese cu un tun vechi din timpul Războiului Civil.

Conform teoriei anterioare, este posibil ca acea ghiulea să fi fost absorbită într-un portal deschis pe un front al Războiului Civil. Ghiuleaua se pare că a avut nevoie de mai mult timp pentru a traversa acel portal. 

Cumva similar cazurilor din casele bântuite în care scena uciderii cuiva se derulează în mod repetat pentru cei care locuiesc în acea casă, este posibil ca moartea și trauma petrecute pe câmpul de luptă sa fi generat o perturbare suficient de mare în Câmpul-Sursă pentru a deschide un portal ca o adevărată falie în timp.