Totul despre Hermes (Mercur), mesagerul zeilor și protectorul hoților

Hermes (sau Mercur în mitologia romană) este zeul comerțului, călătorilor, hoților, diplomației, competițiilor sportive, astronomiei, astrologiei și scrisului. 

El îi proteja pe călători și îi binecuvânta pe cei care ofereau găzduire, fiind venerat și ca un zeu al fertilității și protector al turmelor de animale (care erau deosebit de importante pentru bunăstarea vechilor greci). Zeul mai avea și rolul de a călăuzi umbrele celor morți către Infern.

Hermes este fiul lui Zeus și al Maiei (fiica lui Atlas și una dintre Pleiade) și este înfățișat fie ca un tânăr deosebit de frumos și atletic, fie ca un bătrân cu barbă. Însă indiferent de aspectul său fizic, zeul putea fi ușor recunoscut după sandalele înaripate și toiagul mesagerului (caduceu). 

Caduceul era purtat de curieri în general, spre exemplu de Iris, mesagerul Herei. Acest baston de lungime medie este înconjurat de două serpente. În reprezentările grafice mitologice, toiagul prezintă două aripi de vultur la unul dintre capete, iar serpentele au aspectul unor șerpi.

Etimologie

Cea mai timpurie formă a numelui Hermes pare să-și aibă originea în termenul grecesc hermāhās. Cu toate acestea, mulți învățați au derivat originea numelui zeului din cuvântul grec ἕρμα (herma). Etimologia acestui termen este necunoscută, însă cel mai probabil nu este un termen care să aparțină vocabularului Proto-Indo-European.

Profesorul Robert Stephen Paul Beekes (2 septembrie 1937 – 21 septembrie 2017) respinge legătura cu termenul herma și sugerează drept origine o formă a limbii care a precedat greaca antică. 

Teoria înaintată de Beekes este interesantă deoarece implică că Hermes este, probabil, un zeu pre-elenic iar începuturile cultului său sunt învăluite în mister. 

Această ipoteză este întărită de Arthur Lincoln Frothingham, Jr. (1859 – 1923), renumit arheolog și profesor la universitatea Princeton. 

Frothingham a crezut cu tărie că zeul ar fi fost „împrumutat” din mitologia mesopotamiană (un nume comun pentru mitologiile popoarelor sumerian, akkadian și babilonian, care au trăit în antichitate, în zona cuprinsă între fluviile Tigru și Eufrat).

Astfel, zeul-șarpe Ningishzida este descris în mitologia mesopotamiană drept mesager al zeilor și mediator între om și divinitate. 

Pornind de la etimologia numelui zeului, Socrate este primul care ne oferă o descriere mai în amănunt a trăsăturilor sale fundamentale:

Hermes pare să se refere într-un fel la rostire, căci a fi interpret (hermeneús) și vestitor și hoțoman și amăgitor în vorbe și încă iscusit în negustorie, ei bine, toate aceste îndeletniciri țin de virtutea cuvîntului. Or, așa cum am spus-o mai sus, a vorbi (eírein) înseamnă a te folosi de cuvânt, iar acel emésato, adesea întrebuințat de Homer, înseamnă a iscodi în tot felul. Din aceste două elemente, deci, a vorbi și a face iscodit cuvîntul (căci légein e tot una cu eyrein) ni-l înfățișează – ca să spunem așa – legiuitorul pe acest zeu: „Voi, oamenii, celui care a făcut vorbirea iscoditoare (tò eírein emésato), pe drept i-ați spune Eirémes. Noi însă, închipuindu-ne că-i înfrumusețăm numele îi spunem Hermes.

Cultul lui Hermes a apărut, cel mai probabil, în câteva regiuni izolate ale Greciei. În acele zone, Hermes era venerat ca zeu al naturii, al fermierilor, al păstorilor și al turmelor de animale. 

Este posibil ca inițial, zeul să fi avut puteri și atribute șamanistice în strânsă legătură cu divinația, magia, sacrificiile ritualice, reconcilierea și inițierea. Este de asemenea posibil ca zeul să fi fost văzut drept un făuritor de punți între diferitele planuri existențiale și un mediator între lumea celor vii și tărâmul celor morți.

Hermes în mitologia greacă

Potrivit mitologiei elene, mesagerul zeilor s-a născut pe muntele Cyllene, din Arcadia, într-o peșteră izolată aproape de creasta muntelui. Abia născut, zeul a ieșit din scutece și a fugit până în Tesalia, de unde a furat cirezile de vite pe care fratele său Apollo le păștea în zonă.

Isprava nu a fost observată de nimeni, cu excepția unui păstor pe nume Battus. După ce a ascuns animalele, Hermes s-a întors în peștera în care s-a născut ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. 

Citește și: Mitul chinezesc al creației – Cine a fost Pan Gu, cel care l-a modelat pe om din lut?

La intrarea în peșteră a găsit o broască țestoasă și cu ingeniozitatea-i caracteristică, a luat carapacea țestoasei și a transformat-o într-un instrument muzical – o liră. Pe post de corzi a folosit intestine de porc. 

Între timp, Apollo a luat urma hoțului și ajuns la peștera cu pricina, i-a cerut lui Hermes să-i înapoieze vitele. Fermecat însă de sunetul inconfundabil al lirei, Apollo s-a învoit să-i lase vitele în schimbul noului instrument. Mândru de istețimea fiului său, Zeus l-a făcut pe Hermes mesagerul zeilor.

Mesagerul zeilor

În noua sa calitate de mesager al zeilor, zeul joacă un rol în numeroase legende grecești. De pildă, el este un personaj cheie în evenimentele care preced Războiul Troian. 

Potrivit legendelor, în timpul nunții zeiței Thetis cu regele tesalian Peleus, tocmai când zeii petreceau, și-a făcut apariția Eris, personificarea discordiei. Aceasta, furioasă că nu fusese invitată la eveniment, aruncă în mulțime un măr de aur pe care era scris: „celei mai frumoase.”

Văzând mărul, Afrodita, Atena și Hera s-au repezit toate trei să-l revendice, susținând fiecare în parte că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Nereușind să ajungă la o înțelegere, cele trei zeițe au hotărât să ceară o opinie imparțială. 

De aceea l-au ales ca arbitru pe prințul troian Paris. Hermes participă la gigantomahie însoțindu-le pe Atena, Hera și Afrodita pe muntele Ida, locul ales pentru ca Paris să decidă care dintre cele trei zeițe este cea mai frumoasă.

Acolo, ademenit cu diferite daruri de învrăjbitele olimpiene, Paris i-a oferit în cele din urmă mărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis că Elena, cea mai frumoasă femeie pământeană, îi va deveni soție. 

În Iliada, zeul joacă un rol neutru, îl ghidează pe regele Priam să ajungă în tabăra grecilor ca să-și poată lua acasă fiul mort, Hector. În Odiseea îl ajută pe Odiseu să învingă vrăjile Circei. 

Hermes intervine și în povestea eroului Perseu pe care, alături de Atena, îl ajută să o ucidă pe Meduză. Hermes îi dăruiește o sabie și îi împrumută perechea sa de sandale înaripate. Atena îi înmânează eroului un scut din aur, cu care să se ferească de privirea mortală a Meduzei.

Într-unul din mituri, Hermes are sarcina de a o salva pe iubita muritoare a lui Zeus, Io, păzită de titanul cu o mie de ochi, Argus. Aceasta fusese prefăcută în junică ca să nu îi stârnească gelozia soției lui Zeus, Hera. 

Hermes se deghizează în păstor și când îl întâlnește pe Argus, îi cântă la fluier până când îl adoarme. Având toți ochii închiși, Hermes îi retează titanului capul. Io este astfel eliberată. Hera, descoperind apoi crima, ia ochii lui Argus și în pune pe coada păunului.

În alte mituri mijlocește târgul dintre Heracles (Hercule) și Omphale, iar la porunca lui Zeus îl însoțește prin lume pe micul Dionis urmărit de mânia Herei.

În mitul răpirii Persefonei, Hermes este trimis de Zeus să o elibereze pe fiica Demetrei din Infern. Acesta o călăuzește pe Persefona înapoi pe pământ, înapoind-o mamei ei.

Iubitele și copii lui Hermes

Ca mai toți zeii din mitologia greacă, Hermes a avut mai multe iubite și mai mulți copii cu acestea. 

Peitho – zeița seducției,  persuasiunii și a convingerii prin ispită a fost, potrivit poetului grec Nonnus, soția lui Hermes.

Afrodita – zeița dragostei și a frumuseții a fost curtată îndelung de zeu. După ce Afrodita l-a refuzat, zeul i-a cerut lui Zeus să-l ajute să o cucerească. Din milă, Zeus a trimis un vultur care a furat una dintre sandalele Afroditei, în timp ce aceasta se îmbăia. 

Vulturul i-a adus apoi sandaua lui Hermes. Când Afrodita a venit să caute sandaua pierdută, zeul a sedus-o iar din uniunea lor s-a născut un fiu, Hermaphroditus. 

Citește și: Zeitățile Egiptului Antic – Amon Ra, zeul Soare

Brimo – este o zeiță cu o mitologie mai aparte, mulți experți considerând-o o manifestare a unor zeițe care împărtășesc anumite trăsături comune: răzbunătoare, temute, sau sângeroase. Brimo este legată și de lumea subterană, regatul celor morți. Cu toate acestea, potrivit unor legende, Brimo a fost una dintre iubitele zeului Hermes, cu care a avut trei fete. 

Daeira (Daira) – este o zeiță a regatului subteran. În urma iubirii dintre Daeira și Hermes s-a născut Eleusis.  

Apemosyne – o prințesă din Creta care l-a întâlnit pe Hermes în timp ce călătorea către Rodos împreună cu fratele ei, Althaemenes. Zeul s-a îndrăgostit de frumoasa prințesă însă aceasta s-a speriat de el și a fugit. 

Hermes a conceput apoi un plan și a acoperit drumul pe care avea să călătorească prințesa cu piei însângerate de animale. Apemosyne a alunecat pe una dintre piei iar zeul prins-o și a violat-o. 

Când Apemosyne i-a povestit lui Althaemenes ce s-a întâmplat, acesta s-a înfuriat crezând că tânăra îl minte în legătură cu relația ei cu mesagerul zeilor. Apoi, într-un exces de furie, Althaemenes și-a omorât sora în bătaie. 

Chione – o prințesă din Phokis care a atras atenția zeului Hermes prin frumusețea ei. Zeul s-a folosit de toiagul său fermecat (caduceu) pentru a o adormi pe prințesă, apoi a făcut dragoste cu ea. Din uniunea lor s-a născut un fiu, Autolycus.

Herse – o prințesă din Atena a fost o altă iubită de-a zeului. Aceasta i-a născut un fiu pe nume Cephalus.

Iphthime – o prințesă din Doros care i-a născut zeului trei copii satiri (jumătate oameni, jumătate țap) – Lykos, Pronomos și Pherespondos.  

Lara (Muta) – o nimfă de apă care a informat-o pe Hera de una dintre relațiile extraconjugale ale lui Zeus. Înfuriat de trădarea nimfei, Zeus i-a poruncit lui Hermes să o întemnițeze în regatul lui Hades.

Pe drum, Hermes a violat-o iar aceasta a rămas însărcinată. Nimfa a născut doi gemeni, Lares. În mitologia greacă, Lares sunt venerați ca zei ai lumii subterane și gardieni ai răscrucilor de drumuri. 

În mitologia romană, Lares sunt fii nimfei Lara și ai zeului Mercurius. Aceștia erau venerați ca divinități protectoare ale Romei. În credințele mitologice populare mai târzii, Lares se multiplică și sunt socotiți suflete ale strămoșilor care ocrotesc toate familiile cărora le aparținuseră.

Penelopeia – o nimfa din Arcadia și una dintre iubitele lui Hermes. Potrivit unor legende, zeul i s-a arătat tinerei fete în formă de țap iar în urmă uniunii dintre cei doi a luat naștere zeul Pan. Penelopia este confundată, de multe ori, cu Penelopa, soția lui Ulise.

Zeul Mercur în mitologia romană

La începutul secolului al IV-lea î.Hr. romanii l-au incorporat pe Hermes în propria religie, combinând unele dintre atributele zeului din religia elenă cu cele ale zeului etrusc Turms, rezultând zeul Mercur. 

Potrivit Sfântului Augustin, numele latinesc „Mercur” ar fi putut deriva din medio currens, o referință la rolul de mediator și mesager pe care Hermes îl are în mitologia greacă. Mercur a ajuns să fie unul dintre cei mai cunoscuți zei romani, lucru dovedit de multitudinea de temple și altare ridicate în cinstea zeului. 

Potrivit istoricilor, pe lângă atribute, romanii au păstrat și înfățișarea zeului grec – fie un tânăr atletic, fie un bătrân cu barbă; de altfel caracteristici predominante și în cazul zeului Turms. La fel ca în reprezentările descoperite pe monumentele grecești, Mercur ține în mână celebrul toiag magic iar în picioare poartă sandalele cu aripi. 

Romanii l-au identificat pe zeul nordic Odin cu Mercur și există dovezi care arată că triburile germanice care au intrat în contact cu cultura romană au îmbrățișat, de asemenea, această identificare. 

Odin și Mercur (Hermes) au câteva calități comune. De exemplu, ambii țin în mână un toiag, poartă pe cap o pălărie cu boruri largi și călătoresc frecvent, explorând lumea muritorilor. 

Însă această legătură dintre Mercur și Odin este mai complexă decât aceste similarități superficiale. Astfel, ambii zei sunt strâns legați de motivul morții. 

Citește și: Fascinanta cosmogonie a Egiptului Antic. Cum au luat naștere miturile și legendele egiptene

Mercur este cel care călătorește între lumea celor vii și regatul subpământean al celor morți. Pe de altă parte, Odin este zeul morții din Valhalla. Ambii zei sunt oratori desăvârșiți, deosebit de inteligenți și păstrători ai învățăturilor secrete. 

Un alt sincretism din perioada romană imperială ne este oferit sub forma lui Hermanubis, rezultatul identificării lui Hermes (Mercur) cu zeul egiptean al morții, Anubis. Hermes și Anubis erau ambii psihopompi (călăuze ale sufletelor), unul dintre principalele motive ale „îmbinării” lor sub forma unui singur zeu. 

În credința romană, Hermanubis era înfățișat cu corp de om și cap de șacal, ținând în mână caduceul. Pe lângă rolul lui de a conduce și călăuzi sufletele celor morți, Hermanubis mai era văzut și ca o reprezentare a preoților egipteni în încercarea lor perpetuă de a desluși tainele vieții și ale morții.

Pe la începutul secolului I e.n., felul în care Mercur era reprezentat în religia romană a cunoscut o schimbare radicală – romanii au văzut în vechiul zeu un muritor de rând care a fost ridicat la statutul de zeitate prin prisma legendelor și a poveștilor fabuloase. 

Această schimbare radicală este pusă pe seama unei culegeri de lucrări care cuprindea cărți de astrologie, alchimie, teologie și magie, în care Hermes era identificat drept Hermes Trismegistus, un erou originar din Alexandria. Lucrările sunt cunoscute astăzi sub denumirea de Hermetica.

Simbolism și semnificații

Hermes (Mercur) este unul dintre simbolurile inteligenței îndemânatice și iscusite, el patronând comerțul. Atributul său, sandalele înaripate, semnifică forța de evlavie și capacitatea de deplasare rapidă. 

Această forță însă se limitează la un nivel oarecum utilitar și se pierde ușor. Hermes mai înseamnă și mintea pervertită: el este protectorul hoților, formă de pervesiune intelectuală ce funcționează în toate tipurile de vicleșug, șiretenie și de escrocherie. 

Mitul biologic spune că Hermes s-a născut într-o peșteră din Arcadia. După naștere, el a fugit din scutece în Tesalia și a furat cirezile de vite ale fratelui său Apollo. După ce a ascuns vitele furate, nefiind văzut decât de ciobanul Battos, s-a întors în grota natală.

Hermes este cel care a descoperit lira, întinzând pe carapacea unei broaște țestoase corzi făcute din intestinele boilor pe care-i jertfise. 

A fost prima liră oferită lui Apollo, după ce acesta i-a auzit acordurile venind din fundul peșterii în care se retrăsese Hermes și unde Apollo intrase furios pentru a-și recupera cirezile. 

Mai apoi, Hermes a născocit fluierul, pe care i l-a dat lui Apollo în schimbul unei lecții de magie divinatorie și al caduceului de aur, care ajunge simbolul nedespărțit al lui Hermes, completat cu alte două simboluri: pălăria cu boruri largi și sandalele înaripate de aur. 

Impresionat de iscusința lui, Zeus l-a ales pe Hermes să-i fie crainic la zeii Infernului, Persefona și Hades. Adesea îl vedem reprezentat cărând un miel în spate, de aici și numele de Kriophoros. 

De asemenea el este ocrotitor al ciobanilor dar și călăuză a sufletelor în sălașul morților. Din această funcție derivă și numele de Hermes Psihopompul, Însoțitorul sufletelor. El îl va simboliza pe Pastorul cel Bun. 

Zeu al călătoriilor, el era cinstit mai ales la răspântii, unde i se înălțau statui menite să alunge stafiile și să-i apere pe drumeți de întâlniri funeste. Chiar și drumurile erau pavate cu pietre consacrate lui.

Crainic prin excelență, aducătorul veștilor bune, Hermes simbolizează schimburile dintre Cer și Pământ. El asigură călătoria, trecerea între lumile infernală, pământească și cerească.

Simbolistica lui Hermes se inspiră și din cea a zeului egiptean Thot, vicar al zeului suprem Ra. Thot este iluminator, crainic, judecător, călăuză și mijlocitor. 

El întruchipează înțelepciunea și calea spre veșnicie revelate oamenilor. În consecință, Hermes este zeul tetramorf, al celor patru vânturi ale cerului și al celor patru chipuri. 

Aceste atribute prezintă un sens dublu; ele întruchipează totalitatea cunoștințelor venite din cele patru zări și de la toate nivelurile existenței, iar în mod subiectiv, Hermes reprezintă și nenumăratele moduri de receptare a mesajului său, nenumăratele fețe și interpretări pe care le capătă cuvântul în mintea oamenilor, convinși cu toții că l-au înțeles corect.