Himera – creatura mitologică trimisă de zei pentru a-i pedepsi pe muritori

Himera, unul dintre urmașii înspăimântători ai lui Tifon și al Echidnei, a fost un monstru hibrid care îmbina trăsături fizice de la trei animale: leu, capră și șarpe (sau balaur). 

Potrivit miturilor grecești, Himera a fost trimisă de zei să-i terorizeze pe locuitorii de la poalele munților Liciei, după ce aceștia ar fi refuzat să-i onoreze pe Olimpieni cum se cuvine. Creatura a ucis sute de localnici înainte de a fi răpusă de eroul Belerofon, care a fost ajutat de calul înaripat Pegas.

De-a lungul secolelor, Himera a inspirat frică dar și fascinație imaginea ei fiind folosită în literatură, artă și cultura populară.

Cine a fost Himera din mitologia greacă?

Himera a fost un monstru hibrid cu cap de leu, corp de capră și coada de șarpe. Cea mai timpurie descriere a creaturii provine din Iliada lui Homer, unde se spune că Himera era „în partea din față un leu, în spate un șarpe și în mijloc o capră, care sufla foc aprins cu o putere îngrozitoare”. 

Se spunea că Himera ar fi trăit în munții Liciei, un regat antic de pe coasta de sud-vest a Turciei moderne. Însă geograful Strabon a plasat creatura legendară într-o locație și mai specifică: Muntele Cragus de pe coasta Liciei.

În Eneida lui Vergiliu, după ce a fost răpusă de eroul Belerofon, Himera și-a făcut bârlog la porțile regatului subteran al lui Hades, aici fiind în compania multor alți monștri mitici uciși de zei, semizei sau muritori de rând.

Citește și: Totul despre Meduza, creatura mitologică care transforma oamenii în piatră

Himera a fost o figură populară în literatură și artă de-a lungul secolelor. 

Tot în Eneida lui Virgiliu, progenitura lui Tifon și al Echidnei este descrisă ca o creatură cu trei capete” care a fost înfrântă de eroul Eneas (deci nu de Belerofon ca în majoritatea miturilor antice). În schimb, în Metamorfozele lui Ovidiu, monstrul este descris ca având cap de leu, trup de capră și coadă de dragon.

În artă, Himera a fost reprezentată în diferite forme, de la vasele antice grecești la picturi renascentiste, fiind un simbol al pericolului și al haosului. Pentru artiștii din Antichitate, ea simboliza pericolele ambiției și ale mândriei necontrolate.

Etimologie

Numele himerei provine din cuvântul grecesc chimaira, care înseamnă „animal de un an” sau, potrivit altor traduceri, „capră”. 

Etimologia numelui poate fi legată și de alte surse lingvistice, cum ar fi gymbr (care înseamnă „oaie tânără”) sau poate fi asociată cu termenul grecesc cheimōn/cheima și rădăcina indo-europeană ǵʰ-ei-m-, care înseamnă „iarnă”.

Arbore genealogic

Părinți

• Tifon
• Echidna

Frați și surori

• Ortos
• Hidra
• Cerber

Soț

• Ortos

Copii

• Sfinxul
• Leul din Nemeea

Monstru hibrid, cu cap de leu, trup de capră și coadă de balaur, și care scuipă foc, Himera s-a născut din împreunarea lui Tifon cu Echidna; mama ei, soră cu Gorgonele, este un monstru ieșit din măruntaiele pământului.

Potrivit poetului Hesiod, Himera a avut trei frați: Ortos (câinele de pază cu două capete al uriașului Geryon), Hidra (un șarpe cu multe capete) și Cerber (câinele cu trei capete, paznic al Infernului lui Hades)

Himera, împreună cu Ortos, au dat naștere Leului din Nemeea și Sfinxului.

Mituri și legende despre Himera

Originile Himerei sunt obscure. Potrivit Iliadei lui Homer, creatura a fost „ridicată” de un anume Amisodar pentru a fi „o nenorocire pentru mulți oameni.” Dincolo de acest detaliu, monstrul apare doar în mitologia lui Belerofon.

În tradiția comună, Belerofon a provocat furia nedreaptă a lui Proetus, regele din Argos (care credea în mod greșit că eroul i-a sedus soția). 

Citește și: Cine a fost Ares, zeul grec al războiului și al violenței?

Astfel, regele a pus la cale un plan prin care să-l omoare pe Belerofon, însă fără să îndeplinească el însuși fapta. L-a chemat pe erou și i-a înmânat o scrisoare pentru bunul său prieten, Iobate, regele din Licia. 

Fără să știe, Belerofon livra o scrisoare cu instrucțiuni ca purtătorul să fie ucis imediat.

Însă Iobate a ezitat să ducă la bun sfârșit ceea ce Proetus îi cerea. Prin urmare, i-a venit ideea de a-l trimite pe Belerofon să lupte cu Himera, care teroriza satele și orașele din regiune, așteptându-se ca monstrul să-l omoare cu ușurință pe erou.

Dar Belerofon, care era un fiul zeului mării Poseidon, avea favoarea zeilor. Privind din înălțimi, călare pe calul înaripat Pegas, asemenea lui Zeus, Belerofon a zărit Himera ce străbătea în goană regatul lui Iobate – lăsând în urma ei pământul pârjolit. 

Fără să stea prea mult pe gânduri, eroul a tras spre monstru o săgeată. Himera a urlat şi a deschis, flămândă, gurile din care scuipa foc.

A urmat o luptă grea. 

Din înaltul cerului, Belerofon ţintea dihania în coaste, în capetele hâde sau coada ei solzoasă. Dar odrasla lui Tifon era înşelătoare. Părea o dată capră, sărind cu sprinteneală, sau se târa pe jos cu trupul de balaur, şi când nici nu gândeai, răgea asurzitor, la fel ca o leoaică. 

Iar flăcări izbucneau, în valuri, până în cer, mai să-l răstoarne pe erou de pe calul său înaripat.

Şi poate că, în cele din urmă, Himera l-ar fi răpus pe tânăr. Însă Belerofon avea la cingătoare – învăţat de Atena – trei ţepuşe de plumb. 

Văzând el că dihania e tot mai îndârjită, eroul i-a azvârlit, în gurile deschise, ţepuşele de plumb, şi ele s-au topit sub potopul de foc ce-l respira creatură. 

Plumbul i s-a prelins adânc în măruntaie, şi odrasla lui Tifon, ce înspăimântase lumea, a căzut la pământ, împrăştiind în jur duhori otrăvitoare.

Simbolism

Himera a fost doborâtă de către Belerofon, eroul asimilat cu fulgerul, călare pe calul Pegas. Lupta dintre ei apare în multe opere de artă și pe numeroase monede, îndeosebi corintiene.

Toate aceste elemente sugerează că avem de-a face cu un simbol extrem de complex în creații imaginare nascute din adâncimile inconștientului și reprezentând, poate, dorințele pe care frustrările le exacerbează și le transformă într-o sursă de dureri.

Himera îl seduce și îl duce la pierzanie pe cel care se lasă atras de ea. Dihania nu poate fi înfruntată pieptiș, ci trebuie urmărită și atacată prin surprindere, chiar și în sălașurile ei cele mai adânci.

Inițial, sociologii și poeții au văzut în ea numai imaginea torentelor, capricioase asemenea caprelor, pustiitoare aidoma leilor, sinuoase ca șerpii, și care nu pot fi zăgăzuite, ci trebuie domolite pe căi ocolite – secându-li-se cursul.

Citește și: Legenda zeiței Artemis, protectoarea vânătorilor și a femeilor însărcinate

Potrivit interpretării lui Paul Diel, himera este o deformare psihică, ce s-ar caracteriza printr-o imaginație fecundă și necontrolată; ea exprimă primejdia exaltării imaginative.

Coada ei de șarpe sau de balaur corespunde pervertirii spirituale prin vanitate; corpul ei de capră, unei sexualități perverse și capricioase; capul ei de leu, unei tendințe dominatoare ce strică orice relație socială.

Acest simbol complex și-ar afla întruchiparea atât într-un monstru care pustiește un ținut, cât și în domnia nefastă a unui suveran pervertit, tiranic sau slab.