Legende urbane – Care este originea mitului lui Slender Man?

Legende urbane - Care este originea mitului lui Slender Man

Cine sau ce este Slender Man? Slender Man este o presupusă entitate paranormală adesea descrisă ca o creatură foarte înaltă (având între 2.5 și 3 metri înălțime), cu brațe subțiri și lungi care îi atârnă în mod grotesc până aproape de genunchi, fără trăsături faciale, și care poartă un costum negru închis. Potrivit legendei lui Slender Man, entitatea paranormală are capacitatea de a-și întinde brațele, asemenea unor șerpi, iar din spate îi pot apărea tentacule multiple. Slender Man are puteri de teleportare – potrivit unor descrieri – sau se poate deplasa extrem de rapid – potrivit altora -, iar prezența lui provoacă victimelor insomnii severe, pierderi temporare de memorie, paranoia, sau accese de tuse. 

Cine este Slender Man?

Slender Man a fost menționat pentru prima dată online în 2009, pe forumul Something Awful („Ceva Groaznic”). Administratorii forumului, în parteneriat cu câteva alte website-uri similare (precum celebrul Creepypasta) au organizat un concurs de „fotografii paranormale”. Concursul consta în prelucrarea digitală a unor simple poze cu scopul de a obține imagini îngrozitoare, terifiante și care să fie însoțite de o poveste de groază.

Cine este Slender Man

Așa cum era de așteptat, mii de pasionați de paranormal au participat la concurs. Zeci de mii de fotografii au fost prelucrate și încărcate pe forum. Pe data de 10 iunie 2009, utilizatorul Victor Surge (pe numele lui real Eric Knudsen) a încărcat două fotografii alb-negru care înfățișau mai mulți copii jucându-se în parc. La o privire mai atentă, vizitatorii forumului au observat pe fundalul imaginilor o siluetă stranie care părea că îi urmărește pe copii. Una dintre imagini a fost însoțită și de următoare descriere:


Una dintre cele două fotografii recuperate de la petrecerea de la Stirling City Library. Făcute în ziua în care 14 copii au dispărut fără urmă și care înfățișează ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Slender Man. Diformitățile au fost catalogate drept defecte ale peliculei. Librăria a fost mistuită de un incendiu o săptămână mai târziu. Fotografiile reale au fost confiscate de autorități.

1986, fotograf: Mary Thomas, dispărută din 13 iunie, 1986.

Pozele publicate de Eric Knudsen au devenit rapid foarte populare și printre cele mai votate din concurs. Misterioasa entiate din fundal trezea un anumit tip de frică, aproape irațională, în cei care o priveau. Aerul enigmatic al creaturii și presentimentul unui pericol iminent pe care ciudata făptură le trezea în cei care o priveau i-a făcut pe mulți să afirme că fotografiile încărcate de Eric Knudsen sunt mai mult decât simple prelucrări grafice. Câțiva utilizatori le-au preluat și le-au publicat pe câteva website-uri și forumuri similare, contribuind astfel la propagarea mitului lui Slender Man. 

Mai târziu, Eric Knudsen a revenit cu o serie de explicații. Acesta a confirmat faptul că cele două fotografii fuseseră prelucrate folosind Photoshop iar că misterioasa creatură Slender Man era în realitate imaginea „Omului Înalt” (interpretat de Angus Scrimm) din filmul horror Phantasm (1979).

Mitul Slender Man ia o întorsătură ciudată 

Mai mulți pasionați de paranormal și conspirație, care credeau cu tărie că în spatele poveștii lui Eric Knudsen se ascundea o serie de evenimente cât se poate de reale, au demarat o adevărată investigație pentru a „descoperi originile reale ale mitului”.

Surprinzător, investigatorii de ocazie au obținut o serie dovezi care, potrivit lor, atestau fără urmă de îndoială veridicitatea mitului și existența creaturii. Potrivit grupului de investigatori, Eric Knudsen s-a inspirat în realizarea fotografiilor dintr-o legendă mult mai veche ce datează de mii de ani. Cele mai timpurii referințe la o astfel de creatură sunt picturile rupestre găsite într-o peșteră din Parcul Național Serra da Capivara din Brazilia despre care se spune că ar data din anul 9000 î.H. Picturile par să înfățișeze un personaj sinistru, cu brațe lungi, conducând de mână un copil.

O altă posibilă referință, descoperită de grupul de investigatori amatori, vine din Egipt. Într-un mormânt descoperit la începutul anilor 2000, despre care se crede că ar data din anul 3100 î.H., a fost găsită o pictură ilustrând o creatură umanoidă cu brațe multiple. Un asemenea desen nu a mai fost găsit în nici un alt mormânt.

A treia dovadă pe care s-au bazat pasionații de paranormal este lucrarea unui cunoscut gravor german în lemn, Hans Freckenberg. Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, acesta ar fi creat o piesă înfățișând personajul Der Ritter („Cavalerul”). Hans Freckenberg era renumit pentru depicțiile lui realiste ale anatomiei umane, dar în acea sculptură ciudată apărea un schelet cu mai multe brațe. Însă această dovadă a fost imediat contestată și dovedită falsă, scheletul din gravura inițială neavând decât două brațe. 

Însă, deși dovada prezentată de grupul de investigatori s-a dovedit a fi falsă, în Germania există o legendă înfricoșătoare, legenda Der Grosmann („Omului Înalt”). Despre Der Grosmann se spune că ar fi o entitate care trăiește undeva în Pădurea Neagră. Copiii neascultători care se aventurează în pădure în toiul nopții sunt pândiți de Der Grosmann. Cei care sunt prinși, dispar fără urmă. Cei care reușesc să-și găsească drumul înapoi acasă nu scapă de blestemul „Omului Înalt” până ce nu promit părinților că nu vor mai repeta greșeala făcută.

Legenda „Omului Înalt” este veche iar originea poveștii este una incertă. Un fragment dintr-un jurnal din anul 1702 ne relatează:

Băiețelul meu, Lars… nu mai e. A fost luat din propriul pat. A dispărut fără urmă. În cameră nu am găsit decât un petic de pânză neagră dintr-un material cu care nu sunt familiar. Este moale și plăcut la atingere, mai gros decât cânepa. Lars a venit la mine ieri, țipând cât îl țineau plămânii că ‘Omul este afară!’. L-am întrebat la cine se referă dar el a început să-mi spună despre ‘Der Grosmann’ care îl urmărește pentru că a fost neascultător. Lars mi-a spus că ‘Der Grosmann’ a apărut la marginea pădurii și că ieri ar fi intrat în grajdurile noastre. Mi-a mai spus că a văzut una dintre vacile noastre, moartă, atârnată într-un copac. Nu i-am dat atenție… dar acum, Lars numai e. În dimineața asta am văzut ceva straniu la marginea pădurii. Trebuie să-l găsesc pe Lars și trebuie să plecăm din locul ăsta blestemat. Îmi pare rău, fiule… trebuia să te fi ascultat. Dumnezeu să mă ierte și să-mi dea putere.

„Omul Înalt” în mitologia românească

Surprinzător sau nu dar „Omul Înalt” apare și în câteva povești terifiante și sângeroase din mitologia românească. Descrierea acestuia este ciudat de similară cu descrierea lui Slender Man sau a entității Der Grosmann din miturile germane.

Potrivit unei astfel de legende, acum mai bine de 100 de ani trăiau două fete gemene, Stela și Sorina. Surorile erau foarte frumoase, ascultătoare față de părinți, curajoase și cu frică de Dumnezeu. Într-o zi, mama le-a luat pe cele două fete la cules de fructe de pădure în codrul din apropierea casei. Femeia le-a sfătuit să nu se îndepărteze de ea, iar cele două fete s-au supus. Ziua era luminoasă și senină așa ca cele trei au pătruns adânc în inima codrului. 

Era după-amiaza târziu când l-au zărit. Un bărbat înalt, îmbrăcat ca un boier, tot în negru. Brațele lungi îi atârnau într-un mod nefiresc pe lângă corp și păreau să se unduiască în bătaia vântului, lipsite de oase, asemenea unor șerpi. Arătarea nu a scos nici o vorbă dar își făcuse clară voința.

Parcă în transă, mama i-a cerut Stelei să ia cuțitul și să deseneze un cerc în pământul reavăn iar Sorinei să presare fructele de pădure în acel cerc și să le strivească sub picioare pana ce sucul lor roșiatic va îmbiba solul. Amândouă fete au făcut ce li s-a cerut pentru că erau ascultătoare. Femeia i-a cerut apoi Stelei să se așeze în cerc iar Sorinei i-a poruncit să ia cuțitul și să-și despice sora pe spate. În timp ce Stela s-a așezat supusă în cerc, Sorina s-a speriat, a aruncat cuțitul și a fugit spre casă.

Fata a rătăcit ore bune prin pădurea deasă și a ajuns acasă abia la apusul soarelui. Îngrozită, s-a ascuns sub pat și a așteptat până ce tatăl s-a întors de la munca câmpului. Povestindu-i ce s-a întâmplat, acesta a luat un topor și s-a făcut nevăzut în pădure. 

Orele au trecut iar fata, extenuată și îngrozită, a adormit. Au trezit-o însă bătăile în ușă în miez de noapte. De afară a răsunat o voce cerându-i să deschidă. „Deschide ușa, sunt tatăl tău.” spuse vocea. Însă nu era vocea tatălui ei, așa că Sorina a ezitat să deschidă. „Deschide ușa, sunt sora ta.” se auzi o nouă încercare. Inima îi bătea cu putere în piept. Nu era vocea surorii ei. „Deschide ușa, sunt mama ta!” Imobilizată de teamă, Sorina nu mai putea reacționa. După câteva secunde de liniște apăsătoare, ușa se trânti cu putere iar în prag apăru imaginea îngrozitoare a mamei, plina de sânge, ținând într-o mână capul Stelei iar în cealaltă pe cel al tatălui. 

„De ce?” a izbucnit în plâns Sorina. „Pentru că nu există recompensă pentru faptele bune, nu există nimic decât colți reci de oțel și flăcări pentru noi toți. Și tu urmezi!” Mama s-a repezit apoi asupra Sorinei iar brațele ei lungi, lipsite de oase, care se unduiau asemenea unor șerpi, au cuprins-o pe fată. 

Der Grosmann’ (Omul Înalt)

Atacuri sângeroase atribuite lui Slender Man

În ultimii ani mai multe atacuri sângeroase care au îngrozit comunitățile locale au fost puse pe seama mitului lui Slender Man. Un astfel de atac șocant a avut loc pe 31 mai 2014 în Waukesha, Wisconsin. Două fete în vârstă de 12 ani, Anissa Weier și Morgan Geyser, au atacat și înjunghiat de 19 ori o colegă de clasă, Payton Leutner, în timpul unui joc de-a v-ați ascunselea. Anissa și Morgan au folosit un cuțit de bucătărie cu lama de 10 cm cu care au înjunghiat-o pe Payton în picioare, mâini și spate. Două lovituri au atins organe vitale iar o altă lovitură i-a penetrat inima, oprindu-se la mică distanță de o arteră. 

După ce Anissa și Morgan au lăsat-o în pădure într-o baltă de sânge, Payton a reușit să se târască până la o potecă îngustă unde a fost găsită inconștientă de un biciclist care s-a întâmplat să treacă prin zonă.

„Dacă lama cuțitului ar fi intrat cu un milimetru mai adânc, victima nu ar fi supraviețuit” a declarat Dr. John Keleman, chirurgul care a operat-o pe Payton. La interogatoriu, cele două suspecte au declarat că au comis atacul pentru „a-l mulțumi pe Slender Man”, despre care credeau că este real și locuiește într-o vilă abandonată de la marginea pădurii. În 2017, după un proces care a durat aproape trei ani, Anissa și Morgan au pledat „vinovat” la toate capetele de acuzare și au fost internate într-un spital de psihiatrie.




Oribila întâmplare din Waukesha a fost subiectul unui reportaj HBO intitulat Beware the Slenderman („Ferește-te de Slenderman”).

Un alt incident a avut loc la data de 14 septembrie 2014 în Port Richey, Florida. O altă adolescentă în vârstă de 14 ani și-a incendiat propria locuință în timp ce mama și fratele ei de 9 ani erau înăuntru. Poliția a aflat mai târziu că tânără era obsedată de mitul Slender Man, participând activ la discuții pe forumuri dedicate creaturii.

Adevărul din spatele poveștii

Este legenda lui Slender Man adevărată? Răspunsul este un cât se poate de simplu „nu”. Povestea inventată de Eric Knudsen este doar atât, o simplă poveste menită să câștige un concurs cu povești horror. Însă asocierea stranie dintre această legendă urbană și legendele vechi despre „Omul Înalt” a contribuit semnificativ la popularitatea de care se bucură în prezent Slender Man, mai ales în mediul online.

„Omul Înalt”, pe de altă parte, este o legenda extrem de veche, întâlnită într-o formă sau alta în fiecare cultură de pe glob. Bărbatul înalt, slab, îmbrăcat în negru, care de fiecare dată prevestește un eveniment nefast, a fost și continuă să fie subiectul multor povești de groază. 


Surse

  1. Claire Linic – Everything You Didn’t Know About Slender Man. Text preluat la data de 9 septembrie, 2019.
  2. Slender Manwikipedia.org. Text preluat la data de 9 septembrie, 2019.
  3. Caitlin Dewey – The complete history of ‘Slender Man,’ the meme that compelled two girls to stab a friend. The Washington Post. Text preluat la data de 8 septembrie, 2019.
  4. S.M. Walsh – Victor Surge, Slender Man Creator: 5 Fast Facts You Need to Know. Text preluat la data de 9 septembrie, 2019.
  5. Mitologia româneascăwikipedia.ro. Text preluat la data de 9 septembrie, 2019.
  6. Create Paranormal Images – The Something Awful Forums
You might also like
Folclor, Legende Urbane

More Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu