Obsesia legată de monștri și creaturi legendare nu se rezumă doar la monstrul din Loch Ness, unde aparent sălășluiește una dintre cele mai cunoscute făpturi mitice.
Astfel de creaturi au fost zărite nu doar în lacurile adânci din Scoția dar și în Alaska, Norvegia, Chile sau în marile oceane ale lumii. Iar multe dintre mărturiile despre aceste creaturi sunt la fel de convingătoare ca și poveștile despre Nessie, monstrul din Loch Ness.
Creaturi legendare
Cu toate că majoritatea oamenilor de știință afirmă că lumea în care trăim a fost îndeajuns exploatată și înțeleasă, mai există o categorie de oameni – cei care au călătorit prin cele mai potrivnice regiuni ale planetei – și care susțin că în realitate există mai multe mistere decât ne-am putea închipui.
Aceștia au văzut monștri înotând în lacuri sau ridicându-se la suprafața oceanului de la adâncimi de zeci de metri.
Relatările despre monștri preistorici și creaturi acvatice sunt considerate, în mare măsură, simple legende.
Cu toate acestea, în ultimii ani, ipotezele conform cărora vietăți gigantice există cu adevărat și trăiesc în adâncurile mărilor și oceanelor, au început să fie confirmate de comunitatea științifică.
De altfel, cu adâncimi de zeci de metri și întinderi de sute de kilometri pătrați, marile lacuri ale Terrei ar putea cu ușurință să găzduiască astfel de ființe legendare.
Și astfel ne îndreptăm privirea spre unul dintre cele mai mari lacuri din Scoția. O întindere imensă de apă cu o suprafață aparent calmă, liniștită.
Lacul este înconjurat de o priveliște care îți taie respirația. Însă sub suprafața ca de oglindă, lacul scoțian ascunde unul dintre cele mai mari curiozități din ultimii zeci de ani: monstrul din Loch Ness.
Creatura botezată Nessie este responsabilă pentru o adevărată isterie la nivel mondial și reprezintă, fără doar și poate, unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii.
Monstrul din Loch Ness
Deşi oferă o priveliște spectaculoasă, Loch Ness nu s-a remarcat ca un punct turistic deosebit.
Însă totul avea să se schimbe în anul 1936 când producătorul Malcolm Irvine, originar din Glasgow, a filmat o siluetă întunecată, lungă de aproximativ 10 metri, ce se mișca încet în apele lacului și a putut oferi lumii ceea ce el credea a fi dovada existenței celui mai faimos monstru de pe planetă.
Malcolm Irvine a realizat prima poză cu ceea ce el credea a fi monstrul din Loch Ness, însă, așa cum s-a dovedit ulterior, acea apariție nu a fost și prima apariție documentată a straniei creaturi.
În realitate, Nessie, adesea descris ca un monstru cu gât lung, asemănător brontozaurilor preistorici, ar fi fost văzut pentru prima dată în Loch Ness încă din anul 565. Această primă observație atestată istoric aparține Sfintei Columba.
Se spune că un om care se scălda în râul Ness a murit în condiții bizare. Sfânta Columba, care a sosit la fața locului, i-a întâlnit pe oamenii care transportau trupul neînsuflețit.
Aceștia i-au relatat că bărbatul fusese omorât de monstrul care sălășluiește în adâncuri. Intrigată de această posibilitate, Sfânta Columba a cerut unuia dintre însoțitorii săi să între în apa rece a lacului pentru a atrage atenția fiarei.
Conform relatărilor, animalul a ieșit la suprafață și s-a îndreptat amenințător spre înotător. În timp ce mulțimea adunată pe mal privea îngrozită, Sfânta a făcut semnul crucii și, în numele Domnului, i-a poruncit monstrului să plece.
Citește și: În umbra dinozaurilor – Morag, monstrul misterios din Loch Morar
“Când fiara a auzit glasul Sfintei s-a înspăimântat și a început să fugă înapoi mai iute decât atunci când venise”, potrivit unui text latin, compilat de Sfântul Adamnan, un secol mai târziu.
Și astfel ajungem la una dintre întrebările care îi macină și astăzi pe cei care cred în existența monstrului din Loch Ness: „ar putea o astfel de creatură preistorică să trăiască într-un lac din Scoția”?
Loch Ness este cu siguranță suficient de adânc și de vast încât să-l găzduiască. Lacul are o adâncime de aproximativ 131 metri, o lungime de 77 kilometri și aproape 1,5 kilometri în lățime. Cinci râuri și 50 de pâraie montane alimentează Loch Ness.
Lacul nu îngheață niciodată și zăpada se depune rareori pe malurile sale. Temperatura de circa 9 grade rămâne constantă atât vara cât și iarna.

Observații credibile
Anul 1936 a fost anul în care o nouă șosea a fost construită de-a lungul malurilor lacului. Coincidență sau nu, numărul celor care au declarat că au văzut monstrul a crescut exponențial. Înainte, doar localnicii zăriseră monstrul, dar după construcția șoselei, sute de oameni au început să viziteze lacul aproape zilnic, iar numărul mărturiilor a crescut.
Prima relatare ce a ajuns în presă a fost a lui John McKay la doar câteva săptămâni de la terminarea șoselei. Acesta a declarat că a văzut „un animal enorm care se răsucea și se scufunda”.
În iulie 1960, doi oameni de afaceri se aflau la pescuit de somon într-o bărcuță pe lac. La un moment dat un val a făcut barca să se clatine cu toate că suprafață lacului era, ca de fiecare dată, perfect calmă.
După doar câteva secunde, la aproximativ 30 de metri distanță, din apă a ieșit o creatură cu gât lung și cap asemănător cu cel al unui câine. Aceasta s-a uitat curioasă la cei doi pescari, apoi s-a scufundat, într-un amalgam de spumă și vârtejuri de apă.
Una dintre cele mai credibile observații ale monstrului din Loch Ness a fost făcută la mijlocul anilor 1960 de către Tim Dinsdale, membru al personalului Centrului de Supraveghere Aeriană din cadrul Ministerului Apărării, care afirma că arătarea lungă de 4-5 metri pe care o fotografiase în timp ce efectua un zbor deasupra lacului „este aproape sigur o ființă vie”.
În 24 ianuarie 1966, Royal Air Force a dat publicității analiza făcută filmului lui Dinsdale, declarând că mișcarea prin apă a „cocoașei” creaturii indica faptul că obiectul se deplasa cu o viteză de circa 15 km/h.
După multe discuții de natură tehnică cu privire la dimensiunea relativă și perspectiva acelei „forme solide și întunecate, aproximativ triunghiulare” (cocoașa) și o comparație a creaturii neidentificate cu o barcă cu motor care se deplasa în aceeași zonă (filmată imediat după ce creatura dispăruse), RAF a concluzionat că obiectul „nu era un vas de suprafață” și că „s-ar putea elimina și ipoteza că este vreun tip de navă submarină, din diferite motive, ceea ce face plauzibilă posibilitatea de a fi vorba despre un obiect animat”.
Citește și: Monstrul Champ, în căutarea legendarei creaturi din lacul Champlain. Monstru antic sau farsă elaborată?
În primăvara lui 1968, David Jones, fost membru al Parlamentului Britanic și șef al Biroului de Investigații al Fenomenelor din Loch Ness, a declarat că potrivit opiniei bine cumpănite a biroului, trebuie evidențiat faptul că nu există un singur monstru care să trăiască în Loch Ness de mii de ani.
Biroul investiga posibilitatea unei creaturi neidentificate „înmulțindu-se și evoluând ca oricare specie… izolată față de apele mării încă de acum 5.000-7.000 de ani”. De asemenea, a dorit să sublinieze încă un amănunt:
Există ceva acolo. Prea multe persoane demne de încredere au văzut prea multe lucruri, iar posibilitatea unei coincidențe, înscenări sau conjurații este prea redusă pentru a considera întreaga problemă doar rod al imaginație.
Primele expediții pleacă în căutarea lui Nessie
În anul 1968 a fost organizată prima expediție care a avut ca scop declarat strângerea de dovezi concrete care să arate, fără urmă de îndoială, că monstrul din Loch Ness este real.
Expediția a fost condusă de dr. Roy P. Mackal, biolog la Universitatea din Chicago. Acesta a adus la Loch Ness cele mai performante sonare și camere de filmat subacvatice. Fondurile pentru finanțarea expediției pe o durată de trei ani au fost asigurate de Field Enterprises Educational Corporation, din Chicago.
Mackal l-a cooptat în echipa sa și pe Dan Taylor, posesorul unui minisubmarin dotat cu cele necesare explorării la adâncimi medii și mari.
Deși expediția poseda echipament fotografic sofisticat, săgeți pentru prelevarea de biopsii ca și alte materiale de cercetare de ultimă oră, apele tulburi din Loch Ness au zădărnicit orice efort, făcând inutile instrumentele performante.
Mackal a emis însă ipoteza că tipul de creatură care s-ar potrivi cel mai bine numeroaselor descrieri și fotografii adunate de cercetători și martori ar trebui să fie o specie de mamifer acvatic de talie mare, capabil să supraviețuiască la 50 de grade latitudine nordică.
Dan Taylor din Hardeeville, Carolina de Sud, l-a însoțit pe Mackal în căutarea lui Nessie și un an mai târziu, în 1969. Acesta a adus un batiscaf din fibră de sticlă construit special pentru explorarea adâncurilor tulburi are Loch Ness.
În cursul uneia dintre ultimele ture în adâncurile lacului, Taylor l-a întâlnit pe Nessie. Submarinul se afla la o adâncime de circa 80 m, când pilotul a simțit că nava începe să se întoarcă, în mod nefiresc „ca minutarul unui ceas pe care-l împingi înapoi cu degetul”, cum îi va declara Taylor lui J. R. Moehringer, de la Los Angeles Times (16 august 1998). Taylor a realizat că ceva împinsese submarinul, provocând răsucirea aparatului, dar nu i-a dat prin cap că fusese chiar Nessie decât atunci când a ajuns la suprafață.
D. Gordon Tucker, șeful departamentului de inginerie electronică de la Universitatea din Birmingham, și o echipă de experți în domeniul sonarelor, au avut mai mult noroc în găsirea dovezilor existenței monstrului din Loch Ness, în apele murdare de turbă ale lacului, cu ajutorul echipamentului special realizat.
În cadrul unei serii de expediții pe lac (1968-1970), când a cercetat adâncurile acestuia cu ajutorul sonarului, Tucker a părut să găsească în sfârșit dovada că o familie de monștri ar popula acele ape.
În decurs de 13 minute, sublinia Tucker, ecourile sonarului au definit siluete masive, mișcându-se sub apă. Un obiect uriaș a fost înregistrat înotând cu o viteză de circa 30 km/oră și scufundându-se la o adâncime de 150 m în doar un minut.
„Din dovezile pe care le avem”, concluziona el, „există o formă de viață animală în lac, al cărei comportament este dificil de atribuit unui peste”.
În 1971, Bob Rines, un renumit avocat, fizician și inginer, l-a văzut cu propriii ochi pe monstrul din Loch Ness.

În mijlocul lacului, focalizându-și clar binoclul asupra unei arătări, Rines a zărit ceva asemanator cu spinarea unui elefant și a respins comentariile scepticilor, care susțineau că ar fi văzut un cârd de pești sau totul nu fusese decât o iluzie optică, provocată de lumină.
Rines era familiarizat cu ființele din adâncuri și cercetările sale de pionierat în domeniul sonarelor au dus la localizarea Titanicului.
Fotografii incredibile
În 1972, tot Rines a fost acela care a instalat un dispozitiv de înregistrare subacvatică pe lac, capabil să declanșeze aprinderea mai multor faruri și pornirea unei camere de filmat de îndată ce un obiect de mari dimensiuni ar fi trecut prin apropiere.
În 1975, camera, setată să ruleze cu un cadru la fiecare 45 de secunde, a surprins imaginea unei creaturi despre care Rines credea că seamănă cu un plesiosaur, un dinozaur acvatic, dar înzestrat cu plămâni, considerat dispărut de 65 de milioane de ani.
Tot în 1975, într-o nouă expediție pe lacul Loch Ness s-au folosit, pentru prima dată, aparate de filmat subacvatice conectate la sonare. Acestea au capturat mai multe imagini ce par să înfățișeze monstrul din Loch Ness.
Dintre acestea, una pare să înfățișase ceea ce seamănă izbitor cu capul unui animal destul de mare.
Interesantă a fost și fotografia unei înotătoare romboidă însă această imagine este una controversată deoarece a fost imposibil de determinat mărimea reală a obiectului fotografiat. Ar fi putut la fel de bine să fie înotătoarea unui pește.
Citește și: Mari dezastre din istoria omenirii – 3 erupții vulcanice devastatoare care se pot repeta oricând
În martie 1998, omul de afaceri scoțian Richard White a câștigat un premiul de 825 de dolari pentru cea mai bună fotografie a lui Nessie din anul precedent.
White se îndrepta spre satul Foyers, situat lângă lac, când a observat o mișcare neobișnuită în apă, pe la jumătatea lacului, în dreptul castelului Urquhart, situat pe malul opus. A oprit mașina să privească, și-a luat aparatul și a început să fotografieze monstrul din apă.
Gary Campbell, președintele Fan Clubului „Nessie” a declarat că fotografiile lui White se numără printre cele mai bune pe care le-a văzut vreodată.
Faptul că folosind tehnicile de îmbunătățire a imaginilor, pe computer, oamenii de știința au reușit totuși să afle ce anume înfățișau de fapt fotografiile nu face decât să sporească misterul monstrului din Loch Ness, este de părere Campbel.
Vânătoarea lui Nessie
BBC a organizat în anul 2003 o expediție numită Vânătoarea lui Nessie, prin care s-a încercat, folosind mijloace științifice, scanarea în detaliu a întregului lac.
Însă, în ciuda eforturile depuse de membrii expediției nu s-au putut găsi dovezi incontestabile care să dovedească existența creaturii subacvatice.
Mai mult decât atât, lipsa rezultatelor i-a încurajat pe scepticii care susțineau că monstrul din Loch Ness este mai degrabă o afacere turistică atractivă decât un fenomen subacvatic.
Aceștia afirmau că nu există suficientă mâncare în lac pentru a hrăni un animal de dimensiunile lui Nessie și că aparițiile sunt mai probabil ale unor somni, sturioni sau țipari.
Încercarea cea mai recentă de a demitiza povestea monstrului din Loch Ness se bazează pe ideea că, de fapt, creaturile văzute de martori erau elefanți.
Deşi pare greu de crezut că o astfel de ipoteză poate sta în picioare, este bine știut că în anii ‘30, adesea se oprea pe malurile lacului un circ ambulant. Circul deţinea o varietate de animale exotice, printre care și elefanți care, așa cum bine ştim, sunt mari amatori de apă.
Deși Nessie este de departe cel mai celebru monstru care populeaza adancurile unei mase continentale de apă, există rapoarte privind existența unor creaturi la fel de mari și la fel de misterioase în lacuri de pe tot cuprinsul planetei.
Monstrul din Loch Ness poate fi adevărat, sau poate fi o simplă legendă. Un lucru este însă clar: aproape două milioane de turiști vin în fiecare an în Scoția, sperând să-l vadă sau să-l fotografieze pe faimosul monstru din Loch Ness.
Zona s-a dezvoltat iar comunitatea locală a prosperat de pe urma legendarei creaturi.
La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.
- Loch Ness monster. britannica.com. [Sursă]
- Loch Ness Monster sighted for the first time, igniting the modern legend. history.com. [Sursă]
- Aug 22, 564 CE: Loch Ness Monster Sighted. nationalgeographic.com. [Sursă]
- Loch Ness Monster may be a giant eel, say scientists. bbc.com. [Sursă]
- Stephen Lyons - The Legend of Loch Ness. Articol publicat la data de 12 ianuarie 1999. [Sursă]
- Dr. Darren Naish - How do we know that the Loch Ness Monster doesn’t exist? Articol publicat la data de 25 noiembrie 2020. [Sursă]
- Jason Gilchrist - Have scientists finally killed off the Loch Ness Monster? Articol publicat la data de 6 septembrie 2019. [Sursă]
- The Loch Ness Monster. nature.com. [Sursă]
- Ross Mcindoe - Is the Loch Ness Monster real? Sightings, pictures, and whether Scotland's famous creature really exists. Articol publicat la data de 13 februarie 2020. [Sursă]
- Rachel E. Greenspan - Thousands Have Signed Up' to 'Storm Loch Ness and Find That Big Boy. Here's the History Behind the Mythical Sea Monster. Articol publicat la data de 23 iulie 2019. [Sursă]
- Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger - Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Editura ALL, 2011.