Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

9 personalități remarcante care au influențat religia Wicca

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat: 24 Februarie 2022

Wicca modernă își datorează o mare parte dintre rituri, ritualuri, festivaluri și practici vrăjitorești contribuției unor personalități marcante care și-au pus amprenta asupra uneia dintre cele mai cunoscute religii păgâne.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

9 personalități remarcante care au influențat religia Wicca

Religia Wicca este considerată o interpretare modernă a tradițiilor precreștine, deși mulți wiccani cred într-o linie de descendență directă care își are rădăcinile în religiile păgâne antice. Wicca are, de asemenea, unele puncte comune cu druidismul modern. 

Există o mare diversitate între indivizii și grupurile care practică Wicca, dar majoritatea sunt duoteiști, venerând atât o zeiță feminină (Zeița-Mamă), cât și un zeu masculin (Zeul cu coarne).

Alți practicanți Wicca sunt atei, panteiști, politeiști sau percep zeitățile mai degrabă ca simboluri arhetipale decât ca ființe reale sau supranaturale.

Sybil Leek (1917-1982)

Sybil Leek a fost vrăjitoare, astrolog și clarvăzătoare născută într-o familie cu totul neobișnuită. 

Bunica pe linie maternă era o clarvăzătoare, adeptă a vechii religii. Tatăl – intelectual cu o solidă pregătire în metafizică, dar mai înclinat spre investigația științifică, în domeniul cercetării. Mama lui Sybil era adeptă a teosofiei și o mare iubitoare de copii. Alături de ei se aflau unchi, mătuși și alte rude îndepărtate, având aceleași preocupări.

Sub grija combinată a tuturor, Sybil a reușit să evite sistemul public de educație din Marea Britanie timp de mulți ani. Fiecare membru al familiei a învățat-o disciplina în care era specialist, ca și multe alte lucruri.

Fetița a aflat astfel despre ierburi de leac, vrăjitorie, astrologie, ocultism și cabala mistică. Educația neortodoxă nu a fost însă nici pe departe unilaterală. Înainte de a împlini nouă ani, fata parcursese deja marii clasici.

Ea citise Biblia, operele lui Shakespeare și multe volume despre religia orientală și filosofiile non-occidentale. 

Cel mai mult a avut de învățat de la bunica ei. De îndată ce instruirea ei preliminară a luat sfârșit, tânăra inițiată a plecat în Franța, la Gorge du Loup, unde a fost inițiată în cea mai veche religie a lumii.

În cartea ei Diary of a Witch (1969), Leek descria concis jurământul de credință pe care fiecare vrăjitoare îl face în noaptea inițierii sale:

Acesta este considerat ca fiind veșnic și niciun inițiat nu trebuie să-l privească cu ușurință. Vrăjitoarea acceptă din toată inima laturile vrăjitoriei – recunoașterea Ființei Supreme, cunoașterea faptului că Binele și Răul reprezintă părți egale într-un om, precum și faptul că ea trebuie să lupte pentru ca Binele să domine Răul. Ea nu trebuie să pervertească niciuna dintre cunoștințele magice care i-au fost predate și trebuie să fie mereu discretă nu doar în privința propriei vieți, ci și a celorlalți membri ai cercului vrăjitoresc.

Curând după ce Leek a revenit în Anglia, familia s-a mutat la New Forest, o regiune vastă, întinsă de la Southampton, la nord, învecinată cu Salisbury și Stonehenge, iar în vest extinzându-se până la Dorset. Aici, Leek și-a lărgit cunoștințele despre ierburi, natură și psihologia umană.

Sybil Leek

Încă de la vârsta de 15 ani, Sybil Leek activase în diverse funcții din presă și când a fost angajată ca reporter de teren pentru Southern Television, misiunea ei a fost să asigure material pentru o serie de documentare, interviuri și știri importante. 

Producătorii au fost interesați mai ales de contactele lui Sybil cu țiganii din New Forest și ea a putut oferi informații interesante referitoare la prietenii ei nomazi.

În decembrie 1963, implicarea lui Sybil Leek în presă a făcut ca ea să fie, probabil, prima persoană filmată în transă mediumică. Incidentul s-a produs atunci când parapsihologul Bennison Herbert, care dorea ca o jurnalistă să-l însoțească într-o clădire aparent bântuită, a contactat-o pe Leek.

Curând, grupul de investigatori a pătruns în vechea clădire, iar Leek s-a simțit dintr-o dată toropită, spre deosebire de ceilalți, care erau foarte energici și joviali.

Grupul a intrat într-o cameră de la etajul vechii clădiri din piatră și s-a asezat în jurul unei mese mari. În doar câteva momente, Leek a căzut într-o transă profundă. Sunete și viziuni din alte lumi au înconjurat-o. A simțit că cineva pătrunde în încăpere direct prin ușă, apoi că este prinsă de umeri.

Leek a început să țipe și să se agite în momentul în care a văzut silueta fantomatică a unei femei, în pragul ușii. Zbuciumul ei a încetat în clipa în care masa grea s-a ridicat în aer și a traversat camera. Apoi, masa s-a izbit de mai multe ori de perete, distrugând tencuiala. 

Ușa s-a trântit și, pe scări, s-au auzit zgomote de pași, ca și cum cineva ar fi coborât în grabă. Leek a ieșit din transă și a fost informată despre cele întâmplate de Herbert, care notase toate evenimentele stranii.

În acel moment, echipa de filmare a BBC, care-i însoțea, a început să filmeze, sperând să surprindă aceleași fenomene. Jurnaliștii n-aveau să fie dezamăgiți. Masa a început iar să se miște, plutind prin cameră, spre a se izbi cu putere de zidul de piatră.

Un bărbat sceptic, cântărind peste 100 de kg, a încercat să se așeze pe masă, dar a fost și el ridicat în aer, de parcă ar fi fost un fulg. Masa s-a lovit de zid cu așa putere, încât a făcut o gaură adâncă de aproape trei centimetri în tencuială. 

Scenele au fost difuzate apoi în toată Anglia și au generat un imens interes. S-a văzut clar cum masa plutește, iar semnele lăsate în zid erau de asemenea vizibile.

După ce a devenit faimoasă ca Vrăjitoarea din New Forest, Sybil Leek a ajuns în Statele Unite unde a făcut echipă cu detectivul Psi, Hans Holzer (1920-2009), într-o serie de „vânători de fantome”. Cei doi au fost adesea însoțiți de jurnaliști locali și străini, dornici să nu rateze un subiect gras.

Frecvent, camerele de televiziune filmau momentele când Leek se afla în transă profundă, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe medium să obțină informații relevante, pe care Holzer încerca să le analizeze ulterior.

Leek nu știa niciodată care va fi următoarea lor destinatie. Holzer investiga de obicei cazurile care i se prezentau, hotărând care dintre acestea meritau cercetate. El nu-i oferea lui Sybil nici un fel de date, pentru a se asigura că informațiile primite în transă nu sunt influențate de dezvăluirile lui.

Pe lângă implicarea profundă în tainele vechii religii și numeroasele abilități extrasenzoriale, Leek a fost interesată și de un alt domeniu. Așa cum scria în introducerea la My Life în Astrology (1972), „Astrologia este știința mea; vrăjitoria îmi este religie”.

Pentru Sybil Leek, lecțiile de astrologie au început când avea doar 8 ani. De la bunica ei a învățat fundamentele astrologiei, prin sublinierea trăsăturilor de personalitate și ale psihologiei; de la tatăl ei a deprins dificila tehnică de alcătuire a unei hărți astrale.

În copilăria ei, lumea astrologiei era una strălucitoare. În fiecare vară, familia mergea pe Riviera, iar calitățile lui Sybil erau foarte căutate de celebritățile și aristocratii ce-și petreceau concediile aici. Printre clienții săi de marcă s-au numărat Aga Khan, regina Maria a României și scriitorul Somerset Maugham. 

Deși Leek manifesta nostalgie față de acele timpuri, viața ei ulterioară va aduce o utilizare și mai incitantă pentru talentul său în astrologie.

Sybil Leek a urmărit cu tărie să ajute la o mai bună înțelegere a vrăjitoriei. A realizat ca în țara de adopție, Statele Unite, există o neînțelegere aproape totală a adevăratelor valori și scopuri ale acestui domeniu.

Presa confunda adesea vrăjitoria cu magia neagră și satanismul, dar Sybil Leek a reușit să prezinte adevărul persoanelor ce doreau să formeze cercuri tradiționale de vrăjitorie. Ea nu a încetat să-și folosească înțelepciunea și carisma pentru a promova adevărate valori ale Wicca, meșteșugul celor înțelepți.

Femeia a devenit o importantă forță pe scena paranormalului, iar viața ei aventuroasă a ajutat-o să demonstreze din plin sensurile profunde și înlănțuirea existentă între toate sferele metafizicii, în vreme ce vasta ei experiență a pregătit-o în mod admirabil pentru cercetarea și studiul cărora li s-a dedicat.

Gavin Frost (1930-2016)

În 1968, Gavin și Yvonne Frost au format prima biserica wiccană, Biserica Wicca, și au continuat să facă lobby pentru cauza lor, până când, în 1972, au obținut recunoașterea federală a vrăjitoriei ca religie.

În 1985, argumentele lor au convins curtea de apel federală să declare că Wicca este o religie egală oricărei alteia recunoscute ca atare în Statele Unite. Scoala Wicca a soților Frost, întemeiată în 1968, a devenit prima instituție prin corespondență din branșă și continuă să editeze și astăzi revista Survival, cea mai longevivă publicație wiccană în circulație.

Prin școala Wicca au trecut peste 200.000 de oameni și s-au înregistrat într-un singur an peste un milion de solicitări de date referitoare la această religie. 

Autori ai controversatei lucrări Witches Bible (1975), soții Frost au realizat împreună 22 de cărți și au apărut în sute de emisiuni de radio și televiziune spre a promova Wicca.

Gavin și Yvonne Frost

Din 1972, cei doi au trăit respectând un jurământ de sărăcie, prin care s-au obligat să renunțe la toate posesiunile materiale în favoarea Bisericii Wicca.

Interesul lui Gavin pentru populațiile preistorice din insulele britanice și reconstruirea credințelor spirituale ale acestora a apărut în ultimul lui an de studenție la Universitatea Londra (King’s College), la puțin timp după cel de-al Doilea Război Mondial.

La universitate erau câțiva tineri reprezentanți ai clasei mijlocii înstărite sau al micii nobilimi, care doreau să formeze un cerc de vrăjitorie. 

Prin intermediul lui Thomas Lethbridge, o autoritate în materie de vrăjitorie care lucra la universitate, Frost și prietenii lui au intrat în contact cu un grup de vrăjitoare din Penzance, care au fost de acord să inițieze o serie de studenți, dacă aceștia îndeplineau anumite condiții.

Frost s-a aflat printre cei patru tineri care au fost legați la ochi și duși într-un loc identificat de el mai târziu ca fiind Boskednan, Cercul celor Nouă Fecioare (răsuflarea a nouă fecioare ar fi încălzit, potrivit legendei, cazanul zeiței celtice Cerridwen).

Ei au cunoscut o inițiere similară celei descrise, mulți ani mai târziu, în The Witches Bible și cu acest prilej Frost a dobândit o cicatrice la încheietura mâinii, făcută, susținea el, de spirite prin intermediul focului, și care este vizibilă și azi.

Rădăcinile practicilor sabatului l-au intrigat întotdeauna pe Frost, fiindcă ele păreau să nu datoreze nimic activității lui Gerald Gardner, iar desfășurarea ritualului (același care va fi prezentat ulterior de Gavin și Yvonne Frost în The Good Witches Bible) nu semăna cu cea a majorității grupărilor practicante de magie. 

După ce și-a luat licența, Frost a fost solicitat să lucreze în cadrul Departamentului pentru Energie Atomică și i s-a oferit oportunitatea de a-și da doctoratul în domeniul cercetării.

Și-a definitivat teza de doctorat cu un studiu privind separarea ionilor de potasiu de cei de sodiu prin filtrare și a trecut la cercetări privind detectarea și clasificarea undelor alfa. Apoi, o fosta colegă de facultate l-a contactat și i-a propus să participe la cercetarea spectrului infraroșu.

Împreună cu colega, Dorothy Whitford, s-au mutat la Baza Aeriană Havilland, în Hatfield, lângă Londra. Aici, cercetarea s-a concentrat asupra radiației infraroșii de lungime de unde mari, pentru echivalentul britanic al rachetelor Sidewinder.

Cele mai multe dintre testările rachetelor s-au desfășurat pe Câmpia Salisbury, pe timp de noapte. Astfel, Frost a avut ocazia ca ziua să exploreze străvechile monumente megalitice din regiune, precum Stonehenge și să discute cu istoricii locali despre ceea ce aceștia numeau „păgânii de la Stonehenge”.

Gavin și Dorothy s-au căsătorit și au decis să emigreze la Montreal, pentru a lucra în cadrul programului de rachete al armatei canadiene. 

După sosire, au aflat că urmau să activeze în Institutul Canadian de Cercetări Balistice, din Quebec. Frost a refuzat, alegând în schimb să lucreze la Grupul Canadair pentru antrenamente și simulari.

Fiul său, Christopher, s-a născut în octombrie 1954, la Montreal, iar fiica, Sandra, în aprilie 1957, tot la Montreal.

În cursul unei misiuni, Frost a vizitat Chile, unde un avion F-86 aterizase forțat în junglă, lângă un sat izolat de munte, iar motorul aparatului refuza să mai pornească. Grupul din care făcea parte Frost a avut nevoie de patru zilei pentru a identifica problema și a pleca de acolo, la bordul avionului.

În cursul zilelor petrecute în sat, Frost a făcut cunoștință cu religia și ritualurile de vindecare ale șamanilor. Sătenilor nu le venea să creadă că un străin, mai ales unul de rasă caucaziană, ar putea manifesta interes față de religia lor sau ar putea fi receptiv față de ea.

Dar Frost a găsit multe paralele între ce făceau șamanii și ce învățase la sabatul din Anglia, dar nu mai practicase de la sosirea în Canada.

După ce Forst s-a mutat în California, el a devenit inginer principal de proiect pentru sistemul radar ar aparatelor F-104. Acest lucru i-a permis să călătorească în întreaga lume și să stabilească unele contacte la nivel înalt, în multe țări. 

Când s-a ivit oportunitatea de a deveni reprezentantul firmei în Europa, Frost a profitat și s-a stabilit împreună cu familia la Munchen, în Germania.

Deși programul de lucru era încărcat, iar responsabilitățile mari, Frost a găsit totuși timp de a investiga fascinantul domeniu al vrăjitoriei germane. 

A studiat, în vederea inițierii, alături de un grup de vrăjitoare germane din Geiselgasteig, vechea colonie boemă a artiștilor, situată la sud de Munchen, dar fiindcă Dorothy nu manifesta interes pentru ocultism sau pentru a face din scris o profesiune, familia a început să se destrame.

Aici Gavin Frost și Yvonne Wilson au început îndelungatul proces de stabilire ca religie, a căii spirituale numite de ei Wicca.

Yvonne Frost (n. 1931)

Părinții Yvonnei se mutaseră din Kentucky în California în 1930, iar nouă luni mai târziu, în martie 1931 ea venea pe lume în Los Angeles, prima dintre cei patru copii ai familiei.

Fata a crescut într-o atmosferă baptistă strictă, încercând să se conformeze și să aibă o atitudine ireproșabilă, deși era un spirit rebel. 

Fiind cea mai mare dintre cei patru copii, trăia în obediență și tăcere, întrebându-se însă de ce nu se putea integra totuși în atmosfera familială. Admiterea în Mensa, societatea pentru copii supradotați, a ajutat-o să-și explice sentimentul de alienare.

Un mariaj de zece ani s-a încheiat cu un divorț, după care Yvonne a trăit singură vreme de opt ani, încercând să se întrețină. S-a angajat ca profesoară cu jumătate de normă la un gimnaziu și în 1962, a dobândit titulatura de Asociat în Arte, ca șefă de promoție.

Totodată a început să exploreze și tărâmul spiritual. La începutul anilor ‘60 budismul era foarte popular, dar tânăra n-a manifestat vreo afinitate față de această religie. 

Spiritualismul i-a atras însă atenția, cu încăperile sale întunecate, dezvoltarea calităților extrasenzoriale, mediumnitatea și călăuzele spiritiste ale nativilor americani.

În cursul unei ședințe de spiritism, în 1965, o voce i s-a adresat cu ajutorul mediumului: „As putea fi fetița ta?” Bulversată, Yvonne a ezitat, apoi a reușit să răspundă: „Da. Să vii când va fi timpul”.

Bronwyn Frost s-a născut în 1969. Într-o ședință de aportare, spiritul călăuzitor al Yvonnei din acea perioadă, dr. Alfred Russel Wallace ia adus o piatră verde de cabochon. Femeia și-a făcut din ea o brățară dar nu a reușit niciodată să-i identifice proveniența.

Pe atunci ea lucra în domeniul aerospațial iar Gavin Frost era șeful ei direct. S-au cunoscut în timpul vizitelor pe care dr. Frost le făcea, în sălile companiei. 

În timpul șederii la Munchen, Gavine începuse să scrie romanul intitulat Pagans of Stonehenge și îi ceruse să îl editeze în numele său, în Statele Unite. Astfel a debutat cariera Yvonnei, în calitate de co-autor.

Yvonne Frost își amintea:

Un lucru a dus la altul. Noi doi am devenit o singură unitate. Am devenit interesată de calea pe care pornise Gavin. Învățăturile budiste și spiritualiste nu cuprindeau și unele aspecte ale vrăjitoriei, prin urmare învățarea tainelor acesteia a fost un pas firesc. După ce el a divorțat ne-am mutat împreună în St. Louis. Aici, activitatea lui ca manager internațional de vânzări a impus și mai multe călătorii și zilei lungi petrecute departe de casă. Mi-am folosit timpul petrecut singură pentru a dactilografia toate prelegerile Școlii Wicca și prima versiune a manuscrisului The Witches Bible (1972).

Yvonne spunea că pentru Gavin, asistarea la nașterea fiicei lor, Bronwyn, a fost un fel de epifanie. El a renunțat total la cariera în domeniul aerospațial, spre a se dedica total vrăjitoriei, deși intermitent a mai lucrat timp de aproape un an, în calitate de consultant.

Yvonne descria acea perioadă astfel:

În căsnicia noastră, adio cărți de credit, adio zboruri la clasa întâi, adio funcții de șef. Am renunțat la toate acestea, depunând un jurământ de sărăcie și de implicare totală în învățăturile vrăjitoriei. Privind retrospectiv, viața noastră în comun pare să urmeze un șablon. Câțiva ani petrecuți renovând o clădire paraginită din St. Charles, Missouri, trei ani crescând porci într-o fermă rurală din Missouri, 20 de ani la New Bern, Carolina de Nord (locul unde s-a propus Primul Amendament al Constituției SUA, prin care se garanta libertatea religioasă a națiunii americane); toate aceste capitole au servit spre a umple golurile din educația noastră.

Continuându-și rememorarea, femeia remarca:

Am învățat astfel ceea ce nu știam despre umilință despre disconfortul și dificultățile muncii fizice, dar am avut multe de învățat și din receptarea negativă a comunității păgâne/Wicca. După activitatea teologică, înființarea Bisericii Wicca, în calitate de religie recunoscută federal, nu doar în privința scutirii de taxe, dar și a acceptării în curțile federale de apel, a constituit cea mai mare realizare a mea. Scrisoarea oficială prin care se confirma legalitatea instituției noastre ne-a parvenit în 1972, făcând astfel ca Biserica Wicca întemeiată de noi să fie (în ciuda pretențiilor altora) prima care a obținut acceptul autorităților federale. Cheia către o asemenea recunoaștere a Wicca – meșteșugul vrăjitoriei – ca religie a fost chiar teologia ei, bine definită.

Philip Emmons (Issac) Bonewits (1949-2010)

Philip Emmons (Issac) Bonewits (n. 1949), preot, magician, savant, autor, bard și activist, este cunoscut mai ales ca lider al druidismului modern și pentru cercetările serioase efectuate în domeniile ocultismului, metafizicii și vrăjitoriei.

Philip Emmons Bonewits

Născut la Royal Oak, Michigan, Isaac s-a mutat, împreună cu familia în California de Sud, când avea 12 ani. Mama lui, o catolică devotată, i-a atras atenția asupra importanței religiei, sperând ca Isaac să îmbrățișeze cariera ecleziastică.

Cu un coeficient de inteligență de 200, Isaac a oscilat între școlile publice și cele parohiale, mai ales din cauza lipsei de programe pentru tinerii supradotați.

Primul lui contact cu magia reala s-a produs când avea 13 ani. Atunci a întâlnit o tânără a cărei abilități, ca practicantă de voodoo și chiromanție l-au convins că nu este o escroacă. 

După ce a urmat cursurile unui seminar catolic, Bonewits a realizat că nu va putea împlini dorința mamei de a deveni preot catolic. 

El a absolvit, cu un an mai devreme decât în mod obișnuit, o școală publică și s-a înscris la Universitatea Berkeley, California, în 1966. Aici a început să practice cu adevărat magia, creându-și propriile ritualuri, bazate pe cele găsite în cărți.

La Berkeley, Bonewits a studiat psihologia, dar printr-un program de studiu individual a fost capabil să-și aranjeze propriul curs de studiu.

Colegul sau de cameră, Robert Larson, l-a introdus în tainele druidismului și l-a inițiat în cultul druidic reformat din America de Nord. Bonewits a fost hirotonisit preot druid în octombrie 1969.

În 1970, el a obținut diploma de absolvire cu o lucrare dedicată magiei și taumaturgiei, fiind prima persoană dintr-o instituție educațională occidentală în această postură. Atenția de care s-a bucurat, din partea presei, a făcut ca el să obțină un contract cu o editură, iar în 1971 a publicat Real Magic, o lucrare în care prezenta opiniile sale asupra magiei, ritualurilor și abilităților psihice.

În 1973, Bonewits s-a mutat la St. Paul, Minnesota, unde s-a căsătorit cu cântăreața folk Rusty Elliot. Aici și-a asumat editarea revistei Gnostica, o publicație neo-păgână tipărită de Karl Weschke de la Llewellyn Publications.

A activat în această poziție mai puțin de doi ani, dar a rămas în Minnesota încă un an și a înființat un cerc druidic intitulat Druizii schismatici din America de Nord. În aceeași perioadă, Bonewits a intrat în contact cu o serie de păgâni evrei și a creat gruparea Druizii hasidici din America de Nord.

În 1973, a declarat public ca pretinsa vechime a religiei Wicca nu poate fi susținută de date istorice. Bonewits a afirmat că vrajitoria practicată în secolul al XX-lea nu avea rădăcini mai vechi decât cele stabilite de Gerald Gardner și Doreen Valiente, deci nu era mai veche de 1920.

Deși o astfel de opinie a stârnit controverse la acea vreme, în 1983 mai mult savanți din domeniu au început să recunoască faptul ca Wicca neo-păgână ar putea fi o nouă religie și nu continuarea uneia vechi.

În 1974-1975, Bonewits a pus bazele Ligii Antidefăimare Aquarian (AADL), o organizație ce milita pentru acordarea drepturilor civile membrilor sistemelor religioase minoritare și alternative.

Bonewits a divorțat în 1976 și a decis să revină la Berkeley, unde a fost ales archdruid al Druizilor reformați din America de Nord.

Din cauza unor neînțelegeri cu membrii mai vechi ai acestei grupări, a părăsit organizația, iar publicația pe care o înființase, The Druid Chronicles (ulterior Pentalfa Journal) fără implicarea lui și-a încetat curând apariția.

În 1979, Bonewits s-a căsătorit cu Selene Kumin, dar relația lor a luat sfârșit în 1982.

În 1983, a fost inițiat în Noul Ordin Reformat al Zorilor de Aur și în același an s-a căsătorit cu actrița Sally Eaton. 

Cei doi s-au implicat puternic în revigorarea californiană a Ordo Templis Orientis sau O.T.O., cunoscut mai ales pentru cea mai importantă figură istorică a sa, Aleister Crowley. În 1986, Bonewits și Eaton s-au separat.

El a lucrat timp de câteva luni în domeniul informatic, în Kansas City, apoi s-a mutat la New York, alături de cea care urma să-i devină a patra soție, Deborah Lipp, o mare preoteasă wiccană, cu care s-a căsătorit în 1988.

Cuplul a condus un grup wiccan Gardnerian intitulat „Calea păgână”, în New York și New Jersey, iar în 1990 s-a născut fiul lor, Arthur Shaffrey Lipp-Bonewits la reședința cuplului din Dumont, New Jersey.

În același an, Bonewits a început să manifeste primele simptome ale sindromului de eozinofilie-mialgie. Incapabil să mai lucreze sau să-și îndeplinească sarcinile de archdruid, și-a pierdut slujba în 1992 și a fost investit ca archdruid emerit în ianuarie, 1996.

Deși în 1997 a început să-și revină de pe urma celor mai grele efecte ale bolii, convalescențele îndelungate au dus la apariția tensiunilor în căsnicie, iar în 1998 Deborah a divorțat.

Bonewits și-a reluat programul de prelegeri și activitatea de autor, rămânând o forță importantă în cadrul comunității neo-păgâne.

Raymond Buckland (1934-2017)

Născut la Londra, în 31 august 1934, Raymond Buckland a emigrat în Statele Unite în februarie 1962, fiind responsabil de introducerea vrăjitoriei moderne în America acelei epoci.

Tatăl lui, Stanley Thomas Buckland, căsătorit cu Eileen Lizzie Wells, era un demnitar de rang înalt în cadrul Ministerului Sănătății de la Londra. În timpul liber, scria și publica poezie, povestiri și piese de teatru, compunea muzica și l-a influențat și încurajat pe Raymond să aibă aceleași preocupări.

La 12 ani, Buckland a făcut cunoștință cu spiritualismul, grație unchiului său, George. Acesta l-a susținut pe Raymond, cititor avid, să investigheze acest domeniu și să se îndrepte spre îndeletniciri conexe precum magia, vrăjitoria, percepția extrasenzoriala, voodoo și, în general, spre lumea ocultismului. 

Cu timpul, Buckland a devenit interesat mai ales de vrăjitorie.

Raymond Buckland

A urmat Nottingham Boys High School, apoi King’s College School din Wimbledon. Și-a dat doctoratul în antropologie la Brantridge Forest College din Sussex, apoi între 1957 și 1959 a servit în Royal Air Force.

A lucrat ca inginer proiectant, după care a părăsit RAF și s-a angajat la o editură londoneză. Autodidact, a învățat să cânte la trombon și timp de câțiva ani a condus o formație de jazz, Count Rudolphs Syncopated Jazz Men, cântând în timpul liber, în mod regulat, la Piccadilly Jazz Club, Baker Street Jazz Club și în alte localuri.

În 1955, s-a căsătorit cu Rosemary Moss care i-a dăruit doi fii, Robert și Regnauld. Familia a emigrat în Statele Unite în 1962, stabilindu-se în Brentwood, Long Island, în New York. Buckland a lucrat la BOAC (astăzi British Airways), fapt care i-a permis să călătorească foarte mult. A rămas în cadrul companiei aeriene timp de zece ani.

Familia Buckland – oficial anglicană – nu era deosebit de religioasă, iar lecturile lui Raymond l-au condus pe acesta spre vrăjitorie. 

El a fost deosebit de influențat de cărțile lui Margaret Murray, The Witch Cult in Western Europe (1921) și God of the Witches (1952), și de ale lui Gerald Gardner, Witchcraft Today (1954) și The Meaning of Witchcraft (1959).

Intrând în corespondență, prin scrisori și telefoane, cu marea preoteasă a lui Gardner, Lady Olwen (Monique Wilson), aceasta l-a inițiat în Wicca la Perth, Scoția, în decembrie 1963.

Buckland a reușit să se întâlnească personal cu Gardner, înainte de ultima călătorie în Liban a acestuia. Buckland devenise purtătorul de cuvânt al lui Gardner în Statele Unite, acesta din urmă trimițându-i orice scrisoare primită din aceasta țară.

Numele magic al lui Buckland era Robat. Alături de soția lui, care a devenit Lady Rowen, a înființat primul cerc vrăjitoresc contemporan din Statele Unite, extinzându-l încet și cu multe precauții.

Cum cărțile lui Gardner se epuizaseră și nu mai fuseseră editate, Buckland s-a decis să scrie prima lui lucrare despre vrăjitorie, Witchcraft from the Inside, publicată la Llewellyn Publications în 1971.

Ulterior, s-a dedicat îndreptării concepțiilor eronate referitoare la vrăjitorie, lecturând și scriind articole despre acest subiect. Inițial, a încercat să rămână anonim, dar o jurnalistă i-a dezvăluit numele și adresa.

În ciuda atacurilor fizice și verbale care au urmat la adresa sa și a familiei sale, Buckland și-a continuat activitatea.

Inspirat de muzeul lui Gerald Gardner, a adunat de-a lungul anilor tot felul de artefacte și în 1966 a deschis primul muzeu din America dedicat vrăjitoriei și magiei, mai întâi în subsolul casei sale, apoi într-o veche clădire în stil victorian din Bay Shore, Long Island.

Muzeul a avut succes, fiind prezentat în numeroase publicații naționale și în articole de ziar, dar și într-un documentar de televiziune. Periodic, multe dintre exponate au fost împrumutate, pentru expoziții, Muzeului Metropolitan de Artă sau altor muzee.

Buckland a publicat primul său articol când avea 12 ani. În 1969, prima lui carte, A Pocket Guide to the Supernatural, a văzut lumina tiparului la Ace Books. 

La mijlocul anilor ‘70, odată cu destrămarea mariajului său cu Rosemary, Buckland a predat conducerea cercului Gardenerian unui cuplu din Long Island și s-a mutat, cu muzeu cu tot, la Weirs Beach, New Hampshire. Aici s-a căsătorit a doua oară, cu Joan Taylor.

În 1973, Buckland realizase că Wicca Gardneriană nu îndeplinea complet necesitățile sale religioase. A întemeiat o nouă ramură a mișcării, fără să preia nimic din gândirea lui Gardner (din cauza jurământului depus față de această tradiție), ci scriind un material cu totul nou.

Și-a axat doctrina pe fundalul saxon și a numit-o Seax-Wica sau vrăjitorie saxonă. Contrar opiniei altor autori incorect informați, Seax-Wica nu a debutat ca o glumă, ci ca o ramură cât se poate de serioasă a vrăjitoriei – ramură căreia Buckland i s-a dedicat. Astăzi, tradiția Seax-Wica este întâlnită în multe locuri din lume. 

Buckland s-a mutat în New Hampshire în Virginia Beach, Virginia. Conștient că mulți oameni nu se pot alătura breslei sale, printre altele și din cauza poziționării geografice, a început un curs prin corespondență, derulat cu succes timp de patru ani. Cursul s-a concentrat pe vrăjitoria saxonă, o tradiție non secretă. 

În 1982, Buckland a întâlnit-o pe Tara Cochran și s-au căsătorit un an mai târziu, după ce a divorțat de Joan. Cei doi au trăit câțiva ani la Charlottesville, Virginia, înainte de a se stabili la San Diego, California.

Muzeul a fost amplasat într-un depozit, unde a rămas până la cumpărarea lui de către Monte Plaisance, care l-a redeschis în 2001 în Cartierul Francez din New Orleans. 

La San Diego, cursurile prin corespondență au fost întrerupte, deoarece Buckland s-a plâns că îi ocupau prea mult din timpul dedicat scrisului.

În 1992, familia Buckland s-a mutat la o fermă modestă din Ohio și după mai bine de un sfert de veac de activitate într-un cerc de magie, Buckland s-a retras, alături de soția lui, Tara. 

După 30 de ani de activitate publică n-a mai dorit să se implice în breaslă, participând doar ocazional la ateliere, conferințe și lansări de carte. Pentru practica solitară a magiei s-a bazat mai ales pe riturile Seax-Wica, folosind și unele elemente din PectiWica (o tradiție scoțiană inspirată de Aidan Breac și dezvoltată de Buckland).

În Ohio, el s-a orientat și spre scrierea de romane, tipărirea de cărți de divinație și a revenit la spiritualism prin cărți precum Doors to Other Worlds (1993) și The Truth about Spirit Communication (1995).

Autor prolific, Buckland publicase până în 2001 peste 30 de cărți, tipărite în peste un milion de exemplare și traduse în 12 limbi. El a scris o serie de scenarii, numeroase articole pentru reviste și a apărut în multe emisiuni de radio și televiziune din Statele Unite, Canada, Anglia și Italia.

Buckland a fost consilier tehnic pentru filmul lui Orson Welles, Necromancy (1972), a apărut în roluri minore în filme și a ținut prelegeri la multe colegii și universități din Statele Unite.

Gerald Brosseau Gardner (1884-1964)

Gerald Brosseau Gardner este considerat părintele tuturor expresiilor moderne ale vrăjitoriei/Wicca. 

Născut în Lancashire, Anglia, în 13 iunie 1884, Gardner a lucrat, în cea mai mare parte a vieții, ca funcționar civil și administrator de plantații în Asia de Sud-Est. 

Gerald Brosseau Gardner

Deși mai târziu va susține că a manifestat încă din tinerețe interes față de ocultism, el nu a început să exploreze cu adevărat spiritismul și tainele magiei decât după revenirea în Anglia, la pensie, cu puțin timp înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Aici, în toamna lui 1939, a descoperit vrăjitoria și pe Dorothy Clutterbuck, o vrăjitoare ereditară, mare preoteasă a unui cerc de vrăjitorie din New Forest, care l-a inițiat, incluzându-l într-un grup secret de wiccani.

În toate scrierile sale, Gardner se va referi la religia magică, folosind termenul Wica și nu Wicca, așa cum apare astăzi în uzul comun.

În cartea lui, The Meaning of Witchcraft (1959), Gardner amintea că, atunci când a găsit Wicca, a știut că descoperise ceva interesant, dar că abia spre finalul inițierii a intuit că vechea religie există cu adevărat și că el devenise o parte din marele cerc care exista din timpuri imemorabile.

A fi un inițiat în vrăjitoria Gardneriană înseamnă așadar a trece printr-o inițiere care se raporta la învățăturile lui Gerald Gardner și, prin el, la o genealogie neîntreruptă, păstrată secretă prin jurăminte secrete și practicarea solemnă de ritualuri sacre.

La început, când Gardner a publicat volumul High Magicks Aid (1949), o scriere fictivă despre vrăjitoare, sub pseudonimul Scire, vrăjitoarele tradiționale s-au declarat indignate de faptul că el dezvăluise prea multe taine marelui public.

Apoi, când legile vrăjitoriei au fost abrogate în Marea Britanie, în 1951, și Gardner a scris Witchcraft Today (1954), o abordare nonfictivă a vrăjitoriei moderne, el a stârnit furia multor membri tradiționaliști ai Wicca.

A susținut însă că nu dezvăluise niciun secret protejat de jurământul depus în cadrul inițierii lui, ci făcuse publice acele lucruri din dorința ca, în condițiile în care vrăjitoarele tradiționale îmbătrâneau tot mai mult, membrii tineri, să fie încurajați să mențină viu străvechiul meșteșug.

Gardner și-a anunțat intenția de a publica mai multe cărți despre Wicca și de a deveni un purtător de cuvânt activ al vrăjitoriei. Din acel moment, a început să-și dezvolte propria tradiție, ce ar putea fi descrisă ca o combinație de magie rituală și ceremonială, vrăjitorie mediteraneană franțuzească, incluzând totodată și concepte și idei ale altor vrăjitoare, precum Doreen Valiente.

Gardner a devenit cea mai importantă portavoce a vrăjitoriei contemporane și a comunității păgâne, iar în 1960 a fost chiar invitat la o recepție la Palatul Buckingham. 

A murit în 13 februarie 1964, pe vasul SS Scottish Prince, pe când se întorcea dintr-o călătorie.

Margaret Alice Murray (1863-1963)

Timp de decenii, lucrarea lui Margaret Murray, The Witch-Cult in Western Europe (1921) a fost lucrarea fundamentală despre vrăjitorie și cu siguranță a inspirat personalități precum Gerald Brosseau Gardner să reînvie arta vrăjitoriei în epoca modernă.

Margaret Murray

Murray susținea că vrăjitoria era legată de venerarea străveche, din epoca precreștină, a Zeiței-Mamă și că ar fi continuat, pe o filieră neîntreruptă, până în epoca modernă. Isteria vrăjitoriei, care a cuprins Europa între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, ducând la persecuția și uciderea a mii de femei care practicau vrăjitoria nu fusese nimic altceva, în opinia ei, decât un atac asupra unui fundament religios patriarhal, bazat pe cultul forței feminine.

Bazându-se pe un studiu aprofundat, Murray a ajuns la concluzia că practicarea vrăjitoriei nu avea nimic de-a face cu venerarea diavolului, entitate malefică scornită de creștinism.

Deși Murray va rămâne probabil în conștiința generală ca autoare a două cărți cruciale despre vrăjitorie, mai sus menționata The Witch-Cult in Western Europe și The God of the Witches (1952), pentru colegii săi de la University College din Londra, ea a fost și o reputată savantă și specialistă în egiptologie.

Fiindcă în acea vreme unei englezoaice de familie bună îi era dificil să devină arheolog, ea a obținut mai întâi licența în lingvistică și ulterior s-a îndreptat spre studiul hieroglifelor egiptene și a egiptologiei. 

În ultimul deceniul al secolului al XIX-lea, activitatea ei fusese deja remarcată de eminentul arheolog Sir Flinders Petrie (1853-1942), care i-a permis să i se alăture la săpăturile arheologice efectuate la Abydos, în Egipt. Fiindcă Murray s-a distins în aceasta expediție, ea a fost invitată să se alăture corpului profesoral de la University College.

A devenit cunoscută ca o ardentă feministă și pledoariile pentru implicarea politică a femeilor au influențat cu siguranță și interpretarea dată proceselor de vrăjitorie din Europa, ca fiind campanii de teroare organizate împotriva femeilor care practicau încă religiile axate pe venerarea Zeiței-Mamă.

Cum cărțile ei despre istoria vrăjitoriei nu au deranjat comunitatea academică a epocii, nici o acuză de senzaționalism n-a împiedicat-o așadar să fie admisă ca membră a Institutului Antropologic Regal din Marea Britanie în 1926.

În 1931, Murray a publicat The Splendor that Was Egypt, o carte despre egiptologie, domeniul ei preferat de interes.

Între 1953 și 1955, a fost președinta Societății Britanice de Folclor. În mod remarcabil, în 1963, când avea 100 de ani, Murray și-a publicat autobiografia, intitulată Centenary, dar și lucrarea The Genesis of Religia.

Doreen Valiente (1922-1999)

Una dintre cele mai influente personalități în făurirea religiei Wicca moderne s-a născut ca Doreen Edith Dominy în Mitcham, South London, în 4 ianuarie 1922 și și-a petrecut copilăria în vestul Angliei, o regiune renumită pentru frumusețea ei rustică, legăturile cu folclorul și tradițiile.

Doreen Valiente

Ajunsă la vârstă adultă, și-a amintit ca în copilărie obișnuia adesea să alerge călare pe o mătură. Deși nu era conștientă de ce proceda așa, Doreen își amintea că de fiecare dată reușea să-și enerveze părinții, firi extrem de religioase, care se opuneau oricărei manifestări de vrăjitorie, fie ea derivată sau nu dintr-un joc copilăresc.

Când avea doar șapte ani, a trăit prima ei experiență mistică, într-o noapte când privea atentă luna. A perceput atunci că sub masca realității se afla o altă lume, mult mai puternică și mai reală, așteptând să fie descoperită de cei care vor căuta „lumea forței de dincolo de lumea formei”.

La 15 ani, a ieșit pe poarta școlii religioase la care fusese trimisă și a refuzat să se mai întoarcă. La 19 ani s-a căsătorit cu Joanis Vlachopoulos, un marinar de 32 de ani, angajat al flotei comerciale.

Detaliile au fost sumare, dar pe măsură ce războiul a continuat s-a presupus că Vlachopoulos ar fi fost ucis, atunci când nava lui a fost scufundată de o torpilă de submarin nazist. În 1944, Doreen s-a căsătorit cu Casimiro Valiente.

În vara lui 1952, anul când a fost abrogat Actul Vrăjitoriei, din 1735, Doreen Valiente s-a întâlnit cu o vrăjitoare din cercul de la New Forest, care a prezentat-o lui Gerald Brosseau Gardner.

La solstițiul de vară 1953, ea a primit primul grad de inițiere în Wicca, din partea lui Gardner, care la vremea aceea conducea un muzeu dedicat vrăjitoriei în Isle of Man. 

Deși Gardner pretindea că lucrare lui, Book of Shadows (ro. Cartea Umbrelor), fusese compilată din vestigiile vechii religii pe care le pusese cap la cap, pentru a pune bazele tradiției Gardneriene, ambițioasa Doreen, al cărei nume de vrăjitoare era Ameth, a recunoscut fragmente din alte lucrări, precum Gnostic Mass (1942) a lui Aleister Crowley.

Departe de a fi umilit sau înfuriat de faptul ca o elevă dăduse în vileag faptul că opera lui era în mare parte o pastisare a multor tradiții vrăjitorești, cu rituri și ritualuri copiate din înțelepciunea antică, precum fragmente din francmasonerie și Crowley, Gardner a invitat-o să îmbunătățească, dacă putea, pasajele lui.

Valiente a acceptat provocarea și a înlocuit aproape toate fragmentele masonice și ale lui Crowley cu gânduri desprinse din propriile sale experiențe mistice din copilărie. 

Refacerea Book of Shadows, reușită de Valiente, a oferit practicanților Wicca un sistem practic și viabil, urmat de atunci de numeroase vrăjitoare.

Gardner și Valiente au intrat în cele din urmă în conflict din cauza pretențiilor acestuia că „Vechile Legi”, enunțate de el, erau superioare revizuirii făcute de Doreen, dar Valiente a continuat să pună la îndoială autenticitatea unora dintre legi despre care Gardner pretindea că ar deriva din tradițiile străvechi.

Deși ulterior și-au reluat relațiile de colaborare, prietenia lor nu a mai atins niciodată nivelul inițial.

După ce soțul ei a murit, în 1972, Doreen Valiente s-a dedicat scrierilor despre vrăjitorie, așa cum o știa și o înțelegea. Publicând lucrările An ABC of Witchcraft (1973) și Natural Magic (1975), ea a fost recunoscută ca una dintre autoarele din domeniile magiei și vrăjitoriei.

Și-a petrecut ultimele zilei într-un azil, iar după ce i-a transmis moștenirea sa magică lui John Belham Payne, a murit pe 1 septembrie 1999.

Margot Adler (1946-2014)

Margot Adler este autoarea cărților Drawing Down the Moon: Witches, Druids, Goddess – Worshippers and Other Pagons in America Today (1968) și Heretic’s Heart: A Journey through Spirit and Revolution (1997).

Margot Adler

A absolvit Universitatea Berkeley, California, în 1968 cu un master la Școala de Jurnalism a Universității Columbia, primind totodată o bursă Nieman la Fellow Harvard, în 1982.

La începutul anilor ‘70, Adler a găzduit trei emisiuni de radio la postul Pacifica – Hour of the Wolf, Unstuck in Time și The Far Side of the Moon. Toate dezbăteau idei novatoare în domeniile științei, psihologiei, feminismului, ecologiei, parapsihologiei și spiritualității.

Nepoată a renumitului psihiatru Alfred Adler (1870-1937), Margot Adler a fost șefa biroului din New York și corespondentă a postului național american de radio, unde a lucrat ca reporter încă din 1979, având emisiuni precum All Things Considered, Weekend Edition și Morning Edition.

De asemenea ea a găzduit un spectacol-dezbatere asupra Constituției SUA, care avea loc în fața unei audiențe desfășurate în direct la Philadelphia. Spectacolul, Justice Talking, a fost preluat de multe stații publice de radio.

Practicantă a păgânismului încă din 1971 și preoteasă Wicca din 1973, Adler a condus multă vreme un sabat Gardenerian și un grup păgân din New York.

În anii 90 și în noul mileniu, ea a organizat ateliere rituale în toată țara și a vorbit frecvent despre spiritualitatea telurică și alte elemente legate de păgânism, Wicca și spiritualitatea Zeiței-Mamă.

Multe dintre atelierele ei implicau sărbători sezoniere, cântece și imnuri extatice.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Wicca. history.com. [Sursă]
  • Margot Adler. Dictionary of Unitarian & Universalist Biography. [Sursă]
  • Alex Mar - 9 Things You Never Knew About Real-Life American Witches. Articol publicat la data de 25 august, 2020. [Sursă]
  • Sybil Leek - Diary of a Witch. Editura Prentice Hall, 1968.
  • Frost, Gavin. encyclopedia.com. [Sursă]
  • Shelley Rabinovitch și James Lewis - The Encyclopedia of Modern Witchcraft and Neo-Paganism. Editura Citadel, 2004.
  • The Craft of the Wise: Yvonne Frost and Alison Jo Frost. Berkeley Center for Religion, Peace & World Affairs. Georgetown University. [Sursă]
  • Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger - Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Editura ALL, București, 2011.
  • Lawrence Bond și Ellen Evert Hopman - People of the Earth: The New Pagans Speak Out (reissued as Being a Pagan: Druids, Wiccans & Witches Today in 2002. Editura Destiny Books.
  • Patti Wigington - Who Was Doreen Valiente? [Sursă]
  • Isaac Bonewits - Bonewits's Essential Guide to Druidism. Editura Kensington/Citadel, New York, 2006.
  • Isaac Bonewits. wikipedia.org. [Sursă]
  • Nevill Drury - The Watkins Dictionary of Magic. Editura Duncan Baird Publishers, 2005.
  • Raymond Buckland - Buckland's Complete Book of Witchcraft. Editura Llewellyn Publications, 2002.
  • Sybil Leek - wikipedia.org. [Sursă]
  • Lois Bourne - Dancing with Witches. Editura Robert Hale, Londra, 1998.
  • Philip Heselton - Witchfather: A Life of Gerald Gardner. Into the Witch Cult. Editura Thoth Publications, 2012.
  • Wicca. britannica.com. [Sursă]
  • Roz Tappenden - Gerald Gardner: Legacy of the 'father of witchcraft'. Articol publicat la data de 13 iunie, 2014. [Sursă]
  • Patti Wigington - Biography of Gerald Gardner and the Gardnerian Wiccan Tradition. [Sursă]
  • Gerald Gardner (Wiccan). wikipedia.org. [Sursă]
  • Kathleen L. Sheppard - The Life of Margaret Alice Murray. A Woman’s Work in Archaeology. Editura Lexington Books, 2013.
  • Catherine Noble - From Fact to Fallacy: The Evolution of Margaret Alice Murray's Witch-Cult Theory. Articol publicat în The Pomegranate: The International Journal of Pagan Studies, 2005.
  • Margaret Murray. wikipedia.org. [Sursă]
  • Douglas Martin - Doreen Valiente, 77, Dies; Advocated Positive Witchcraft. Articol publicat la data de 3 octombrie, 1999. [Sursă]
  • Jason Mankey - The Witch’s Guide to Doreen Valiente. Articol publicat la data de 20 iunie, 2016. [Sursă]