Meduza, fiica zeilor mării Phorcys și Ceto, a fost cea mai de temut dintre cele trei surori Gorgone. Se spunea că oricine se uita direct la ea era transformat imediat în piatră. Monstrul mitologic a fost adesea înfățișată ca o creatură jumătate femeie, jumătate reptilă, cu șerpi în loc de păr.
Însă, în versiunile cele mai vechi ale miturilor, Meduza era prezentată ca o fată de o frumusețe răpitoare, una dintre iubitele lui Poseidon, zeul mărilor și al oceanelor în mitologia greacă.
Dar tânăra Meduza a jignit-o pe zeița Atena și, prin urmare, a fost blestemată de aceasta să se transforme într-o creatură teribilă, etern vânată de eroii aflați în căutarea gloriei.
Meduza a fost în cele din urmă răpusă de Perseu, unul dintre fiii lui Zeus. Ajutat de mai mulți Olimpieni, Perseu a urmărit-o pe Meduza până în barlogul ei unde, cu multă dibăcie a reușit să evite privirea magică a creaturii.
După o luptă aprigă, Perseu a ieșit învingător și a ucis monstrul. Apoi, i-a luat capul ca trofeu pe care mai apoi l-a folosit pentru a-și înfrânge dușmanii.
Citește și: Adevărul despre Atlantida, continentul dispărut care a stat la baza marilor civilizaţii ale lumii
Într-un final, capul tăiat al Meduzei a ajuns în posesia zeiței Atena, devenind parte din armura pe care aceasta a purtat-o în luptă.
În unele mituri și legende grecești, Meduza este numita Gorgo.
Cum arăta Meduza din mitologia greacă?
În majoritatea surselor antice, surorile Gorgone au fost portretizate cu o înfățișare terifiantă.
De exemplu, poetul Eschil, în tragedia Pedeapsa lui Prometeu, text scris pe la începutul secolului al V-lea î.Hr., vorbește despre Gorgone ca despre „cele trei surori înaripate, cu șerpi în loc de păr, disprețuite de omenire, pe care nici un muritor nu le putea privi și încă respira”.
Potrivit altor surse, Meduza era „pe cât de frumoasa pe atât de înspăimântătoare”. Pindar, un poet grec care a trăit în secolul al V-lea î.Hr. a descris-o ca pe „o fată frumoasă, cu pielea albă și obraji îmbujorați”.
În Teogonia, Hesiod nu amintește nimic despre înfățișarea fizică a Gorgonelor, deși cele trei surori sunt menționate de câteva ori. În schimb, în Odiseea, Homer vorbește despre „capul monștrilor” iar în Iliada, același autor descrie în detaliu creatura de pe scutul zeiței Atena ca pe „un cap de Gogon monstruos, sumbru, gigant, un lucru de frică și de groază”.
În cea de-a douăsprezecea odă pitatică, poetul și filosoful grec Pindar vorbește despre „strădania de moarte a ferocei Gorgone”, „capetele acoperite de șerpi ale fecioarelor” și capul „Meduzei cu obraji frumoși”.
Mai târziu, în perioada romană, scriitorul grec Apolodor le descrie pe cele trei surori Gorgone ca având „capete cu șerpi încolăciți în jurul lor și colți mari ca ai porcului, și mâini de bronz și aripi de aur care le permiteau să zboare; și pe toți cei ce-i priveau erau prefăcuți în piatră”.
În Metamorfozele, poetul Ovidiu reia ideea mitului conform căruia Meduza fusese o fată foarte frumoasă, dar care în urma unui blestem a fost transformată într-o creatură hidoasă.
Citește și: Cine a fost Ares, zeul grec al războiului și al violenței?
El povestește cum Meduza, o fecioară cu chip și un păr de invidiat, a fost urmărită de mulți pretendenți, însă ea i-a refuzat pe toți. Ce nu știa ea era că unul dintre pretendenți a fost chiar zeul mărilor Neptun (Poseidon) deghizat.
Simțindu-se umilit de refuzul tinerei, acesta a ademenit-o și a violat-o în interiorul templului zeiței Minerva. Înfuriată, zeița a pedepsit-o cumplit pe Meduza, transformându-i frumoasele ei plete în șerpi veninoși.
Așa cum se poate observa din numeroasele mituri și legende antice, multe dintre trăsăturile fizice ale surorilor Gorgone variau în funcție de autor sau de regiunea de origine a poveștilor.
Le fel au stat lucrurile și în ceea ce privește arta greaca antică.
Capul Meduzei a reprezentat o trăsătură comună a ceramicii, artei și arhitecturii grecești. A existat însă și o particularitate. În timp ce grecii preferau să-i picteze pe zei, eroi și creaturile fantastice din profil, Meduza a fost dintotdeauna înfățișată din față.
În perioada arhaică, între secolele al VIII-lea și al V-lea î.Hr., motivul Meduzei putea fi întâlnit, cu precădere, pe frontoanele și antefixele templelor, în statui și în ceramică. Imaginea era mereu aceeași: o față mare și rotundă, șerpi în loc de păr, colți, gura deschisă și limba întinsă.
Arbore genealogic
Părinți
- Phorcys
- Ceto
Frați
- Ladon
Surori
- Stheno
- Euryale
- Graiae
- Echidna
- Hesperide
- Scylla
- Thoosa
Consorți/iubiți
Copii
- Chrysaor
- Pegasus
Majoritatea miturilor și legendelor elene îi consideră pe zeitățile mării Phorcys și Ceto ca părinți ai celor trei surori Gorgone. Despre aceștia se mai spunea că sunt descendenți ai Gaiei, zeița mamă a pământului.
Potrivit altor mituri, Meduza a fost și sora Hesperidelor; a balaurului Ladon, care pazea Grădina Hesperidelor; a Echidnei, un monstru legendar pe jumătate șarpe; și a Thoosei, mama ciclopului Polifem.
Meduza și familia ei aparțineau unei rase primitive de zei htonici (zeii asociați cu pământul, moartea și lumea antică).
Un monstru ea însăși, Meduza a fost și strămoșul altor creaturi mitologice, dând naștere calului înaripat Pegas și Crisaorului uriaș. Acesta din urmă a fost tatăl monstrului cu trei capete Geryon, care a fost răpus de eroul Heracles.
Mituri și legende despre Meduza
Una dintre surorile Gorgone (celelalte fiind Stheno și Euryale), Meduza a fost singura dintre cele trei care nu era nemuritoare.
Perseu și Meduza
Meduza a fost ucisă de eroul Perseu, un semizeu născut din tatăl Zeus și prințesa muritoare Danae.
Potrivit legendei, Polidectes, un rege crud care dorea să scape de Perseu, i-a cerut eroului să-i aducă capul Meduzei.
În încercarea sa, Perseu a fost ajutat de mai mulți zei care i-au oferit un scut strălucitor făcut din aur, o pereche de sandale înaripate, un coif care să-l facă invizibil, o sabie lucrată de zeul Hefaistos cu care a fost răpus Argus, și un sac magic în care sa pună capul Meduzei.
Tot în acest mit găsim și o nouă descriere a Meduzei, de această dată din perspectiva zeului Hermes. Acesta o înfățișează astfel:
Gorgonele înspăimântătoare au brațe lungi, roșii, de aramă; gheare tăioase de oțel; aripi de aur, și pe cap le atârnă plete de aramă, în care îs încâlciți mulți șerpi. Dinții lor, ca de porc mistreț, de o albeață uimitoare, sfâșie pe orice muritor ce se abate pe la ele. Sub frunte au ochi mari, rotunzi. Dacă privesc pe cineva cu ochii lor sclipind de furie, omul acela împietrește. Pe trupuri sunt acoperite cu solzi albaștri, de oțel. Așa sunt de tari solzii aceia, că nici o sabie sau lance nu le-ar putea pătrunde carnea.
Perseu zboară apoi spre o insulă din piatră albă, ce se afla în mijlocul mării. Gorgonele tocmai dormeau. Şerpii din pletele de aramă se mişcau amorţiţi de somn.
Pe-o stâncă dreaptă ca un pat, pe aşternuturi de mătase, cele trei creaturi stăteau întinse. Iar solzii albaștri de oţel, ghearele roşii, de aramă, și aripile lor lungi, de aur, luceau cu scânteieri pe stâncă, gata aproape să-l orbească.
Citește și: Legenda zeiței Artemis, protectoarea vânătorilor și a femeilor însărcinate
Perseu se avântă ca o nălucă lângă Gorgonele ce dorm. Cu înțelepciune se apropie, privindu-le nu drept în faţă, ci oglindindu-le în scutul de aur, strălucitor. Cu sabia lui ascuţită, retează, dintr-o izbitură, capul Meduzei cel hidos.
Apoi prinde de pletele de-aramă capul şi îl aruncă-n sac. Iar cu piciorul îi împinge trupul în apă, rostogol.
Nașterea uriașului Chrysaor și a calului înaripat Pegas
Meduza, ce fusese una din soaţele zeului mării, se zice c-a născut atuncea, din gâtul retezat, un cal. Un cal cu aripi la picioare, numit Pegas de olimpieni și îmblânzit de eroul Belerofon. Calul s-a înălţat ca gândul şi a pierit în înălţimi.
Însă zburând, a nechezat. Şi-a nechezat atât de tare, c-a răsunat până la cer. Gorgonele nemuritoare, de zgomot, s-au trezit din somn, şi glasurile lor de aramă au ţipat înfricoşător, văzând-o pe Meduză în valuri.
Potrivit altor legende, tot din gâtul retezat al Meduzei s-a născut și uriașul Chrysaor, tatăl înfricoșătorului Geryon, răpus în cele din urmă de Heracles.
Iar, în timp ce Perseu zbura nestingherit peste zări, câteva picături de sânge s-au scurs din sacul în care se afla capul Meduzei. Aceste picături de sânge au căzut în nisipurile fierbinți ale deșertului Sahara iar din ele s-au născut viperele cele veninoase.
Poetul Ovidiu credea că formațiunile de corali din Marea Roșie s-au format atunci când Perseu a înfășurat capul Meduzei în alge marine după ce a salvat-o pe Andromeda. Sângele Gorgonei a făcut ca algele să se întărească și să se transforme într-un coral frumos.
Capul Meduzei
După ce a ucis creatura, Perseu a folosit capul retezat ca armă, transformându-și dușmanii în piatră. În Libia, a folosit capul Meduzei pentru a-l ucide pe monstrul Cetus și a o salva pe frumoasa Andromeda, care în cele din urma i-a devenit soție.
Când a fost atacat de Phineus, fostul logodnic al Andromedei, Perseu a folosit capul Meduzei pentru a-l transforma pe acesta în piatră. La fel a făcut și cu regele Polidectes, salvându-și astfel mama care era prizoniera tiranului.
În unele mituri, Perseu l-a întâlnit pe titanul Atlas, cel însărcinat să susțină cerurile. Cei doi au avut un conflict iar Perseu l-a forțat pe titan să privească capul Meduzei. Atlas a fost transformat în piatră și așa au luat naștere Munții Atlas.
În cele din urmă, Perseu i-a oferit zeiței Atena capul retezat al Meduzei. Zeița l-a așezat pe scutul său (cunoscut și sub numele de egida). Conform unei alte tradiții însă, capul a fost păstrat în orașul Atena, îngropat sub o movilă de pământ din agora.
Citește și: Zeii Olimpului – Legenda lui Hefaistos, zeul focului și fierarul divin
Există și câteva mituri care vorbesc despre proprietățile medicinale și magice ale sângelui Meduzei. Astfel, potrivit lui Apolodor, Asclepius s-a folosit de o fiolă cu sângele Gorgonei, primită de la Atena, pentru a vindeca bolnavii.
Simbolism
Trei surori, trei monștri din Extremul Occident, având capul aureolat cu șerpi fioroși. Dintre buze le țâșnesc colți de mistreț, cu mâinele de bronz și aripi de aur. Se numesc: Meduza, Euryale și Stheno.
Ele sunt un simbol al dușmanului ce trebuie înfruntat. Deformările monstruoase ale psihicului se datorează forțelor pervertite a trei pulsiuni: sociabilitatea, sexualitatea și spiritualitatea.
Euryale ar reprezenta perversiunea sexuală, Stheno pe cea socială, iar Meduza ar simboliza cea mai importantă dintre aceste pulsiuni: cea spirituală și evolutivă, pervertită însă în stagnare trufașă.
Culpabilitatea născută din exaltarea orgolioasă a dorințelor nu poate fi combătută decât prin strădania de a împlini dreapta măsură, armonia; aceasta ar putea simboliza intrarea, ca într-un refugiu, în templul lui Apollo, zeul armoniei, atunci când Gorgonele sau Eriniile urmăresc pe cineva.
Cine privea capul Meduzei împietrea. Oare nu pentru că aceasta reflecta imaginea propriei culpabilității? Recunoașterea greșelii, însă, printr-o exactă cunoaștere de sine poate ea însăși să se pervertească în exasperare maladivă, în conștiință scrupuloasă și paralizantă.
Cele mai importante întrebări și răspunsuri despre Meduza
Unde a trăit Meduza?
Potrivit poetului Hesiod (secolul al VII-lea î.Hr.), cele trei surori Gorgone puteau fi găsite „dincolo de Oceanul glorios, în tărâmul de la frontiera dintre zi și noapte”. Potrivit altor surse, cele trei creaturi legendare ar fi trăit pe teritoriul Libiei de astăzi. Alți autori antici au propus inclusiv zone și teritorii fantastice, precum misterioasele câmpii Gorgonian de lânge Cisthene în Asia Mică, sau insula Sarpedon.
Cum arăta Meduza?
Citește și: Totul despre Hermes (Mercur), mesagerul zeilor și protectorul hoților
În arta antică, Meduza a fost descrisă ca un monstru hidos; jumătate om, jumătate șarpe; cu aripi de aur; brațe de bronz; șerpi în loc de păr; colți ascuțiți; limbă lungă și bifurcată ca de șarpe; și o privire care transforma pe oricine, nemuritor sau om de rând, în stană de piatră.
Cine au fost părinții Meduzei?
Potrivit legendelor grecești, două zeități ale mării, Phorcys și Ceto, descendenți ai zeiței Gaia, au fost părinții celor trei Gorgone.
Cine a ucis Meduza?
Meduza a fost răpusă de eroul grec Perseu, fiul lui Zeus și al prințesei Danae.
La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.
- Al. Mitru - Legendele Olimpului. Editura Ion Creangă, București, 1983.
- Medusa. britannica.com. [Sursă]
- Pierre Grimal - The Dictionary of Classical Mythology. Editura Wiley Blackwell, 1996.
- Edward Tripp - Crowell's Handbook of Classical Mythology. Editura Thomas Y. Crowell Co, 1970.
- Medusa. wikipedia.org. [Sursă]
- Medusa in Ancient Greek Art. metmuseum.org. [Sursă]
- Traci Regula - The Curse of Medusa From Greek Mythology. [Sursă]