Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

Mari mistere biblice – Unde se află Chivotul Legământului (Chivotul Legii)?

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat: 15 Mai 2022

Chivotul Legământului (sau Chivotul Legii) este cufărul în care se spune că Moise ar fi păstrat tăblițele originale gravate ale celor Zece Porunci, scrise de acesta pe Muntele Sinai la porunca lui Dumnezeu.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

Mari mistere biblice – Unde se află Chivotul Legământului (Chivotul Legii)?

Biblia, asemenea multor altor texte religioase, este plină de enigme și contradicții. Chivotul Legământului reprezintă unul dintre cele mai mari mistere biblice care fascinează și contrariază și astăzi.

În articolul de mai jos vom încerca să răspundem la câteva dintre întrebările care au luat naștere în jurul acestui artefact misterios.

Ce este Chivotul Legământului?

Conform Tanakh (Biblia ebraică) și Vechiului Testament creștin, Chivotul Legământului (cunoscut și drept Chivotul Legii) este un cufăr în care se presupune că ar fi fost păstrate tăblițele gravate cu Cele Zece Porunci, pe care Dumnezeu i le-a dictat lui Moise pe Muntele Sinai.

Potrivit Bibliei ebraice, Chivotul a fost construit de israeliți în timp ce aceștia rătăceau prin deșertul Sinai, după fuga din Egipt. Biblia ebraică nu specifică însă când israeliții au fugit din Egipt. Mai mult decât atât, există o dezbatere aprinsă între savanți dacă un astfel de exod a existat în realitate.

Chivotul Legii a dispărut când babilonienii au cucerit Ierusalimul în 587 î.Hr., însă există numeroase speculații cu privire la locul în care acesta s-ar afla în ziua de azi.

Tot potrivit relatărilor din Tanakh, Chivotul Legii ar fi fost un instrument divin cu puteri înfricoșătoare. Într-o astfel de poveste, râul Iordan a încetat să curgă și a rămas nemișcat în timp ce un grup de preoți care transportau chivotul traversează râul. 

Alte istorisiri descriu modul în care israeliții au luat Chivotul cu ei în luptă, unde puterile artefactului i-au ajutat pe aceștia să-și înfrângă dușmanii.

O altă enigmă care gravitează în jurul Chivotului Legământului este dată de conținutul său misterios. 

Se spune că artefactul ar fi adăpostit numeroase relicve sacre. Inițial, despre Chivot s-a spus că ar fi conținut tăblițele cu cele Zece Porunci.  Însă, în timp, numeroase alte relicve au fost adăugate pe lista obiectelor misterioase „ferecate” în interiorul Chivotului magic. 

Printre acestea se numără toiagul lui Aaron (un fel de baston cu măciulie pe care ar fi crescut, în mod miraculos, frunze ca un semn al încrederii avute de Dumnezeu în Aaron, fratele lui Moise) și o bucată de mana (misteriosul aliment oferit că sursă inepuizabilă de hrană israeliților, atunci când aceștia rătăceau prin deșert). 

În plus, Chivotul posedă o putere supranaturală care îi uimea și copleșea pe cei ce îl priveau și care de asemenea era un mijloc prin care Dumnezeu își putea face cunoscută voința.

Construcția Chivotului

Ideea unui Chivot a fost exprimată de Dumnezeu față de israeliti și a fost concretizată de meșteșugari pricepuți pe la anul 1462 î.H. Însă instrucțiunile din Cartea Exodului sunt cel puțin curioase (o să analizăm în detaliu și acest mister în cadrul acestui articolul). 

Să începem însă cu ceea ce știm cu exactitate. 

Cartea Exodului oferă instrucțiuni detaliate despre cum trebuia construit cufărul. Astfel, Chivotul Legii trebuia să aibă 2,5 coți în lungime, 1,5 coți în lățime și 1,5 coți în înălțime (aproximativ 131×79×79 cm) și trebuia să fie construit neapărat din lemn de salcâm. 

Apoi trebuia să fie acoperit în întregime cu aur. De fiecare colț trebuia atașat un inel din aur, iar prin aceste inele trebuiau introduse două prăjini din lemn de salcâm, poleite cu aur, care urmau să fie folosite pentru a transporta Chivotul.

Prăjinile nu erau niciodată scoase din inele. Chivotul avea un capac de aur (numit kapporet, care se traduce prin „scaunul milei”) pe care erau sculptati doi heruvimi față în față, fiecare având aripile întinse. Poruncile Domnului se făceau auzite dintr-un nor apărut între cei doi heruvimi.

O altă instrucțiune ciudată a fost aceea conform căreia Chivotul Legii trebuia să fie acoperit în permanență cu un văl din mătase.

Conform Bibliei ebraice, un bărbat pe nume Bezalel a fost ales de Dumnezeu pentru a construi Chivotul Legământului:

L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, cu înțelepciune, cu știință și cu pricepere, să facă lucrări artistice pentru a lucra în aur, argint și bronz, pentru a tăia și a întări pietre, pentru a lucra lemnul, și să se angajeze în tot felul de meșteșuguri. [Exod 31:3-5]

Tot în Tanakh se vorbește și despre un al doilea meșter priceput, Oholiab, care a fost ales de Dumnezeu pentru a fi asistentul lui Bezalel. Cei doi meșteri, alături de alți meșteșugari aleși cu grijă, aveau să construiască Chivotul Legământului, urmând întocmai instrucțiunile primite.

Cartea Deuteronomului, pe de altă parte, vorbește despre un Chivot al Legământului mult mai modest. Conform Deuteronomului, la un moment, dat israelienii se închinau unui vițel de aur în locul lui Dumnezeu. 

Înfuriat de nesupunerea acestora, Moise a zdrobit tăblițele de piatră gravate cu Cele Zece Porunci. Dumnezeu i-a poruncit însă lui Moise să cioplească noi tăblițe pe care să le așeze într-un cufăr simplu din lemn. 

Dăltuiește două tăblițe de piatră ca cele dintâi și vino la mine pe munte. Fă și un chivot de lemn. Voi scrie pe tăblițe cuvintele care erau pe primele tăblițe pe care le-ai spart. Apoi le vei pune în cufăr. [Deuteronom 10:1-2]

Moise a făcut așa cum i-a fost poruncit. 

Așa că eu [Moise] am făcut chivotul din lemn de salcâm și am dăltuit două tăblițe de piatră ca primele, și m-am suit pe munte cu cele două tăblițe în mâini. Domnul a scris pe aceste tăblițe ceea ce scrisese mai înainte, cele Zece Porunci pe care vi le vestise pe munte. [Deuteronom 10:3-4]

Este posibil să fi existat mai multe astfel de cufere simple de lemn care ar fi putut fi folosite în același timp sau în momente diferite.

Tudor Parfitt, profesor de religie la Universitatea Internațională din Florida, a analizat textele biblice în cartea sa The Lost Ark of the Covenant: Solving the 2500 Year-old Mystery of the Fable Biblical Ark (Editura Harper Collins, 2008), concluzionând că:

Înainte ca majoritatea ceremoniilor religioase ale israeliților să se concentreze exclusiv în capitală, în Ierusalim, au existat mai multe astfel de cufere sacre, probabil de diferite feluri, în toate locurile de venerare a lui Dumnezeu. Aceste arce timpurii ar fi fost simple recipiente din lemn. După ce procesiunile religioase ale israeliților au devenit centralizate în Ierusalim, este posibil ca povestea să fi fost repovestită pentru a descrie un chivot elaborat din aur.

Chivotul Legii ar fi avut puteri magice

Chivotul Legii ar fi avut puteri magice

Inițial, Chivotul a oferit siguranță israeliților în timpul călătoriei lor spre Tărâmul Făgăduinței. Puterea artefactului s-a manifestat de câteva ori și inamicii au fost puși pe fugă. 

Când preoții care cărau Chivotul au intrat în râul Iordan, apa a încetat să mai curgă și israeliții au reușit să-l traverseze. În bătălia de la Ierihon, Chivotul a fost transportat în procesiune, în jurul zidurilor cetății timp de șapte zile, după care zidurile s-au prăbușit și israeliții au ieșit învingători.

Însă se pare că puterile Chivotului nu funcționau de fiecare dată. De exemplu, după ce au pierdut o serie de bătălii cu filistenii, israeliții au adus pe câmpul de luptă Chivotul Legământului, sperând că relicva sfântă să inspire armata israeliților și să producă groază în rândurile inamicului. 

Dar filistenii au câștigat lupta și au capturat artefactul, văzând în această o victorie asupra israeliților și Dumnezeului lor. 

Chivotul a fost considerat un trofeu valoros, dar mai multe dezastre s-au abătut apoi asupra filistenilor, inclusiv a molimă, care s-a răspândit rapid, și o invazie de șoareci în oricare loc ar fi plasat obiectul. În cele din urmă, filistenii au construit un car în care au pus Chivotul și reprezentări ale nenorocirilor care-i afectaseră; au înjugat doi boi la car și i-au mânat departe de teritoriul lor. 

Carul s-a înapoiat pe teritoriul Israelului, unde Chivotul a intrat în posesia locuitorilor din Bethsames și mulți dintre ei au pierit uciși, când nu au dat slavă cuvenită artefactului. Temându-se de puterea lui, localnicii l-au dăruit celor din așezarea învecinată, Cariathiarum, care l-au luat în primire cu venerația de rigoare.

Ulterior, când David a devenit rege al Israelului și a făcut din Ierusalim centrul sfânt al națiunii, Chivotul Legământului a fost adus aici. De-a lungul drumului însă, carul s-a stricat, iar Chivotul a început să alunece într-o parte. 

Temându-se ca el să nu-și piardă puterile, un om s-a grăbit să-l sprijine, dar a căzut pe dată mort, ca fulgerat. 

Chivotul a fost pe urmă găzduit într-un loc situat nu departe de oraș, unde a fost venerat timp de câteva luni, înainte de încheierea călătoriei spre Ierusalim. 

Va mai fi încă o dată scos din Ierusalim spre a inspira armata lui David, în lupta cu Absalom.

În cele din urmă, obiectul a fost depus în noul Templu al lui Solomon din Ierusalim. Ocazional, a mai fost scos din templu, pentru vreo bătălie sau vreo procesiune, dar curând nu s-a mai permis ca el să părăsească incinta sacră.

Cucerirea Ierusalimului și dispariția artefactului

„Drumul” parcurs de Chivotul Legământului prin istorie este, în continuare, neclar și înțesat de mențiuni neclare și nedovedite din punct de vedere istoric. 

Dovezile arheologice arată o activitate cultică puternică la Kiriath Jearim (o așezare străveche care în Bible este menționată sub numele Abu Ghosh) în secolele al VIII-lea și al VII-lea î.Hr., cu mult după ce se presupune că artefactul ar fi fost mutat din acea regiune la Ierusalim, care între timp devenise un puternic centru religios. 

Thomas Römer (profesor doctor în teologie la Universitatea din Lausanne) sugerează că acest lucru ar putea indica că arca nu a fost mutată la Ierusalim decât mult mai târziu, posibil în timpul domniei regelui Iosia. Astfel s-ar putea explica de ce Chivotul a fost o piesă atât de importantă în religia iudaică înainte de Solomon, dar dispare aproape cu desăvârșire după.

Unii cercetători cred că povestea Chivotului a fost scrisă independent în jurul secolului al VIII-lea într-un text numit Narațiunea Chivotului și apoi încorporată în narațiunea biblică principală chiar înainte de exilul babilonian.

Römer sugerează că, inițial, artefactul ar fi putut fi incrustat cu pietre sacre „de tipul celor găsite în cuferele beduinilor preislamici”. 

Römer mai speculează și că heruvimii de pe capac ar fi putut fi, în realitate, fie reprezentări ale lui Yahweh (numele lui Dumnezeu în unele variante ale Tanakh, potrivit cărora Yahweh este unul dintre fiii lui El, dar acest lucru a fost „editat” de un amendament la textul Bibliei ebraice), fie o pereche de statui care îl înfățișează atât pe Yahweh, cât și pe zeița Asherah (zeiţă mama canaanită, menţionată în textele de la Ras Shanvra ca zeiţă a mării şi soţie a zeului El).

În contrast, Scott Noegel (cunoscut autor și profesor de studii biblice la Universitatea din Washington) a susținut că paralelele dintre chivot și practicile religioase ale beduinilor „rămân neconvingătoare” în parte pentru că obiectelor beduine le lipsește structura, funcția și modul de transport distinctiv ale chivotului. 

Mai exact, spre deosebire de Chivot, cufărele beduinilor „nu conțineau nicio cutie, nici capac și nici stâlpi”, nu serveau ca tron ​​sau scaun pentru vreun zeu, nu erau acoperite cu aur, nu aveau figuri de heruvimi pe ele, nu existau restricții cu privire la cine le putea atinge și erau transportate pe cai sau cămile. 

Când Ierusalimul a fost atacat și ocupat de către babilonienii regelui Nabucodonosor al II-lea (630-562 î.H.; captivitatea babiloniană a început în anul 587 î.H.) locul unde a ajuns Chivotul Legii a devenit un mister. Fie a fost distrus, odată cu orașul, fie, cum se sugerează în Regii 4:25, a fost dus la Babilon, ca pradă de război.

Unii teologi afirmă că israeliții rămași credincioși Dumnezeului lor ar fi fost preveniți de iminenta cădere a Ierusalimului și ar fi mutat Chivotul Legii în siguranță. 

Se spune că Ieremia l-ar fi dus într-o peșteră de pe Muntele Sinai, masivul egiptean unde Moise vorbise pentru prima oară cu Dumnezeu. 

Taimudul, o sursă străveche și influentă referitoare la istoria evreilor sugerează că artefactul ar fi fost păstrat într-un loc secret din Templul lui Solomon și ar fi supraviețuit distrugerii și jefuirii Ierusalimului. 

Templul lui Solomon a fost reclădit pe fundațiile originale după captivitatea babiloniană. Pe la 150 î.H., un succesor al lui Alexandru cel Mare a invadat Ierusalimul și a luat bunurile de preț din noul templu, dar Chivotul Legământului nu a fost menționat între acestea.

Interesul față de Chivotul legii a revenit, de-a lungul secolelor. În epoca medievală, s-a afirmat că templierii ar fi intrat în posesia lui. 

În vremurile noastre, interesul a fost reînnoit, datorită filmului Raiders of the Lost Ark, unde Chivotul devine, în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, obiectul unei căutări contracronometru desfășurate, pe de o parte, de forțele naziste, pe de alta de arheologul american Indiana Jones. 

Chivotul este descoperit și, ca și în Biblie, puterea lui ucide pe toți cei care nu-i acordă respectul cuvenit. 

În film, ca și în Vechiul Testament, prezența Chivotului Legii aduce distrugerea păcătoșilor și vanitoșilor. În Raiders of the Lost Ark, relicva ajunge în cele din urmă într-o ladă fără inscripții dintr-un supraaglomerat depozit al guvernului SUA, așteptând să fie arhivată.

În decembrie 2001, reverendul John McLuckie a găsit o tăbliță de lemn într-un dulap din Biserica Episcopală Sf. Ioan din Edinburgh, Scoția. Prelatul, care trăise în Etiopia, a recunoscut artefactul ca fiind sacru pentru creștinii ortodocși din această țară și a aranjat ca tăbliță să fie înapoiată în Africa, printr-o ceremonie specială, în 2002.

Unde se află Chivotul Legământului?

Unde se află Chivotul Legământului?

Tradiția evreiască și creștină prezintă Chivotul Legământului ca manifestare fizică a prezenței și puterii supreme a lui Dumnezeu. 

Vechii israeliți au dus Chivotul în luptă și au îngenuncheat orașe întregi. Chivotul era atât de sacru încât atingerea lui însemna moartea instantanee. Și odată ce a fost așezat în camera cea mai sfântă a Templului Ierusalimului, numai marele preot avea permisiunea de a se afla în prezența artefactului, și doar o dată pe an. 

Apoi armatele Babilonului au jefuit Ierusalimul în secolul al VI-lea î.Hr., iar Chivotul a dispărut. Timp de milenii, soarta unuia dintre cele mai importante artefacte creștine i-a intrigat pe arheologi, teologi, cercetători și pe simplii cititori ai istoriei. 

Una dintre cele mai cunoscute teorii despre locul în care s-ar putea afla Chivotul Legii astăzi este legată de Kebra Negast, epopeea națională a Etiopiei scrisă la începutul secolului al XIV-lea. 

Conform acestor texte vechi, în secolul al X-lea î.Hr, regina din Saba a petrecut o vreme în compania regelui Solomon la Ierusalim. După ce a revenit în Etiopia, regina a adus pe lume un fiu, pe nume Menelik, care s-a întors la Ierusalim odată ce a devenit major. 

Tânărul nu s-a putut însă acomoda vieții de la curtea regelui Solomon, așa ca a decis să se întoarcă acasă, în Etiopia, unde urma să domnească alături de mama sa. 

Solomon a acceptat decizia tânărului prinț, însă a insistat ca acesta să fie însoțit pe drumul de întoarcere de o companie de descendenți evrei.

Soldații însă, frustrați că au fost forțați să părăsească Ierusalimul, au decis să ia un suvenir cu ei: Chivotul Legământului. Vestea că artefactul a fost furat a ajuns prea târziu la urechile regelui Solomon, pe când Chivotul era deja în Aksum, Etiopia. 

Folosindu-se de puterea Chivotului, Menelik a câștigat multe victorii importante împotriva dușmanilor săi și a pus bazele a ceea ce avea să devină Imperiul Etiopian. 

Kebra Negast și povestea Chivotului Legământului sunt părți majore ale istoriei naționale a Etiopiei. Deși mulți savanți cred acum că textul este apocrif, regii medievali ai Etiopiei – cunoscuți sub numele de Dinastia Solomonică – au pretins descendența directă din Menelik și Solomon. 

Această dinastie a domnit până în 1974, iar legătura lor biblică a fost adăugată în constituțiile împăratului Haile Selassie I din 1931 și 1955. Mai mult decât atât, cea mai mare confesiune religioasă a țării, Biserica Ortodoxă Etiopiană Tewahedo, înțelege Kebra Negast ca fiind o istorie creștină legitimă. 

Potrivit liderilor bisericii, Chivotul Legământului se află în Aksun, în Biserica Sf. Maria a Sionului unde este păzit în permanență de un călugăr căruia îi este interzis să părăsească terenul sacru atâta timp cât este în viață.

Deși accesul la artefact este îngrădit, influența Chivotului Legii se face resimțită în întreaga lume ortodoxă etiopiană.

Fiecare biserică ortodoxă din Etiopia găzduiește propriul său tabot, o replică sacră a Chivotului. Taboții sunt păstrați în Qeddest Qeddusan, sau Sfântul Sfinților, și sunt scoși doar în timpul festivalurilor și în perioadele de nevoie.

Alte povești pretind că obiectul ar fi fost transportat în timpul unei migrații evreiești în Abisinia (Etiopia), înainte de captivitatea babiloniană. 

Acolo, potrivit acestei versiuni, ar fi rămas pe o insulă, în mijlocul Lacului Tana. Odată cu răspândirea creștinismului în lumea romană, pe la 300 d.H., Abisinia a devenit în mare parte creștină. 

Ulterior, în secolul al XVI-lea au avut loc bătălii crâncene între regatul creștin al Abisiniei și invadatorii musulmani, care au provocat multe pagube, inclusiv distrugerea mânăstirilor de pe insula Tana Kirkos, unde se credea că ar fi fost păstrat Chivotul. 

După ce armatele musulmane s-au retras, aici s-a construit o catedrală, în interiorul căreia, potrivit legendei, s-ar fi depus, în siguranță, artefactul.

În decembrie 2000, Erling Haagensen și Henry Lincoln și-au publicat ipoteza că Sfântul Graal și Chivotul Legii ar fi fost ascunse pe insula Bornholm, din Marea Baltică, pe la 1170.

Era Chivotul Legii străbătut de curent electric?

Cunoscutul autor elvețian Erich von Daniken, cunoscut pentru cărțile sale în care a dezvoltat diverse teorii despre existența extratereștrilor și despre influența pe care aceștia au avut-o de-a lungul existenței rasei umane, a emis în 1969 o ipoteză îndrăzneață afirmând că Chivotul Legii ar fi fost, în realitate, un de stație radio de emisie-recepție alimentată la o tensiune de câteva sute de volți.

Potrivit lui von Daniken, Chivotul Legii este o invenție cu caracter tehnic a cărui construcție se întemeiază pe indicații foarte precise date de „Dumnezeu” lui Moise (Ieșirea, XXV, 10).

Dimensiunile chivotului, precizate până la centimetru, aliajul metalelor, amplasamentul și felul pârghiilor și verigilor, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. 

Dumnezeu îl îndeamnă de mai multe ori pe Moise să execute indicațiile întocmai așa cum o dorea el și să bage de seamă să nu facă nici o greșeală:

Vezi să faci toate după modelul ce ți s-a arătat în munte. [Ieșirea, XXV, 40]

„Dumnezeu” îi aduce la cunoștință profetului că-i va vorbi el însuși, și anume prin capacul chivotului. El îl avertizează că nimeni nu trebuie  să se apropie de acesta, iar pentru transportarea lui dă indicații precise privind veșmintele și încălțările ce urmează a fi purtate de cei care-l transportă. 

Chivotul legământului

Dar, cu toate precauțiile, tot se va produce un accident, atunci când David va ordona transportarea chivotului (Cartea a II-a a regilor, VI), însărcinându-l pe Uza să meargă alături, asemenea unui străjer. 

La un moment dat, niște boi care treceau prin apropiere l-au adulmecat, fiind gata să-l răstoarne. Uza a pus mâna pe ladă, dar, ca lovit de trăsnet, a căzut pe loc și a murit. 

Fără îndoială că Chivotul Legii era încărcat cu electricitate. Dacă s-ar reconstrui astăzi acest aparat, urmărind cu exactitate instrucțiunile primite de Moise, s-ar obține un conductor electric cu o tensiune de mai multe sute de volți. 

Condensatorul era format din două plăci de aur, una pozitivă, alta negativă. Unul din heruvimii de aur montați pe capac trebuie să fi ținut loc de magnet. Chivotul devenea astfel un megafon, poate chiar un fel de instalație de emisie-recepție, care-i permitea lui Moise să mențină o legătură permanentă cu Dumnezeu.

Detaliile privind construirea Chivotului Legii pot fi găsite în Biblie cu lux de amănunte. Fără să trebuiască să ne împrospătăm memoria, avem în minte faptul că chivotul era adesea înconjurat de scântei și că Moise se folosea de acest „emițător” ori de câte ori avea nevoie de un ajutor sau de un sfat. 

Profetul auzea vocea Domnului, dar fața nu i-a putut-o vedea nicicând. Atunci când îl rugă într-o zi să i se arate, Domnul îi răspunse: 

Iată aici la mine un loc; șezi pe stânca aceasta. Când va trece slava mea, te voi ascunde în scobitura stâncii și voi pune mâna mea peste tine până voi trece. Iar când voi ridica mâna mea, tu vei vedea spatele meu, iar fata mea nu o vei vedea! [Ieșirea,  XXXIII, 20, 21, 22, 23]

Există coincidențe uimitoare. În Epopeea lui Ghilgameș, o legendă sumeriană mult mai veche decât Biblia, găsim în cea de-a cincea tăbliță, în chip straniu, cuvinte asemănătoare: 

Niciun om nu poate  ajunge pe muntele unde locuiesc zeii. Acela care va privi zeii în față  trebuie să piară. 

În diferite scrieri antice care prezintă fragmente din istoria omenirii se află evocări foarte asemănătoare. 

Din ce cauză nu voiau „zeii” să-și arate fața? De ce se temeau? De ce țineau ei să-și păstreze  anonimatul? Sau poate că evocarea lui Moise din Ieșirea își are izvorul în epopeea lui Ghilgameș? 

Lucrul este perfect posibil. În fond, Moise, care a fost crescut la curtea faraonului, a avut poate atunci acces la biblioteci, sau a putut dobândi informații despre vechile taine. Poate că trebuie să punem sub semnul întrebării și data întocmirii Vechiului Testament. 

David, care a trăit mult mai târziu, a avut și el de luptat cu niște uriași ce aveau câte șase degete la mâini și la picioare (Cartea a II-a a regilor, XXI, 18-22). Este, de asemenea, posibil ca toate aceste basme, legende și povestiri din timpuri imemoriale să fi existat  adunate într-un loc anume, de unde au fost ulterior răspândite, copiate și oarecum amestecate prin diferite țări.

Concluzie

Obiectele cu puteri sacre asociate cu istoria iudeo-creștină, așa cum este ea considerată în Biblie și în diverse texte apocrife, au fascinat credincioșii timp de secole. 

Fie că vorbim despre vestigiile fizice ale Arcei lui Noe sau despre potirul din care Isus a băut vinul de Paște la Cina cea de Taină, controversele legate de existența reală a anumitor obiecte menționate în Biblie au persistat timp de mii de ani și continuă să fie prezente și în actualul mileniu.

Încă din perioada captivității babiloniene, în secolul al VI-lea î.H., locul unde se află Chivotul legii a constituit un mister. Descris în Vechiul Testament, Chivotul era semnul vizibil al prezenței lui Dumnezeu, arătat israeliților. 

Aceștia aveau să se adune și să-și învingă dușmanii când obiectul era adus la locul bătăliei, iar toți cei din preajma Chivotului Legii, care erau dușmani ai lui Dumnezeu, își trădaseră jurământul față de Dumnezeu sau pur și simplu uitau de puterea imensă a artefactului erau practic condamnați la moarte. 

Potrivit Bibliei, ultima oară Chivotul Legii s-ar fi aflat în Templul lui Solomon din Ierusalim. Nu se știe dacă a fost distrus, furat, mutat sau a rămas ascuns după ce trupele babiloniene au cucerit orașul și au distrus din temelii templul, în anul 587 î.H.

Cert este că, majoritatea istoricilor cred că, dacă a existat, relicva veche de peste 3.000 de ani fie s-a dezintegrat în timp, fie a fost distrusă. Dar și asta sunt doar speculații. Pentru mulți, soarta finală a Chivotului Legământului rămâne un mister fascinant și poate de nerezolvat.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger - București, Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Editura ALL, București, 2011.
  • Ark of the Covenant. wikipedia.org. [Sursă]
  • Jean Chevalier și Alain Gheerbrant - Dicționar de simboluri. Editura Artemis, București, 1994.
  • Owen Jarus și Jonathan Gordon - What is the Ark of the Covenant? Articol publicat la data de 23 februarie 2022. [Sursă]
  • Bernstein Henrietta - The Ark of the Covenant, the Holy Grail. Editura DeVorss Publications, 1998.
  • Hancock Graham - The Sign and the Seal: The Quest for the Lost Ark of the Covenant. Editura Crown, New York, 1992.
  • Richard A. Lovett și Scot Hoffman - Why the Ark of the Covenant is one of history's enduring mysteries. [Sursă]
  • Goodrich Norma - The Holy Grail. Editura Harper-Collins Publishers, New York, 1998.
  • Weston Jessie - From Ritual to Romance. Editura Dover Publications, New York, 1997.
  • Lee Brown - Christians in Ethiopia never saw ‘Ark of the Covenant’ they died for. Articol publicat la data de 23 februarie 2021. [Sursă]
  • Tudor Parfitt - The Lost Ark of the Covenant: Solving the 2,500 year-old Mystery of the Fabled Biblical Ark. Editura Harper Collins, 2008.
  • Fate of the Lost Ark Revealed? history.com. [Sursă]
  • Ancient Jewish History: The Ark of the Covenant. Jewish Virtual Library. [Sursă]
  • Paul Raffaele - Keepers of the Lost Ark? [Sursă]
  • Myles Hudson - Where Is the Ark of the Covenant? [Sursă]
  • Erich von Däniken - Amintiri despre viitor. Editura Econ Verlag, 1969.