Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

20 cele mai bune filme horror din toate timpurile

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat:

Produse de mințile geniale ale unor regizori consacrați precum Ridley Scott, Steven Spielberg, sau Alfred Hitchcock, cele mai bune filme horror din toate timpurile au fost create pentru a ne ajuta să ne depășim propriile frici.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

20 cele mai bune filme horror din toate timpurile

Filmele de groază au primit rareori respectul pe care îl merită, de multe ori din motive întemeiate. În prezent, sute de filme de groază de slabă calitate sunt produse anual. Acestea nu fac altceva decât sa prezinte violență exagerată în încercarea de a câștiga un profit rapid. 

Există însă și excepții. Regizori vizionari precum Ridley Scott, Steven Spielberg, sau Alfred Hitchcock au reușit să transpună pe micile și marile ecrane producții horror care vă vor îngheța sângele în vene. 

Cele mai bune filme horror din toate timpurile prezintă partea întunecată din noi toți, permițându-ne să ne confruntăm cu cele mai înfricoșătoare și primordiale forțe cu care ne luptăm în fiecare zi – moartea și răutatea umană – într-un mod care este de fapt constructiv în întărirea psihicului. 

În cel mai ciudat mod posibil, filmele de groază ne ajută să ne depășim propriile frici.

Re-Animator

20. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Re-Animator

Titlu în limba română: Re-Animator
Anul lansării: 1985
Regizor: Stuart Gordon
Distribuție: Jeffrey Combs, Bruce Abbott și Barbara Crampton

Pe locul 20 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile găsim producția din 1985, Re-Animator.

Premisa filmului este una cât se poate de simplă: un student la medicină și prietena lui se implică într-un experiment ciudat, cu scopul de a readuce la viață oameni care au murit. 

Prima parte a filmului conține numeroase scene pline de umor, dar din momentul în care cadavrele revin la viață, umorul lăsa loc violenței.

Nosferatu

19. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Nosferatu

Titlu în limba română: Nosferatu
Anul lansării: 1922 
Regizor: F.W. Murnau
Distribuție: Max Schreck, Alexander Granach, Gustav von Wangenheim și Greta Schröder

Pe locul 19 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile avem un clasic al filmelor de groază: Nosferatu în regia lui F.W. Murnau. 

Ecranizare după romanul Dracula de Bram Stoker, această adevărată simfonie a ororii redă confruntarea dintre un tânăr om de afaceri dintr-un orășel german și contele Orlock, alias Nosferatu, stăpânul vampir al unui castel din Carpați. 

Max Schreck (Nosferatu), prin interpretarea sa extraordinară, a oferit una dintre cele mai memorabile experiențe din istoria cinematografiei. Înfățișarea grotescă și mișcările sale reptiliene l-au transformat pe contele Orlock într-una dintre cele mai de coșmar imagini din istoria filmelor de groază. 

Poltergeist

18. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Poltergeist

Titlu în limba română: Poltergeist
Anul lansării: 1982
Regizor: Tobe Hooper
Distribuție: JoBeth Williams, Craig T. Nelson, Heather O’Rourke și James Karen.

Poltergeist (1982) ocupa locul 18 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile.

Filmul conține câteva dintre cele mai iconice scene din istoria cinematografiei, inclusiv scena în care fiica cea mică a familiei Freelings, Carol Ann (interpretată de Heather O’Rourke) privește fascinată ecranul televizorului în timp ce un fascicul misterios de lumina verde luminează întreaga încăpere. 

Poltergeist nu este cel mai profund film făcut vreodată, cu siguranță, dar reprezintă unul dintre cele mai emblematice filme de groază din toate timpurile.

Return of the Living Dead

17. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Return of the Living Dead

Titlu în limba română: Întoarcerea morților vii
Anul lansării: 1985
Regizor: Dan O’Bannon
Distribuție: Clu Gulager, James Karen, Miguel A. Núñez Jr., Linnea Quigley și Thom Mathews.

Return of the Living Dead ocupă poziția 17 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile. 

Pornind de la o idee cât se poate de banală, regizorul Dan O’Bannon a transformat Return of the Living Dead în unul dintre cele mai emblematice filme de groază din istorie. 

Frank, angajatul unui depozit de materiale medicale, îi face instructajul unui viitor angajat, Freddy. 

Pentru a-l impresiona, îi relatează un caz bizar: câteva cadavre infestate cu o substanță chimică necunoscută s-au trezit la viață, dar au fost izolate de către armată în niște containere. Dintr-o eroare, aceste containere au ajuns în depozitul de materiale medicale pe care Freddy urma să-l supravegheze.

Curiozitatea îi împinge pe cei doi să coboare în beci pentru a arunca o privire mai atentă la containere. Însă, după o mișcare greșită, Frank acționează un mecanism care eliberează chimicalele necunoscute din interiorul unuia dintre containere.

It Follows

16. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - It Follows

Titlu în limba română: Pe urmele tale
Anul lansării: 2014
Regizor: David Robert Mitchell
Distribuție: Olivia Luccardi, Maika Monroe, Lili Sepe și Keir Gilchrist.

Pe locul 16 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile se află o producție cel puțin bizară în regia lui David Robert Mitchell – It Follows.

Văzut de mulți critici ca pe o metaforă teribil de pertinentă pentru bolile cu transmitere sexuală; producția lui David Robert Mitchell i-a fascinat și înspăimântat pe spectatorii de la Cannes, unde a rulat în premieră mondială în cadrul secțiunii „Săptămâna criticilor”.

28 Days Later

15. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - 28 Days Later

Titlu în limba română: După 28 de zile
Anul lansării: 2002
Regizor: Danny Boyle
Distribuție: Cillian Murphy, Christopher Eccleston, Naomie Harris, Brendan Gleeson și Luke Mably

Pe poziția 15 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile avem un film cu adevărat înfricoșător – 28 Days Later

Un grup de militanți pentru drepturile animalelor pătrund într-un institut de cercetare a primatelor. Acolo descoperă câțiva cimpanzei care, închiși în cuști și imobilizați în lanțuri, sunt forțați să privească niște ecrane pe care se derulează imagini de o violență extremă. 

Ignorând avertismentele cercetătorilor terifiați, potrivit cărora primatele ar fi infectate cu un virus mortal, activiștii eliberează cimpanzeii, ca imediat apoi să fie atacați de ei.

REC

14. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - REC

Titlu în limba română: Înregistrare
Anul lansării: 2007
Regizori: Jaume Balagueró și Paco Plaza
Distribuție: Manuela Velasco, Javier Botet și Carlos Vicente.

REC (2007) ocupă locul 14 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile. Fiind văzut de mulți critici drept un film de groază care a revoluționat genul (alături de Blair Witch), REC spune povestea unei echipe de știri care se furișează într-o clădire în carantină.

Însă evenimentele iau o turnură îngrozitoare atunci când membrii echipei se trezesc vânați de creaturi stranii.

O îmbinare interesantă între tradiția zombie și misticismul religios, REC este un film de groază care își merită pe deplin locul în lista noastră. Deși au dispus de un buget redus, regizorii Jaume Balagueró și Paco Plaza au reușit să creeze o atmosferă claustrofobă, apăsătoare, în care pericolul pândește la fiecare pas.

The Conjuring

13. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - The Conjuring

Titlu în limba română: Trăind printre demoni
Anul lansării: 2013
Regizor: James Wan
Distribuție: Vera Farmiga, Patrick Wilson, Mackenzie Foy și Joey King.

Pe locul 13 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile regăsim The Conjuring.

Ce este mai înfricoșător decât un film de groază? Un film de groază bazat pe evenimente reale. Iar dacă producția este regizată și de James Wan, unul dintre cei mai buni regizori de filme de groază din prezent, atunci rețeta este clar una de succes. 

Inspirat din unul dintre cele mai tulburatoare cazuri ale celebrilor mediumi și cercetători ai paranormalului, Ed și Lorraine Warren, The Conjuring spune povestea unei familii terorizate de un spirit întunecat.

Ich seh, Ich seh

12. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Ich seh, Ich seh (Goodnight Mommy)

Titlu în limba română: Noapte bună, mami!
Anul lansării: 2014
Regizor: Veronika Franz și Severin Fiala
Distribuție: Susanne Wuest, Lukas Schwarz și Elias Schwarz.

Filmul austriac Ich seh, Ich seh ocupă un binemeritat loc 12 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile. 

În arșița verii, într-o casă izolată de la țară, doi gemeni de zece ani își așteaptă mama. Când apare, femeia capul înfășurat în bandaje în urma unei presupuse operații estetice și totul se schimbă. 

Distantă, dură și neiubitoare, mama îi izolează pe cei doi băieți de lumea înconjurătoare. Tot mai convinși că femeia de lângă de ei nu mai este mama lor, gemenii sunt hotărâți să afle adevărul, indiferent de mijloace. Însă adevărul este unul șocant.

The Silence of the Lambs

11. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - The Silence of the Lambs

Titlu în limba română: Tăcerea mieilor
Anul lansării: 1991
Regizor: Jonathan Demme
Distribuție: Jodie Foster, Anthony Hopkins, Scott Glenn, Ted Levine și George A. Romero.

Poziția 11 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile este ocupată de The Silence of the Lambs.

O agentă FBI novice, Clarice Starling primește dificila misiune de a investiga un caz criminalistic deosebit de complicat – un criminal în serie supranumit „Buffalo Bill“ ia ostatică fiica unui senator american. 

Descoperirea identității criminalului se transformă într-o luptă contra cronometru iar Starling se vede nevoită să apeleze la ajutorul unui alt criminal în serie, Hannibal Lecter. 

Filmul regizat de Jonathan Demme și care îi are în rolurile principale pe Jodie Foster și Anthony Hopkins oferă o perspectiva unică asupra minții diabolice a unui criminal în serie. 

A Nightmare on Elm Street

10. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - A Nightmare on Elm Street

Titlu în limba română: Coșmarul de pe Elm Street
Anul lansării: 1984
Regizor: Wes Craven
Distribuție: Heather Langenkamp, Johnny Depp, Robert Englund și John Saxon

Pe locul 10 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile regăsim primul film dintr-o serie de succes: A Nightmare on Elm Street.

Alături de alte două producții emblematice ale genului horror, Halloween și Friday the 13th, A Nightmare on Elm Street a fost unul dintre cele mai de succes filme de groază din anii ‘80 și ‘90, dând naștere unui personaj negativ legendar – Freddy Krueger.

În anii ‘80, un psihopat pe nume Freddy Krueger ucide cu brutalitate mai mulți copii. Arestat și eliberat din lipsă de probe, el devine victima răzbunării părinților copiilor uciși și moare ars, în beciul unde lucra.

La ani după moartea criminalului, adolescenții Tina, Nancy, Glen și Rod, ai căror părinți au fost responsabili de moartea lui Krueger, se trezesc vânați în vis de fantoma lui Krueger. Nancy realizează imediat că trebuie să găsească o cale de a-l opri pe Krueger sau nu va mai dormi niciodată.

Hellraiser

9. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Hellraiser

Titlu în limba română: Hellraiser
Anul lansării: 1987
Regizor: Clive Barker
Distribuție: Andrew Robinson, Clare Higgins, Ashley Laurence, Sean Chapman și Oliver Smith.

Tot în top cele mai bune filme horror din toate timpurile, de această dată pe poziția 9, găsim producția Hellraiser (1987) în regia lui Clive Barker. 

La fel ca Poltergeist, Hellraiser este unul dintre filmele de groază care a reușit să imprime în mintea celor care l-au văzut câteva scene memorabile, inclusiv imaginea inconfundabilă a lui Cenobite Pinhead, un demon torționar venit dintr-o dimensiune paralelă, asemănătoare Iadului biblic. 

Obsesiile lui Clive Barker pentru dualitatea durerii și a plăcerii sunt expuse perfect în versiunea cinematografică a Hellraiser, o poveste terifiantă despre dragoste și obsesie bolnavă.

Dawn of the Dead

8. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Dawn of the Dead

Titlu în limba română: Dimineața morții
Anul lansării: 1978
Regizor: George A. Romero
Distribuție: David Emge, Ken Foree și Tom Savini.

Pe locul 8 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile avem un clasic al filmelor de groază cu zombi – Dawn of the Dead.

În urma unei epidemii misterioase, ce transformă populația Pământului în morți-vii, patru supraviețuitori (doi membri ai unei echipe SWAT, un reporter și prietena) lui se izolează într-un mall sperând să supraviețuiască hoardelor de zombi.

Jaws

7. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Jaws

Titlu în limba română: Fălci
Anul lansării: 1975 
Regizor: Steven Spielberg
Distribuție: Roy Scheider, Robert Shaw, Richard Dreyfuss și Lorraine Gary.

O adaptare strălucita a bestsellerului lui Peter Benchley, Jaws ocupă poziția 7 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile. 

Regizat de legendarul Steven Spielberg, Jaws a costat 8,5 milioane de dolari și a avut încasări record de peste 130 de milioane de dolari doar din închirierea de casete video. Unul dintre cele mai de succes producții din istoria filmului, Jaws a lăsat o amprentă de neuitat, atât asupra publicului, cât și a celor care merg la plajă.

Let the Right One In

6. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Let the Right One In

Titlu în limba română: Legături de sânge
Anul lansării: 2008
Regizor: Tomas Alfredson
Distribuție: Per Ragnar, Kåre Hedebrant și Lina Leandersson.

Pe locul 6 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile avem Let the Right One In, o producție care a revoluționat conceptul filmelor cu vampiri. 

Oscar, un băiețel agresat și batjocorit de colegii de la școală, găsește dragoste, înțelegere și răzbunare în Eli, o fată frumoasă, dar misterioasă, care în cele din urmă se dovedește a fi vampir.

Unele filme cu vampiri sunt înfricoșătoare. Unele sunt sângeroase. Unele marchează din punct de vedere vizual. Unele sunt cerebrale. Unele sunt emoționale. Dar Let the Right One In îmbină în mod excepțional toate aceste calități.

The Thing

5. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - The Thing

Titlu în limba română: Creatura
Anul lansării: 1982
Regizor: John Carpenter
Distribuție: Kurt Russell, Wilford Brimley, David Clennon, Peter Maloney și Richard Dysart

Pe poziția 5 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile avem remake-ul după un clasic al genului (The Thing from Another World din 1951). 

Având amprenta genialului regizor John Carpenter, The Thing (1982) este una dintre cele mai înfricoșătoare experiențe oferite vreodată de „magicienii” de la Hollywood. 

Fiecare cadru este un puzzle vizual. În timp ce Carpenter îl poartă pe spectator într-o călătorie tulburătoare în care nici unul dintre personaje nu este ceea ce pare, mitologia și abilitățile monstrului misterios sunt dezvaluite treptat folosindu-se  efecte speciale inovatoare pentru acea vreme. 

Care dintre personaje este Creatura și, cel mai important, când s-a transformat în acel monstru îngrozitor? Fanii The Thing continuă și azi să lanseze teorii deoarece indiciile vizuale ale lui Carpenter și scenariul lui Bill Lancaster oferă publicului multe informații, dar niciodată suficiente pentru a fi siguri.

Psycho

4. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Psycho

Titlu în limba română: Psycho
Anul lansării: 1960
Regizor: Alfred Hitchcock
Distribuție: Anthony Perkins, Janet Leigh, John Gavin și Martin Balsam.

Psycho în regia lui Alfred Hitchcock este, fără doar și poate, unul dintre cele mai bune filme horror din toate timpurile și ocupă un binemeritat loc 4 în topul nostru. 

În cartea sa The Moment of Psycho, David Thomson susține că marea capodoperă cinematografică a lui Alfred Hitchcock nu a schimbat doar cinematograful, ci și societatea în sine. Psycho confruntă publicul cu ororile de zi cu zi; manipulând spectatorii cu bună știință pentru a simpatiza cu un criminal.

Însuși Hitchcock spunea despre filmul său:

În Psycho m-au interesat destul de puțin subiectul și personajele. Ceea ce m-a interesat a fost să impresionez publicul cu ajutorul montajului, al imaginii, al benzii sonore și a tot ceea ce este pur tehnic. Este o mare satisfacție pentru noi să folosim arta cinematografică pentru a crea emoție. Și în Psycho am reușit acest lucru.

Alien

3. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - Alien

Titlu în limba română: Alien
Anul lansării: 1979
Regizor: Ridley Scott
Distribuție: Tom Skerritt, John Hurt și Sigourney Weaver.

Locul 3 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile îi revine producției Alien (1979). 

Cu greu se poate descrie în cuvinte teroarea pe care regizorul Ridley Scott a reușit să o transpună pe marile ecrane prin intermediul creaturii extraterestre aproape imposibil de oprit. 

Alien spune povestea dramatică a navei Nostromo care, pe drumul de întoarcere spre Pământ, interceptează un mesaj S.O.S., îşi modifică traiectoria şi descoperă epava unei navete spaţiale ce adăposteşte nişte paraziţi misterioşi. 

Atunci când aceştia atacă și infestează un membru al echipajului, viața tuturor celorlalți este pusă în pericol.

The Shining

2. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - The Shining

Titlu în limba română: Strălucirea
Anul lansării: 1980
Regizor: Stanley Kubrick
Distribuție: Danny Lloyd, Jack Nicholson și Shelley Duvall.

The Shining ocupă locul 2 în top cele mai bune filme horror din toate timpurile, asta și pentru că nu există pasionat al genului care să nu fi văzut, măcar o dată, capodopera lui Stanley Kubrick.

Bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, The Shining nu este doar un film despre fantome și bântuire, ci și o analiză a psihicului fragil al unui om chinuit de propriile eșecuri și de alcoolism. 

Jack Nicholson interpretează rolul lui Jack Torrance, un scriitor care, alături de soția sa Wendy (Shelley Duvall) și de fiul lor Danny (Danny Lloyd), lucrează la Overlook, un hotel izolat din munții Colorado.

Pe măsură ce săptămânile trec, fiecare membru al familiei experimentează episoade de halucinații îngrozitoare. Danny, înzestrat cu puteri psihice extraordinare, este primul care realizează că hotelul Overlook ascunde un secret terifiat, acolo având loc crime sângeroase în trecut.

Apoi, psihoza începe sa pună stăpânire pe Jack. Deși nu-și recunoaște crizele, cu fiecare halucinație, comportamentul devine din ce în ce mai instabil, mai violent și mai brutal, el devenind în cele din urmă un pericol pentru propria familie. 

The Exorcist

1. Cele mai bune filme horror din toate timpurile - The Exorcist

Titlu în limba română: Exorcistul
Anul lansării: 1973
Regizor: William Friedkin
Distribuție: Max von Sydow, Ellen Burstyn, Jason Miller și Linda Blair.

Nu cred că este o surpriză pentru nimeni faptul că The Exorcist (1973) ocupă prima poziție în top cele mai bune filme horror din toate timpurile. 

În anii ’70, în funcție de subiectul prezentat, filmele de groază erau împărțite în două tabere: pe de-o parte, erau terorile din „viața reală” precum Psycho și Night of the Living Dead, filme care au adus groaza în tărâmul cotidianului. 

În a două categorie erau filmele de groază cu tente suprarealiste, populare mai ales în Europa. Producții precum Rosemary’s Baby puneau accentul pe talentul artistic, mister, exces și fantezie. 

Însă primul film de groază care a îmbinat ambele concepte a fost The Exorcist

Inspirat de romanul lui William Blatty din 1971, filmul combină trei scenarii într-o temă de success. O copilă de 12 ani este posedată de demoni și numai un exorcist o poate salva. 

Ea locuiește împreună cu mama ei în Georgetown, Washington și experimentează simptome ciudate, care îi pun viața în pericol. Cum medicii nu au putut-o ajuta, singura salvare rămânând implicarea unui exorcist care să alunge demonii.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Jim Vorel - The 100 Best Horror Movies of All Time. Articol publicat la data de 5 octombrie 2022. [Sursă]
  • Andy Kryza, Cath Clarke și Tom Hiddleston - The 100 best horror movies of all time. Articol publicat la data de 13 septembrie 2022. [Sursă]
  • Louise Blain - The 30 best horror movies of all time. [Sursă]
  • The 25 Best Horror Movies of All Time. ign.com. [Sursă]
  • Deanna Janes - The Scariest Horror Movies of All Time. Articol publicat la data de 18 iulie 2022. [Sursă]