Totul despre cele mai puternice amulete. Ce NU trebuie să faci cu un talisman protector

Amulete preistorice reprezentând fertilitatea au fost descoperite lângă unele dintre cele mai vechi oseminte umane. Arheologii au scos la iveală gheare, scoici, colți și cristale datând de pe la 25.000 î.H. gravate cu simboluri și având mici orificii, fiind probabil purtate la gât, ca niște coliere.

Din cele mai vechi timpuri animalele au fost folosite ca simboluri pentru amulete. Printre amuletele moderne se numără o lăbuță de iepure care, atunci când era frecată aducea noroc. 

Se credea că osul iades, de la păsări, ar îndeplini dorințele persoanei suficient de norocoase încât să obțină partea mai mare din el, atunci când osul era rupt în competiție cu o altă persoană, practică uzuală cu prilejul Zilei Recunoștinței, în Statele Unite.

Amuletele în Egiptul Antic

La momentul apariției Imperiului Roman, în secolul I î.H., amuletele erau deja purtate de mult, ca mijloace de apărare și aducătoare de noroc. Egiptenii le considerau necesare pentru protejarea viilor și a morților. 

O amuletă având reprezentată o inimă era adesea plasată în morminte, pentru ca răposații să o prezinte la Judecata de Apoi. Asemănarea cu scarabeii, un fel de gândaci, era de asemenea esențială. 

Un scarabeu își învelește oul în noroi sau bălegar și îl rostogolește până într-un loc unde este în siguranță. Egiptenii considerau acest drum o metaforă a călătoriei zilnice a Soarelui pe cer. Amuleta cu scarabeu era o emblemă comună a regenerării și ca atare era, de asemenea, pusă în morminte.

Sumerienii, locuitori ai Mesopotamiei antice, actualul Irak și contemporani cu egiptenii, aveau amuletele inscripționate cu imagini de zei și animale. 

Aceste imagini erau trasate și în matrițe, imprimându-le apoi pe tot felul de obiecte, de la ceramică la tocurile ușilor. 

Emblema de pe sigiliu reprezenta un spirit păzitor care avea să aducă nenorociri asupra celor care ar fi îndrăznit să deschidă compartimentul protejat fără permisiunea proprietarului.

Tezaurul faraonului egiptean Tutankhamon (1370 – 1352 î.H.) conține numeroase cristale, sub formă de bijuterii și pietre prețioase.

Credința în puterea protectoare a amuletelor

Ele erau podoabe individuale dar aveau și un sens simbolic, întrucât se credea că posedă puteri mistice și religioase. Astăzi cristalele sunt încă purtate ca obiecte de podoabă, iar cei ce cred în puterea lor mistică le poată ca amulete.

Multe amulete au semnificație religioasă. Evreii antici purtau la gât amulete conținând fâșii de pergament pe care erau scrise legile lui Dumnezeu. 

Tora, cuprinzând cinci cărți din Vechiul Testament, se numără printre cărțile sfinte care, alături de Biblie (la creștini), Vedas (la hinduși), Coran (la musulmani) și Avestar (la zoroastrianiști), ar aduce noroc și ar alunga răul în opinia credincioșilor. 

O amuletă musulmană foarte întâlnită astăzi constă într-o miniatură de câțiva centimetri a Coranului, închisă în metal și purtată la gât. 

Musulmanii cred că dobândesc putere purtând amulete inscripționate cu o anumită formă a numelui lui Allah.

Amuletele sunt frecvent menționate în literatura talmudică unde sunt numite kamiya și constau adesea din fragmente de papirus scris sau rădăcini de ierburi purtate pe un lănțișor, brățară sau inel. Multe dintre ele aveau scop tămăduitor. 

Acestea erau considerate eficiente doar dacă vindecaseră deja bolnavi. Un alt gen de amuletă pe pergament era mezuzah, termenul evreiesc pentru stâlpul ușii. 

Moise (sec. XIV-XIII î.H.) a poruncit israeliților să inscriptioneze cuvintele: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru, Unul este” pe stâlpii ușilor tuturor caselor. 

O amuleta cu aceste cuvinte continuă să fie atașată de uși în multe gospodării evreiești moderne sau purtată sub formă de bijuterii de aur la gât, pentru a aduce noroc.

Primii creștini inscriptionau cuvântul ichthys, ce înseamnă pește în greacă, pe amuletele lor fiindcă acesta conținea inițialele grecești pentru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. De atunci, simbolul peștelui a fost important pentru creștini.

În funcție de forma acestor amulete și de imaginea pe care o reprezentau, se credea că pot conferi forță, prospețime a vieții, conștiința trează și putința de a se folosi de membrele sale. 

Echerul cu vârful în sus, având atârnat firul de plumb în mijlocul unghiului, constituie o imagine cu virtuți de amuletă, care aparține atât artei religioase a străvechiului Egipt, cât și simbolisticii masonice din zilele noastre, ea ar garanta o stabilitate permanentă. 

Cele mai răspândite și mai puternice dintre aceste talismane aveau formă unui scarambeu, al unui ochi fardat, al nodului lui Isis, al crucii cu toartă.

O simplă sforicică este poate cea mai simplă amuletă dintre amulete. Sforile care se prind la încheietura mâinii, la gleznă sau la gât sunt populare azi și au o îndelungată istorie. 

Spre deosebire de alte amulete, despre care se crede că nu ar mai aduce noroc și protecție când sunt pierdute sau rupte, sforile eliberează magia defensivă când se rup în mod natural. 

O amuleta pierdută sau ruptă poate fi un motiv de îngrijorare, dar o sfoară ruptă semnalează începutul unei reușite.

Care sunt cele mai puternice amulete?

Purtate la gât, ca pandantive, sau la mână, sub formă de brăţări, amuletele sunt văzute ca obiecte magice, protectoare, care au puterea de a respinge vibrațiile negative, atrăgând în schimb energiile pozitive.

Pentru ca amuletele să funcţioneze, ele nu trebuie purtate împreună cu alt obiect aducător de noroc, deoarece se anulează reciproc. De asemenea, amuletele nu sunt transmisibile, întrucât „împrumută” energiile persoanei care le poartă pentru prima dată.

Copacul Vieţii, simbol al curajului

Cei care doresc să capete mai multă încredere în ei înşişi și să-şi dezvolte intuiţia ar trebui să poarte o amuletă care înfăţişează Copacul Vieţii. Simbol al vieţii şi al renaşterii, Copacul Vieţii este asociat cu cele patru elemente primordiale: pământ, foc, aer şi apă. 

Din pământ şi apă Copacul Vieţii îţi extrage nutrienții care îl ajută să renască an de an, în timp ce prin aer comunică cu mediul. Focul este asociat cu puterea soarelui, o sursă de lumină. 

Amuleta Copacul Vieţii inspiră curaj celui care-l poartă, facilitează descoperirea forței interioare și oferă stabilitate.

Crucea celtică, simbol al echilibrului

Crucea celtică mai este cunoscută şi sub denumirea de „Crucea lui Odin“, după zeu păgân din mitologia nordică. Cercul din mijloc reprezintă pământul, în timp ce cele patru laturi ale crucii simbolizează punctele cardinale. 

Legende spun că Sf. Patrick, cel care a propovăduit religia creştină în Irlanda, s-a folosit de crucea celtică ca simbol dual al ambelor religii pentru a-i convinge mai ușor pe nordici să îmbrățișeze cuvântul lui Iisus Hristos. 

Crucea celtică are dublă semnificaţie. Fiind un simbol creştin, ea protejează de blesteme și de farmece, iar prin conexiunea sa cu elementul primordial pământ este asociată cu echilibrul și pacea interioară, aducând liniște și stabilitate în viaţa celui care o poartă.

Mâna Fatimei, o amuletă împotriva deochiului

Fatima era una dintre fiicele profetului Mahomed. Potrivit unei legende străvechi, într-o zi, pe când pregătea masa, Fatima şi-a văzut soţul venind acasă de mână cu o altă femeie. A fost atât de furioasă, încât nici nu a băgat de seamă când a început să amestece în mâncare direct cu mâna, şi nu cu lingura. 

Soţul ei a fost cel care a observat ce a făcut. Din acest motiv, amuleta care simbolizează mâna ei este asociată cu răbdarea și cu fidelitatea.

Dacă majoritatea amuletelor pot fi purtate și ca pandantive, Mâna Fatimei sau Hamsa trebuie purtată ca brățară. Este o brățară protectoare care respinge energiile negative și le atrage pe cele pozitive. Din acest motiv, Mâna Fatimei este o amuletă sacră în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, fiind adesea folosită ca o protecţie împotriva deochiului. 

Amuleta este formată trei simboluri deosebit de puternice: ochiul, mâna şi cifra cinci. 

Ochiul are rolul de a bloca energiile negative, mâna semnifică protecţia divină, în timp ce cifra cinci are rolul de a echilibra energetic. 

Atunci când este împodobită cu o piatră roşie, amuleta atrage abundenţa şi norocul, roşul fiind culoarea puterii. 

Se spune că Mâna Fatimei este benefică celui care o poartă atunci când se află la o răscruce în viaţă sau când doreşte să-şi schimbe destinul.

Crucea egipteană, o amuletă norocoasă

Crucea egipteană sau Ankh, aşa cum mai este cunoscută această amuletă străveche, este simbolul hieroglific al vieţii. Semnul a fost considerat cheia Nilului, apa fiind asociată cu renaşterea. 

Este unul dintre cele mai frecvente hieroglife, zeii fiind reprezentaţi ţinând în mâini crucea vieţii în timpul ceremoniilor de încoronare. 

Se spune că Ankh-ul este prima cruce, sau crucea originală și apare adesea în mâinile unor figuri egiptene importante, precum regi, faraoni și chiar zei. Osiris, Isis și Ra țin în mâini Ankh-ul, simbol al vieții și al morții. 

Crucea egipteană are și o conotație mai fizică, aceasta reprezentând apa, aerul și soarele, care au fost menite să ofere și să păstreze viața în cultura egipteană antică.

Se spune că cel care poartă această amuletă va fi o persoană înzestrată cu cel de-al şaselea simţ, se va bucura de protecţia zeilor egipteni, şi va avea noroc în viaţă.

Sigiliul lui Solomon, emblema înţelepciunii

Sigiliul lui Solomon, sau Inelul lui Solomon, este una dintre cele mai importante relicve sfinte, deoarece se spune că regele Solomon l-ar fi primit din Ceruri. Arheologii au căutat acest sigiliu sfânt timp de secole, însă fără succes. 

Nu se ştie cu exactitate cum arăta sigiliul, dar se crede că avea forma unui inel. Forma sa rotundă simbolizează ordinea cosmică şi interacţiunea dintre elementele focului și cele ale aerului. Regele Solomon era cunoscut ca unul dintre cei mai drepţi regi ai vremii, iar inelul său a devenit astfel un simbol al înţelepciunii. 

În unele versiuni, pe inel se putea desluşi steaua lui David, tatăl regelui Solomon. În alte variante ale poveștii, inelul era fabricat din metal, bătut în patru pietre preţioase, având numele lui Dumnezeu gravat pe el. 

Steaua în şase colţuri mai este cunoscută şi ca „scutul lui David“, un simbol al armoniei, fiecare colţ reprezentând cele şase atribute ale lui Dumnezeu: nemărginire, înţelepciune, sfinţenie, suveranitate, atotştiinţă și credinţă. 

Se spune că această amuletă are o mare încărcătură energetică, aduce o stare de bine şi-l ajută pe cel care-o poartă să ia deciziile potrivite.