Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

Ce este si cum a aparut alfabetul runic? Simbolurile sacre ale civilizațiilor nordice

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat: 24 Septembrie 2022

Alfabetul runic (Futhark), este o formă de scriere utilizată de popoarele germanice din Islanda, Scandinavia, nordul Europei și Marea Britanie începând cu secolul I d.Hr. și până în secolul al XVI-lea sau al XVII-lea.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

Ce este si cum a aparut alfabetul runic? Simbolurile sacre ale civilizațiilor nordice

Scrisul runic a apărut destul de târziu (comparativ cu celelalte forme de scris) și a fost derivat dintr-unul dintre alfabetele zonei mediteraneene. 

Cu toate acestea, din cauza stilului deosebit care implica folosirea literelor unghiulare și pentru că textele runice timpurii erau scrise de la dreapta la stânga, alfabetul runic pare să aparțină unui sistem de scriere mai vechi. 

Experții au încercat să identifice similitudini între alfabetul runic și alte forme de scriere, grecești sau latine, care au circulat între secolele al VI-lea î.Hr. și al V-lea d.Hr.

O teorie probabilă este aceea că alfabetul runic a fost dezvoltat de goți, un popor germanic, aceștia inspirându-se din alfabetul etrusc, care a fost folosit mai ales în regiunile din nordul Italiei, fiind, în același timp, influențat și de alfabetul latin din secolul I sau al II-lea î.Hr.

Aceasta teorie pare să fie susținută de descoperirea a două inscripții – Maria Saalerberg (secolul I î.Hr.) și Negau (secolul al II-lea î.Hr.), ambele conținând vizibile influențe etrusce și germanice.

Ce este alfabetul runic?

Alfabetul runic este o formă de scriere veche, proto-germanică, care datează de la începutul secolului I d.Hr. Alfabetul runic este format din 24 de litere (simboluri sacre) folosite pentru scriere, ghicit, legare magică și formarea de sigilii magice. 

Fiecare rună corespunde unei litere și era, de obicei, realizată din lemn sau piatră.

Primul alfabet runic complet a apărut la începutul secolului al V-lea d.Hr., fiind cunoscut astăzi ca Elder Futhark. Runele acestui alfabet sunt utilizate și în prezent în divinație. 

Elder Futhark a fost urmat, câteva secole mai târziu, de un alt alfabet runic, Younger Futhark, care a fost și unul dintre cele mai răspândite, fiind utilizat, în special, de vikingi și alte triburi nordice. Alfabetul runic Younger Futhark a circulat până în epoca medievală și se presupune că s-a bazat pe inscripții latine vechi. 

Runele sunt încărcate de energie magică și, prin urmare, au fost venerate și folosite cu extremă precauție. 

În majoritatea culturilor nordice, dar și în unele culturi central-europene, se credea că aceste simboluri sacre dețin puteri divinatorii și, ca atare, cititorii în rune erau luați foarte în serios. 

Termenul „rună” provine dintr-un cuvânt germanic vechi care însemnă „mister” sau „secret”. În gaelica irlandeză veche, galeză și engleza veche, termenul „rună” se poate traduce ca „miracol”. În lituaniană poate să însemne „a vorbi”, iar în finlandeză poate însemna și „poezie”.

Astăzi, runele sunt folosite, cu precădere, ca metodă de conectare cu sinele superior, de îndrumare interioară, sau ca obiecte de divinație, de prezicere a viitorului (similar cu cărțile de Tarot).

Tabel rune – Alfabetul runic nordic (simboluri sacre)

RunăTransliterațieNume Proto-GermanicSemnificație
fFehubovine, avuție, avere
uUruzforță, rezistență, perseverență
þThurisazciocan, uriaș, spin, putere, provocare
aAnsuzmesaj, cunoaștere, viziune
rRaidhomișcare, călătorie
k (c)Kenaztorță, idee, iluminare, lumină
gGebocadou, generozitate, avere, dar
wWunjovictorie, bucurie, apartenență
hHagalazdistrugere, mânie a naturii, grindină
nNauthizlipsă, necesitate, nevoie
iIsagheață, blocaj
jJerarecoltă, abundență
ï (æ)Eihwazfrasin
pPerthrosoartă, necunoscut, destin
zAlgizelan, gardian, protecție, apărare
sSowilosoare, vitalitate
tTiwazizbândă, biruință, victorie
bBerkanamesteacăn, creștere, noi începuturi
eEhwazcal, armăsar
mMannazom, umanitate, colectiv
lLaguzapă, lac
ŋIngwazvirilitate, fertilitate
oOthalamoștenire
dDagazzori de zi, dimineață, răsărit

Forme de scriere runică

Au existat cel puțin trei tipuri principale de scriere runică:

  1. Scrierea germanică timpurie sau comună (teutonică) – utilizată mai ales de popoarele din nordul Europei înainte de anul 800;
  2. Scrierea anglo-saxonă sau anglicană – folosită în Marea Britanie din secolul al V-lea până în secolul al XII-lea;
  3. Scrierea nordică sau scandinavă – folosită în Scandinavia și Islanda începând cu secolul al VIII-lea și până în secolul al XIII-lea. 

După secolul al XIII-lea, runele au continuat sa fie folosite ocazional, în special în ritualuri magice, inscripții și divinație. 

Alfabetul runic germanic timpuriu conținea 24 de litere, împărțite în trei grupuri, numite ættir (aett), a câte 8 litere fiecare. Numele alfabetului runic germanic (Futhark) a fost dat de sunetele primelor 6 litere: „f”, „u”, „th”, „a”, „r” și „k”.

Alfabetul anglo-saxon a adaugat litere noi la Futhark pentru o mai bună reprezentare a unor sunete din engleza veche care nu existau în limbile germanice timpurii.

Astfel, primul alfabet runic anglo-saxon conținea 28 de litere iar, până în jurul anului 900, numărul acestora a crescut la 33. Au apărut și unele diferențe în forma runelor (simbolurilor magice).

Limbile scandinave erau chiar mai bogate în sunete decât engleza veche. Dar, în loc să adauge noi rune în alfabetul Futhark, popoarele scandinave au combinat literele, folosindu-se practic de aceeași rună pentru a reprezenta două sau mai multe sunete.

De exemplu, literele „k” și „g” au fost combinate într-o singură rună, la fel și literele „a”, „æ” și „o”.

Această practică a dus, în cele din urmă, la reducerea alfabetului runic la 16 litere.

Pornind de la alfabetul runic nordic, au apărut numeroase alte variante de scriere runică, precum Runele Hälsinge, Runele Manx, Runele Stungnar, sau Runele Punctate.

Rune - Simbolurile sacre ale civilizațiilor nordice

Principalele tipuri de rune (simboluri sacre)

Până în prezent au fost descoperite peste 4.000 de inscripții runice și numeroase manuscrise. 

Aproximativ 2.500 dintre acestea provin din Suedia, restul fiind din Norvegia, Danemarca, Marea Britanie, Islanda, diferite insule de pe coasta Marii Britanii și Scandinaviei și din alte țări europene, inclusiv Franța, Germania, Ucraina și Rusia.

Rune anglo-saxone (secolele V-XI)

Alfabetul runic anglo-saxon Futhorc este un alfabet extins, format din 28, iar mai târziu 33 de caractere. Acesta a fost folosit între secolele al V-lea și al XI-lea, fiind răspândit mai ales în Anglia. 

Există câteva teorii cu privire la originile Futhorc-ului anglo-saxon. 

Una dintre aceste teorii propune că alfabetul a fost dezvoltat în Frisia și s-a răspândit, mai târziu, în Anglia, în timp ce o alta susține că scandinavii au adus scrierea runică în Anglia, unde alfabetul lor runic a fost modificat și „exportat” în Frisia.

Alfabetul runelor anglo-saxone conține următoarele caractere runice: 

  • ᚠ (feoh)
  • ᚢ (ur)
  • ᚦ (þorn)
  • ᚩ (os)
  • ᚱ (rad)
  • ᚳ (cen)
  • ᚷ (gyfu)
  • ᚹ (ƿynn)
  • ᚻ (hægl)
  • ᚻ ᛄ (nyger)
  • ᛄ (nyd)
  • ᚱ (eoh)
  • ᛈ (peorð)
  • ᛉ (eolh)
  • ᛋ (sigel)
  • ᛏ (tir)
  • ᛒ (beorc)
  • ᛖ (eh)
  • ᛗ (mann)
  • ᛚ (lagu)
  • ᛝ (ing)
  • ᛟ (œthel)
  • ᛞ (dæg)
  • ᚪ (ac)
  • ᚪ (y)
  • ᛣ (ac)
  • ᚠ (e)

Runele suplimentare care au fost adaugate ulterior sunt: 

  • ᛢ (cweorð)
  • ᛣ (calc)
  • ᚸ (gar)
  • ᛥ (stan)

Runele adaugate mai târziu la alfabetul anglo-saxon au fost descoperite doar în manuscrise și doar în câteva situații, ceea ce pare să sugereze că aceste simboluri nu au ajuns să fie folosite pe scară largă. 

Tabel rune – Rune anglo-saxone (simboluri sacre)

RunăTransliterațieNume Proto-GermanicSemnificație
fFeh (feoh)bovine
uUr (ūr)zimbru, bour
þÐorn (þorn)spin
oOs (ōs)zeu
rRada (rād)călărie
cCen (cēn)torță
gGeofu (gyfu)cadou
wWyn (wynn)veselie, voioșie
hHægil (hægl)grindină
nNæd (nēod)nevoie
iIs (īs)gheață
ᛡ/ᛄjGær (gēar)an
ï, ȝIh (īw)tisă (copac)
pPeord (peorð)necunoscut, misterios
xIlcs (eolh)elan
ᛋ/ᚴsSygil (sigel)soare
tTi (tīw)victorie
bBerc (beorc)mesteacăn
eEh (eh)armăsar
mMon (mann)om
lLagu (lagu)suprafață de apă, lac
ŋIng (ing)fertilitate
œOedil (ēðel)pământul natal
dDæg (dæg)zi
aAc (āc)stejar
æÆsc (æsc)frasin
eaAr (ēar)țărână (care acoperă un mormânt)
yYr (ȳr)arc

Runele marcomanice (secolele VIII-IX)

Hrabanus Maurus, în tratatul său intitulat De Inventione Litterarum, consemnează existența unui nou alfabet runic rezultat din amestecul alfabetului Elder Futhark cu Futhorc-ul anglo-saxon. 

Așa numitele rune „marcomanice” apar în manuscrise între secolele al VIII-lea și al IX-lea, în principal în textele scrise în partea de sud a Imperiului Carolingian (Alemannia și Bavaria). 

Tratatul lui Hrabanus Maurus atribuie aceste rune marcomanilor (quos nos Nordmannos vocamus) și, prin urmare, alfabetul primește denumirea de alfabet marcomanic. 

Younger Futhark (secolele IX-XI)

Alfabetul runic Younger Futhark, numit și Scandinavian Futhark, este o formă redusă a Elder Futhark și conține doar 16 caractere. 

Reducerea numărului de caractere se datorează schimbărilor fonetice apărute atunci când limba proto-norvegiană a evoluat în norvegiana veche. 

Alfabetul Younger Futhark a fost folosit în Scandinavia, dar și în așezările răsfirate pe continentul european și Anglia, întemeiate de exploratorii nordici în epoca vikingă.

Runele din Younger Futhark sunt împărțite în două categorii:

  • Rune daneze (ramuri lungi) – ᚠ, ᚢ, ᚦ, ᚬ, ᚱ, ᚴ, ᚼ, ᚾ, ᛁ, ᛅ, ᛋ, ᛏ, ᛒ, ᛘ, ᛚ, ᛦ
  • Rune suedeze și norvegiene (ramuri scurte) – ᚠ, ᚢ, ᚦ, ᚭ, ᚱ, ᚴ, ᚽ, ᚿ, ᛁ, ᛆ, ᛌ, ᛐ, ᛓ, ᛙ, ᛚ, ᛧ

O opinie generală este că diferența dintre ele era funcțională (runele cu ramuri lungi erau folosite pentru scrierea pe piatră, în timp ce runele cu ramuri scurte erau mai practice, fiind folosite zilnic pentru scrierea mesajelor pe lemn).

Rune medievale (secolele XII-XV)

În Evul Mediu, alfabetul runic Younger Futhark a fost extins, astfel încât să mai conțină un simbol suplimentar pentru fiecare fonem (cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale) al limbii nordice vechi. 

Inscripțiile din perioada medievală descoperite recent arată un număr mare de variante de rune, însă unele litere (de exemplu „s”, „c” și „z”) erau adesea folosite în mod interschimbabil.

Runele medievale au fost folosite până în secolul al XV-lea. 

Dintre inscripțiile runice păstrate până în ziua de azi, cele mai multe au fost realizate folosindu-se alfabetul runic medieval. Peste 600 de astfel de inscripții au fost descoperite în Bergen începând cu anii 1950, mare parte dintre acestea fiind scrijelite pe bucăți de lemn (așa-numitele inscripții Bryggen).

Rune dalecarliene (secolele XVI-XIX)

Runele dalecarliane au intrat în uz la începutul secolului al XVI-lea și au continuat sa fie utilizate până la începutul secolului al XX-lea. 

Potrivit lui Carl Gustav Werner, alfabetul runic dalecarlian s-a dezvoltat în Dalarna, o provincie izolată din Suedia, fiind un amestec unic de rune și litere latine.

Rămâne însă un mister dacă populația din această regiune a utilizat secole de-a rândul propriul alfabet runic sau dacă aceștia au descoperit scrierea runică abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea din numeroase cărți scrise pe acest subiect.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Runes - wikipedia.org. [Sursă]
  • Harry Atkins - The Hidden Meanings Behind Viking Runes. Articol publicat la data de 5 iunie 2018. [Sursă]
  • Runic alphabet - britannica.com. [Sursă]
  • Michael Schulte - Runology and historical sociolinguistics: On runic writing and its social history in the first millennium. Articol publicat în Journal of Historical Sociolinguistics, 2015. [Sursă]
  • Futhark. International Journal of Runic Studies. Cercetare publicată de Universitatea din Oslo și Universitatea Uppsala, 2010. [Sursă]
  • Andrew McKay - Viking Runes: The Historic Writing Systems of Northern Europe. Articol publicat la data de 21 august 2020. [Sursă]
  • Bengt Odenstedt - On the Origin and Early History of the Runic Script, Typology and Graphic Variation in the Older Futhark. Editura Uppsala, 1990.
  • Tineke Looijenga - Texts and Contexts of the Oldest Runic Inscriptions,. Editura Leiden, 2004.