Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

Antihristul și viziunile biblice ale Apocalipsei. Când se va da lupta finală dintre Bine și Rău?

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat: 5 Iunie 2022

Antihristul, după cum arată și numele, este un personaj opus lui Hristos sau care se prezintă, în mod fals, ca fiind Hristos.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

Antihristul și viziunile biblice ale Apocalipsei. Când se va da lupta finală dintre Bine și Rău?

Deși termenul „Antihrist” este cel mai adesea asociat cu Apocalipsa din Noul Testament, el nu se regăsește nicăieri, în acest text. În Ioan 2:18 se spune că „vrăjmașul lui Hristos” s-a manifestat și că mulți falși învățători s-au infiltrat în rândurile creștinilor. 

În versetul 22, Ioan consideră ca Antihrist pe oricine Îl neagă pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, iar în Ioan 2:7, el arată că sunt deja mulți înșelători între credincioși. Conceptul unui oponent terestru al lui Mesia apare și în Vechiul Testament. 

Prima formă de Antihrist este probabil regele războinic Gog, care apare în Cartea lui Ezechiel și reapare în Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, alături de regatul Magog, reprezentând acele creaturi pământene ale lui Satana, care vor ataca poporul lui Dumnezeu în ultima mare bătălie dintre Bine și Rău. 

În eshatologia iudaică, scrierile despre „sfârșitul zilelor” afirmă că armatele lui Gog și Magog vor fi în cele din urmă înfrânte și lumea va cunoaște pacea.

Cine este Antihristul?

În creștinismul popular, Antihristul (sau Anticristul) personifică întruchiparea răului absolut într-un singur individ, adversar al creștinismului, sau un epitet cu care poate fi numit un activist eterodox cu scop disprețuitor.

În Biblie, Antihristul are mai multe nume: Fiul Pierzaniei, Omul Păcatului, Omul Fărădelegii, Prințul Distrugerii și Fiara. 

Profetul Daniel descrie acest personaj în detaliu: 

El va fi un rege malefic care va face după placul său și se va ridica și se va trufi Dumnezeului dumnezeilor, va spune lucruri nemaiauzite și se va propăși până ce sfârșitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla. Și nu va lua aminte la dumnezeii părinților lui și nici la dumnezeul plăcut femeilor și nu va băga în seamă pe nici un alt dumnezeu căci el se va ridica deasupra tuturor.

În Epistola a doua către tesalonicieni 2:3 Sfântul Pavel avea o viziune similară, privindu-l pe suveranul arogant și malefic: 

Omul nelegiuirii, fiul pierzaniei, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în locul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu. Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Și atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satana, însoțită de tot felul de puteri și de semne, sau de minuni mincinoase.

În ambele profeții, ale lui Daniel și Ioan, Antihristul, este asociat cu zece conducători care îi închină regatele și i se supun, pentru a forma un imperiu efemer al distrugerii. 

Și cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi și un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui… și va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt și va asupri pe sfinții Celui Preaînalt, și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea, și ei vor fi dați în mâna lui o vreme și vremuri și jumătate de vreme. [Daniel 7:24-25] 

Iar în cartea Apocalipsei regăsim următorul fragment:

Dar sunt și șapte împărați: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de stat puțină vreme. [Apocalipsa 17:10]

În Matei 24:3-44, Iisus le vorbește ucenicilor pe larg despre falșii Mesia și profeții care vor înșela multe neamuri cu spusele lor referitoare la sfârșitul lumii. 

El se referă la Profetul Daniel și la avertismentele acestuia privind sfârșitul timpurilor și Antihristul, și le cere ucenicilor să nu-i urmeze pe falșii prooroci care vor realiza mari miracole și înșelătorii. Nimeni nu știe, nici măcar îngerii, când Fiul omului va apărea din nou, venind pe norii cerului, le spune Iisus.

Deși Iisus relevă clar că nimeni nu cunoaște ora sau ziua celei de-a doua sosiri a Lui, unii clerici și teologi creștini timp de multe secole au considerat că Antihristul va avea o asemenea ascensiune pe pământ, încât va fi un catalizator pentru declanșarea Armageddonului, bătălia supremă dintre armatele lui Iisus și cele ale Satanei.

De-a lungul vremurilor, creștinii au încercat să identifice Antihristul printre liderii de seamă ai epocilor respective. Încă din vremea Reformei protestante, Papa a fost personajul preferat de evanghelici, pentru acest titlu infam. 

Dar deși mulți dintre Papii Evului Mediu au exercitat o puternică dominație asupra suveranilor și popoarelor Europei, papii contemporani au avut o influență politică redusă și cu siguranță niciunul dintre ei nu s-ar putea plasa pe poziții amenințătoare pentru securitatea mondială.

Cine este Antihristul?

O extindere a conceptului de Antihrist

Deseori, Antihrist a fost identificat cu un curent anticreștin explicit. Orice gândire necreștină este privită într-un antagonism natural față de Iisus Hristos. 

Din antichitatea îndepărtată și până la momentul actual, iudaismul, politeismul, religiile orientale, islamul, s-au arătat a fi mai mult sau mai puțin ostile creștinismului, iar ultimele două secole au fost martorele răbufnirii unor ideologii anticreștine izvorâte din sânul creștinătății.

Deismul iacobin și ateismul hebertist asociate cu Revoluția Franceză au săvârșit, începând cu anul 1793, așa numita „descreștinare”. 

Biblia și biserica au fost îndepărtate, cu dispreț și cu multă vărsare de sânge. Ca înlocuitor, unii au proclamat cultul rațiunii, care nu a durat prea mult. Alții au proclamat cultul ființei supreme, care de asemenea, nu a durat. 

Armata revoluționară a intrat și în Roma, a desființat Statul Papal în 1798 și toată lumea a înțeles că se născuse o eră nouă, în care biserica nu mai putea avea rol dominant în societate. 

În secolul următor au apărut teoreticienii ateismului modern: Schopenhauer, Feuerbach, Karl Marx, etc. S-a lansat Manifestul Comunist (1848), a apărut evoluționismul (Darwin, 1859).

În 1888, filosoful german Friedrich Nietzsche, cu un an înainte de a înnebuni, scria cartea Der Antichrist („Antihristul”), în care ridica în slăvi spiritul bărbătesc al păgânismului, al dorinței de putere, de viață și fericire, care nu cunoaște noțiunea de păcat; în contrast cu etica „bolnăvicioasă” a creștinismului, care idealizează mila, iubirea dușmanului, răbdarea în suferință și ocolirea păcatului. 

În același an, Nietzsche, fost fiu de pastor, care făcuse în tinerețe studii teologice – a publicat Ecce Homo (III, 2), unde scria, fără să clipească: „Eu sunt Antihristul”, ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că Antihristul a fost Nietzsche.

Regimurile comuniste au omorât mai mulți oameni decât orice alt sistem și orice război mondial: peste 96 milioane în toate țările în care și-a întins tentaculele, dintre care 65 milioane numai în China, și 20 milioane în URSS. 

Unii identifică din acest motiv Antihristul cu Revoluția Roșie.

De fapt, mai mulți dictatori faimoși au avut această sinistră onoare, de a fi considerați, în generația lor, ca Antihristul așteptat. Lui Mussolini i s-a calculat numărul 666 (VV IL DVCE) din salutul adresat (Viva Il Duce). 

Numele lui Adolf Hitler, cancelar al Germaniei în perioada 1933-1945, calculat după un anumit sistem, dă numărul 666.

Sfârșitul zilelor în tradiția ebraică

În viziunile apocaliptice, profeții văd viitorul până la sfârșitul timpurilor. Salvarea omenirii se află tot în viitor, iar sensul prezentului este ascuns în haosul supraviețuirii pe plan terestru. 

Potrivit gândirii apocaliptice, destinul omenirii este dinainte stabilit, potrivit marelui plan al lui Dumnezeu. Prezentul este o vreme de încercări și necazuri, iar sensul acestora va fi evidențiat abia în ultimele zile dinaintea Judecății de Apoi.

Plasarea revelației supreme a lui Dumnezeu la finalul timpurilor pare să implice o istorie pentru Dumnezeu, ca și pentru creația Lui – sau cel puțin o evoluție sau transformare dintr-o sferă de activitate în alta.

În tradiția ebraică, gândirea apocaliptică presupune o istorie universală în care Autorul Divin al acestei istorii va releva și manifesta secretele sale într-un moment de sfârșit dramatic, care va marca stabilirea lui Dumnezeu în Israel ca unică divinitate adevărată.

„Sfârșitul zilelor” (achzarit ha yamim) este legat de venirea lui Mesia, dar înainte de apariția acestuia, guvernele vor devenit tot mai corupte, școlile religioase vor deveni eretice, înțelepciunea învățătorilor și a eruditilor va fi blasfemiatoare, tinerii îi vor batjocori pe bătrâni, iar membrii familiilor se vor întoarce unii asupra celorlalți.

Apoi, chiar înainte de sosirea lui Mesia, drepții poporului lui Israel vor învinge armatele Răului, adunate sub flamurile lui Gog și Magog, iar exilații vor reveni în Țara Sfântă.

Pacea se va așterne peste lume și toate popoarele vor recunoaște pe singurul Dumnezeu adevărat. Odată cu apariția lui Mesia va veni și marea Zi a Judecății, în care morții se vor ridica din morminte, pentru a începe o nouă viață.

În perioada cunoscută drept „Lumea ce va veni” (Olam Haba), cei drepți se vor alătura lui Mesia, participând la un mare ospăț, în care toată mâncărurile, chiar și cele considerate până atunci ca impure, vor fi declarate kosher.

Toate națiunile lumii vor comunica într-o singură limbă; Îngerul Morții va fi ucis de Dumnezeu; copacii și plantele vor da roade proaspete în fiecare lună; căldura soarelui îi va vindeca pe suferinzi, iar drepții se vor hrăni veșnic cu strălucirea lui Dumnezeu.

A doua venire a Mântuitorului

Pentru creștinii fundamentaliști, sensul profund al Noului Testament este că Isus Hristos se va întoarce în Ultimele Zilei și a două venire va declanșa învierea morților și Judecata de Apoi.

Esența evangheliilor este eshatologia sau orientată spre sfârșitul lumii. Tema esențială a poveștii despre Isus și apostolii săi este că ultimul stadiu al istoriei, sfârșitul timpurilor, a început odată cu apariția Mântuitorului în lume.

În Matei 24:3-44, Isus (c. 6 î. H. – c. 30 d. H.) le vorbește ucenicilor pe larg despre falșii Mesia și profeți care vor înșela multe neamuri cu spusele lor referitoare la sfârșitul lumii.

El se referă la Profetul Daniel și la avertismentele acestuia privind sfârșitul timpurilor și Antihristul, și le cere ucenicilor să nu-i urmeze pe falșii prooroci care vor realiza mari miracole și înșelătorii, spre a-i induce în eroare pe aleșii Domnului.

Viziuni ale Apocalipsei

Nimeni nu știe, nici măcar îngerii, când va apărea Fiul omului din nou, venind pe norii cerului, le spune Isus.

Ca și în tradiția apocaliptică ebraică, creștinii recunosc că va veni o vreme de încercări teribile, când Antihristul, adunând puterile Răului, va triumfa pentru o perioadă asupra drept credincioșilor și că va există o ultimă încleștare grandioasă între forțele Binelui, sub stindardul lui Isus și al îngerilor săi, și demonii Răului, sub flamura Satanei.

Viziuni ale Apocalipsei

Înainte de bătălia finală din valea Armageddonului, credincioșii vor căuta felurite semne care să le anunțe începutul sfârșitului, al Apocalipsei.

Inspirându-se din tradițiile apocaliptice evreiești, Ioan Mărturisitorul prezintă în Apocalipsa, ultima carte din Noul Testament, un îndrumar pentru ca pioșii creștini să știe la ce să se aștepte în timpul Apocalipsei, în perioada marilor încercări.

Cartea a fost anume scrisă pentru membrii comunităților creștine din Efes, Smirna, Pergam, Thyatira, Sardes, Philadelphia și Laodiceea, pentru a-i pregăti pentru ceea ce Ioan considera a fi o perioadă iminentă de persecuții și pentru întoarcerea lui Isus Hristos.

Prima dintre cele șapte Peceți care va fi deschisă (Apocalipsa 6:1-2) de Miel (Hristos) va dezvălui un rege cuceritor, pe un cal alb, primul dintre cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei.

Teologii nu au căzut de acord dacă aceste rege îl reprezintă pe Hristos revenind spre a-l înfrunta pe Satana sau pe Antihristul ce-și adună forțele malefice pentru a i se opune lui Isus și cetelor de îngeri.

A doua Pecete (6:3-4) dezvăluie un cal roșu, reprezentând războiul civil, a treia, un cal negru, simbolizând foametea (6:5-6), a patra, un cal galben-vânăt, reprezentând suferința care va urma războiului și foametei.

A cincea Pecete care va fi deschisă de Miel poartă viziunea persecutării bisericii de-a lungul istoriei și din timpul „ultimelor zilei”.

Când a șasea Pecete este dezvăluită, ea înfățișează semnele premergătoare unei mari Zile a Mâniei, când vor fi tulburări pe Pământ, soarele se va întuneca, stelele vor cădea din ceruri, munții și insulele se vor zgudui și lumea va fi cuprinsă de răscoale și lupte.

A șaptea și ultima Pecete dezvăluie șapte trâmbițe care vor suna triumfal, semnalând apropierea victoriei finale și veșnice a lui Hristos asupra împăraților lumii.

Dar din abisuri se va ridica, spre a împiedica triumful lui Hristos în Armageddon, o monstruoasă armată de demoni, unii semănând cu lăcustele și scorpionii, alții un amestec scârbos de oameni, cai și lei.

Acestor demoni li se vor alătura curând 200.000 de călăreți cu trăsături de șerpi și lei, capabili să scuipe foc, fum și pucioasă.

Conduși de Satana, îngerul căzut care condusese rebeliunea împotriva lui Dumnezeu în Rai, Prințul Lumii își va porni legiunile împotriva credincioșilor, spre a le face viețile cât mai amare, la sfârșitul vremurilor.

Pentru a face lucrurile și mai grele pentru slujitorii lui Dumnezeu, Antihristul își face apariția ca fiind Mielul, Mesia. Lui Ioan Marturisitorul i se spune că acest om, această fiară în blană de miel, poate fi recunoscut după nume, ale cărui litere, luate ca cifre, însumează 666.

Armageddon

În Apocalipsa 16:16, câmpul de luptă unde blasfemiatorii, duhurile necurate și diavolii se vor uni, pentru ultima bătălie a timpurilor, împotriva lui Hristos și a cetelor îngerești, este numit Armageddon, „dealul Megiddo”. 

Inspirația pentru o asemenea alegere nu a fost greu de găsit, de către Ioan Mărturisitorul, întrucât se spune ca în niciun alt loc pe Pământ nu se vărsase atâta sânge ca pe dealul Megiddo.

Situat la circa 15 km sud-vest de Nazareth, la intrarea într-o trecătoare ce străbate lanțul muntos Carmei, el se află pe principalul drum dintre Asia și Africa într-o poziție strategică cheie, între Eufrat și Nil, oferind astfel un loc tradițional de adunare a armatelor din Est și din Vest.

De mii de ani, în Valea Mageddon, cunoscută și ca Valea Jezreel, s-au desfășurat bătălii grandioase și s-a decis soarta unor imperii. 

Tutmes al III-lea, ale cărui strategii militare făcuseră din Egipt un imperiu mondial, proclamase cucerirea dealului Megiddo ca fiind echivalentă cu ocuparea a o mie de cetăți.

În Primul Război Mondial, generalul britanic Allenby i-a învins decisiv pe turci la Megiddo.

Majoritatea savanților sunt de acord că termenul „Armageddon” reprezintă o corupere greacă a denumirii evreiești Har-Megiddo – „movila Megiddo”, dar nu s-a stabilit când anume a fost folosit pentru prima oară.

Orașul Megiddo a fost abandonat la un moment dat, în perioada cuceririi persane (539-322 î. Hr.), iar satele întemeiate la sud de el au fost cunoscute sub alte nume. 

Armageddon

Poate că Ioan Mărturisitorul, scriind în tradiția apocaliptică iudaică despre un conflict final între forțele luminii și ale întunericului, cunoștea legendele legate de dealul Megiddo și a fost inspirat de ruinele orașului de pe creasta lui; dar în Evul Mediu, teologii au apelat la Armageddon mai curând ca la un concept spiritual, fără vreo asociere deliberată cu Valea Megiddo.

Armageddon a început să facă trimitere, pur și simplă, la sfârșitul vremurilor, când Isus și legiunile Lui de îngeri se vor strânge, spre a înfrânge armatele întunericului.

În aceeași perioadă, teologii care au continuat să se refere la un loc geografic concret pentru bătălia finală dintre Bine și Rău au teoretizat că aceasta ar fi urmat să se desfășoare în diferite locuri din Țara Sfântă, situate la mari distanțe unele de altele, ca muntele Tabor, muntele Zion, muntele Carmel sau muntele Hermon.

În secolul al XIV-lea, geograful evreu Estori Ha-Farchi sugera că satul Lejjun ar putea fi biblicul Megiddo.

Ha-Farchi evidenția că Lejjun era o formă arabă a vechii denumiri romane a locului, Legio. 

La începutul secolului al XIX-lea, savantul biblic american Edwin Robinson a călătorit în Palestina, aflată pe atunci sub stăpânire otomană, și s-a convins că Ha-Farchi avusese dreptate în privința localizării.

Mai târziu, alți exploratori și arheologi au stabilit că ruinele orașului antic se aflau la mai bine de un kilometru nord de Lejjun și că dealul respectiv fusese redenumit de guvernul otoman Tell el-Mutasellim, „dealul guvernatorului”.

Astăzi, numeroși turiști vizitează Tel Megiddo, atrași de aura mistică și apocaliptică a locului și de semnificația străveche, de loc unde soarta imperiilor antice s-a decis prin tăișul sabiei.

Autoritatea Națională pentru Parcuri din Israel lucrează în strânsă colaborare cu Expediția Megiddo și Centrul Ename de Arheologie Publica din Belgia, pentru a oferi vizitatorilor o perspectivă spectaculoasă a istoriei Armageddonului.

Apocalipsa după Ioan

Deși termenul „Antihrist” este frecvent folosit de creștinii care aderă la cartea Apocalipsei din Noul Testament, ca la un ghid literal pentru sfârșitul zilelor, pe care-l simt aproape, termenul nu apare nicăieri în text.

În mod tradițional, s-a crezut timp de multe secole că apostolul Ioan, cel iubit de Isus, a fost autorul cărții Apocalipsei. Teologii contemporani pun la îndoială faptul că Sf. Ioan ar fi fost vizionarul singuratic de pe insula Patmos, care a profețit perioada marilor încercări.

E posibil totuși ca apostolul Ioan să fi fost primul care l-a menționat pe Antihrist.

În Ioan 2:18, el afirma că „vrajmasul lui Hristos” s-a manifestat și ca mulți falși învățători s-au infiltrat în rândurile creștinilor. 

În versetul 22, Ioan consideră Antihrist pe oricine îl neagă pe Isus ca Hristos și Fiu al lui Dumnezeu, iar în Ioan 2:7, el arată că deja sunt mulți înșelători între credincioși. 

Potrivit Apocalipsei după Ioan, Hristos și armata luminii vor distruge forțele întunericului în Armageddon, bătălia finală dintre Bine și Rău.

Babilon, Profetul Mincinos și Fiara (Antihristul) își vor primi pedeapsa, iar Satana, Dragonul, va fi aruncat în temniță pentru o mie de ani. După înlănțuirea lui, vor urma o mie de ani de pace.

Deși se spune că a doua venire a lui Isus este menționată de peste 300 de ori în Noul Testament, singurele referiri la „Împărăția de o mie de ani” se găsesc în Apocalipsa 20:2-7.

Teologii creștini nu s-au pus de acord dacă va fi o înviere inițială a drepților, la sosirea împărăției, și o a doua, după o mie de ani, înainte de Ziua Judecății de Apoi. 

Mulți teologi creștini leagă a doua venire a lui Isus, învierea în Ziua Judecății de Apoi, sugerând că ele vor avea loc după înfrângerea lui Satana și începutul celor o mie de ani de pace și armonie, mulți afirmă că învierea morților și judecata finală a lui Dumnezeu nu va avea loc decât după sfârșitul mileniului.

Din motive dificil de înțeles, Satana va fi eliberat din temniță, la finalul mileniului de pace și, fidel naturii sale, va întreprinde o tentativă disperată de a-și recuceri regatul terestrul.

Foștii săi aliați, Fiara (Antihristul), Profetul Mincinos și hoardele Babilonului, au fost distruși la Armageddon, dar vor exista demoni scăpați de distrugere, în urma marii bătălii, care vor fi gata să-și slujească stăpânul.

Pe lângă aceste creaturi malefice, Satana îl va chema pe Gog și armatele sale, din regatul Magog, spre a i se alătura în atacul asupra sfinților și drepților slujitori ai lui Dumnezeu.

Deși mulțimea nenumarată a uneltelor Răului și a monștrilor grotești îi va înconjura pe credincioși, răbdarea lui Dumnezeu față de îngerul rebel va fi ajuns la sfârșit.

Focul se va pogorî din cer, cuprinzând și distrugând legiunile satanice și armatele lui Gog și Magog, Satana însuși va fi trimis să petreacă restul veșniciei într-un iezer de foc.

Atunci (Apocalipsa 20:11-15) va veni Judecata de Apoi, momentul când Dumnezeu va judeca tainele oamenilor (Epistola către romani 2:16). 

Judecata va fi deplină. Fiecare persoană, de orice vârstă și neam, se va afla acolo. Și nu vor fi decât două tabere, în final: cei mântuiți și cei dați pierzaniei. 

Numele primilor vor fi trecute în Cartea Vieții. Pentru cei ale căror nume nu vor apărea în arhivele cerești, va exista o pedeapsă definitivă: ei vor fi aruncați alături de Satana și de îngerii săi în locul unde focul nu se domolește niciodată.

Când Judecata se va încheia, primul Rai și Pământul vor trece și un nou Rai și un nou Pământ vor fi înființate, pentru ca drepții mântuiți să trăiască aici cu trupurile lor spirituale, strălucitoare și fără putreziciune.

Antihristul și viziunile biblice ale Apocalipsei. Când se va da lupta finală dintre Bine și Rău?

Cine sunt Antihriștii moderni?

Au existat oameni, precum Aleister Crowley (1875-1947), care au părut să revendice acest titlu, de Fiară sau 666.

Valoarea numerică a numelui lui Franklin Delano Roosevelt (1882-1945) era tot 666 și, cum acesta a deținut funcția de președinte al SUA timp de 12 ani – și în timpul Marii Crize și al celui de-al Doilea Război Mondial – mulți dintre criticii săi, creștini conservatori, l-au considerat a fi Antihristul. 

Chiar și fostul președinte Ronald Wilson Reagan (1911-2002) a provocat îngrijorarea fundamentaliștilor creștini, întrucât cele trei nume ale sale aveau fiecare câte șase litere.

În ultimele decenii, termenul Antihrist a fost aplicat atât de multor oameni, din diferite culturi populare, încât și-a pierdut o mare parte a sensurilor sale inițiale, precum și aura amenințătoare. 

Pe parcursul Războiului din Golf, în 1992, Saddam Hussein (1937-2006) a fost considerat de mulți ca fiind Fiara apocaliptică, în special atunci când a anunțat planurile de restaurare a vestigiilor Babilonului, orașul antic, simbol al depravării. 

Înainte de Hussein, fusese vizat și Ayatollahul Khomeini (1900-1989). Ulterior, când anumiți extremiști i-au nominalizat, ca Antihriști, pe președintele Reagan, pe fostul secretar de Stat Henry Kissinger (n.1923) și chiar pe un personaj de desene animate celebru, dinozaurul Barney, termenul a început să-și piardă din conotația înfricoșătoare. 

Henry Kissinger, vinovat de nimic altceva, decât că a fost un diplomat notoriu, evreu neamț american, a fost numit Antihrist, printr-o alambicată socoteală numerologică a numelui lui. Dacă A=6, B=12, C=18, etc., atunci, K+I+S+S+I+N+G+E+R=666.

În anul 2007, un candidat creștin la Senatul American îl gratifica pe președintele George W. Bush cu întreitul titlu de „ecumenic, masonic, antihrist”, pentru că îndrăznise să fie foarte cordial și fratern cu islamicii, participând la cina de Ramadan, în Biroul Oval la Casa Albă. 

La rândul său, Barack Obama a fost văzut ca Antihrist de către adversarii creștini. 

În 1988, când Papa Ioan Paul al II-lea se adresa Parlamentului European, Reverendul Ian Paisley, un cleric protestant din Ulster, liderul Partidului Unionist Democratic, l-a întrerupt, strigând, „Mă lepăd de tine, Antihrist!” și ținând sus un poster cu inscripția „Papa Ioan Paul II – antihrist”. 

Pontiful și-a continuat discursul, după ce Paisley a fost scos din sala de la conferință.

Nici Bill Gates n-a scăpat de această alăturare. Pentru ca ironia să fie totală, numele lui în cod ASCII (Bill Gates III) însumează 666. Codul ASCII este acronimul denumirii în limba engleză American Standard Code for Information Interchange (Codul Standard American pentru Schimbul de Informații). 

ASCII reprezintă un sistem de codificare a caracterelor, bazat pe alfabetul englez. 

Codurile ASCII reprezintă caractere text pentru computere, echipamente de comunicație și echipamente care lucrează cu text. Majoritatea sistemelor moderne de codificare a caracterelor, care asigură reprezentarea mult mai multor caractere, se bazează pe ASCII. 

Ba chiar și programele lui Bill Gates, Windows 96 și MS-DOS 5.21 au fost făcute, prin aceleași metode, să dea 666, iar WWW (World Wide Web) citit evreiește (vav, vav, vav) ar fi de asemenea 666.

Numele lui Napoleon Bonaparte a fost, de asemenea, candidat la titlul de Antihrist, ca dușman al vechiului regim, ca dictator și cu sonoritate apropiată de Apollyon din Apocalipsa 9. Iosif Stalin a avut, printre altele, și această notorietate.

Alți candidați moderni la titlul de Antihrist au fost Prințul Charles de Wales, Sam Walton (proprietar al magazinelor Wal-Mart și președintele Clubului Rotary), cântărețul John Lennon din grupul Beatles, președintele Nelson Mandela, Al Gore, Uniunea Europeană (EURO = 666 în cod ASCII).

Atât de mult s-a abuzat de numărul 666, preluat până și de formații heavy metal, încât reacția superstițioasă față de acest număr a căpătat o denumire tehnică, derivată din denumirea greacă a numărului: hexakósioi-hexékonta-hexafobie.

O teorie a conspirației pune nașterea lui Antihrist în legătură cu scenariul Christos-Magdalena, din cărțile Holy Blood, Holy Grail și Codul lui Da Vinci, scenariu considerat de unii ca fiind o înșelăciune folosită de societăți secrete pentru a promova pe viitorul lor rege merovingian pe scena lumii.

Ziarul de orientare scientologică The Epoch Times a afirmat că fiara Apocalipsei este Partidul Comunist Chinez.

Deși conotația înspăimântătoare asociată numelui Antihrist s-a diluat mult, creștinii care cred cu tărie în venirea Apocalipsei și a bătăliei finale dintre bine și rău, consideră și că denumirea de Antihrist îi menține elementul terifiant și că trebuie ținut cont de semnele și avertismentele despre fiară, profețite în Apocalipsa Sfântului Ioan.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Antichrist. wikipedia.org. [Sursă]
  • Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger - Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Editura ALL, București, 2011.
  • Antichrist. britannica.com. [Sursă]
  • Philip C. Almond - Five things to know about the Antichrist. Articol publicat la data de 19 octombrie 2020. [Sursă]
  • David E. Aune - The Prophecies of Jesus: Unmasking False Prophets. Prophecy in Early Christianity and the Ancient Mediterranean World. Editura William B. Eerdmans, 1983.
  • Young S. Chae - Jesus as the Eschatological Davidic Shepherd: Studies in the Old Testament, Second Temple Judaism, and in the Gospel of Matthew. Editura Mohr Siebeck, 2006.
  • Book of Revelation - wikipedia.org. [Sursă]
  • Richard F. Ames - Unlocking the Secrets of Revelations. Articol publicat în decembrie 2007. [Sursă]
  • Joe Forrest - Revelation Decoded: The Secrets Behind the Bible’s Most Misunderstood Book. Articol publicat la data de 15 februarie 2021. [Sursă]
  • Mary Fairchild - What Are the Four Horsemen of the Apocalypse? Articol publicat la data de 15 mai 2020. [Sursă]
  • Hope Bolinger - Who Are the Four Horsemen in Revelation? Their Meaning and Significance. Articol publicat la data de 8 aprilie 2022. [Sursă]