Baba Samca, spaima femeilor însărcinate în folclorul românesc

Mitologia românească împarte demonii în categorii, în funcție de nivelul cosmic de acțiune: demoni ai văzduhului, demoni ai pământului și demoni ai subteranului.

De departe, cea mai importantă categorie este cea a demonilor subteranului, unde se află regatul Satanei (Iadul). Aici locuiesc și creaturile pseudo-demonice, precum zmeii și zmeoaicele care potrivit basmelor românești provin de pe „Celălalt tărâm”

Demonii din folclorul românesc

În străfundurile Iadului locuiesc Satana, Mama dracilor (Mamoarca), Aripile Satanei, Tălpile iadului, Tartorii, Arhedemonii (un fel de arhangheli infernali) și legiunile de demoni mărunți care formează oastea infernală.

Cei mai jos pe treapta importanței se află rândașii iadului și curierii care călătoresc între Iad și celelalte tărâmuri pe care demonii acționează. 

Printre cei mai cunoscuți Arhedemoni îi enumerăm pe:

• Uniilă (părintele îndrăciților) – este căpetenia vrăjitorilor și a solomonarilor. Provoacă la incest, sodomii, senzualism și depravare. 
• Sărsăilă (cel asemănător Satanei) – născut de Muma Pădurii metamorfozată într-o fecioară frumoasă care s-a împreunat cu Satana. Sărsăilă este patronul demonilor care incită la înșelăciune, paroxism și trufie. 

Rangurile creaturilor demonice sunt completate de spiritele rele care se ascund printre muritori. Acestea provoacă rău prin intermediul așa-numitor „boli de plante”, care apar atunci când spiritele necurate pătrund sub coaja plantelor. 

În această situație se află plantele posedate îndeosebi de zâne și zâni răi (Rusaliile, Ielele, Fetele Pădurii, Muma Pădurii, Păduroiul, Tatăl Pădurii), care acționează numai când sunt descoperite în planta pe care voiau să o îmbolnăvească, să o omoare și să o părăsească.

Alte spirite necurate provoacă boli cumplite oamenilor. 

Printre demonii cei mai des amintiți în folclorul românesc se numără: Zburătorul, Zmeoaica, Avestița, Piaza Rea, Muma Pădurii, Moroii, Ceasul Rău, Dânsele, Joimărița, Muta Pământului și Potea.

Avestiţa și Samca sunt două spirite demonice care fac parte din specia de demoni cunoscută sub numele de „Aripile Satanei”. Sunt printre cele mai periculoase și viclene spirite necurate.

Samca se arată în special femeilor aflate în chinurile nașterii, torturându-le, provocându-le spasme cumplite, îngrozindu-le și chiar omorându-le împreună cu pruncii nenăscuți. 

Baba Samca se poate metamorfoza noaptea în animale (în afară de porumbel, vițel și oaie, care sunt animale sfinte) și se înfățișează femeilor și copiilor. Folosindu-se de trucurile mârșave ale demonilor, Baba Samca îi păcălește și îi atrage spre pieire.

Baba Samca, demonul nașterii în mitologia românească

Nașterea a fost văzută dintotdeauna ca un moment de răscruce, periculos atât pentru mamă, cât și pentru prunc. Pericolele nașterii au fost personificate în folclorul românesc de trei demoni feminini: Samca, Striga și Avestița.

Ca toate evenimentele care marchează o etapă importantă din ciclul vieții, nașterea este și ea marcată de venirea unor entități „din altă lume”, care simbolizează, de fapt, bolile specifice mamei și copilului.

Potrivit folcloristului Simion Florea Marian (1847-1907), Samca este un înger întunecat, cel mai viclean demon din categoria „Aripilor Satanei”. Spiritul este cunoscut sub multe nume (așa cum o să vedem în continuarea articolului), lucru ce îl protejează împotriva descântecelor și a exorcizării. 

Din punct de vedere al aspectului fizic, Samca a fost închipuită, de-a lungul timpului, în felurite moduri. 

Cel mai frecvent ea este portretizată ca o bătrână dezbrăcată, cu patru picioare acoperite cu păr de urs, cu ochii răi, gura mare și strâmbă din care scuipă foc, cu sânii până la genunchi sau aruncați peste umăr, cu părul lung până la călcâie și unghii ascuțite și încovoiate precum secera. 

Această imagine grotescă amintește de anumite elemente din legenda românească Minunile Sfântului Sisoe. Așa cum a observat și Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1902) în Etymologicum Magnum Romaniae, Samca este un duh necurat:

A întâlnit-o o Samca
Cu patru picioare,
Cu păr de urs îmbrăcată.
Bine o a-ntâlnit,
Trupu i-o schimonosit,
Pieptul i-o stricat,
Ochii i-o păienjenit,
Sângele i-o băut,
Carnea i-o mâncat,
Toate puterile i-o luat

Ca și spirit malefic, Samca torturează femeile gravide, în special în momentul nașterii, pe care

le chinuiește cumplit. 

Astfel, tinerele mame cad pradă maladiilor provocate de demon iar, în unele cazuri, copilul născut se îmbolnăvește de o boală nefirească, cunoscută ca „spaima copiilor” (sau „răul copiilor”), care poate fi vindecată doar cu ajutorul unor descântece specifice. 

În unele legende populare românești se spune că spiritul necurat își alege victimele din rândul vrăjitoarelor, a femeilor care au comis adulter sau a celor care au născut copii fără a fi măritate, apoi au încercat să-i omoare. 

Din aceasta ipostază, Samca se înfățișează ca un demon care aduce o pedeapsă groaznică asupra celor care au păcătuit. 

În Bucovina, Samca este considerată responsabilă pentru avortul spontan. Tot aici oamenii cred că demonul provoacă tulburări de somn (adesea însoțite de spasme și tremurat) copiilor de până la patru ani. Dacă spiritul nu este alungat, copilul va „slăbi și se va usca văzând cu ochii”.

Analizând miturile și legendele românești care conțin acest personaj negativ, observăm câteva similarități cu demonul Lilith din legendele evreiești. 

Potrivit Talmudului, cartea sfântă a evreilor, Lilith a fost prima soție a lui Adam (creată de Dumnezeu în același timp cu acesta), dar pentru că a refuzat să recunoască superioritatea lui Adam, a fost alungată din Rai. 

Lilith a fost înlocuită cu o altă femeie, Eva, creată din coasta lui Adam.

Exilată din Rai, Lilith s-a refugiat în Iad unde a devenit soția diavolului. Din uniunea lor au rezultat djinii, creaturi supranaturale, de obicei răuvoitoare, des întâlnite în mitologia arabă. 

În alte texte, Lilith este prezentată drept „mama tuturor demonilor”.

În Evul Mediu, mitul lui Lilith a cunoscut unele modificări, demonul fiind adesea prezentat ca o creatură care, din gelozie, chinuia noaptea femeile, cărora le fura copiii, cei mai vulnerabili fiind copiii nebotezați. 

Lilith apare și în mitologia română, după cum putem vedea în textul de mai jos, un fragment dintr-un basm care ne prezintă conflictul dintre Lilith și Proorocul Ilie: 

Într-o zi călători proorocul Ilie pe drum și întâmpină pe Lilith cu toată ceata ei de duhuri necurate. Proorocul o întrebă: -Unde te duci tu cu toată ceata ta, Lilith răutăcioaso? Și ea răspunse: -Domnul meu Ilie! Mă duc la lehuză ca să-i dau somnul morții, să-i iau pruncul nou-născut, să-i beau sângele, să-i sug măduva din oase, dar carnea i-o las neatinsă.

Cele 138 de nume ale Babei Samca

O creatură demonică este cu atât mai puternică cu cât numele ei se schimbă constant și nimeni nu poate avea controlul absolut asupra ei.

La origine, „Samca” provine din slavă. 

În paleoslavă, cuvântul „samuca” înseamnă „femeie”. În limba bulgară, „senka” se traduce prin „umbră”, „duh”, iar variații ale acestui termen se pot întâlni și la ucraineni pentru a denumi „femeia demon”. Răspândirea mitului Babei Samca în regiunea Moldovei, pare să sugereze că românii au preluat numele de la ucraineni.

Pentru ca descântecul sau ritualul de exorcizare a demonului să aibă succes, exorcistul trebuie să cunoască numele entității cu care se confruntă. 

Nicolae Cartojan, în Cărțile populare, ne dezvăluie 19 dintre cele mai cunoscute nume ale acestui spirit malefic, care putea fi alungat scriindu-i numele, alături de numele Sfântului Sisoe, pe o amuletă ce trebuia purtată în permanență. 

Principalele 19 nume ale Babei Samca sunt: Strigoaie, Aripa Satanei, Sanca, Avezuha, Spurcata, Mamarca, Spasma, Baba Coaja, Avestița, Striga, Sauca, Răul copiilor, Răutatea copiilor, Talpa Iadului, Ghiana, Valnomia, Navadaraia, Scorcoila și Prava.

Însă demonul are și multe alte nume secrete, pe care descântătoarea sau exorcistul trebuie să le afle pentru a putea duce la bun sfârșit ritualul. Mai precis, este vorba de numele (în diverse variante) scrise la finalul Legendei Sfântului Mihail sau a Minunilor Sfântului Sisoe:

A
Avestita, Avezuha, Aveziha, Avizuha, Avizoia, Avezuia, Avaruza, Avesa, Abaroca, Atana, Aspra

B
Brano, Berzebuti 

C
Cadachia, Cadar, Cripa, Chieva, Cilipina, Clicoda

D
Dezano, Dezana 

F
Fumaria, Feroca, Frango, Feti, Fosfor

G
Grobina, Grăbina, Glubina, Glipina, Glapeca, Gripa, Grapa, Grompa, Giropa, Gara, Goia, Giona, Ghiana, Gluviana, Genpa

H
Hapar, Hamba, Humba, Huba, Haba, Hubiba, Huliba, Hulila, Hluchica, Hlubic, Hatav

I
Iuza, Igra, Isprava

L
Lepiha, Liba, Labra, Lioha, Linicoida, Luţifer

M
Miha, Muha, Muza, Merana

N
Nazarana, Nazara, Nacara, Nicara, Nicor, Nicozda, Nadarca, Nadaria, Navadaria, Navodaria, Năvodar, Naconta, Nevaţa, Năfruţa, Nervuza, Necauza, Necorânda, Necorinda, Nesuca, Nesatora

O
Ogarda, Oaleda

P
Petasia, Petia, Pesia, Perţi, Perştita, Pabirano, Paha, Puha, Praha, Pliaştia

S
Samca, Salomia, Salomnia, Solnomia, Salmona, Silina, Slina, Sina, Stana, Sarda, Scarmila, Scornana, Scarbola, Scorcoila, Slalo, Suduca

T
Tiha, Tia, Tihana, Tisavia, Teohola

V
Văstiţa, Văsiţa, Viniţa, Valnomia, Vezena, Vielftava

Z
Zano, Zaea, Zezaia, Zalina, Zurina, Zolobina, Zuza, Zira, Zliha, Zlia, Zlie, Zoiţat.

Descântece de Samca

În majoritatea descântecelor de Samca, spiritul demonic apare sub diverse nume, precum Dezana, Avaruza, Iuza, Candachia, Nafruta sau Necoranda.

Cum demonul se poate metaforfoza în aproape orice animal, descântecele de Samca sunt adesea „personalizate” de la caz la caz.

Iată un fragment dintr-un descântec de boală unde Samca este întruchipată într-o vacă ce chinuie noaptea femeia: 

Vaca neagră întâmpinatu-o,
Bucium negru făcutu-o,
În coarne luatu-o,
În lături de drum aruncatu-o,
Ochii învârtitu-i-o,
Inima mâncatu-i-o,
În spate răcitu-o,
În cap amețitu-o,
În picioare lovitu-o.

Descântecele de Samca sunt însoțite, obligatoriu, de câteva ingrediente magice: untdelemn, vin, un pai de mătură, un ac și culoare/vopsea (de obicei indigo). Scopul principal al descântecului este acela de a alunga demonul și salva persoana chinuită de spirit.

Cel care înfăptuiește ritualul se folosește de vin și untdelemn pentru purificare și de un cuțit sau briceag, fierul având puteri protectoare în ritualurile și descântecele magice. Rugăciunile din timpul ritualului sunt adresate Fecioarei Maria, Maică Preacurată, protectoarea oamenilor, care are puterea de a alunga demonul.

Ritualurile de Samca diferă în funcție de regiune.

De exemplu, în Moldova, spiritul este alungat într-un pește. De altfel, peștele este un element cheie în multe basme românești, peștele de aur fiind un îndrumător și un sfătuitor al eroului principal. Peștele are puterea sa închidă demonul și să-l ducă cu el în adâncul apelor.

Printre cele mai vechi cărți cu descântece de Samca se numără cele găsite în zona Bucovinei și care datează din secolul al XVII-lea. La începutul secolului al XVIII-lea, miturile despre Samca se răspândiseră deja și în Ardeal. În 1862 se tipăresc primele cărți despre Samca la Sibiu.

Pe măsură ce miturile s-au răspândit pe aproape tot cuprinsul României, descântecele au evoluat, la rândul lor. 

În multe zone, oamenii apelau la „femeile pricepute în a face descântece”. Acestea pregăteau o scăldătoare în care se punea apă caldă și scai vânăt (Eryngium planum), o plantă medicinală folosită și în prezent pentru tratarea afectiunilor pectorale, bronșitelor acute, tusei convulsive la copii sau a tuberculozei.

Dacă scăldătoarea nu vindeca bolnavul, atunci descântătoarea apela la alte „ingrediente” magice: găinaț de cocoș negru, untura și excremente de porc negru, dohot (păcură), iarbă mare, tamac, usturoi și leuștean.

Toate aceste ingrediente erau puse într-o tigaie de lut și lăsate să se prăjească la foc domol. Cu amestecul rezultat se ungea copilul bolnav pe frunte, în spatele urechilor, pe piept, pe picioare și pe spate. 

Ritualul era însoțit de rostirea unui descântec de Samca:

Plecând femeia
Duminică la sfânta biserică,
Căci era zi de sărbătoare,
Cu pruncul a născătoare.
Și la mijloc de cale,
La mijloc de cărare,
S’a întâlnit cu Satan ăl mare,
Călare pe un taur,
În mână cu biciul de balaur.
Cu biciul a pocnit
Și trei draci au venit,
Pe femeie-u apucat-o,
De mijloc au luat-o,
Sus au azvârlit-o,
În pământ au trântit-o,
În deșert au izbit-o,
Și copilul neîmplinit,
Ea că l-a făcut,
Și nimeni n’a văzut-o,
Și nimeni n’a auzit-o,
Numai Maica Domnului,
Din înaltul cerului,
Care’ndată a venit
Și femeii i-a poruncit
Degrabă la descântătoare să se ducă
Și carte pe piele i-a făcut
Cu litru de sânge a iscălit,
Pe Satan l-a afurisit,
Ca din copil să iasă,
Și peste nouă mări să treacă
Acolo să trăiască,
Acolo să-și văcuiască,
Iar copilul va crește,
Ca voinicul din poveste,
Frumos ca spuma laptelui,
Înalt ca bradul muntelui.

Așadar, discutăm despre un personaj din folclorul românesc, un spirit malefic, un demon dacă privim din perspectiva creștină.

Descântecele de Samca se săvârșesc, de obicei, în ziua de marți, aceasta fiind ziua în care Dumnezeu a ridicat pământul din haosul apelor primordiale. În această zi se mântuie lumea și bolnavul are șanse mai bune de vindecare.