Balta Vrăjitoarelor – un blestem vechi de secole și misterul mormântului lui Vlad Țepeș

Circulă și astăzi povești și legende despre locul unde Vlad Țepeș a fost omorat mișelește de boierii trădători și care astăzi este cunoscut sub numele de Balta Vrăjitoarelor, o zonă misterioasă despre care localnicii spun că ar fi bântuită.

De altfel, Balta Vrăjitoarelor a fost locul a numeroase experimente și cercetări paranormale care au dezvăluit un adevăr șocant.

Despre Țepeș se știe că era un bărbat vânjos, frumos, de statură mijlocie, cu un trup impunător și cu păr castaniu bogat. Avea o frunte înaltă, sub care străluceau doi ochi pătrunzători și hotărâți, de culoarea smaraldului.

El dobândise cunoștințe de la dascăli erudiți, de la tatăl său, de la aristocrați de la curțile maghiară și germană, de la nobilii orientali (cum a fost Walerand de Wavrin) sau de la mari cârmuitori ai timpului (asemeni sultanilor Murad al II-lea și Mahomed al II-lea), cu care a venit în contact nemijlocit.

A învățat de la unchiul său, Bogdan al II-lea, din schimburile de idei cu vărul său, Ștefan cel Mare și, în special, din întâlnirile directe cu Iancu de Hunedoara.

Crezul politic al lui Vlad Țepeș

Ca și alți fii de domn, Vlad Țepeș a primit educație conform obiceiurilor timpurilor.

De la vârsta de 7 ani, el a fost încredințat unor dascăli care l-au învățat meseria armelor: tragerea cu arcul, mânuirea spadei, aruncarea buzduganului, călăria și înotul. În acele vremuri, pentru nobili lupta de pe cal se impunea ca o deprindere obligatorie, organizându-se numeroase turniruri, după modelul apusean.

Pe de altă parte, pregătirea sa presupunea și învățarea unor limbi de mare circulație europeană, cât și a celor folosite în cancelarii. Țepeș a deprins și cunoștințe de istorie și, mai ales, de artă militară și concepții de conducere a statului care, în fond, nu difereau prea mult de cele enunțate de Machiavelli în cartea sa.

Iancu de Hunedoara, în ultima parte a vieții, ținându-l pe lângă sine, i-a insuflat o serie din planurile și gândurile sale. 

Legătura permanentă a lui Vlad Țepeș cu oameni de seama, monarhi și cărturari din sud-estul și centrul Europei, l-a făcut să dobândească o înțelegere, experiență și perspectivă neobișnuite asupra vieții, dovedite în timpul domniei, atât prin judecarea situațiilor, cât și prin acțiuni și decizii.

Când și-a precizat programul de cârmuire politică el a știu, de asemenea, să ia și să valorifice ce a fost mai bun în tradiția strămoșilor săi.

Ca și tatăl său, Vlad Țepeș și-a expus crezul politic într-o scrisoare adresată brașovenilor pe 10 septembrie 1456, când, printre altele, menționa:

Gândiți-vă și voi că atunci când, un om sau un domn este tare și puternic în interior, atunci poate face cum vrea; iar când este fără putere, unul mai mare va veni asupra lui și va face cu dansul ce va vream.

Ideile relatate mai sus constituie un scurt și clar program politic care demonstrează limpede că Vlad Țepeș și-a propus, din clipa în care s-a asezat pe jilțul voievodal, să devină întâi un domn puternic în propria-i țară și, după aceea, să se răfuiască cu vecinii care îl asupreau.

Atingerea acestui țel nu a fost ușoară, căci moștenirea rămasă de la Vladislav al II-lea era extrem de grea.

Țara Românească avusese mult de suferit din cauza multiplelor schimbări ale orientării politice în timpul domniei instabilului domnitor, care a fost într-o permanentă pendulare când spre Sublima Poartă, când spre Regatul Maghiar.

Complotul boierilor

Urcarea pe tron a lui Vlad Țepeș a coincis cu o faptă sângeroasă ce se va răsfrânge asupra sa: uciderea lui Vladislav al II-lea de către boieri trădători.

Unii autori, fără a avea o certitudine, susțin că Vlad Țepeș, deși nu a luat parte, a știut totuși ce se plănuia și nu s-a preocupat sa împiedice crima.

S-a mulțumit doar, pentru a-și liniști conștiința, să-l îngroape creștinește cu tot alaiul, la mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște.

După trei ani de domnie – este vorba despre cea de-a doua perioadă – Vlad Țepeș își consolidase suficient situația și de aceea a găsit de cuviință să-și declare independența.

În 1459, el se hotărăște să nu mai plătească tribut turcilor, încredințat fiind că se va putea bizui la nevoie pe sprijinul lui Ștefan cel Mare și al lui Matei Corvin.

Independența sa însă nu era împărtășită de toți boierii.

O parte dintre aceștia, fiind aserviți turcilor, din lașitate sau comoditate, au început să uneltească cu unii târgoveți înlăturarea domnitorului de la putere.

Boierii complotitori au reușit chiar să-l ucidă pe fratele lui Țepeș, Mircea (născut în 1428 sau 1429 la Sighișoara). 

Pedeapsa ce o va aplica Vlad Țepeș boierilor era concepută într-un stil propriu, ce-i va îngrozi pe contemporani.

De fapt, domnul va încerca să remedieze situația politică complicată prin pedepsele administrate, bazându-se, în acest sens, pe latura lui spectaculoasă, menită să trezească sentimente de frică.

Bun psiholog, se va dovedi în final că și-a atins scopul propus, restabilind ordinea în țară. 

În privința mijloacelor alese, acestea au fost mult discutate, dar trebuie sa ținem seama, în aprecierea lor, de perioada la care ne referim și, mai ales, de moravurile nu mai puțin crude practicate de toți monarhii europeni din acele vremuri. Să nu uităm că la curțile din Apusul Europei lucrurile nu difereau câtuși de puțin.

Vlad Țepeș urmărea, printre altele, să-și asigure adepți și slujitori fideli printre boieri, pentru a-și putea traduce în fapt politica sa de independență față de turci.

Însă istoria zbuciumată a Bălții Vrăjitoarelor începe încă înainte de asasinarea lui Țepeș. Se spune că Balta Vrăjitoarelor a devenit un tărâm blestemat încă din 1436, atunci când Vlad Dracul a fost omorât, mișelește, în urma unui complot.

Misterul morții lui Vlad Țepeș

Să revenim însă la misterul ultimelor clipe ale domnitorului, deoarece moartea lui Vlad Țepeș rămâne învăluită în mister, chiar și astăzi, la mai bine de cinci secole de la acele tragice evenimente.

Potrivit textelor descoperite, Vlad Țepeș a purtat ultima sa bătălie aproape de București, la câțiva kilometri de locul în care tatăl său, Vlad Dracul, a fost asasinat în 1436.

Relatările despre moartea domnitorului diferă în ceea ce privește amănuntele, evenimentele istorice amestecându-se cu mituri, legende și povești din folclor.

Este însă general acceptată versiunea care ne-a fost transmisă de însuși Ștefan cel Mare. 

După recurerirea Țării Românești în 1476, aliații lui Țepeș (maghiarii lui Matei Corvin și moldovenii lui Ștefan cel Mare) s-au întors acasă, lăsându-l pe Țepeș singur și expus unui pericol iminent. Domnitorul mai dispunea de doar câteva sute de oșteni credincioși, lăsați de Ștefan cel Mare înainte de plecare.

Potrivit cronicilor, într-o zi rece din iarna anului 1476 (unele texte vorbesc despre anul 1477), Vlad Țepeș a fost trădat de boieri și asasinat, fiind străpuns pe la spate cu sulițele. 

Ștefan cel Mare a notat evenimentele astfel:

Îndată acel necredincios Basarab a revenit și, găsindu-l singur, a poruncit să fie ucis. Și împreună cu el fură omorâți toți oamenii mei, afară de 10.

Varianta în care Țepeș a fost trădat de o mână de boieri lași este cea mai plauzibilă. Însă există și numeroase alte variante.

De exemplu, cuviosul Eufrosin, pornind de la unele narațiuni, menționează astfel despre moartea lui Vlad Țepeș:

Trăia în Țara Românească și au venit asupra țării lui turcii și au început sa jefuiască. I-a atacat și turcii au început să fugă. Oastea lui Vlad Țepeș a început să-i taie fără milă și i-a gonit iar Țepeș, de bucurie, s-a suit pe un deal sa vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiați lui și s-a travestit ca turc. Apropiații lui l-au socotit drept turc. Și l-a lovit unul cu lancea. El, văzând că este omorât de către ai săi, îndată a omorât cu sabia pe cinci dintre ucigașii săi. Pe el însă l-au străpuns cu multe sulițe și astfel a fost omorât.

Cronicarul austriac Jakob Unrest a consemnat că Vlad Țepeș a fost omorât de un turc, angajat ca slugă a domnului, cumpărat cu bani grei de Sublima Poartă să-l omoare, întrucât adusese pagube mari sultanului.

Sluga l-a pândit și când l-a surprins călărind singur, l-a lovit cu sulița în spate. Apoi a alergat la sultan.

Cele aflate de călugărul austriac demonstrează că Vlad Țepeș a fost victima unei trădări. Compararea izvoarelor pe care le prezentăm dovedesc, cu prisosință, că undeva în tabăra lui Vlad Țepeș, au existat permanent câțiva trădători. 

Povestirile slavone vin în sprijinul celor relatate de Ștefan cel Mare și Mihail Bocignoli. Moartea domnitorului ar fi survenit în timpul unei lupte. Se știa că otomanii reușiseră să atragă de partea lor o bună parte din marii boieri dregători din Țara Românească.

Aceștia au trecut la acțiune, când Laiotă Basarab a revenit cu ajutoare să-și recapete tronul. Atunci boierii, care nu acceptaseră niciodată politica dusă de Vlad Țepeș, s-au decis să-l îndepărteze.

Astfel, se poate explica asasinarea lui în timpul unei bătălii în care otomanii erau pe punctul de a fi biruiți și alungați din țară.

Chiar în ipoteza îmbrățișată de unii autori că domnul se travestise în oștean turc, Țepeș nu putea să nu fie recunoscut de ai săi. Era domnul țării. Și nu era pentru prima dată când făcea așa ceva.

Cunoscand toate elementele, ajungi la concluzia evidentă că cel care l-a lovit a fost, în mod indiscutabil, un om plătit de dușmanii săi să-l ucidă.

Comoara lui Țepeș

Presimțind că i se apropie sfârșitul, Vlad Țepeș s-a gândit că trebuia să-și ascundă avutul pentru a nu cădea în mâna dușmanilor. El a poruncit unor meșteri să-i confecționeze niște butoaie de fier, în care a depozitat aurul, argintul și pietrele prețioase pe care le avea. 

A deviat apoi apa unui râu, a săpat o groapă adâncă în albia secată, a îngropat comoara, iar la final a dat din nou drumul apei pe vechea matcă. 

Toți participantii care au fost implicați în această delicată acțiune au fost după aceea uciși.

Aflând că a rămas în viață un băiat care-i cunoștea secretul, Vlad Țepeș l-a omorât chiar el pe acesta. Astfel, a rămas doar el singurul care știa unde se află îngropată comoara, pe care o putea folosi pentru a ridica din nou țara împotriva otomanilor.

Balta Vrăjitoarelor și blestemul vechi de secole

Locul unde Vlad Țepeș a fost ucis mișelește este cunoscut astăzi sub numele de Balta Vrăjitoarelor și se află în apropierea mănăstirii Snagov, în vecinătatea pădurii Boldu-Crețeasca, pe partea stângă a drumului care duce, ieșind din București, spre Ștefănești.

După unele legende, îndată ce a fost asasinat, capul i-a fost desprins de trup și trimis ca ofrandă de preț sultanului la Constantinopol, unde a fost expus într-o țeapă, în aer liber, dovada sinistră și de necontestat pentru lumea Islamului că teribilul Kazîklî Bey este mort.

Conform legendelor, călugării de la mănăstirea Snagov, aflată în apropiere, au ridicat în taină cadavrul fără cap și l-au dus la mănăstire. Temându-se de represaliile dușmanilor săi, aceștia l-au îngropat pe Vlad Țepeș într-un mormânt anonim.

Despre locul unde a fost omorât Vlad Țepeș se spune că ar fi blestemat. Un locuitor din partea locului povestește că odată, pe când se afla în apropiere de Balta Vrăjitoarelor, a fost brusc învăluit de ceață:

Eram în pădure când brusc, din pământ au început să se ridice aburi lăptoși. Contururile copacilor au devenit neclare și, în scurt timp, nu s-a mai văzut nimic în jur. Apoi, de undeva din spate, au început să se audă tot soiul de zgomote: nechezat de cai, zăngănit de spade, strigăte și bubuituri, caracteristice unei bătălii crâncene. La fel de brusc cum a început, totul s-a sfârșit. Aburul s-a risipit, iar lumina soarelui a pătruns din nou printre crengi. Singurul lucru care mă face să cred și acum că totul a fost aievea este o paftă, pe care am găsit-o nu departe de locul unde eram.

În vecinătate apropierea Bălții Vrăjitoarele s-a construit o bază hipică unde se antrenează cascadorii. Patronul acesteia afirmă că acolo se petrec tot felul de lucruri ce depășesc domeniul normalului.

Astfel, într-o vară, urma să se facă o piscină în curtea bazei. În timpul săpăturilor, unul dintre lucrători a găsit o oală din lut ars. 

Conform părerii unor istorici chemați la fața locului, era vorba despre o urnă funerară care a servit la conservarea cenușii rezultate în urma arderii trupurilor intrate în putrefactie și mancate de ciori ale celor ce fuseseră trași în țeapă.

Urna, împreună cu câteva ghiulele din piatră, vârfuri de lance, bucăți de armament, monezi și mobilier vechi, fac parte din colecția punctului muzeistic local.

O altă întâmplare stranie a fost povestită de Mioara Stan, o localnică din împrejurimi, care a declarat următoarele într-un interviu pentru o revistă:

Eu stau toată ziua cu caprele pe câmp. Intru rar în pădure. Deși e umezeală și iarba-i mult mai grasă, câteodată animalele fug ca de dracu. Odată, am pierdut toate caprele. Din senin, s-a ridicat o ceață deasă de nu vedeai la doi metri. Nu mai știam unde eram: nici copaci, nici drum, nimic nu mai vedeam. Nici caprele nu mai le auzeam. Nu știu cât a durat. Ceața s-a risipit la fel de brusc cum apăruse, iar eu eram în cu totul alt loc, lângă foișorul de vânătoare. Caprele le-am căutat mai apoi câteva săptămâni. Nici urmă.

Trebuie adăugat ca în acest loc, menționat de doamna Stan, chiar lângă aleea mare, se află o balta cu caracteristici cel puțin uimitoare (de unde poate și denumirea de Balta Vrăjitoarelor). 

Deși redusă ca dimensiuni și deloc adâncă, balta care nu poate fi astupată. Parcă înghițit de pământ, orice lucru își pierde urma odată lăsat în apa superficială a bălții.

Se spune că la Balta Vrăjitoarelor veneau femeile să avorteze pe vremea lui Ceaușescu, aruncându-și apoi copiii în apele tulburi. 

Alte legende vorbesc despre Balta Vrăjitoarelor ca un loc unde, în trecut, se săvârșeau ritualuri păgâne în cadrul cărora erau invocați diavoli și se sacrificau animale.

O încercare de lansare a unui balon cu aer cald de tip Montgolfier a eșuat în urma unor inexplicabile fenomene meteorologice. Vânturi puternice și alte fenomene atmosferice, declanșate brusc, au împiedicat înălțarea balonului cu aer cald.

Acestora li s-au adăugat „trăsnete silențioase”, cărora, deși de o intensitate considerabilă, nu li se auzea sunetul, fenomen care a rămas neexplicat până în ziua de azi.

Tot de neînțeles rămâne și întâmplarea consumată în zilele de 29 și 30 iulie 1991. 

În jurul orei 10 dimineața, lucrătorii de pe câmp au fost asaltați de sălbăticiunile pădurii care s-au refugiat, speriate, la șes. Iepuri, căprioare, fazani, toate au stat în câmp deschis aproape două zile înainte de a se reîntoarce în pădurile din apropiere.

Oamenii au cercetat apoi pădurea, însă nu au găsit nici urmă de vietate. Speriați, sătenii au început să evite împrejurimile Bălții Vrăjitoarelor, locul blestemat unde s-au întâmplat atâtea evenimente inexplicabile.

Adevărul este că aici dispar ființe vii, în special animale. Poveștile circulă în interiorul comunității locale și cum se întâmplă ceva neobișnuit, a doua zi se așterne tăcerea iar oamenii refuză să mai vorbească cu cei din afară. 

Este oare posibil ca umbra domnitorului Vlad Țepeș să sălășluiască în Balta Vrăjitoarelor, acest loc blestemat de sfârșitul său tragic?