Cine este Avestița în poveștile și basmele românești?

În unele cazuri, Avestița este confundată cu Avestiția, Striga sau Samca, însă experții în folclorul românesc sunt de acord că această entitate malefică se deosebește de celelalte prin câteva caracteristici și trăsături unice. 

Similar cu Samca și Striga, Avestița este un demon al nașterilor, un personaj mitologic și spirit malefic, spaima femeilor însărcinate în tradițiile românești. 

Însă, spre deosebire de celelalte spirite rele, Avestița se află pe o treaptă superioară a ierarhiei demonilor, fiind adesea cunoscută drept „mâna dreaptă a Satanei”.

Originea legendei

Unii experți consideră că numele „Avestiţa” este de origine slavă. În limba bulgară, de exemplu, „veshtitsa” înseamnă „vrăjitoare”, iar în sârbă se poate traduce prin „femeie vampir”.

Alți specialiști în folclorul românesc observă similarități cu numele „Avezuha” (cu derivatele sale), la originea căruia se plasează grecul Abyzou. Avezuha este unul dintre multele nume ale diavoliței Gellou, o creatură malefică des întâlnită în folclorul grecesc.

Astfel, legende similare există și în mitologiile greacă, slavă, rusă, ucraineană, ba chiar și egipteană și absiniană. Evreii au și ei un mit similar în care demonul Lilith se confruntă cu trei îngeri ai lui Dumnezeu – Sansanoi, Sanoi și Semanglof. 

Miturile și legendele din spatele acestei creaturi demonice diferă în funcție de credință și de regiune. Demon specific mediului iudeo-creștin, Avezuha a supraviețuit, în diverse variante, și „s-a adaptat” credințelor ortodoxe.

În mitologia creștin-bizantină, Avezuha a reprezentat, alături de Striga romană, prototipul strigoilor și vrăjitoarelor medievale. Suferind unele transformări prin intermediul influențelor greco-ortodoxe, Avezuha s-a „metamorfozat” în demonul nașterii din mitologia românească. 

Mitul Avestiței este mult mai răspândit în zonele sudice ale României, acest demon fiind rar menționat în Moldova și Transilvania. 

Textele folclorice nu precizează și o genealogie a Avestiței. 

Demonul nu are copii, frați și surori și nici părinți. Ea este pur și simplu parte integrantă a marii familii a forțelor demonice care îi chinuie pe muritori. Este extrem de apropiată de imaginea Diavolului (fiind mâna dreaptă a acestuia) și a Morții (omoară femeile însărcinate și pe copiii acestora).

Cum arată Avestița?

Avestița este aripa Satanei, unul dintre demonii săi de încredere, miturile descriind-o ca fiind înspăimântătoare la vedere, cu părul lung și încâlcit, gura mare din care scuipă flăcări, mâini de fier, unghii ascuțite, ochii roșii ca jăraticul, limbă lungă și bifurcată. 

Demonul poate lua înfățișarea a numeroase necuvântătoare (cărăbuș, broască, cioară, găină, capră, porc, ogar, pisică, vierme, lăcustă, păianjen, muscă). Mai apare și ca nălucă, umbră, ori femeie bătrână (babă cotoroanță) cu „mâna moale și un picior asemenea”. 

Avand „o mâna moale și un picior asemenea”, ca și membre animale, o apropie de alte „babe monstruoase” ale mitologiei românești, cum sunt Samca și Joimărița, cu atribute și atribuții înrudite. 

Infirmitatea unor membre, în special a unui picior, simbolizează legătura cu lumea de dincolo, dar și puterea de a călători liber între cele două lumi – lumea celor vii și lumea celor morți. Avestița poate fi văzută și ca un mesager al morții sau un înger întunecat. 

Duh necurat, originar din străfundurile iadului, cu mari șiretlicuri văzute si nevăzute, ea ucide sau sluțeste copiii oamenilor și este suficient de puternică pentru a se opune chiar Arhanghelului Mihail.

Avestița în mitologia românilor

Avestița este un personaj bine conturat în folclorul românesc. În unele regiuni s-a înrădăcinat chiar credința conform căreia Avestița este o întrupare a Necuratului, a Diavolului, a Dracului, sau o variantă feminină a acestuia, fiind adesea numită „drăcoaica” sau „Diavolul cu chip de femeie”. 

Duh înaripat care se deplasează cu rapiditate prin văzduh sub forma unui vânt, sau a unui curent de aer, ea poate pătrunde cu ușurință în locuințele oamenilor. 

Se poate metamorfoza, trecând astfel neobservată, însă niciodată nu poate lua forma unor păsări sau animale sfinte (miel, oaie, porumbel, vițel). De altfel, abilitatea de transformare în animale este specifică tuturor demonilor și duhurilor necurate venite din „cealaltă lume”. 

Avestița locuiește în spațiul mitic dintre lumea celor vii și lumea celor morți, așa cum o demonstrează înfățișarea sa animală, dar mai ales activitatea sa principală, aceea de a aduce moartea nou-născuților. Ea preia sufletele care tocmai ce au ajuns în lumea celor vii, încercând astfel să submineze lucrarea lui Dumnezeu.

În alte mituri și legende românești, duhul necurat se poate ascunde în abisul mărilor sau în locuri pustii sau abandonate, departe de așezările umane. 

Pe unele icoane, Avestița este pictată la picioarele Sfântului Sisoe, imaginea ei fiind identică cu cea a Diavolului. Acest lucru întărește ideea conform căreia acest spirit rău a fost adesea asociat cu Necuratul, a căruit slugă sau întruchipare este. 

În legendele românești, Avestița este demonul care se opune Arhanghelului Mihail, Sfântului Sisoe, sfinților cavaleri creștini și altor luptători împotriva forțelor răului. 

Ea încearcă sa împiedice nașterea pruncului Isus, transformandu-se astfel într-un inamic de moarte al Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. 

După unele mituri, puterea demonului s-a manifestat la capacitate maximă înainte de nașterea Mântuitorului și s-a estompat complet imediat după aceasta.

Legenda confruntării dintre Avestița și Arhanghelul Mihail

Rugăciunea Sfântului Arhanghel Mihail prezintă, în linii mari, povestea luptei dintre arhanghel și Avestița, Aripa Satanei. 

Naratorul poveștii este Sfântul Sisoe, Sfântul Iosif sau însuși Sfântul Mihail, iar spațiul în care se petrece acțiunea este întotdeauna unul sfânt: Muntele Eleon, Muntele Sion, orașul Betleem, etc.

Astfel, potrivit legendei, Arhanghelul Mihail întâlnește o creatură diabolică cu înfățișare hidoasă care venea din adâncurile Iadului deoarece auzise Bunavestire și mergea să o chinuie pe Fecioara Maria. Arhanghelul și demonul se luptă, acesta din urmă dovedind o putere de neînchipuit pentru o făptură drăcească. 

În cele din urmă, Mihail iese biruitor, o străpunge cu sulița (în unele versiuni se vorbește despre o sabie de foc) și o silește să-i destăinuie modul în care se strecoară în casele oamenilor, formele în care se metamorfozează, dar și numeroasele nume pe care le poartă. 

Înfrântă și grav rănită de armă sfântă a arhanghelului, Avestița se vede nevoită să se supună cererilor lui Mihail. Îi descrie modul în care devine duh nevăzut, îi enumeră animalele în care se transformă și îi oferă o carte, un zapis, în care erau scrise cele 19 nume ale sale.

Avestița devorează copiii Melintiei

Într-o altă poveste, în Minunile Sfântului Sisoe (Legenda Sfântului Sisoe) Avestița devorează copiii Melintiei (sora sfântului). Potrivit legendei, pe când Sfântul Sisoe se afla la război, demonul îi înghite, rând pe rând, pe toți cei opt copiii ai surorii lui, Melintia (sau Meletine). 

Însărcinată din nou și terorizată de duhul necurat, Melintia se ascunde de demon într-un turn, unde aduce pe lume un copil sănătos. Îi trimite apoi veste sfântului, povestindu-i tragedia prin care trecuse și cerându-i ajutorul.

Mânios din cale afară, Sfântul Sisoe se întoarce de la război și ghidat de instrucțiunile oferite de Melintia în scrisoare, găsește turnul în care aceasta se refugiase. Ce nu știa însă sfântul era că demonul îl urmărise pe ascuns, transformându-se în tot felul de necuvântătoare pentru a nu fi recunoscut.

Apoi, luând formă de muscă, Avestița se strecoară în camera nou-născutului, îl înghite pe de-a-ntregul și fuge pe una dintre ferestrele odăii. În urma sa aruncă semințe de mei care intră în copita calului Sfântului Sisoe care pornise în urmărirea drăcoaicei. 

Calul se poticnește iar sfântul pierde urma demonului care se scufundă în abisurile întunecate mărilor. 

Însă Sisoe, împreună cu frații lui, după îndelungi căutări, descoperă ascunzătoarea duhului necurat și după o luptă crâncenă, demonul este, în cele din urmă, biruit. Pentru a scăpa cu viață, Avestița își despică burta din care îi aruncă afară pe toți cei nouă copii răpiți.

Demonul promite apoi că nu se va apropia niciodată de casele pe pereții cărora stă scris numele Sfântului Sisoe.

Descântece și amulete protectoare

Majoritatea descântecelor, ritualurilor și amuletelor protectoare împotriva Avestiței urmăreau să împiedice apropierea duhului rău de mame și copii, dar și protejarea de bolile nefirești pe care demonul le putea cauza. 

Una dintre cele mai răspândite metode de protecție, folosită de comunitățile rurale în secolele trecute, era utilizarea unor mici amulete protectoare, de cele mai multe ori acestea constând în cărticele sau simple bucăți de hârtie pe care se trecea numele Sfântului Sisoe, a Arhanghelului Mihail și toate cele 19 nume secrete ale demonului. 

Amuletele protectoare puteau fi reprezentate și de scena arhanghelului străpungând demonul, pictată pe sticlă sau lemn. Medalioanele se puneau la gâtul viitoarei mame sau în pătuţul copilului. 

Pentru a avea suficientă putere să respingă demonul, amuletele trebuiau binecuvântate de preotul comunității sau, în unele cazuri, de un călugăr. 

Afecțiunile provocate de Avestița mamei sau copilului se tratau, de regulă, prin săvârșirea de ritualuri sau descântece. Textul acestora era o naraţiune sau o poruncă adresată demonului de a părăsi trupul celui bolnav. 

Descântecul este dublat de un set de gesturi cu conotații magice și de un întreg arsenal de „ingrediente magice” (tincturi din diverse plante, untură, cenușă, monedă de argint, ac, paie, fire de păr, obiecte din metal, etc.).