Stelele din Aksum, urme ale unei civilizații fabuloase?

Un imperiu major al lumii antice, regatul Aksum, a apărut în Etiopia la începutul secolului I d. Hr. Această civilizație africană bogată a prosperat timp de secole, controlând un stat teritorial mare și accesul la rute comerciale vaste care legau Imperiul Roman de Orientul Mijlociu și India. 

Capitala Aksum a fost o metropolă impresionantă cu o populație de aproximativ 20.000 de locuitori. 

Aksum a fost, de asemenea, un important centru economic, militar, cultural și religios, făcându-se remarcat prin monumentele sale elaborate, precum și pentru introducerea religiei creștine în restul Africii subsahariene.

Stelele din Aksum

Și astăzi în Aksum circulă legenda conform căreia strămoșii locuitorilor de aici știau să topească piatra. O turnau în forme de lemn lungi, iar când piatra se răcea, o ciopleau, o șlefuiau și o transformau în tot felul de forme uriașe – monoliți, coloane și obeliscuri. 

Legendele locale spun că formele cele mai impunătoare au fost făcute de ciclopii care au populat platourile etiopiene, cu mult înainte ca acolo să se fi ivit strămoșii locuitorilor de azi. Uriașii le tăiau din stâncile de lângă oraș și le transportau pe umeri în piața din Aksum.

Cum am putea replica noi, oameni ai secolului XIX, acestui popor semianalfabet care încearcă să găsească în legende explicația pentru misterioasele „stele de la Aksum”? 

Ciclopi n-au existat niciodată, iar piatra nu poate fi topită. 

Iar în ciuda succeselor dobandite de aksumologie, această importantă ramură a orientalisticii, foarte multe aspecte din trecutul regatului Aksum rămân mai departe învăluite în mister, inclusiv principala problema a acestei științe: originea și destinația stelelor din Aksum – uriașe coloane și obeliscuri masive lucrate în blocuri de bazalt albastru, care se înalță în piața centrală din Aksum sau zac de-a lungul drumului, doborâte de timp, ori de barbaria omului.

Cea mai înaltă dintre coloanele care s-au păstrat până în ziua de azi măsoară nu mai puțin de 33,5 m. Dar există și „stele” mai mici, între 5 m și 21 m. 

În total, există ceva mai mult de 200 de monoliți de bazalt, deosebiți unul de altul: fie zvelți și eleganți, splendid șlefuiți și bogat ornamentați, fie intenționat primitivi și grosolani. 

De unde această discrepanță uriașă? Oamenii de știință care au studiat istoria vechiului regat Aksum nu au putut oferi o explicație rezonabilă. Astfel au apărut teorii care vorbesc despre un popor necunoscut care a precedat cu secole, dacă nu chiar cu milenii, civilizația Aksum și care ar fi responsabil pentru ridicarea primilor astfel de monoliți, cei lucrați cu o măiestrie deosebită.

Apoi, urmașii acestei civilizației misterioase au încercat să reproducă, folosindu-se de uneltele pe care le aveau la îndemână, lucrarea predecesorilor lor.

În orice caz, toți acești monoliți sunt rezultatul muncii titanice a zeci sau sute de mii de lucrători, muncă depusă vreme de decenii, dacă ținem seama de nivelul de dezvoltare a tehnicii din acele timpuri.

Regatul antic Aksum

Tsegai Nebeibeh, unul dintre cei mai cunoscuți aksumologi, crede că multe miturile și legendele despre originile orașului Aksum originează încă din timpurile biblice.

Pe vremea aceea, principalul oraș din țară, care se numea Sheba, era condus – spune legenda – de un uriaș balaur sau șarpe. Aceeași legendă mai spune că el cerea mereu supușilor jertfe – în animale și fete.

Printre nefericitele fete care urmau să cadă victime tiranului a fost și o frumoasă, îndrăgită de eroul Agaboz.

Ca să-și salveze iubita, tânărul războinic a ucis monstrul, iar poporul l-a proclamat rege. După el, a urmat la tron fiica lui, frumoasa Makenda, regina Shebei. Inteligenta și cultivata cârmuitoare a devenit cunoscută ca regina din Saba.

În prezent, Aksum numără circa 5.000 de locuitori, dintre care 1.000 sunt călugări. Nimeni nu și-ar putea imagina astăzi că Aksum a fost cândva centrul unuia dintre cele mai puternice state ale Antichității.

Una din primele informații despre Aksum, ca de altfel despre majoritatea orașelor din Africa de Est, ne-o oferă celebrul Periplu al Mării Eritreii – probabil cel mai vechi „manual de călătorii” al antichității, care s-a păstrat până în vremurile noastre, scris cam în anul 60 d. Hr.

Titlul manualului vorbește de la sine.

Marea Eritreii era vechiul nume al Oceanului Indian, iar Eritrea era o parte componentă a statului Aksum. 

Puternicul regat antic a lăsat moștenire grandioase monumente arhitectonice, lucrate cu o tehnică ce continuă și azi să fie o enigmă pentru noi, a cucerit imense teritorii, a controlat ambele maluri ale Mării Roșii și a avut o flotă puternică.

Un imperiu ce rivaliza cu Roma și Egipt

În acea vreme, Aksum era un stat atât de puternic, încât trata de la egal la egal cu țări cum ar fi Bizanțul și India. Faptul este confirmat și de scrierile istoricului arab Mani, care în secolul al III-lea d. Hr. menționa în scrierile sale că în vremea sa erau patru mai imperii: Aksum, Babilon, Roma și Egipt.

Aksum își datora faima și bogăția religiei și armatei sale foarte puternice. Avea pe teritoriul său nenumărate palate și biserici, ce au trezit uimirea și admirația numeroșilor călători străini atrași de frumusețile sale.

Bogăția colosală dar și monumentele impunătoare au răspândit faima Aksum în lumea întreagă. Este epoca în care în marea capitală africană și-au făcut apariția grandioasele „stele din Aksum”. 

Deși nu există dovezi concrete, mulți cercetători cred că aceste obeliscuri impunătoare au fost ridicate pentru cinstirea armatei.

Exploratorii care au cercetat jungla sud-africană au descoperit aici existența unor uriașe construcții elipsoidale – adevărate temple de piatră, cetăți cu ziduri puternice împrejur, la construcția cărora s-au folosit blocuri masive de piatră dură îmbinate perfect fără mortar.

Mai târziu, s-a putut constata că era vorba de ruinele capitalei marelui imperiu minier Zimbabwe, situat în regiunea dintre Limpopo și Zambezi, cele două mari fluvii africane.

La o cercetare mai superficială, exploratorului i-ar părea că cetățile din Zimbabwe și stelele din Aksum prezintă doar două trăsături comune: caracterul lor enigmatic și gigantismul construcțiilor.

La est de lacul Rudolf (azi Turkana), pe sălbaticul platou Jibaba din extremul sud al Etiopiei, pot fi văzute o serie de obeliscuri înalte de 5 m, grosolan cioplite, asemănătoare cu stelele din Aksum.

Pe la jumătatea drumului dintre Aksum și Zimbabwe, undeva în Tanzania, a fost descoperit un alt oraș misterios, denumit Angaruka. Descoperirea sa, în anul 1935, a fost cu totul întâmplătoare, și se datorează unui funcționar colonial.

Studiul ruinelor i-a revenit profesorului L. Leakey.

Misterioasele ruine din Angaruka

Construcțiile din Angaruka și Zimbabwe, după cum avea sa constate Leakey, nu au mortar la îmbinarea bucăților de piatră și prezintă multe asemănări.

În vremurile noastre, Departamentul pentru Protejarea Monumentelor Antice din Tanzania a întreprins o serie de săpături la Angaruka. Noile excavații au dezgropat, printre altele, coliere de scoici, făcându-se astfel legătura orașului cu țărmul oceanului.

S-a născut astfel întrebarea dacă nu este cumva posibil ca zidurile de la Jilbaba și ruinele de la Angaruka să constituie vestigii ce leagă Aksum de Zimbabwe.

Dacă privim acești monoliți așa cum au ajuns ei până în zilele noastre, obeliscurile țâșnesc parcă pur și simplu din pământ, având la bază o temelie naturală.

Însă, după cum arheologii aveau să descopere, lucrurile nu stau deloc așa.

La începutul anului 1970, a fost descoperit un amănunt senzațional. O expediție arheologică franco-etiopiană, care a întreprins vreme de doi ani săpături, inclusiv în centrul parcului stelelor din Aksum, a constatat, în vreme ce disloca straturile suprapuse de pământ și argilă, existența unor monede, vase de lut și o serie de obiecte de uz casnic străvechi, aflate la baza unei construcții uriașe, cândva.

S-a crezut, până atunci, că stelele din Aksum se aflau ridicate pe o movilă naturală cunoscută sub numele de colina Beta-Ghiorghios, acoperită cu iarbă și străbătută de poteci ce duc în toate părțile.

Săpăturile efectuate acum au dezvăluit că, în realitate, respectiva corina a fost în trecut o imensă platformă, având lungimea de 115 m și fiind alcătuită din lespezi de bazalt cioplit.

Pe versantele dealului erau construite trei terase, ce dădeau iluzia unei fundații în trepte. Astfel, s-a făcut uimitoarea descoperire că stelele nu Aksum nu reprezintă, de fapt, decât partea superioară a unei construcții gigantice îngropate în pământ.

Taakha-Maryam

După cum se știe, nenumărate monumente de o valoare inestimabilă pentru cultura mondială au fost distruse în timpul numeroaselor conflicte militare care au avut loc de-a lungul istoriei noastre zbuciumate.

Astfel, în 1938, războiul fasics de agresiune a Italiei asupra Etiopiei s-a concretizat prin bombardamente aeriene asupra ruinelor bisericii Sfanta Maria Taakha-Maryam. 

Cu puțin timp înainte de aceste bombardamente, arheologii dezgropaseră temelia vechiului lăcaș de cult, permițând o primă reconstituire. A rezultat astfel că Taakha-Maryam, situată în imediata apropiere a parcului stelelor din Aksum, fusese o construcție mult mai mare decât cea descoperită pe colina Beta-Ghiorghios.

Probabil că într-o primă fază a fost reședința somptuoasă a unor conducători venerați de popor și ulterior a devenit lăcaș de cult. 

Clădirea Taakha-Maryam măsoară 120 m lungime și 80 m lățime, palatul dispunând de peste o mie de săli și dormitoare.

Pardoseala era alcătuită din plăci de marmură verde și lemn de esențe rare, roșii și trandafirii. Pereții erau căptușiți cu lemn de abanos și marmură de culoare închisă, având încrustații de bronz aurit.

Ferestrele și ușile erau împodobite cu basoreliefuri, iar camerele erau ornamentate cu sculpturi în bronz și vase de ceramică. Ca dimensiuni, alături de Taakha-Maryam, rivalizau numai Husumi-Kubwa din Kilwa și celebrul Zimbabwe.

Palatul din Aksum rămâne însă fără egal în întreaga Africa tropicală.

Judecând după ruinele temeliilor descoperite, ne întrebăm pe bună dreptate, câte etaje au putut avea giganticele construcții din această zonă.

Descoperirile arheologice făcute până acum o jumătate de secol fac să se creadă că stelele din Aksum replicau formele clădirilor din fosta cetate antică. S-a ajuns la concluzia că aici au existat palate cu 4, 6, 12 și 14 etaje.

Tehnici de construcție greu de replicat

Monoliții din piatră reproduc, la scară redusă, toate detaliile palatului. Un singur etaj putea să măsoare până la 2,8 m înălțime, deci un palat cu 14 etaje ar fi avut aproximativ 40 m înălțime.

Avem de-a face cu veritabili zgârie-nori, construiți la începutul erei creștine în îndepărtata Africă, departe de Atena, Roma și Babilon. 

Se naște astfel fireasca întrebare: ce nivel de dezvoltare atinsese vechiul stat african, ca să-și permită manipularea unor mase uriașe de constructori și materiale, ce constau mai ales din lespezi masive de piatră perfect șlefuite, pentru a nu avea nevoie de mortar ca să le fixeze?

La sfârșitul secolului al XIX-lea, arheologul britanic Bent, a scos la lumină la circa 6 km nord-vest de Aksum, în localitatea Godebra, urmele unor mari cariere de piatră. De aici, pietrarii contemporani Aksumului au tăiat blocurile de bazalt, folosindu-se de o tehnică ce s-a pierdut.

La jumătatea distanței dintre carieră și oraș, Bent a descoperit un uriaș bloc de piatră cioplită, lăsat în drum și pe care constructorii, din motive rămase necunoscute, n-au mai apucat să-l folosească la construcțiile lor impresionante.

Obsesiv, persistă întrebarea și în cazul Aksumului, ca și la giganticele piramide din Egipt: ce tehnică foloseau constructorii pentru transportul și ridicatul unor blocuri de piatră de câteva tone?

Nannos, un sol al împăratului bizantin Justinian, menționa în scrierile sale că regele din Aksum călătorea într-o caretă aurită, iar curtenii în carete argintate, toate trase de elefanți.

Faptul că oamenii reușiseră să îmblânzească elefanții ne duce la gândul, dacă nu cumva forța de tracțiune a elefanților nu fusese folosită la transportarea blocurilor de granit și bazalt.

Se mai ridică și problema existenței unor drumuri a căror infrastructură să reziste la transportul unor asemenea coloși!