Discurile Dropa – Artefacte ce dovedesc că strămoșii noștri au fost vizitați de extratereștrii

Rezolvarea misterului discurilor Dropa pare sa fie în strânsă legătură cu rezolvarea misterului din jurul a două triburi (Dropa și Ham) care trăiesc în munții Baian Kara Ulla din Tibet.

La mare înălțime, pe platourile munților Bayan-Kara-Ula, care despart China și Tibetul, se află o serie fascinantă de peșteri care sunt interconectate în mod ciudat – construite fie de om, fie de natură.

Peșterile sunt considerate sacre de cele două triburi, Dropa și Ham, care locuiesc în vecinătatea galeriilor subterane și sunt evitate de locuitorii celor două triburi. De altfel, potrivit legendelor locale, nici o ființă umană nu a pășit în interiorul peșterilor sacre de sute de generații.

În 1935, o echipă de arheologi chinezi au intrat însă în galeriile labirintice, descoperind detalii șocante despre istoria triburilor Dropa și Ham.

Triburile misterioase din Tibet

Actualele triburi Dropa și Ham sunt compuse din aproape 3.000 de oameni, a căror statură nu depășește 1,2 m. 

Datorită caracterelor somatice, genetice și rasiale profund deosebite, acești omuleti stranii nu pot fi încadrați în nici o rasă terestră.

Sunt ființe slabe, fragile, cu oasele delicate și subțiri, cu orbitele foarte mari și capacitatea cutiei craniene superioară cu 100 cm³ mediei rasei Homo Sapiens.

Analiza sanguină a relevat că grupa lor de sânge este unică în lume, iar în cursul examenelor medicale s-a putut constata că au un puls situat sub limita normală.

Ciudații omuleți tibetani au fost descoperiți în 1935, dar, din cauza războaielor care bântuiau regiunea, prima expediție arheologică și antropologică chineză a ajuns la fața locului abia în 1950.

În afară de studiul propriu-zis al membrilor celor două triburi (astăzi vânători și păstori), cercetătorii chinezi au avut șansa unică de a descoperi numeroase dovezi în sprijinul ipotezei că aceste populații nu ar avea origine terestră.

Discuri din aliaj de cobalt vechi de 12.000 de ani

La câțiva kilometri de satele celor două triburi, există câteva grote mari considerate sacre și în care nu a mai intrat niciun om de sute de generații.

Arheologii chinezi au găsit în aceste grote sute de schelete ale unor ființe umanoide care nu depășeau un metru înălțime, având în schimb cranii uriașe cu capacitatea de 2.500 cm³.

Vârsta lor a fost estimată prin metoda C-14 la circa 12.000 de ani. 

Din aceeași perioadă datează și numeroasele desenele care acoperă pereții grotelor și redau cu precizie poziția Soarelui, Lunii și câtorva zeci de stele din perioada respectivă, precum și o frescă reprezentând o escadrilă de mici nave aeriene, apropiindu-se în zbor oblic de munții tereștri.

Surpriza cea mare a venit însă atunci când doi dintre membrii expediției au dezgropat în grota cea mai mare un ciudat disc asemănător celor de pick-up, dar executat din piatră dură.

După două luni de cercetări febrile au fost descoperite în total 716 discuri identice cu primul, splendid executate și finisate. Acestea au primit numele de discurile Dropa („Dropa stones”).

Ele au fost duse la Beijing pentru analize și astfel s-a putut constata că erau cu totul altceva decât niște simple obiecte de piatră executate în paleolitic.

În realitate era vorba de adevărate discuri electromagnetice conținând 40% cobalt și 8% aluminiu. Puse în contact cu o sursă de energie electrică, discurile Dropa intrau imediat într-o vibrație puternică, ritmică.

Iată deci realizările oamenilor epocii de piatră cu mai bine de 12.000 de ani înainte ca Marea Britanie sa producă primele discuri pentru memoria magnetică a calculatoarelor, executate dintr-un aliaj conținând 42% cobalt, 12% titan sau wolfram și 46% aluminiu sau oțeluri speciale.

Și acesta nu era totul.

Cercetătorii chinezi au observat că toate cele 716 discuri aveau gravate foarte fin pe ambele suprafețe semnele unei scrieri necunoscute, pornind în spirale de la un orificiu central până la margine.

Profesorul chinez Tsum Um Nui a muncit mai bine de 20 de ani (împreună cu patru colaboratori lingviști și o echipă de fizicieni) înainte de a reuși remarcabila performanță de a traduce textele de pe toate discurile Dropa (fapt cu totul ieșit din comun, căci această scriere nu are nici cea mai mică similitudine cu celelalte limbi terestre vii sau moarte).

Strămoșii triburilor Dropa și Ham au venit din spațiu

Rezultatul traducerii era atât de incredibil, încât au trecut trei ani de verificări până ce Academia de Preistorie din Beijing a autorizat publicarea lucrării arheologului Tsum Um Nui, apărute sub titlul Inscriptii spiraloide relatând sosirea de nave spațiale care, după textul gravat pe discuri, ar fi avut loc acum 12.000 de ani.

Studiul subliniază faptul că textele descifrate se referă la strămoșii actualelor triburi Dropa și Ham, afirmând că ei erau reprezentații unei civilizații extraterestre, care au fost nevoiți să rămână pe Terra decăzând de-a lungul timpului nu numai ca nivel de civilizație, dar și fiziologic.

O parte din textele analizate pe discurile Dropa se referă la populația Ham, care și-a pierdut navele aeriene proprii, accidentate ireparabil în urma aterizării pe terenul montan, și a fost nevoită să rămână pe Terra căci, după cum afirma cu regret textul, „nu a mai putut să le repare sau să construiască altele”.

Iată un fragment de pe un disc Dropa ce relatează despre aterizarea nefericită:

Pe Stânca Roșie din Defileul Șerpilor, navele noastre n-au putut ateriza și s-au lovit de stâncile din jur, distrugându-și rebordurile.

Majoritatea textelor povestesc despre frecventele și sângeroasele ciocniri ale „pământenilor” cu războinicii Dropa, lupte soldate cu pierderi grele pentru triburile tibetane terestre, dar terminate printr-o pace impusă de necesitate:

Dropa au coborât din nori în navele lor aeriene. Și de 10 ori până la răsăritul Soarelui, bărbații, femeile și copii s-au ascuns în peșteri. Până când, în sfârșit, au înțeles mesajele care spuneau că de această dată Dropa veniseră cu intenții pașnice și îi chemau să-i ajute, căci navele lor se stricaseră.

Un disc Dropa atestă că navele populației venite din cer au fost avariate în cursul ultimei aterizari, astfel că ei au fost obligați să rămână definitiv pe Terra, ca și populația Ham, ulterior.

Descoperirea unor fragmente de metal pe fundul unei gropi dintr-o peșteră sacră a constituit ultima surpriză, dar nu și cea mai mică.

Teoretic, metalul a apărut în Tibet abia în era noastră, ori, gradul de eroziune al bucăților de metal certifică o vechime de peste 12.000 de ani.

Prea puține informații despre aceste descoperiri (publicate în revistele Science et Vie, Nature și Science Digest) au ajuns însă la cunoștința publicului până acum.

Fapt explicabil, dacă nu și admisibil. 

A recunoaște existența unor civilizații cosmice acum 12.000 de ani înseamnă a admite implicit că ele erau mult mai avansate decât cea terestră de astăzi, ceea ce este foarte dificil, chiar dacă nu din punct de vedere logic, ci doar emoțional.

Oseminte „umane” misterioase

Însă oseminte umane misterioase nu au fost descoperite doar în peșterile sacre ale triburilor Dropa și Ham.

La începutul anului 1982 au fost descoperite într-o veche necropolă de lângă orașul german Soest (landul Westfalia) aproape 1.000 de schelete cu înălțimea medie de 2 m, precum și mormântul unui conducător militar, al cărui schelet măsura 2,3 m.

Anterior, în 1976, fuseseră descoperite în Flandra două schelete vechi de peste 30.000 de ani. Un schelet aparținea unui bărbat înalt de 2,47 m, iar celălalt, unei femei, cu înălțimea de 2,38 m.

Mumia faraonului Ramses al II-lea, expusă la Muzeul Național din Cairo, măsoară aproape 2 metri, iar în 1970 a fost descoperită în Africa Centrală o necropolă veche de 20.000 de ani, conținând 60 de schelete ale unor bărbați înalți de 2,85 m.

Nici continentul american nu a fost ocolit de asemenea surprize, deși se știe că amerindienii – rasă de tip mongoloid – aveau înălțimea medie de 1,55 m.

Astfel, în 1895, un grup de mineri au găsit în statul California rămășițele mumificate ale unei femei cu înălțimea de 2,03 m iar în 1898, cercetătorii antropologi de la Universitatea Harvard au descoperit în aceeași zonă un alt schelet de femeie, cu înălțimea de 2,38 m.

În 1876 și 1912 au fost găsite (în statele North Carolina și respectiv Wisconsin) câteva zeci de schelete cu înălțimea de 2,4 m, iar în 1930 a fost descoperită în nordul Mexicului o necropolă străveche, conținând sute de morminte ale unei populații cu înălțimea medie de 2,44 m.

În august 1982, o echipă de arheologi a descoperit pe teritoriul Uniunii Sovietice un schelet de femeie, vechi de peste 3.500 de ani. Expus la Muzeul Ermitaj din Leningrad, scheletul are înălțimea de 2,65 metri.

Pe fost teritoriu sumerian de la Shanidar, s-a descoperit un schelet de copil cu o vechime de aproape 45.000 de ani, prezentând indicii clare de iradiere cu izotopi de plumb și cobalt, după cum scria revista Life în 1986.

Aceste descoperiri senzaționale au pălit însă atunci când au fost găsite urmele unor umanoizi total diferiți de rasele umane.

Revista mexicană Lunes de Excelsior publica, în octombrie 1976, un amplu reportaj însoțit de câteva fotografii ale unei descoperiri ciudate.

Astfel, o echipă de arheologi în frunte cu Romero Valencia, a dezgropat scheletul unei ființe umanoide necunoscute. Acesta a fost găsit în apropierea capitalei mexicane.

Scheletul avea o înălțime relativ mică, omoplați netezi, coloana vertebrală lipsită de coaste și apofize dorsale, precum și unele cioturi care păreau sa fi fost brațe, toate străbătute de numeroase orificii și canale ce conțineau, cel mai probabil, venele și sistemul nervos.

Craniul era rotund, oarecum asemănător cu cel al unui caine, dar nu avea orbite, ci doar un fel de „trompă” osoasă.

Directorul Muzeului Antropologic din Ciudad de Mexico a refuzat să dea amănunte sau să se pronunțe definitiv, dar specialiștii francezi și americani au fost de părere ca această ființă nu era de origine terestră.

În secolul al XIX-lea, antropologul francez Eugene Dubois a descoperit în Jawa rămășițele unui ciudat pitecantrop: 2 molari, o calotă craniană și un femur, care prezenta o serie de protuberanțe osoase asemănătoare cu niște apofize, identice ca formă și egal distanțate.

Explicația oficială a acestor hipertrofii a fost: fie reumatismul, fie leziunile mecanice (adică fracturile).

Dar este admisibil ca omul-maimuță din pliocenul tropical, care trăia 30-40 de ani, să fi suferit de reumatism?

Cât despre leziunile mecanice, ce os ar fi putut suporta oare atâtea fracturi consecutiv-alăturare, sudându-se la loc de fiecare dată?

Controversele discurilor Dropa

Discurile Dropa ne înfățișează o posibilă istorie a popoarelor Dropa și Ham de-a dreptul fascinantă. Toate aceste informații, sustinute și de descoperirile de oseminte umane misterioase, par să picteze o imagine greu de acceptat. 

Cum a fost oare posibil ca o civilizație primitivă să fi realizat misterioasele discuri Dropa din aliaje de metale care nu au devenit cunoscute decât multe milenii mai târziu? Care este istoria hieroglifelor misterioase?

Numeroase semne de întrebare sunt ridicare și cu privire la rămășițele umane descoperite adânc în interiorul peșterilor sacre. Să fi existat oare vreo legătură între acea civilizație necunoscută și uriașii din antichitate?

Discurile Dropa sunt și astăzi subiect de controversă, mulți susținând că acestea nu ar fi altceva decât o simplă farsă. 

Însă singurul argument al scepticilor ține de numele bizar al arheologului chinez care le-ar fi descoperit – Tsum Um Nui. Numele nu este un nume tipic chinezesc, iar despre acesta nu există foarte multe mențiuni în afara Chinei.