Societăți secrete – Francmasoneria. Scurt istoric al masonilor europeni

Potrivit majorității istoricilor, francmasoneria a însemnat inițial o asociație a constructorilor liberi, ce nu plăteau dările feudale. 

Francmasoneria este foarte veche, avându-și originile la sfârșitul Evului Mediu. Masonii din acea vreme, așa cum le spune și numele (în limba engleză, mason înseamnă „zidar”), erau cioplitori în piatră. 

Treptat, acești constructori au elaborat un sistem complex de credințe și ritualuri, multe dintre ele preluate din tradiții străvechi.

Adevărul este însă că nici una dintre explicațiile privind organizarea francmasoneriei nu este pe deplin satisfăcătoare.

Chiar și cea mai credibilă teorie – care plasează fondarea organizației secrete în secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea – prezintă destule lacune.

Începuturile francmasoneriei

Se presupune că prima menționare a termenului „francmason” figurează într-o lucrare ce poartă titlul de Pelerinaj de perfecționare, scrisă de William Bonde în 1526. 

În ea se poate citi:

Suntem ucenici angajați să deprindem meseria de a practica virtuțile, într-o zi vom fi maeștri de meserie. Francmasonul îl obligă pe ucenicul său să învețe într-o perioadă îndelungată de timp să cioplească piatra și atunci când ucenicul a reușit să o facă perfect, este admis ca francmason și ales ca un bărbat apt pentru a deveni Maestru în meserie și pus să devină un Maestru de lucrare și un ordonator al aceleași pietre. Și astfel el construiește pentru Dumnezeu atotputernic, un templu glorios și plăcut sufletelor voastre, noi ca lucrători și el ca principal autor și maestru al lucrării.

La acea vreme, foarte puține clădiri erau construite din piatră. Doar casele regilor și ale nobililor, catedralele, abatiile și parohiile erau făcute din piatră. De exemplu, între 1050 și 1350, în Franța au fost construite cinci sute de biserici și 80 de catedrale. Construirea unor catedrale a durat peste o sută de ani. 

Două feluri de zidari și-au asumat aceste sarcini colosale, „zidarii în piatră”, care lucrau cu blocuri mari de piatră dură și „zidarii liberi” (francmasonii) care sculptau fațadele clădirilor din gresie moale.

Deoarece meseria de cioplitor în piatră nu putea fi făcută de oricine, masonii se mutau dintr-un loc în altul, păstrându-și banii în comun, iar locurile unde făceau popas erau numite loji. În general, masonii nu dormeau în loji, ci în hanuri.

Prin secolul al XI-lea, breslele de meșteșugari, urmașe ale străvechilor colegii romane, posedau o organizare destul de riguroasă, centrată în jurul ideii de păstrare a secretului profesional.

Fiecare breaslă constituia un fel de societate secretă cu ritualuri, îmbinând simbolurile biblice, gnostice și cu rudimente ale vechilor religii din Egipt, Grecia și Imperiul Roman. Aveau un limbaj secret, un alfabet secret, semne și parole pentru recunoaștere, precum și vestimentație specială.

Constructorii de edificii religioase alcătuiau doar una dintre multiplele asociații meșteșugărești. Situația lor speciala, de oameni liberi, se datora mai ales strânsei relații cu clerul, căci primii maeștri constructori ai Evului Mediu au fost călugări.

Întâia atestare certă privind capacitatea de organizare a breslelor constructorilor ne-a parvenit însă chiar mai devreme, încă din secolul al X-lea.

Athelstan, un rege englez, oferă mari privilegii zidarilor liberi, iar fratele său, Edwin, ajunge șeful acestora (Mare Maestru). În anul 926 organizațiile constructorilor se întâlnesc la York și redactează prima constituție profesională.

De atunci, York-ul a rămas centru tradițional, emblema masoneriei engleze.

Ca mari maeștri se vor succeda multe personalități celebre ale regatului britanic: în 960 Dunstan, arhiepiscop de Canterbury, în 1041 însuși regele Edward Confesorul.

Expansiunea sub conducerea lui Carol cel Mare

În anul 800, Carol cel Mare a fost încoronat ca împărat, la 25 decembrie. El a nutrit ideea unui imperiu grandios, în care politica și religia să formeze un tot unitar. Carol cel Mare va conferi o nouă strălucire blazonului mănăstirilor, în cadrul cărora urmau să fie instruiți educatori, administratori, constructori și arhitecți. 

Astfel, călugării carolingieni au oferit adăpost maeștrilor constructori veniți în căutare de lucru din Orientul Apropiat. 

Opera lui Carol cel Mare este continuată de nepotul său, Carol cel Pleșuv, care va sprijini extinderea confreriilor de masoni. Cel mai bun exemplu îl oferă capela palatină din Aix-la-Chapelle, o splendidă operă arhitectonică ce îmbină simbolul cu lumina, demonstrând meșteșugul creator al masonilor.

În 876 are loc la Magdeburg deschiderea unui mare șantier, prilej cu care numeroși masoni și-au adus cu ei și constituțiile lor, dar din păcate nu s-a păstrat nimic din acestea.

Abațiile carolingiene din Germania au fost adevărate pepiniere de constructori de catedrale, constituind în același timp un loc de contact între cultura occidentală și cea orientală, adusă de maeștri veniți din Orientul Apropiat. 

În secolul al IX-lea are loc o expansiune a mănăstirilor benedictine subordonate statului auster al sfântului Benedict. Aceste mănăstiri au acordat tot sprijinul lor meșterilor constructori, fără nici o restricție.

În mănăstiri, benedictinii adună un număr mare de manuscrise antice referitoare la arhitectură, astronomie, medicină și matematici, precum și numeroase documente de o valoare inestimabilă referitoare la diverse științe. 

Într-un asemenea climat elevat, sunt formate noile generații de constructori, știința fiind combinată cu religia.

Perioada cuprinsă între secolele al IV-lea și începutul secolului al X-lea s-a remarcat prin două mari evenimente: primul prin deschiderea marii școli de cioplitori în piatră la Mont Saint Michel și turnarea fundației mănăstirii de la Cluny (909).

Când vor începe lucrările de ridicare a imensei mănăstiri de la Cluny, clunisienii aplică învățătura pitagoreică pe care o stăpânesc la perfecție și vor construi de acum încolo edificiile după măsurile simbolice.

Secretele inițiatice sunt astfel transmise de la geometrul grec la marea abație occidentală. Terenul este pregătit pentru a permite începutul epocii catedralelor.

Misterul Podului Londrei

Unele dintre primele mituri legate de masoni se referă la ridicarea Podului Londrei. Podul originar, făcut din lemn, „a căzut”, așa cum spune cântecul, în 1176, iar zidarii (masonii) au făcut altul din piatră.

„Doamna” despre care vorbește cântecul a fost o fecioară zidită de vie în pilonii din structura podului, pentru a domoli mânia lui Dumnezeu. Se crede că din acest motiv podul a rezistat atât de mult timp. 

Podul a fost reclădit abia în 1832, nedescoperindu-se nici o urmă de sacrificiu uman în vreunul dintre piloni. 

De altfel, podul nu a fost refăcut pentru că se dărâma, ci pentru că pilonii săi erau prea apropiați și nu permiteau trecerea navelor moderne.

Prima Mare Lojă francmasonă

Prima atestare scrisă privitoare la înființarea francmasoneriei din secolul al X-lea se referă la organizarea breslelor constructorilor, cel puțin așa glăsuiește una dintre legendele întemeierii francmasoneriei.

Regele anglo-saxon Athelstan, care a domnit până în 939, a rămas impresionat de sfântul Alban care a construit orașul ce-i va purta numele. 

Ca urmare, Athelstan, impresionat de perfecțiunea lucrării, s-a inițiat în meseria construcțiilor și le-a atribuit noilor săi frați mari privilegii. De acum înainte, masonii se vor putea întâlni legal și își vor putea ține adunările generale având acordul regelui. 

Un fiu – după unii autori, un frate al regelui – va deveni Mare Maestru al francmasoneriei și fondează la York prima Mare Lojă care în 925 (sau 926) va aduna toate organizațiile constructorilor, redactând și prima constituție profesională.

York-ul va rămâne prin tradiție, până în zilele noastre, centrul tradițional al francmasoneriei de Rit Scoțian Antic și Acceptat.

Edwin, la sfatul regelui Athelstan va construi cele trei simboluri de bază ale ordinului, dintre care primele două vor rămâne valabile și astăzi: un echer de aur, un compas de argint cu vârfuri de aur și o mistrie de argint.

Edwin în calitate de Mare Maestru redactează Constituțiile masonilor, tipărind Cartea Constituțiilor.

Tot în aceeași perioadă apar și reguli noi pentru cei care doreau să se alăture francmasoneriei. Pentru a fi primit în rândul francmasonilor trebuia să petreci o perioadă de ucenicie ce dura 7 ani și se cerea credință în Dumnezeu, fidelitate față de rege și păstrarea secretului masonic.

Anul 926 va marca nașterea ordinului, iar 1150 înseamnă atingerea apogeului. Confreriile masonice se reunesc la episcopia Kilwinning, când are loc o fuziune între Masoneria Scoțiană și Masoneria Orientală, fapt demonstrat prin construirea catedralei din Puy-en-Velay.

Prima lojă (bauhutte) a constructorilor de catedrale este menționată pe șantierul din Magdeburg în anul 1215. În 1268, la Paris, magistratul negustorilor menționează în scris sarcinile ce revin constructorilor, iar în 1275, la Strasbourg va avea loc prima reuniune a cioplitorilor în piatră din cinci mari loji: Magdeburg, Koln, Zurich, Viena și Strasbourg.

În 1351 apare pentru prima oară cuvântul „francmason”, când în Marea Britanie va apare Statutes of labourers în care se menționează cuvintele „master freestone mason”. În 1376, la Londra se adună la un loc toți masonii liberi.

În secolul al XIII-lea, când va apare stilul gotic și va lua extindere construcția de catedrale în vestul Europei, numărul ucenicilor și al calfelor va depăși pe cel al meșterilor călugări constructori. 

Laicii devin majoritari și ca atare apar și primii maeștri constructori mireni, care se vor regrupa în sânul ordinelor călugărești, mai ales în jurul Ordinului Templierilor.

Ordinul Templierilor va influența hotărâtor și determinant francmasoneria.

Francmasoneria - de la breaslă la corporație

În Marea Britanie și în Europa apuseană de altfel, existau deja confrerii de constructori, de francmasoni, puternice și cu dare de mână, scutite de dări și protejate de suverani. Membrii erau admiși în „corporație” pe bază de inițieri, fiind obligați să păstreze secretul riturilor și să respecte regulile. 

Meseriașii au început treptat să se organizeze și toți francmasonii și-au elaborat statutele în 1397 la Treves, pe care le-au adoptat în 1459 la Ratisbona.

În Anglia au fost fixate de asemenea drepturile și obligațiile morale și profesionale: Regins (sfârșitul secolului al XIV-lea), Cooke (în jurul anului 1420) și Old Charges.

În Europa, papa Benedict al XII-lea aplanează conflictul ivit între Biserică și francmasonerie. În 1334 va confirma privilegiile pe care le acordase mai înainte francmasonilor, și trece peste deciziile consiliilor.

Această schimbare a papei nu face decât să demonstreze, încă o dată, puterea și influența de care se bucura francmasoneria care pusese deja stăpânire pe o bună parte din Europa.

Raymond du Temple devine în 1363 „Maestrul Construcțiilor”, fiind acreditat până în anul 1405 pe lângă regele Carol al V-lea.

În preajma anului 1370 s-a început la York redactarea primelor regulamente masonice bazate, în mare parte, pe ordonanțele din 1352. Ele constau în charte și constituții, ce au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de Vechile obligații și care vor apărea între anii 1390 și 1700 în peste 300 de versiuni.

Tot la York are loc transpunerea în scris a unei părți din regulile de viață ale francmasonilor. 

Din aceste manuscrise rezultă că adunările masonice se deschid cu pronunțarea unei rugăciuni, iar cel care dorește să devină francmason trebuie să petreacă mai întâi o perioadă de probă, în care timp va da dovadă în privința calităților sale.

Cu prilejul inițierii va depune un jurământ de credință Ordinului și va păstra secretele încredințate.

Găsim în documente, pentru prima oară, informații interesante despre zidarii care, în 1396, ridicau catedrala de la Canterbury și care sunt denumiți „francmasoni” și au sub ordinele lor „frați servanți”. Termenul de francmason începe să se încetățenească, desemnându-i pe cei mai pricepuți zidari, care alcătuiau împreună o corporație.

Treptat, termenul de francmason devine obișnuit și confreria care îi reunește pe membrii ei este puternică și respectată de ceilalți cetățeni.

Astfel, până spre sfârșitul secolului al XIV-lea, neofitul (inițiatul), înainte de a fi admis în francmasonerie, trebuia să treacă printr-o inițiere care consta în executarea unei lucrări de calitate, o adevărată capodoperă, cerință care s-a păstrat în corporațiile meșteșugărești până în zilele noastre.

Francmasonii își câstigaseră, pe bună dreptate, renumele de maeștri în sculptură și arhitectură, creând opere dificile. 

La acea vreme nu exista încă un organism masonic central, care să controleze toate lojile europene, fiecare lojă păstrându-și autonomia ei și ghidându-se din manuscrisul Vechile obligații, alegând din acesta varianta cea mai convenabilă.

Pentru a ne face o imagine despre structura francmasoneriei din acea perioadă, vom cita statutul cioplitorilor de piatră germani grupați în camaraderie:

1. Împărțirea fraților în grade de: Ucenic, Calfă și Maestru;
2. Conducerea încredințată unor șefi;
3. Excluderea profanilor;
4. Privilegiile acordate fiilor și fraților;
5. Condițiile ce se cer pentru admitere în Ordin;
6. Egalitate fraternă și ajutorare mutuală;
7. Jurisdicție specială;
8. Ritualul adunărilor;
9. Ritualul de inițiere a neofitilor;
10. Maniera de a saluta și semnalele de recunoaștere;
11. Obiceiul agapelor la sfârșitul fiecărei adunări (ținută);
12. Examenele periodice la care sunt supuși frații.

La sfârșitul secolului al XV-lea numărul francmasonilor din Europa se ridica la peste 30.000. Prezența lor se regăsește prin nenumărate semne lapidare gravate pe edificii ce demonstrează existența rețelei cioplitorilor în piatră.

Catolicismul declară o luptă deschisă societăților secrete și între anii 1534-1535 au lor arestări și chiar execuții cărora le cad pradă protestanții, printre care se numără și numeroși francmasoni.

Herman, episcop de Koln, convoacă în 1535 o mare adunare la Koln, unde francmasonii din capitalele europene își trimit delegații. Are loc redactarea unei charte, în care se afirma vechimea instituției francmasoneriei și caracterul ei original. Se hotărăște păstrarea semnelor și ritualului, cerându-se patronajul sfântului Ioan.

Tot la adunarea de la Koln se decide ca primirea neofiților să se facă numai în lojile care au în compunerea lor cel puțin șapte frați, aflați sub conducerea unui maestru. Se păstrează în continuare bazele tradiționale ale ordinului.

Cu prilejul reuniunii, se discuta două subiecte în mod special: religia (necesitatea adoptării față de credință a unei atitudini foarte nete) și rezolvarea crizei de comenzi pentru mari construcții.

Constituțiile lui Anderson

Sunt semnalate, începând cu anul 1599, primele documente masonice administrative, cum ar fi, de exemplu, procesele verbale ale Lojii Saint Marys Chapel din Edinburgh. A rămas consemnat primul proces verbal de inițiere datând din 9 ianuarie 1598 al unei loji din Scoția. 

Este perioada în care se pun bazele unei ramuri a francmasoneriei, cunoscută drept „francmasoneria scoțiană”, care este păstrătoarea vechilor tradiții. Lojile își mută sediile în marile orașe și devin mai accesibile profanilor.

În 1723, prin implicarea Marii Loji este publicată cartea: Constituții, Istorii, Legi, Sarcini, Regulamente și Utilizări ale venerabile confrerii a francmasonilor acceptați provenite din mărturiile autentice și tradițiile fidele de mai mult secole pentru a fi citite la primirea unui frate atunci când maestrul sau supraveghetorii vor considera s-o facă. 

Lucrarea este tradusă în limba franceză și apare la Haga în 1736.

Mai cunoscută cititorilor de limbă franceză este însă lucrarea lui La Tierce: Histoire, Obligations et Statues de la Très Vénérable Confraternité des Francs-Maçons, scoasă din arhivele lor conform tradițiilor cele mai vechi și aprobată de toate Marile Loji și adusă la zi pentru folosul comun al lojilor răspândite în toată lumea.

Ediția lui La Tierce nu mai este o simplă traducere, ci o adapare, cu un „discurs preliminar”. 

Tot în această perioadă (secolul al XVIII-lea) s-a introdus ritualul de sfințire a locurilor unde aveau loc reuniunile francmasoneriei, desenând pe sol cu creta sau cu cărbunele la inaugurarea lojii.

În apartamentele private a fost posibil să se folosească panglici, semne de demarcație, litere mobile (E pentru est, S pentru sud, etc.). Un covor sau un tablou erau folosite pentru a înlocui decorul imaginat.

Pe tablou figurau soarele, luna, uneltele meseriei, piatra brută și piatra cioplită, dar și coloanele Templului lui Solomon. Aceleași coloanele, de această dată simbolice, erau folosite pentru a încadra poarta de la intrare. Lumânările aprinse simbolizau soarele, luna și pe Maestrul Lojii.

În timpul ceremoniei, frații stăteau în picioare, Venerabilul fiind așezat. Primele șorțuri au fost de culoare albă, marginile având aplicată o panglică albastră. Șnururile cusute pe veșmintele ritualice permiteau agățarea de bijuterii, utilizate pentru distingerea gradelor diverșilor ofițeri.

Învățământul masonic era sumar iar frații ascultau povestea legendară a istoriei meseriei.

La 24 iunie 1717, de ziua Sfântului Ioan, patru loji din capitala engleză (The Crown, The Goose and Gridiron, The Apple Tree și The Rumer and Grapes) s-au unit și au format o Mare Lojă, cu intenția de a unifica regulamentele francmasoneriei.

Denumirile celor patru loji proveneau de la numele hanurilor, în a căror camere și săli mai dosnice și ferite de ochii indiscreților aveau loc adunările secrete ale francmasonilor. Marea Lojă nou înființată va păstra de la vechile societăți profesionale ale constructorilor simbolismul, semnele de recunoaștere și parolele, dezvoltându-le însă după modelul societăților secrete antice.

Marea Lojă va reorganiza ritualul de inițiere și va „împrumuta” de la Cavalerii Templieri legende și simboluri iar de la Rozicrucieni idealul de eliberare al omului prin cultură.

Francmasoneria nu mai era o simplă corporație de maîtres d’oeuvre, ci devenise un corp „pur speculativ”.

Constituțiile lui Anderson, lucrare publicată în 1723, a devenit catehismul francmasoneriei universale și prezenta o istorie masonică învăluită în fantezie.

Lucrarea stabilea statutele, asemănătoare cu cele ale vechilor corporații de constructori, dar prin care societatea era deschisă pentru toți cei ce îmbrățișaseră „religia acceptată de toți oamenii” și îndemana francmasonii să cultive iubirea frățească, valoarea meșteșugului, piatra ca material de temelie, precum și gloria Vechii Frății. 

Ritualul păstra și cele trei grade operative principale (Ucenic, Calfă și Maestru). 

Însă, legenda menționată în Constituțiile lui Anderson cum că Adam ar fi fost francmason, a scandalizat papalitatea, care în 1738 va condamna cu hotărâre francmasoneria în bula papei Clement al XII-lea intitulată In Eminenti Apostolatus Specula.

Un război sângeros va fi declarat între Biserica Catolică de la Vatican și francmasonerie, conflic care durează și în zilele noastre, dar sub o formă mai ascunsă.

Dar în ciuda elementelor controversate, Constituțiile lui Anderson au devenit charta majorității lojilor masonice, propagând o doctrină umanitară, deistă și spiritualistă, deschisă credincioșilor de orice cult. 

Gradele superioare, lăsate în mod oficial la o parte, au fost păstrate în anumite loji de partizanii Stuarților. După înfrângerea totală a Iacobinilor, Gradele Înalte vor reapărea cu întreg simbolismul lor esoteric și vor ocupa un loc important în organizarea definitivă a francmasoneriei, sub denumirea de „francmasonerie scoțiană”.

Începând cu anul 1742, nobilii din francmasonerie nu mai sunt mulțumiți doar cu cele trei grade ale francmasoneriei albastre. Ei începe, așadar, constituirea unui impresionant evantai de ritualuri și grade superioare, oprindu-se la numărul 33.

Ca sursă de inspirație, apelează la tradițiile Cavalerilor Templieri, Rozicrucienilor și Hermeniștilor, iar ca istorie încep să se declare mândri că originea francmasoneriei se pierde în negura vremurilor.

Masoni celebri

Printre cei mai faimoși francmasoni se numără președinții SUA James Monroe, James K. Polk, James Buchanan, Andrew Jackson, Andrew Johnson, John Garfield, William Howard Taft (al cărui tată s-a numărat printre fondatorii societății secrete Craniul și Oasele), Warren G. Harding, Harry S. Truman, Gerald R. Ford, Theodore Roosevelt, Douglas MacArthur, J. Edgar Hoover și Hubert Humphrey.

În Europa, francmasoni au fost Wolfgang Amadeus Mozart și Johann Wolfgang von Goethe.

Mulți oameni de afaceri importanți au fost și ei masoni. Printre aceștia se număra magnatul John Jacob Astor, producătorii de automobile Henry Ford, Walter P. Chrysler și Ransom E. Olds, mogulul lamelor de ras King C. Gillette, bancherul Andrew W. Mellon și proprietarul de magazine James C. Penney.

Mari nume din aviație au fost francmasoni. Iată câteva: Charles Lindbergh, primul om care a zburat singur peste Oceanul Atlantic; Edward V. Rickenbacker, principalul pilot al forțelor aeriene SUA din Primul Război Mondial și participant la cursa automobilistică de la Indianapolis; John Glenn, primul american care a călătorit pe orbită în jurul Pământului și, ulterior, senator SUA; astronauții de pe naveta spațială Mercury, Virgil „Gus” Grissom și Leroy Gordon Cooper; și al patrulea om care a pășit pe Lună, James B. Irwin.

Fabricanții de arme Samuel Colț și Richard J. Gatling erau, de asemenea, masoni. Franz Anton Mesmer, care a introdus hipnoza în lumea medicală, a fost un austriac care s-a stabilit în Statele Unite și a intrat în loja din Philadelphia, Pennsylvania.

Dr. Charles H. Mayo, de la clinica Mayo din Rochester (unul dintre cele mai mari lanțuri de clinici private din Statele Unite), Minnesota, a fost și el mason. Tot membru a fost și George M. Pullman, care a proiectat vagoanele de dormit. Hotelierul Charles H. Hilton și educatorul american de culoare Booker T. Washington erau și ei masoni.

La Hollywood au existat întotdeauna masoni, încă de pe vremea când acolo se făceau primele filme mute. Printre aceștia s-au numărat Cecil B. DeMille, Louis B. Mayer de la MGM, Florenz Ziegfeld, D. W. Griffith, Darryl F. Zanuck, co-fondatorul Twentieth Century-Fox, și Jack L. Warner de la Warner Brothers.

Printre actorii care au făcut parte din masonerie se numără Harold Lloyd, W. C. Fields, Douglas Fairbanks Sr., Al Jolson, Clark Gable, John Wayne, Tom Mix, Oliver Hardy, Ernest Borgnine, Eddie Cantor, Audie Murphy, Arthur Godfrey, Red Skelton și Roy Rogers. 

În ultimii câțiva ani, cel mai cunoscut nou mason este „Kramer” din serialul Seinfeld, actorul Michael Richards, care, într-un interviu, a mărturisit că a intrat în această societate secretă deoarece idolul său, Red Skelton, fusese mason.

Printre compozitorii și muzicienii masoni îi amintim pe Count Basie, Paul Whiteman, Nat King Cole, Duke Ellington, Louis Armstrong, John Philip Sousa, Irving Berling și George M. Cohan.

Sportivi profesioniști și patroni de cluburi sportive care au devenit masoni sunt, printre alții, Branch Rickey, Rogers Hornsby, Ty Cobb, Sugar Ray Robinson, Jack Johnson și Jack Dempsey.

Printre artiștii de circ care au devenit masoni s-au aflat piticul de 0,6 m Charles S. Stratton, cunoscut ca „Generalul Tom Degețel” și Robert Pershing, uriașul de 2,7 m.

Cowboy-ii faimoși care au intrat în industria spectacolului și au devenit masoni au fost „Buffalo Bill” William F. Cody și Kit Carson.