Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

Mituri și legende – Insula fantomă Hy Brasil

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat:

Hy Brasil este o insulă fantomă misterioasă despre care se spune că s-ar afla undeva în Oceanul Atlantic, la aproximativ 200 de mile marine de coasta de vest a Irlandei.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

Mituri și legende – Insula fantomă Hy Brasil

În mitologia veche irlandeză, insula fantomă Hy Brasil (cunoscută și sub numele de Hy-Brasil, Brasil, Hy Breasil, Hy Breasail, Hy Breasal, Hy Brazil, sau I-Brasil) este descrisă ca fiind o bucată de pământ învăluită permanent într-o ceață groasă.

Doar o dată la 7 ani și doar pentru 24 de ore, insula fantomă devine vizibilă și accesibilă temerarilor care se încumetă să navigheze în apele periculoase ale Oceanului Atlantic.

Legenda insulei Brasil are, probabil, unele rădăcini comune cu miturile străvechi care vorbesc despre alte insule mitologice, precum Insula Mam, Insula Sfântului Brendan, sau Atlantida. 

Despre Brasil se spune că ar fi fost leagănul unei civilizații misterioase, dispărute acum multe milenii, dar care la momentul dispariției se afla pe o treaptă de dezvoltare mult superioară altor civilizații din acea vreme. 

Un detaliu interesant, care contribuie la adâncirea misterului din jurul acestei insule fantomă, este faptul că, până în jurul anului 1750, insula Brasil apărea în majoritatea hărților navale ale Oceanului Atlantic. 

Regiunea era însă ocolită de marinarii superstițioși care credeau că insula învăluită în ceață era bântuită de creaturi devoratoare de oameni.

Brasil, insula misterioasă din Atlantic

Încă din secolul al XII-lea, irlandezii credeau în existența unei insule misterioase care putea fi observată de-a lungul coastei de vest a Irlandei, o dată la șapte ani. 

O insulă numită Bracile a fost desenată, pentru prima dată, pe o hartă de navigație, de către cartograful Angelino Dulcert în 1325. Un secol mai târziu, în 1436, cartograful venețian Andrea Bianco a desenat pe una dintre hărțile sale o mică insulă pe care a numit-o Insula de Brasil

Istoricii cred însă că ambii cartografi ar fi adăugat insula pe hărțile lor doar datorită zvonurilor și poveștilor tot mai incredibile care circulau despre o așa-zisă insulă fantomă.

În miturile și legendele care s-au răspândit rapid în interiorul comunităților irlandeze, existau relatări despre o insulă misterioasă, învăluită permanent într-o ceață deasă, adesea numită „insula călătoare” sau „insula plutitoare”. 

Potrivit acestor mituri irlandeze, bucata de pământ dispărea în mod inexplicabil atunci când oamenii se apropiau de ea. Insula devenea însă accesibilă o dată la fiecare 7 ani. Mai târziu, aceste legende au fost tipărite în cărțile despre folclorul irlandez.
O altă referire la insula misterioasă apare pe o hartă catalană din 1480 care etichetează o insulă drept Illa de Brasil și o plasează în sud-vestul Irlandei.

Expediții către insula fantomă Brasil

În 1480, exploratorul englez John Jay Jr. a organizat o primă expediție oficială care a plecat din Bristol cu scopul declarat de a dovedi existența insulei fantomă Hy Brasil. Expediția s-a îndreptat spre coasta de vest a Irlandei.

La mai puțin de o lună de la plecarea din Bristol, John Jay Jr. revine și declară că insula fantomă Brasil nu este altceva decât o simplă legendă.

Alte șase expediții sunt lansate din Bristol în căutarea insulei paradisiace. Ultima dintre ele a avut loc în 1987 și a fost condusă de un italian pe nume Giovanni Caboto (trecut în serviciul Angliei, unde își spunea John Cabot). 

Cabot a căutat Brasil mult mai spre nord, explorând porțiuni din Labrador și înscriindu-și astfel numele în istoria descoperirilor geografice. Cabot se întoarce în 1498 și raportează că a descoperit o bucată de pământ în largul coastei Irlandei, iar acolo a găsit urme ale expediției din 1480.

Cabot concluzionează că „bărbații din Bristol au descoperit Hy Brasil”.

Expediții către insula fantomă Hy Brasil

Tot în 1497, diplomatul spaniol Pedro de Ayala întocmește un raport pentru regele Spaniei în care scrie că John Cabot s-ar fi întâlnit cu câțiva presupuşi membri ai expediției Bristol. Aceștia, amețiți de aburii alcoolului, i-ar fi povestit lui Cabot despre minunățiile văzute pe insulă. Au refuzat însă să-i dezvăluie locația insulei fantomă.

Din documentul lui Pedro de Ayala rezultă că expediţia lui John Jay Jr. nu a fost un eşec, aşa cum s-a crezut iniţial, ci că exploratorul ar fi descoperit totuşi Hy Brasil. Însă, dacă aşa stau lucrurile, de ce a mințit John Jay Jr. în legătură cu aventura sa?

Mai târziu, în 1515, Johannes Schoner plasează pe globul său Țara Brazil la extremitatea așa-zisului continent sudic, așadar în regiunea prepolară, despărțind-o de America printr-o strâmtoare.

Într-o culegerile de mituri și legende irlandeze, există o istorioară despre o insulă fermecată care a fost vizibilă pentru prima dată locuitorilor din comitatul Cork pe 7 iulie 1678. Dar, înainte ca localnicii să apuce să lanseze o expediție către insula apărută din senin, aceasta dispare, în mod inexplicabil. 

Este văzută apoi din nou, după 7 ani, ciclicitate care va continua timp de aproape un secol, până în jurul anului 1790 când insula dispare definitiv.

Analizând legendele irlandeze, dar și hărțile maritime din acea perioadă, se pot observa câteva detalii interesante cu privire la insula Hy Brasil.

Astfel, cea mai distinctivă caracteristică a insulei fantomă Hy Brasil este dată de forma ei circulară (pe unele hărți este desenată ca un cerc perfect). Apoi, o altă particularitate este dată de canalul (posibil construit de civilizația care a locuit acolo) care străbate Insula de la nord la sud.

Perimetrul circular și canalul care străbate insula au fost confirmate, pentru prima dată, de Sfinții Barring și Brendan. În jurnalele lăsate de aceștia se poate citi cum vasul cu care călătoreau a fost nevoit să se adăpostească de o furtună pornită din senin pe o insulă misterioasă, învăluită complet în ceață. 

Căpitanul a ordonat o expediție, iar Barring, Brendan și câțiva alți membri ai echipajului au pornit de-a lungul plajei pentru a determina dimensiunile exacte ale bucății de pământ pe care acostaseră. Grupul a încercuit insula în mai puțin de două ore, ajungând înapoi în punctul din care au plecat.

O altă relatare interesantă ne parvine de la căpitanul John Nisbet care, în 1674, a explorat o parte din insula misterioasă.

Astfel, în timp ce se îndrepta spre coasta de vest a Irlandei, o ceață groasă a învăluit complet vasul, care a navigat în derivă câteva ore bune. Când ceața s-a ridicat, echipajul a observat cu groază că vasul se afla periculos de aproape de stânci.

Ca printr-un miracol, căpitanul Nisbet a reușit să-și dirijeze corabia prin apele periculoase, oprindu-se în apropierea unui mic golf. 

Nisbet și patru membri ai echipajului au vâslit într-o barcă până pe plaja acoperită cu un nisip neobișnuit de fin. Au petrecut o zi pe insulă și s-au întors cu aur și argint care, după spusele căpitanului, le-ar fi fost dăruit de un bătrân care locuia acolo.

Ultima presupusă observare a insulei fantomă Brasil a fost în 1872 de către Roderick O’Flaherty. În A Chorographical Description of West or H-Iar Connaught, el vorbește despre „bătrânul misterios” care locuiește pe insulă:

Acolo trăiește, Morogh O’Ley. Cu el am stat pe O’Brasil timp de două zile. Am călătorit și am văzut insulele Aran, Golem Head, Irrosbeghill și alte locuri ale continentului de vest despre care nu știam că există.

Din textele lui O’Flaherty se desprind câteva noțiuni interesante. În primul rând, acesta spune că „a călătorit” în timp ce se afla pe insula fantomă, lucru ce pare să confirme miturile „insulei plutitoare”, sau a „insulei călătoare”.

Un al doilea aspect intrigant este dat de întâlnirea cu bătrânul misterios. Să fi fost oare același bătrân pe care căpitanul Nisbet l-a întâlnit cu aproape două secole mai înainte?

Locul tinereții veșnice?

Analizând miturile și legendele din jurul insulei Hy Brasil, romancierul, poetul și dramaturgul irlandez Gerald Griffin o descrie astfel:

Pe oceanul care scobește stâncile,
Un pământ întunecat a apărut,
Bărbații credeau că este o regiune de soare și odihnă,
Și au numit-o Hy-Brasil, insula Binecuvântului.
De la an la an pe marginea albastră a oceanului,
Frumosul spectru s-a arătat spectaculos și vag,
Norii aurii acoperă adâncul unde se afla,
Și părea un Eden departe, departe!

Legenda insulei fantomă este întregită de numeroase relatări și mărturii despre puterile miraculoase ale acestui loc misterios.

De exemplu, căpitanul Nisbet, unul dintre puținii presupuși exploratori ai insulei Brasil, s-a întors de pe insulă cu o comoară impresionantă de aur și argint, o bogăție „dăruită de un bătrân misterios”. 

Existența unui tărâm fermecat care să-i readucă pe bătrâni la deplina vigoare a tinereții, unde bolnavii să fie vindecati de cele mai necruțătoare boli și unde oamenii în putere să găsească secretul vieții veșnice este o legendă străveche care poate fi regăsită la toate popoarele Pământului.

Pentru irlandezi, insula fantomă Brasil era un astfel de tărâm magic. 

În A Chorographical Description of West or H-Iar Connaught, Roderick O’Flaherty vorbește despre o legendă locală irlandeză conform căreia, în 1161, în portul Galway și-au făcut apariția „nave fantastice” care navigau împotriva vântului.

Marinarii de pe aceste vapoare le-au spus localnicilor că vin de pe I-Brasil, un teritoriu aflat la câteva sute de mile marine vest de Galway.

Ilustratorul James Hardiman a notat că, în toamna anului 1798, a fost martorul unui fenomen neobișnuit lângă Croagh Patrick, districtul Mayo, Irlanda. Sute de martori au văzut lumini misterioase pe cer care au plutit minute bune deasupra dealului de lângă micuța localitate irlandeză.

Luminile s-au mutat apoi deasupra oceanului, iar la orizont martorii au putut observa mai multe ambarcațiuni care se deplasau cu rapiditate. 

Data la care au fost observate aceste evenimente stranii este importantă deoarece coincide cu o nouă apariție a insulei fantomatice. La fel s-a întâmplat și în 1161, când în portul Galway au acostat „navele fantastice”.

La Muzeul de Istorie al Academiei Regale Irlandeze se păstrează un manuscris misterios despre care se spune că ar conține tratamentele tuturor bolilor cunoscute până în prezent. Textul manuscrisului este codificat, experții care l-au studiat nefiind capabili să-i descifreze secretele.

Se pare că manuscrisul i-a fost oferit unui marinar care a supraviețuit unui naufragiu pe insula fermecată Hy Brasil. Marinarul a cunoscut acolo un bătrân care l-a îngrijit și i-a tratat rănile, după care i-a oferit în dar pergamentul misterios.

Hy Brasil dispare în mod misterios

Hy Brasil dispare în mod misterios

Interesul pentru insula fermecată a scăzut la începutul secolul al XIX-lea. 

Pe măsură ce traficul maritim în regiune a crescut, cartografii au început să se îndoiască de existența insulei fantomă, iar aceasta a fost scoasă de pe majoritatea hărților de navigație. 

Un exemplu grăitor este dat de hărțile cartografului britanic Thomas Jefferys care, în 1753, a publicat o serie de hărți în care insula de la sud-vest de Irlanda era prezentată ca „insula imaginară Brasil”. 

Un secol mai târziu, pe o hartă publicată în 1865, insula fantomă mai apărea ca un simplu punct notat ca „Brazil Rock.”

Cum este posibil că un loc care promitea comori inimaginabile să fie dat uitării atât de repede? Cum este posibil că legenda insulei să dispară atât de rapid din relatările marinăreşti?

Toate acestea aveau să se schimbe în 1980 când, un eveniment straniu, cunoscut sub numele de „incidentul Rendlesham” readuce în discuție legenda insulei Brasil.

Incidentul Rendlesham

În 1980 a avut loc ceea ce avea să rămână în analele OZN drept „Incidentul Rendlesham”, unul dintre cele mai bine documentate evenimente OZN din istorie.

Evenimentele s-au petrecut în apropierea pădurii Rendlesham din Suffolk, Anglia, la câteva sute de metri distanță de baza Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. Personalul bazei, inclusiv comandantul adjunct, locotenent-colonelul Charles I. Halt, au susținut că au văzut lucruri pe care le-au descris ca fiind „nepământene”.

Astfel, la data de 26 decembrie 1980, în jurul orei 03:00 dimineața (detaliile incidentului fiind adăugate abia pe 27 decembrie de către Halt în nota sa către Ministerul Apărării din Regatul Unit), o unitate care patrula în apropierea porții principale a bazei Woodbridge, observă câteva lumini stranii care coboară în pădurea Rendlesham, aflată în apropiere. 

Soldații au crezut că este vorba despre un avion doborât, dar, în interiorul pădurii au observat ceea ce, conform memoriului întocmit de locotenent-colonelul Halt, putea fi descris drept un obiect metalic, strălucitor, înconjurat de lumini colorate.

Soldații au încercat să se apropie de obiectul misterios, însă acesta se deplasa rapid printre copaci. L-au urmărit însă până aproape de o fermă din apropiere unde, potrivit raportului întocmit de militari, „animalele au intrat într-o frenezie inexplicabilă”.

Sergentul Jim Penniston, unul dintre martorii incidentului, a găsit câteva fragmente metalice împrăștiate pe sol. Conform declarațiilor sale, în momentul în care a ridicat unul dintre fragmente, o serie de numere şi coduri binare i s-au arătat în minte.

Penniston a notat înşiruirea de 1 şi 0 într-un jurnal (pe nu mai puțin de 16 pagini), însă codul a rămas un mister timp de aproape 30 ani până când expertul în coduri binare Joe Luciano a reuşit să-i descifreze mesajul.

Potrivit lui Luciano, codul scris de Penniston este o înșiruire de coordonate care, introduse într-un computer au dezvăluit locația mai multor monumente de pe glob: Marea Piramidă din Giza (Egipt), situl arheologic maya Caracol (Belize), platoul de la Nazca care găzduiește misterioasele geoglife realizate de o civilizație necunoscută (Peru), sau Templul lui Apollo (Grecia). 

De asemenea, codul mai conţine şi o serie de coordonate (52.0942532o N şi 13.131269o W) care coincid cu cele din hărţile maritime vechi şi care indică locul unde s-ar afla Hy Brasil. 

Foarte interesante sunt şi cele câteva mențiuni la „anul de origine 8100” despre care mai mulţi experţi au spus că ar putea reprezenta „anul de naştere” al unei civilizaţii necunoscute.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Nick Pope, John Burroughs și Jim Penniston - Encounter in Rendlesham Forest. The Inside Story of the World's Best-Documented UFO Incident. Editura MacMillan Publishers.
  • What Happened At The Rendlesham Forest Incident, Britain's Answer To Roswell? history.co.uk. [Sursă]
  • Brasil (mythical island). wikipedia.org. [Sursă]
  • Barbara Freitag - Hy Brasil: the metamorphosis of an island: from cartographic error to Celtic Elysium. Editura Rodopi, 2013.
  • Does a mythical island really exist off the coast of Ireland? irishcentral.com. [Sursă]
  • Myths & Legends - The Phantom Island Of Hy-Brasil In Irish Myth And Fable. mythicalireland.com. [Sursă]