Cine este Jahbulon, Marele Arhitect al Universului în care cred masonii? Dumnezeu sau zeitate păgână?

Există oameni care pretind că francmasonii constituie o frăție secretă a forțelor întunericului, deosebit de puternică, plănuind să domine planeta.

De altfel, mitul central al francmasoneriei este axat în jurul construirii marelui templu al regelui Solomon (secolul al X-lea î.H.) și al asigurării, de către suveranul evreu, a serviciilor celui mai desăvârșit arhitect al lumii, Hiram Abiff, despre care se spune că ar fi clădit magnificul templu, potrivit principiilor Marelui Arhitect al Universului (Jahbulon).

Deși Hiram este menționat în scrierile biblice ca maestru al artelor construcției, riturile francmasoneriei se extind dincolo de Biblie și creează un mit paralel, așezându-l pe Hiram ca figură centrală la înălțarea templului.

Potrivit traditiei masonice, străvechii constructori ai Templului lui Solomon au creat rituri practicate încă în lojile moderne, cu diferite grade de inițiere, precum și simboluri și saluturi secrete.

Influențe din vechile religii păgâne

În statele comuniste, francmasoneria a fost, în cele mai multe ori, asociată cu imperialismul și capitalismul, iar în cele fasciste cu evreii și sionismul. Acuzând-o că sprijină sionismul, dictatorul irakian Saddam Hussein a interzis-o, practicarea sa fiind pedepsită cu moartea.

În afara acestor incriminări de ordin general, francmasoneria este învinuită și din alte motive, majoritatea legate de credințe și practici.

Una dintre principalele ținte ale acestor atacuri vizează caracterul său secret.

Marea Lojă Unită a Angliei, la fel ca multe alte loji, pretinde însă că masoneria nu are nimic de ascuns și, ca atare, acțiunile sale sunt la vedere:

Nu este o societate secretă: membrii sunt liberi să-și recunoască apartenența și fac acest lucru în cazul unor solicitări bine întemeiate. Statutele și reglementările sale sunt accesibile marelui public. Nu există secrete în privința țelurilor și principiilor sale. Ca multe alte societăți, considerăm problemele noastre interne ca fiind exclusiv de competența membrilor noștri. Secretele francmasoneriei se limitează, în mare măsură, la modalitățile prin care membrii se recunosc între ei.

Criticii acuză însă lipsa de sinceritate a acestei argumentări.

Ei susțin că francmasoneria acționează ca o rețea secreția de oameni care pot influența soarta lumii și a căror identitate rămâne, de cele mai multe ori, ascunsă. Iar secretomania poate fi periculoasă, mai ales dacă mai mulți masoni sunt implicați în luarea unor decizii importante, despre care marele public nu are cunoștință.

În Marea Britanie și alte țări ale lumii, francmasonii sunt bănuiți că s-au infiltrat sau lucrează de conivență cu justiția, poliția, administrația publică, bănci, armată și alte instituții ale societății. Până ce numele tuturor masonilor nu vor fi făcute publice, suspiciunile de corupție, întemeiate sau nu, vor continua să planeze asupra mișcării.

În acest sens, masoneria este privită de multe ori ca o organizație de „veterani”, numai că una de mare anvergură, cu o structură extrem de bine definită și activând la un nivel mult mai înalt.

O altă acuză des întâlnită vizează crezul și practicile oculte ale masoneriei sau „venerarea diavolului”, după cum susțin unele grupări creștine. Ideea este îmbrățișată de unii catolici și de protestanții fundamentaliști, dar nu și de instituția Bisericii Romano-Catolice.

Multe dintre învinuiri au la bază înclinația masonilor spre ritualuri și simboluri vechi, care se află în centrul cultului masonic.

De exemplu, șorțul masonic dăruit candidatului după inițiere, este preluat după veșmântul ceremonial egiptean.

Mult mai grave sunt însă, în opinia anumitor creștini, legăturile oculte pe care unii savanți masoni le fac între originile francmasoneriei și anumiți zei egipteni precum Thoth (Hermes, la greci), Isis și Osiris. 

Deși este greu – dacă nu imposibil – de dovedit că masoneria ar fi descins direct din religiile egiptene mistice, influența unor simboluri ale divinităților lor și, în special, ale lui Isis, asupra credințelor și ritualurilor masonice nu poate fi negată. 

Iar pentru creștinii fundamentaliști, simpla asociere cu zeii „păgâni” ai Antichității înseamnă ceva rău.

Jahbulon, Marele Arhitect al Universului

O acuză mult mai explicită se referă la Arca Regală și ritualul său, în cursul căruia s-ar rosti numele Marelui Arhitect sau al Ființei Supreme, și anume Jahbulon (sau Jabulon).

Originea și înțelesul acestui termen rămân controversate și misterioase, apariția sa în lexiconul masonic iscând nenumărate polemici. 

Unii cercetători susțin că a fost folosit pentru prima dată de masonii francezi, la începutul secolului al XVIII-lea, alții, că a reprezentat un cuvânt masonic secret, pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

Cea mai aprigă dezbatere a suscitat-o însă ipoteza că termenul „Jahbulon” ar fi rezultatul combinării numelui zeului iudaic cu cele ale unor divinități „păgâne” în accepțiunea creștină.

Conform acestei interpretări, cuvantul se pronunță Jah-Bul-On: JAH ar fi o formă a lui Jahwed sau Yahweh (Iehova), zeul iudaic, iar BUL se referă la Baal, zeul fenician venerat în unele orașe precum Tirul.

Se pare că zidarii fenicieni care au construit Templul lui Solomon (și însuși regele) s-ar fi închinat lui Baal, nume care, pe parcursul secolelor, a ajuns să fie asociat de creștini cu Diavolul.

În fine, ultima parte a cuvântului, respectiv ON, ar fi o reprezentare a zeului egiptean Osiris, deși etimologia acestui nume este încă neclară.

Dacă acceptăm ideea că Jahbulon este o combinație a acestor trei nume, ne putem imagina cu ușurință de ce unii creștini consideră utilizarea sa pentru a denumi Ființa Supremă nu numai o blasfemie, dar și dovada de netăgăduit a existenței în sânul francmasoneriei a unui cult al Diavolului.

Controversata carte a lui Stephen Knight

În secolul al XIX-lea, Albert Pike, scriitor, soldat și mason american cu grad înalt, își declara dezgustul față de Jahbulon, în viziunea sa un cuvânt „corcit”, în care se regăsește și numele lui Lucifer.

Semnificația controversată a termenului Jahbulon a fost subliniată și de către Stephen Knight, în cartea sa The Brotherhood, publicată în 1974, și, deși dezvăluirile lui Knight nu constituiau o noutate, atenția de care s-a bucurat în rândurile publicului a dat naștere unui scandal.

Biserica Angliei a etichetat drept blasfemie folosirea termenului Jahbulon, un cuvânt compus din combinarea numelor unor zeități păgâne, pentru a-l numi pe Dumnezeu.

Knight însuși a mărturisit că a chestionat peste 50 de masoni de Arcă Regală, care s-au arătat dornici sa coopereze, dar că:

În afară de patru, toți și-au pierdut stăpânirea de sine și calmul atunci când i-am întrebat: ce puteți să-mi spuneți despre Jah-Bul-On?

Masoneria de Arcă Regală a reacționat confuz la acuzațiile privind folosirea cuvântului „Jahbulon”. A încercat să susțină că numele nu este decât un cuvânt masonic secret sau că speculațiile se bazează pe etimologii greșite.

Indiferent care ar fi adevărul, ca urmare a publicității negative, cuvântul Jahbulon a fost înlăturat din ritualul Arcei Regale, în 1980, ceea ce poate fi interpretat drept o recunoaștere tacită a greșelii de a fi „flirtat” (cel puțin) cu diavolul.

Totuși, mulți dintre criticii masoneriei au rămas derutați.

Chiar dacă BUL ar însemna Baal, astăzi majoritatea savanților consideră că numele zeului ar fi reprezentat mai degrabă un titlu sau un prefix cu sensul de „Dumnezeu”, care se regăsește în componența numelor mai multor divinități.

Mai mult, creștinismul ar fi cel care l-a transformat pe Baal în diavol, atribuindu-i un înțeles negativ. Evident, fenicienii care venerau zeități Baal nu considerau că se închină unui principiu al răului.

În acest context, presupusa utilizare de către masoni a unor nume de divinități păgâne nu poate fi echivalată cu un cult al diavolului. Mult mai corectă ar fi afirmația că francmasoneria, cel puțin în unele forme și în concepția unor membri, este la fel de deschisă ocultismului și „păgânismului”, ca și creștinismul.

Cu toate acestea, chestiunea asocierii francmasoneriei cu venerarea diavolului este departe de-a fi tranșată.

Se ascunde Diavolul în ritualul de inițiere masonic?

Continuând munca de pionierat al lui Stephen Knight, scriitorul și actorul de filme documentare Martin Short a dezvăluit experiența inițierii, așa cum a fost trăită de un britanic.

În cartea Inside the Brotherhood, publicată în 1995, Short îl prezintă pe bărbat parcurgând ritualul de inițiere în Gradul 3 și citează mărturisirea sa referitoare la momentul refacerii simbolice a uciderii lui Hiram Abiff, când se afla căzut la pământ:

Pe când zăceam acolo nemișcat, am simțit deodată prezența atotputernică a diavolului. Niciodată până atunci nu mă gândisem în mod deliberat la diavol și, cu atât mai puțin, nu trăisem senzația că se află în preajma mea, dar acum simțeam presiune puternică la nivelul capului și o durere ascuțită m-au săgetat, ca o migrenă îngrozitoare.

Potrivit lui Short, bărbatul a rămas în masonerie câțiva ani, perioadă în care starea de neliniște i s-a agravat, după care a revenit la creștinism.

Short susține că a mai ascultat astfel de „confesiuni” pe parcursul interviurilor cu mai mulți foști masoni, redeveniți creștini practicanți. Din cercetările întreprinse de Short, rezultă ca mulți oameni au fost marcați de experiențele trăite ca masoni, îmbrățișând apoi cu entuziasm credința creștină, pentru a-și găsi liniștea.

Iată ce a declarat un fost membru al francmasoneriei, după revenirea la creștinism:

Cred că e din cauză că are ceva rău în ea, ceva satanic.

Departe de-a fi încheiată, dezbaterea asupra naturii și credinței masonice s-a mutat, mai nou, pe internet. De exemplu, o pagina web, numită Ephesians 5:11, se autodefinește drept „un minister ce se opune cultelor, specializat în organizații religioase subversive care neagă că ar fi religii”.

Cea mai amplă dintre aceste grupări subversive ar fi loja masonică. 

Site-ul nu se limitează însă la încercarea de a-i convinge pe masoni să părăsească o asemenea sectă ticăloasă, așa după cum se poate observa dintr-o declarație a unuia dintre membrii fondatori ai site-ului web:

Chiar dacă un membru își abandonează organizație ocultă, el tot va ajunge în iad dacă nu îl va recunoaște pe Iisus Hristos drept Mântuitor.

Pe același website, până și Biserica Catolică este etichetată drept „subversivă”, deoarece propovăduiește „venerarea” Fecioarei Maria.

Deși astfel de grupări par să pună masoneria și Biserica Catolică sub aceeași umbrelă, Biserica Romei nu este deloc indiferentă la acțiunile masoneriei. 

Începând cu secolul al XVIII-lea, ea a luat întotdeauna o poziție dură față de mișcarea masonică, chiar dacă a renunțat la asocierea acesteia cu vreun cult al diavolului.

În secolul al XVIII-lea, trei masoni au fost executați, după condamnarea la moarte, de către varianta portugheză a Inchiziției. Și, deși masonii din zilele noastre nu mai au probabil de ce să se teamă pentru viețile lor, Vaticanul și-a exprimat tranșant punctul de vedere în această privință, într-o declarație oficială, dată în 1983:

Credincioșii care se înrolează în asociații masonice comit un păcat grav, pentru care este posibil să nu mai primească Sfântă Comuniune.

Una dintre principalele obiecții de ordin teologic ale Bisericii față de masonerie se referă la faptul că, deși masonii cred în Dumnezeu, ei au o viziune „deistă”, care neagă intervenția divinității în natură și societate.

Pentru Biserică, deismul este contrar dogmei creștine.