Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

16 oameni de știință remarcanți care au crezut că există viața de după moarte

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat:

Viață de după moarte este un subiect care continuă să fascineze însă puțini știu că unii dintre cei mai marcanți fizicieni, biologi, matematicieni și chimiști din toate timpurile și-au dedicat o bună parte din viață studiind spiritismul.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

16 oameni de știință remarcanți care au crezut că există viața de după moarte

Mulți dintre acești oameni de știință care au studiat fenomenele paranormale au fost la început doar sceptici care au făcut cercetări în demascarea fraudelor, însă unii dintre ei, au găsit cazuri atât de interesante, încât au renunțat la scepticism, devenind susținători ai fenomenelor PSI.

Alții, deși nu au studiat fenomenele paranormale, și-au exprimat public credința în Dumnezeu sau într-o „Inteligență superioară”, un Creator a tot ceea ce vedem și ce nu vedem. 

Multor sceptici le place să se agațe de nume celebre despre care, în mod eronat, se crede că ar fi îmbrățișat ateismul. Unii pseudosceptici vor spune că știința a înlăturat nevoia de Dumnezeu cu explicația existenței legilor naturale. 

Ultrascurtele biografii de aici demonstrează că multe dintre cele mai mari minți științifice consideră exact opusul, că dovezile științifice se explică cel mai bine prin existența unui designer inteligent al universului.

David Bohm (1917-1992)

Britanicul David Bohm a fost geniu al fizicii cuantice și unul dintre cei mai importanți fizicieni teoreticieni ai secolului XX. Studiile lui au îmbogățit fizica teoretică, filosofia minții și neuropsihologia. 

Bohm a fost impresionat favorabil de parapsihologie, inclusiv de teoria câmpurilor morfogenetice a lui Rupert Sheldrake. 

Bohm a luat în serios fenomenele psihice ale Uri Geller și chiar purta cu el o cheie îndoită de Geller. Bohm a crezut în panpsihism (o doctrină potrivit căreia întreaga materie are proprietăți psihice sau de natură psihică).

Într-un interviu a spus: 

Chiar și electronul este informat cu un anumit gen de minte.

Bohm a  fost profund influențat de gândirea lui Jiddu Krishnamurti. Dialogul dintre David Bohm si Jiddu Krishnamurti s-a materializat într-o carte tradusă și la noi – Sfârșitul timpului, apărută la Editura Herald. 
Jiddu Krishnamurti este considerat de către Dalai Lama „unul din cei mai mari gânditori ai secolului” și a fost numit de revista Time „unul din cei cinci sfinți ai secolului XX”.

Ernesto Bozzano

Ernesto Bozzano (1862-1945)

Bozzano, unul dintre cercetătorii care au examinat-o pe Eusapia Palladino, a devenit principalul parapsiholog al Italiei în epoca mussoliniană și a scris câteva cărți influente. În special, a fost cel mai energic susținător al interpretării spiritiste a fenomenelor mediumiste.

Psihologul italian și cercetătorul psiholog Ernesto Bozzano a fost bine cunoscut în timpul vieții sale, în special în cercurile italiene și franceze. 

În a sa Encyclopaedia of Psychic Science, Nandor Fodor l-a numit pe Bozzano decanul cercetătorilor și spiritiștilor psihologi italieni. Fiziologul francez Charles Richet, sa referit la el ca fiind psihologul căruia i se datorează atât de multe studii pătrunzătoare despre diverse probleme metapsihice.

Cu toate acestea, Bozzano a fost oarecum uitat, în special în lumea vorbitorilor de limbă engleză, poate din cauză că cea mai mare parte a operei sale nu este în limba engleză. 

Nu este neobișnuit să vedem ca numele lui lipsește din cărțile în limba engleză despre parapsihologie, cum ar fi prezentările istorice și manualele. Deși au existat studii bune și detaliate ale vieții și muncii lui Bozzano, studii care ne-au mărit considerabil cunoștințele cu privire la natura umană, aceste cunoștințe nu au circulat pe scară largă, probabil pentru că au fost publicate în italiană. 

Cu toate acestea, italienii continuă să fie interesați de Bozzano, așa cum reiese dintr-o ediție recentă a revistei Luce e Ombra, dedicată celebrării celei de-a 150-a aniversări a nașterii sale.

Bozzano a declarat că la început a fost un „materialist pozitivist”. El a scris că în 1891 a primit de la filosoful și psihologul francez Théodule Ribot prima broșură publicată de Annales des Sciences Psychiques (trad. Analele Științelor Psihice). 

Bozzano a fost sceptic la început, dar a spus că, la îndemnul lui Ribot, a studiat subiectul și a devenit convins de realitatea fenomenelor psihice. El spune că acea broșură i-a schimbat total mentalitatea. 

Totuși, cei care l-au studiat pe Bozzano au argumentat că scrierile lui sugerează mai degrabă o schimbare treptată a gândirii provocată de analiza cazurilor și a propriilor sale studii, inclusiv o experiență impresionantă pe care a trait-o în legătură cu mama sa decedată.

Bozzano a fost cofondator al Circolo Scientifico Minerva (trad. Cercul Științific Minerva) din Genova, ai cărui membri mai importanți au fost jurnalistul Luigi Arnaldo Vassallo, astronomul Francesco Porro și psihiatrul Enrico Morselli. 

Grupul a organizat sesiuni cu medii, unul dintre cei mai importanți fiind Eusapia Palladino. Unele rapoarte ale acestor ședințe au fost publicate de Bozzano și de Morselli.

Prima lucrare importantă publicată de Bozzano a fost Ipotesi Spiritica e Teorie Scientifiche (1903). În primul capitol a relatat despre două ședințe cu Palladino și a fost urmat de alte două aspecte teoretice ale mediumității. 

Bozzano a descris o experiență după cum urmează:

O mână puternică și enormă vine să se odihnească pe umerii mei și împinge și trage puternic. Proporțiile sale sunt de așa natură încât această mână merge de la un umăr la altul. La scurt timp după ce mâna însăși se retrage și mă lovește de trei ori familiar pe humerus [brațul de sus] îmi mângâie fața.

Studiile lui Bozzano l-au adus în contact cu mulți indivizi din domeniul cercetării psihice, printre care William Crookes, Arthur Conan Doyle, Camille Flammarion, James Hyslop, Oliver Lodge, Cesare Lombroso, Enrico Morselli și Henry Sidgwick. 

Din păcate, cea mai mare parte a corespondenței sale cu acești oameni remarcabili a fost pierdută.

Sir William Crookes

Sir William Crookes (1832-1919)

În 1861, tânărul savant William Crookes descoperea elementul taliu. Crookes analiza praful ce rămânea din nămolurile de la fabricarea acidului sulfuric prin metoda camerelor de plumb. 

Constatase că spectrul prezenta o linie verde și și-a dat seama că este vorba despre un nou element chimic pe care-l botează taliu. Taliul este un metal moale, alb-albăstrui, cu diferite întrebuințări. Numele vine de la grecescul thallein care înseamnă „verde”, pentru că spectrul său are o linie alb-verzuie. 

Sub formă de sulfat, taliul amestecat cu amidon, zahăr, glicerină și apă este o otravă mortală pentru șobolani. Mai este folosit la confecționarea sticlei optice, care permite razelor infraroșii sa treacă prin ea, la confecționarea semiconductoarelor și – aliat cu mercurul – pentru a umple termometre de joasă temperatură.

În 1870, William Crookes a anunțat că propune investigarea fenomenelor spiritualiste folosindu-se de aparatură și tehnici științifice. 

Decizia lui a fost salutată în presă ca un moment de mare cotitură. Când, în anul următor, după ce-l investigase pe D.D. Home, a raportat că acesta era într-adevăr capabil să miște obiecte și să cânte la instrumente muzicale fără a le atinge, entuziasmul s-a răcit prompt, iar scepticii l-au condamnat ca pe un gogoman.

Cercetările lui Crookes cu Home și alți mediumi au reprezentat prima încercare sistematică de a aplica metodele științifice în studierea metapsihicului, iar rezultatele obținute au fost năucitoare.

Dar râca nimicitoare dintre mediumii acelor zile au scos diferite zvonuri despre Crookes. S-a zvonit despre el că e un Don Juan, iar în 1875 a decis să renunțe la cercetarea metapsihică în favoarea investigațiilor pe terenuri mai ortodoxe.

Totuși, în mod ironic, munca sa cu mediumii l-a dus la cercetările cu tuburile de vid și la invenția radiometrului, ce aveau să schimbe fața chimiei și a fizicii și să ducă, în timp, la apariția televiziunii. 

Și cu toate că a abandonat cercetarea metapsihică, Crookes a insistat în discursul prezidențial către British Association în 1898 că nu „am nimic de retractat la declarațiile mele deja publicate”, poziție pe care și-a menținut-o până la sfârșitul vieții.

Pierre Curie (1859-1906)

Pierre Curie a fost laureat al Premiului Nobel pentru fizică, în 1903, pe baza cercetărilor sale în domeniul radioactivității. Pe când era încă un tinerel, Jacques, fratele său mai mare, l-a ajutat să descopere misterele paranormalului. 

Foarte curios din fire, Pierre nu a abandonat niciodată această „zonă crepusculară”, ajungând să-și încrucișeze drumul destinului cu strania Eusapia Palladino, o femeie capabilă să vorbească cu morții, să mute obiecte cu puterea gândului.

Aflată în Paris, Palladino a dorit să cunoască savanți care s-ar fi crezut în stare să determine cauzele fenomenelor respective. S-a format o echipă de 12 „examinatori”, între care Pierre și soția sa Marie Curie (Marie Curie a fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite, chimie, respectiv fizică).

Pierre Curie s-a arătat deosebit de impresionat: văzuse mese deplasându-se singure, apariții luminoase, se simțise atins de mâini invizibile și alte asemenea bizarerii produse de Eusapia pe parcursul a 43 de ședințe, între 1905 și 1908.

Totuși, verdictul cercetătorilor a fost mai degrabă dezolant, ei nefiind capabili să spună clar „da” sau „nu”, dacă Eusapia n-ar fi fost decât o femeie dotată cu extraordinare puteri magice.

Cât despre Pierre Curie, a murit în 1906, accidental, la doar 48 de ani, fără să mai fi avut ocazia să detalieze tot ce gândea cu privire la aceste experimente. 

Totuși, cu puțin timp înainte de moarte, Pierre Curie a spus că, în opinia sa, parapsihologia avea o mai mare importanță pentru umanitate decât oricare altă știință.

Potrivit istoricului Anna Hurwicz, soții Curie au crezut că este posibil să descopere în spiritism sursa unei energii necunoscute care să dezvăluie secretul radioactivității.

Charles Darwin

Charles Darwin (1809-1882)

Charles Darwin este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). 

A observat că toate formele de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, Originea speciilor.

Lucrarea Originea speciilor a fost publicată de Darwin în 1859, după o călătorie de cinci ani la bordul navei Beagle, expediţie în cadrul căreia a studiat plante şi animale de pe tot cuprinsul lumii.

În România, Originea speciilor a fost folosită, în perioada comunistă, ca text de propagandă antireligioasă. Pentru a da consistenţă acestui demers, în esenţă anti-spiritual, lucrarea lui Darwin a fost editată, în 1957, chiar de Editura Academiei Republicii Populare Române.

În Originea speciilor, Darwin spune că animalele şi plantele existente trebuie să se fi transformat cu încetul din strămoşi comuni. 

Cel mai important element din carte este acela că explică în detaliu mecanismul care duce la o astfel de transformare: selecţia naturală – ideea care a dat pentru prima dată inteligibilitate științifică evoluţiei ca fenomen.

Cu alte cuvinte, Darwin nu afirmă că omul se trage din maimuţă, ci că omul şi maimuţa au strămoşi comuni, ceea ce este cu totul altceva.

Charles Darwin nu era ateu, era agnostic. El spunea că nu se știe dacă Dumnezeu există sau nu. Darwin a crezut de asemenea că universul nu a apărut din întâmplare și că legile naturale au rezultat din design, ceea ce indică faptul că el credea într-o formă de design inteligent:

În fluctuațiile mele cele mai extreme nu am fost niciodată ateu în sensul de a nega existența unui Dumnezeu. Cred că în general (și din ce în ce mai mult cu cât mă îmbătrânesc) că sunt un agnostic, asta ar descrie cel mai corect starea mea de spirit.

Deși nu neagă existența lui Dumnezeu, agnosticismul spune că Dumnezeu nu poate fi cunoscut, iar existența lui nu poate fi probată (demonstrată).

Era un agnostic, în sensul că găsea întrebarea despre Dumnezeu „prea profundă pentru intelectul uman”, și îndemna ca „fiecare să spere și să creadă cum poate”. În ceea ce-l privea, „cu cât mă gândesc mai mult, cu atât devin mai dezorientat” (Life & Letters).

Darwin, de asemenea, s-a îndoit dacă rațiunea umană ar fi putut evolua prin selecția naturală. Acesta este un punct cheie în argumentul că materialismul nu este o filosofie rațională. 

Dacă nu puteți avea încredere în rațiunea umană, atunci este irațional să credem orice, inclusiv materialismul. 

Exploatarea teoriei darwiniste ca fundație a materialismului este o înșelătorie uriașă.

Charles Darwin spunea:

Raţiunea îmi spune despre dificultatea extremă sau mai degrabă imposibilitatea de a concepe acest univers imens şi minunat, inclusiv omul şi capacitatea lui de-a privi departe în trecut şi departe în viitor, drept rezultatul unei şanse oarbe sau a necesității. Când reflectez în acest fel, mă simt obligat să caut o Primă Cauză care are o minte inteligentă similară într-un anumit grad cu mintea omului; şi atunci merit să fiu numit teist.

Deci Darwin era un agnostic teist (agnosticismul fiind de mai multe feluri). Agnosticismul teist se refera la poziția celor ce nu susțin cunoașterea existenței vreunei zeități și totuși cred într-o astfel de existență:

Cu privire la viziunea teologică a întrebării: acest lucru este întotdeauna dureros pentru mine. Sunt uluit. Nu aveam intenția de a scrie ca un ateu, dar eu nu pot vedea așa de clar, cum fac ceilalți, numai dovezi de bunăvoință din toate părțile. Mi se pare prea multă nenorocire în lume. Nu pot crede că un Dumnezeu benevolent și omnipotent ar fi creat Ichneumonidae cu intenția expresă de a se hrăni cu organisme vii de omizi sau că o pisică ar trebui să se joace cu șoareci. Pe de altă parte, nu pot fi mulțumit sa vad acest univers minunat și, mai ales, natura omului, și sa concluzionez că totul este rezultatul forței brute. Sunt înclinat sa cred ca toate lucrurile sunt rezultatul unor legi proiectate, în timp ce detaliile, bune sau rele, sunt rezultatul a ceea ce am putea numi șansă.

Ichneumonidae este o viespe parazitară care își depune ouăle în interiorul unei omide. Viespea injectează o măsură atent dozată de venin în fiecare din ganglionii victimei, astfel încât omida este paralizată dar nu ucisă. Larvele se vor hrănii din corpul ei încă viu.

Deși era o persoană cu profunde preocupări teologice, Darwin a fost în mod greșit perceput ca omul de știință care nu găsește nici un sens în întrebări religioase.

Practic, am putea trage concluzia că Darwin, într-un fel, vedea că selecția naturală este insuficientă pentru a explica complexitatea vieții, dar combina această idee cu faptul că ar putea exista o inteligență de la care a pornit totul, însă această inteligență a dat numai un start, lăsând universul să se autogenereze.

Hans Driesch

Hans Driesch (1867-1941)

Bazându-se pe cercetările sale ca biolog în anii 1980, Hans Driesch a dezvoltat o teorie vitalista a „entelechiei”, derivată după Aristotel, ce se baza pe ipoteza că materialiștii greșiseră: încă mai există forțe nedescoperite, una dintre ele fiind „acel ceva mintal imaterial unificator”, care conferă proceselor „un principiu ordonator ce nu stă nici alături de energie, nici de materie”. 

Aceasta l-a pus în contact cu cercetătorii metapsihici, iar în 1926 a fost ales președinte al SPR. În contribuția sa la simpozionul din 1925 de la Clark University, a accentuat faptul ca entelechia nu creează materie, ci ordonează materia preexistentă; și această ordonare e „aceea pe care trebuie s-o presupunem și în parapsihologie”, în conexiune cu formele materializate.

Între 1833 si 1844, Johannes Peter Muller a scris o carte despre fiziologie numită Handbuch der Physiologie care a devenit principalul manual în domeniu mult timp în secolul al XIX-lea. 

Cartea a arătat angajamentele lui Muller în sprijinul vitalismului (vitalismul este o doctrină inspirată de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat exclusiv în termeni materiali, acesta putând fi datorat prezenței în organismele vii a ceva imaterial). 

Muller s-a întrebat de ce materia organică diferă de cea anorganică, apoi a început să analizeze chimic sângele și limfa. El descrie în detaliu sistemele circulator, limfatic, respirator, digestiv, endocrin, nervos și senzorial, la o mare varietate de animale, dar explică faptul că prezența unui suflet face ca fiecare organism să fie un tot indivizibil. 

El a susținut că manifestarea comportamentului luminii și a undelor sonore a arătat că organismele vii posedă o energie vitală pe care legile fizicii nu ar putea-o explica pe deplin. Hans Driesch a interpretat experimentele sale ca să arate că viața nu este condusă de legi fizico-chimice. 

Argumentul său principal a fost că, atunci când se taie un embrion după o primă diviziune sau două, fiecare parte crește într-un adult complet. 

Reputația lui Driesch ca om de știință, ca biolog, s-a deteriorat ca urmare a teoriilor sale vitaliste.

Albert Einstein (1879-1955)

Albert Einstein a fost un fizician teoretician de origine evreiască, născut în Germania, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii.

Deși este cunoscut pentru formula lui E = mc2 (care a fost denumită „cea mai cunoscută ecuație din lume„), el a primit Premiul Nobel pentru Fizică din 1921 „pentru serviciile sale de fizică teoretică și, descoperirea legii efectului fotoelectric”.

 Acesta din urmă a fost esențial în stabilirea teoriei cuantice. 

Einstein este deseori identificat în mod eronat ca ateu. Confuzia provine din faptul că el nu credea într-un Dumnezeu ca persoană. Einstein credea că legile naturale au fost proiectate de o inteligență:

Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi faptele omenirii. Nu pot concepe un Dumnezeu personal care să influenţeze direct acţiunile indivizilor. Religiozitatea mea e o admiraţie umilă faţă de spiritul infinit superior care se dezvăluie în puţinul pe care îl putem înţelege din lumea cognoscibilă. Convingerea aceasta profund afectivă despre prezenţa unei puteri raţionale superioare, care se manifestă în universul incomprehensibil, reprezintă ideea mea de Dumnezeu.

Kurt Friedrich Gödel

Kurt Friedrich Gödel (1906-1978)

Kurt Friedrich Gödel a fost logician austriac, matematician și filosof. După cel de-al doilea război mondial, a emigrat în Statele Unite. 

Considerat alături de Aristotel și Frege unul dintre cei mai importanți logicieni din istoria omenirii, Gödel a avut un impact imens asupra gândirii științifice și filosofice a secolului XX.

Kurt Gödel nu a crezut în materialism sau că mintea a fost produsă de creier sau că și creierul a evoluat prin evoluție darwiniană. El credea că un om este un spirit legat de un corp fizic și că există ființe și alte lumi mai înalte (cu sensul de evoluate/avansate) decât oamenii și pământul.

Din credința lui făceau parte idei precum:

  • Materialismul este fals.
  • Lumea în care trăim nu este singura în care trăim sau am trăit.
  • Creierul este o mașină de calcul legată de un spirit.
  • Nu cred despre creier ca s-a dezvoltat în manieră darwiniană.
  • Cred că elementele de bază ale universului sunt simple. Forța vieții este un element primordial al universului și se supune anumitor legi de acțiune. Aceste legi nu sunt simple și nu sunt mecanice.
  • În materialism toate elementele se comportă la fel. Este misterios să ne gândim la ele ca întinse și automat unite. Pentru ca ceva să fie un întreg, trebuie să aibă un ceva suplimentar, să zicem, un suflet sau o minte. Materia se referă la o modalitate de a percepe lucrurile, iar particulele elementare sunt o formă mai mică de minte. Mintea este separată de materie.
  • Există alte lumi și ființe raționale de un fel diferit și mai înalt.
  • Formarea în timp geologic a corpului uman prin legile fizicii (sau orice alte legi de natură similară), pornind de la distribuirea aleatorie a particulelor elementare, este la fel de puțin probabilă ca separarea atmosferei în componentele ei. Complexitatea lucrurilor vii trebuie să fie prezentă în materialul din care sunt derivate sau în legile care guvernează formarea lor.

Argumentul lui Gödel este că, dacă evoluția se desfășoară pornind din legile matematice ale fizicii, ea nu poate genera nici o informație inerentă încă de la început – și, în opinia sa, nici mediul primar și nici legile nu sunt suficient de bogate în informație. 

Cu alte cuvinte, fiecare informație trebuie adăugată ulterior sau ar fi necesară o încărcare cu informație. Singura imposibilitate matematică, spune el, este generarea spontană a complexității specifice vieții, pur și simplu prin variație aleatorie și selecție din nimic.

Karl Heisenberg (1901-1976)

Werner Karl Heisenberg a fost un celebru fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1932 și unul dintre fondatorii fizicii cuantice. Heisenberg s-a aflat mai apoi în fruntea programului pentru energie nucleară al Germaniei naziste.

Heisenberg a crezut că actul de credință în Dumnezeu este un rezultat natural al studierii științei. El a spus:

Prima sorbitură din paharul de științe naturale te va transforma într-un ateu, dar în partea de jos a paharului Dumnezeu te așteaptă.

Sir Oliver Lodge (1851-1940)

Numit profesor de fizică la Liverpool University în 1881, Lodge a „descoperit o serie de fapte care erau greu de înghițit și mai degrabă neglijate de către oamenii de știință”, cum avea el să-și amintească în Past Years (1931); și cu toată greutatea de a fi înghițite, le-a considerat vrednice de atenție. 

A participat la testele, recunoscute și astăzi pentru grija cu care au fost înregistrate, de la Liverpool, asupra „comunității de senzații”; a verificat-o pe Mrs Piper când a vizitat Marea Britanie; și, cu Richet și Ochorowicz, a efectuat o investigare a Eusapiei Palladino cu rezultate care i-au convins că puterile ei PK erau autentice.

Rector al noii Universități din Birmingham în 1900, a devenit președinte al SPR un an mai târziu și a primit titlul de cavaler pentru serviciile aduse fizicii (care îl făcuseră să câștige o reputație internațională) și studiilor superioare, când încă își mai ocupa postul. 

Inițial sceptic asupra interpretării spiritualiste a fenomenelor, cartea sa Survival of Man (1909) a demonstrat că acceptase cauza spiritualismului (deși nu și implicațiile sale religioase), iar lucrarea Raymond (1916) a oferit dovezi ale supraviețuirii de un tip mai detaliat decât cele obținute anterior de la mediumi.

După retragerea din postul universitar, Lodge a continuat să-și dedice mult timp SPR-ului (căruia avea să-i devină președinte asociat, împreună cu Mrs Sidgwick, în anul jubiliar 1923) și spiritualismului, asupra căruia era un lector înzestrat. 

În același timp, a rămas în contact strâns cu descoperirile științifice, devenind una din cele mai cunoscute voci în noul mediu comunicațional, radioul, care le descria.

Louis Pasteur

Louis Pasteur (1822-1895)

Louis Pasteur a fost un om de știință francez, pionier în domeniul microbiologiei. Întreprinde cercetări de cristalografie și descoperă fenomenul de izomerie. 

Este numit profesor la noua Facultate de Științe din Lille, unde face o descoperire capitală, și anume demonstrează că levurile din drojdia de bere sunt ființe vii care provoacă procesul de fermentație.

În acest timp, în Germania, Robert Koch demonstrase experimental că un anumit tip de microbi provoacă o anumită maladie specifică. 

Pasteur este cucerit de acest nou domeniu al biologiei și reușește să izoleze germenul numit apoi stafilococ. În următorii ani se declanșează o adevărată cursă între Germania și Franța în această ramură a științei care se va numi microbiologie. 

Împreună cu colaboratorii săi, Pasteur pune la punct un vaccin împotriva holerei, pe care îl aplică cu succes în 1881.

Cercetările sale asupra turbării încep în 1880. Pasteur constată că măduva spinării de animal infectat uscată ar putea împiedica apariția acestei grave îmbolnăviri. 

După multiple încercări de a obține un preparat cu calități de vaccin și după multe ezitări, Pasteur face prima încercare la un copil mușcat de un câine turbat. La 6 iunie 1885, începe prima serie de injecții și, trei luni mai târziu, copilul este salvat.

Louis Pasteur a crezut că știința a dus la credința în Dumnezeu, că știința îi aduce pe oameni mai aproape de Dumnezeu. 

De asemenea, el nu a crezut că viața a apărut în mod natural din materie. El credea că este mai probabil ca viața să existe mai întâi și că materia a rezultat din viață. Pasteur a spus:

Posteritatea va râde într-o zi de nebunia filosofilor materialiști moderni. Cu cât studiez mai mult natura, cu atât mai mult rămân uimit de lucrarea Creatorului. Mă rog atunci când sunt implicat în munca mea de laborator. Am căutat o generație spontană timp de douăzeci de ani fără să o descopăr. Nu, nu consider că este imposibil. Dar ce vă permite să faceți din ea originea vieții? Puneți materia înaintea vieții și decideți că materia a existat dintotdeauna. De unde știți că progresul neîntrerupt al științei nu va obliga oamenii de știință să considere că viața a existat dintotdeauna, înaintea materiei? Treceți de la materie la viață pentru că inteligența voastră de astăzi nu poate concepe lucrurile altfel. De unde știți că în zece mii de ani nu se va considera mai probabil că materia a rezultat din viață?

Wolfgang Pauli

Wolfgang Pauli (1900-1958)

Wolfgang Ernst Pauli a fost un fizician austriac, unul dintre pionierii fizicii cuantice, care s-a remarcat prin teoria spinului, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1945.

El credea în psihokinezie (PK), anume că o persoană ar putea influența obiectele materiale prin mijloace necunoscute științei de masă. 

Cu umor, el a numit acest lucru „efect Pauli”, deoarece credea despre sine însuși că a manifestat această putere prin distrugerea echipamentului experimental. 

Pauli credea, de asemenea, în sincronicitate și că parapsihologia nu era pseudoștiință, ci o știință demnă de studiu. El credea că anumite conținuturi psihice supraviețuiesc ego-ului personal și pot influența și alți oameni vii.

Începând cu secolul al XX-lea, activitatea de cercetare a fizicii a fost împărțită între teoreticieni și experimentaliști. 

Numai câțiva fizicieni, precum Enrico Fermi, au avut succes în ambele roluri. Lipsiți de talent sau de interes în munca experimentală, mulți teoreticieni au câștigat o reputație pentru distrugerea accidentală a echipamentului experimental. 

Pauli a fost excepțional în această privință: s-a spus că era un teoretician bun deoarece orice experiment s-ar autodistruge pur și simplu doar pentru că el se afla în vecinătate. 

De teama efectului Pauli, fizicianul experimental Otto Stern i-a interzis lui Pauli să vină în laboratorul său din Hamburg, în ciuda prieteniei lor.

Efectul Pauli este un termen care se referă la tendința presupusă a echipamentelor tehnice de a pica în prezența fizicienilor teoreticieni, se presupune că din cauza incapacității lor extreme de a le manipula. 

Termenul a fost inventat după povestiri anecdotice misterioase care implicau pe fizicianul austriac Wolfgang Pauli, descriind numeroase cazuri în care demonstrații care implicau echipamente au avut probleme tehnice doar atunci când acesta era prezent.

Efectul Pauli nu are legătură cu principiul de excluziune al lui Pauli, care este un fenomen fizic bona fide numit după Pauli. 

Cu toate acestea, efectul Pauli a fost în mod umoristic etichetat ca un al doilea principiu de excludere Pauli, potrivit căreia un dispozitiv funcțional și Wolfgang Pauli nu pot ocupa aceeași cameră.

Efectul Pauli, dacă ar fi real, ar fi clasificat ca un fenomen „macro psihokinetic”. 

Wolfgang Pauli a fost convins că efectul numit după el a fost cât se poate de real. El a corespondat cu Carl Jung și Marie-Louise von Franz despre conceptul de sincronicitate, ca și cu Hans Bender, lector la Freiburg University, Institut für Grenzgebiete der Psychologie und Psychohygiene, singura catedră de parapsihologie din Germania.

Jung și Pauli au văzut unele paralele între fizică și psihologia profunzimilor. Pauli a fost printre invitații de onoare la festivitatea de constituire a C.G. Jung Institute din Zürich în 1948. 

Un efect Pauli celebru la ceremonie a apărut imediat cum a intrat – o vază de porțelan a căzut pe podea, fără nici un motiv evident, drept urmare Pauli a scrie articolul său Background Physics, în care încearcă să găsească relații complementare între fizică și psihologia profunzimilor.

Wikiquote oferă acest citat din Pauli, care arată că el credea că cele conținute de psihic supraviețuiesc după moarte și că pot influența și alți oameni vii:

Deși nu am nici o obiecție față de acceptarea existenței unor conținuturi psihice relativ constante care supraviețuiesc ego-ului personal, trebuie întotdeauna să ne gândim că nu avem cum să știm ce înseamnă aceste conținuturi „ca atare”. Tot ce putem observa este efectul lor asupra altor oameni vii, al căror nivel spiritual și al căror inconștient personal influențează crucial modul în care aceste conținuturi se manifestă de fapt.

Iată și câteva anecdote referitoare la Pauli. 

Un incident a avut loc în laboratorul de fizică la Universitatea din Göttingen. Un dispozitiv de măsurare costisitoare, fără nici un motiv aparent, dintr-o dată a încetat să funcționeze, deși Pauli era, de fapt, absent. 

James Franck, directorul institutului, a raportat incidentul colegului său Pauli din Zürich cu remarca plin de umor că cel puțin de data asta Pauli a fost nevinovat. Cu toate acestea, s-a dovedit că Pauli într-o călătorie cu trenul la Copenhaga a trecut cu trenul prin stația de cale ferată Göttingen cam în momentul disfuncționalității. Incidentul este raportat în cartea lui George Gamow, unde se spune că, cu cât este mai talentat fizicianul teoretician, cu atât este mai puternic efectul.

Peierls descrie un caz în care, la o recepție, acest efect urma să fie parodiat prin distrugerea deliberată a unui candelabru la intrarea lui Pauli. Candelabrul a fost suspendat pe o frânghie care urma să fie eliberat, dar s-a blocat în schimb, devenind astfel un exemplu real al efectului Pauli.

În 1934, Pauli a văzut că mașina lui are o problemă în timpul unei excursii în luna de miere cu a doua soție, considerându-se ca dovadă a unui efect real al lui Pauli, deoarece a avut loc fără o cauză externă evidentă.

În februarie 1950, când a fost la Princeton University, ciclotronul s-a ars, și el s-a întrebat dacă acest ghinion s-a întâmplat și el ca urmare a efectului Pauli.

Max Planck

Max Planck (1858-1947)

Max Karl Ernst Ludwig Planck a fost un fizician german, fondator al mecanicii cuantice. A primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918: „ca apreciere a serviciilor pe care le-a adus la progresul fizicii prin descoperirea cuantelor de energie”.

El a calculat pentru prima dată în mod empiric un sistem de unităţi de măsură naturale pentru timp, lungime şi masă. 

Aceste valori, care şi-au căpătat înţelesul în teoriile fizicii moderne, sunt naturale, întrucât au fost calculate doar pe baza constantelor universale fundamentale (viteza luminii în vid, constanta atracţiei gravitaţionale), adică sunt definite doar din proprietăţi ale naturii şi nu din vreo construcţie a minţii umane. 

Despre aceste unităţi etaloane, Max Planck spunea că:

Îşi menţin în mod necesar semnificaţia în toate epocile şi pentru toate civilizaţiile, chiar şi extraterestre sau non-umane, şi pot de aceea să fie denumite ca fiind unităţi naturale.

Un timp Planck după evenimentul zero este cel mai apropiat timp prin care ne putem apropia conceptual, prin fizica teoretică, de acea singularitate primordială. 

Bazându-se pe calcule relativ simple, fizica modernă evaluează timpul Planck la aproximativ 10-43 secunde. 

Lungimea Planck este lungimea parcursă de o rază de lumină în timpul Planck, aproximativ 10-35 metri, iar masa Planck este de aproximativ 10-8 kg şi este limita minimă a masei pe care o poate avea o gaură neagră.

Primit la început cu răceală şi chiar uitat, acest sistem de unităţi de măsură a căpătat o importanţă deosebită în fizica modernă, fiind denumit chiar „sistemul de unităţi de măsură al lui Dumnezeu”.

Conform studiilor sale despre atomi, Planck nu a crezut despre conștiință că derivă din materie. El credea că nu creierul produce conștiință, ci că materia derivă din conștiință. 

El a spus:

Eu privesc conştiinţa ca fiind ceva fundamental. Eu privesc materia ca fiind un derivat al conştiinţei. Nu putem ajunge în urma conștiinței. Tot ceea ce vorbim, tot ce privim ca fiind existent, postulează conștiința. Așa cum am menționat în The Observer (25 ianuarie 1931). Ca om care și-a dedicat întreaga viață celei mai clare științe, spre studiul materiei, pot să vă spun ca urmare a cercetării mele despre atomi că: nu există nici o chestiune ca atare. Toată materia provine și există numai în virtutea unei forțe care aduce particulele unui atom la vibrații și menține acest cel mai mic sistem solar al atomului. Trebuie să presupunem că în spatele acestei forțe există o minte conștientă și inteligentă. Această minte este matricea materiei.

Joseph Banks Rhine

Joseph Banks Rhine (1895-1980)

Sceptic prin temperament și botanist prin studiu, Rhine și-a dat seama de limitele materialismului științific ce domina în anii ‘20 citindu-l pe Bergson și a fost atras spre cercetarea metapsihică citindu-l pe Myers. 

După câteva starturi greșite, a fondat la Duke University o bază unde, cu ajutorul pachetelor de 25 de cărți, cu cinci simboluri diferite, concepute de colegul său dr. K.F. Zener, a început să testeze studenții pentru a descoperi dacă vreunul din ei putea ghici corect într-o proporție semnificativ de mare decât probabilitatea întâmplătoare (cinci ghicitori corecte). 

Unii puteau ghici șase sau mai mult, îndeajuns de consecvent pe parcursul unor serii lungi pentru a demonstra că sorții contra hazardului erau de mii, milioane chiar, la unu. 

O dată cu publicarea rezultatelor în monografia Extra-Sensory Perception (1934), Rhine și cercetările sale au atins rapid o reputație națională, apoi internațională.

Practic, Duke University a obținut cu această ocazie consacrarea oficială a experimentelor de telepatie. Rhine a organizat cele mai severe controale pentru aceste experimente.

Matematician fiind, profesorul Rhine a pus la baza încercărilor respective scheme foarte pretențioase, bazate atât pe calculul probabilităților, cât și pe legile marilor numere (care impuneau ca unele experimente să fie repetate de peste 100. 000 de ori!). 

Pentru a mari gradul de siguranță în categorisirea răspunsurilor exacte, Rhine a introdus preluarea informației cerebrale asupra a cinci modele geometrice diferite, cartonașele respective fiind cunoscute sub numele de „cărțile Zener” (după numele doctorului Zener – asistentul său, care le-a imaginat); în plus, a introdus și o amestecare mecanică a acestor cărți, pentru a se evita la maximum influențele umane suplimentare. 

Experiențele respective care au durat ani și ani de zile, au convins treptat pe mulți oameni de știință asupra faptului că existența fenomenului telepatic se încadrează în mod normal, ca oricare alt proces specific al fiziologiei umane, în legi cantitative și calitative bine definite.

În următorii 45 de ani, Rhine avea să rămână, în ochii publicului, parapsihologul numărul 1. 

Conceptul de parapsiholog, de fapt, distinct față de cercetător metapsihic – unul căutând să demonstreze fenomenele în condiții controlate, celălalt fiind mai preocupat să investigheze cazurile spontane – derivă din munca lui. 

Principala sa contribuție a fost de a ajuta parapsihologia să se impună, fie și încet, drept disciplină academică, acceptată în universități. 

Din punct de vedere personal și profesional, Brian Mackenzie a relevat în sinteza sa asupra poziției lui Rhine în istoria subiectului inclusă în volumul memorial J. B. Rhine: on the Frontiers of Science (1982) – că atributele lui Rhine „cuprindeau îndemânarea profesională, devotamentul față de importanța și legitimitatea domeniului, încrederea în aplicabilitatea metodelor științifice pe problemele acestuia, poziția instituțională favorabilă și o personalitate plină de forță care inspiră entuziasm și devotament”.

Amintim aici ca în deceniul respectiv, ideea acestor experimente a antrenat cercetători din multe alte țări, intuindu-se ca pe această cale s-ar putea obține noi deschideri de orizont în cunoașterea ființei umane. 

Astfel, în Marea Britanie, dr. Soal a efectuat între anii 1934 și 1939, un număr de 128.250 experimente, în Franța un bun matematician, inginerul M. de Cressac – a organizat o mie de transmisii similare, în Olanda deveneau cunoscute experiențele profesorului W. Tenhaeff. 

Dar poate că cele mai puțin difuzate, dar având cele mai valoroase rezultate științifice, au fost cercetările efectuate în aceeași perioadă de profesorul Leonid Vassiliev, în laboratorul său discret din Leningrad. 

Lucrările sale în acest domeniu au fost cunoscute abia în anii ‘60, pe lângă publicarea în editura Literatura politică a cărții sale privind fenomenul telepatic și înființarea la Moscova și Leningrad a secțiilor de Bioinformatică, ca o prețuire efectivă a aportului său în acest domeniu i s-a acordat și titlul de membru corespondent al Academiei de Medicină a U.R.S.S. și apoi Premiul Lenin.

Erwin Schrödinger

Erwin Schrödinger (1887-1961)

Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger a fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii cuantice. 

Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz și Dublin și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă numele. A studiat de asemenea elementul radiu și a adus contribuții însemnate la definitivarea teoriei culorii.

Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie 1926 înlocuiește electronul din modelul atomic al lui Niels Bohr cu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se comportă ca niște unde; această teorie este încorporată în ecuația lui Schrödinger.

Iată ce credea el:

Sunt foarte uimit că imaginea ştiinţifică a lumii reale din jurul meu este foarte deficitară. Oferă o mulţime de informaţii faptice, pune toate experienţele noastre într-o ordine magnific de coerentă, dar este groaznic de tăcută cu privire la tot ce este foarte aproape de inima noastră, care contează cu adevărat pentru noi. Ea nu ne poate spune nimic despre roşu şi albastru, amar şi dulce, durerea fizică şi plăcere fizică; nu ştie nimic despre frumos şi urât, bun sau rău, Dumnezeu şi eternitate. Există în mod evident o singură alternativă, și anume unificarea minții sau a conștiinței. Multitudinea lor este doar aparentă, în realitate există doar o singură minte.

Alan Turing (1912-1954)

Alan Mathison Turing a fost un matematician britanic, logician, criptanalizator și om de știință în domeniul informaticii. 

El a avut o mare influență în dezvoltarea informaticii, oferind o formalizare a conceptelor de „algoritm” și „calcul” cu mașina Turing. Pe scurt, Turing este considerat a fi tatăl informaticii și inteligenței artificiale. 

În lucrarea Computing Machinery and Intelligence, Turing a scris: 

Presupun că cititorul este familiarizat cu ideea percepției extrasenzoriale (ESP) și cu sensul celor patru elemente ale acesteia, și anume telepatia, clarviziunea, precogniția și psihokinezia. Aceste fenomene perturbatoare par să nege toate ideile noastre științifice obișnuite. Cum as putea să le discreditez?! Din păcate, dovezile statistice, cel puțin pentru telepatie, sunt copleșitoare. Este foarte dificil să-ți rearanjezi ideile pentru a se potrivi acestor fapte noi. Odată ce le-ai acceptat, nu pare un pas foarte mare de a crede în fantome și spiritei. Ideea că trupurile noastre se deplasează pur și simplu în conformitate cu legile cunoscute ale fizicii, împreună cu alte legi care nu au fost încă descoperite, și oarecum asemănătoare, ar fi un prim pas în cercetare.

Turing a recunoscut că ESP (percepție extrasenzorială) ar împiedica un computer să treacă testul Turing (Testul Turing este un experiment din domeniul inteligenței artificiale care își propune să dea răspuns la întrebarea dificilă „pot (sau vor putea) mașinile să gândească?”. 

Practic e vorba doar de mașini de calcul care pot fi programate astfel încât să se comporte mai mult sau mai puțin asemănător oamenilor, prin aceea că acceptă întrebări formulate într-un limbaj natural (nu de programare) și dau răspunsuri mai mult sau mai puțin rezonabile). 

Turing a promovat bizar de mult ideea de ESP într-o lucrare despre programarea unui calculator cu calculul inteligenței. Turing a vrut să elimine orice abilități ESP umane de a afecta testul. Această abilitate ar putea face mai dificilă sarcina computerului să păcălească omul sau să ridice îndoieli cu privire la validitatea testului. 

Preocuparea sa pentru ESP a subliniat abilitățile umane pe care nu se aștepta ca să poată fi simulate de computere. 

Acest lucru a pus la îndoială o teorie computațională a minții umane chiar dacă s-ar fi dovedit că o mașină viitoare ar putea fi conștientă într-un fel.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Adrian Pătruț - De la normal la paranormal. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993.
  • Brad Steiger Și Sherry Hansen Steiger - Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Editura ALL, 2012.
  • Chris Holt - Is anybody there – science and the supernatural. Articol publicat la data de 31 octombrie 2020. [Sursă]
  • Brian Inglis - Enciclopedia fenomenelor paranormale. Editura Valdo, București, 1993.
  • P. D. Uspenski - A patra cale. Editura Prior Pages, 2004.
  • Joseph Banks Rhine. wikipedia.org. [Sursă]
  • Florin Gheorghiță - Întrebările științei. Editura Albatros, București, 1988.
  • R. Laurence Moore - Spiritualism and Science: Reflections on the First Decade of the Spirit Rappings. Editura The Johns Hopkins University Press, 1972.
  • Louis Pasteur. wikipedia.org. [Sursă]
  • Rupert Matthews - Enciclopedia Paranormalului. Editura Corint, 2009.
  • John Horgan - Brilliant Scientists Are Open-Minded about Paranormal Stuff, So Why Not You? Articol publicat la data de 20 iulie 2012. [Sursă]
  • Karl Bell - Victorian scientists thought they’d found an explanation for ghosts – but the public didn’t want to hear it. Articol publicat la data de 31 octombrie 2019. [Sursă]
  • Hans Driesch. wikipedia.org. [Sursă]
  • Alan L. Gillen și Frank J. Sherwin III - Louis Pasteur’s Views on Creation, Evolution, and the Genesis of Germs. Lucrare publicată în Answers Research Journal, 2008. [Sursă]