Totul despre puterile magice ale clopotelor. Cum se folosesc clopotele la alungarea spiritelor rele

Oamenii au crezut dintotdeauna în puterile magice ale clopotelor.

Originea clopotelor poate fi datată din vremea lui Moise, (în capitolul 28 din Exodul, versetele 33-35, „un clopot de aur” este menționat pe tivul hainei lui Aaron, iar „sunetul lui va fi auzit când va intra în locul cel sfânt înaintea Domnului”).

Trasul clopotelor pentru morți constituie un vechi obicei. Unii experți consideră că acest obicei își are originea în încercarea de alungare a duhurilor rele care bântuiau în preajma trupului celui decedat, așteptând prilejul potrivit să acapareze sufletul eliberat din trup.

Puterile magice ale clopotelor

Odinioară clopotele erau trase doar atunci când mureau oameni importanți, dar, odată cu apariția creștinismului, a devenit un obicei să se bată clopotele în timpul funeraliilor pentru orice enoriaș.

În epoca medievală, clopotele bisericilor se trăgeau în timpul epidemiilor, cu speranța purificării aerului de germenii bolii. Se credea, în general, că aceste clopote au puteri magice sau spirituale specifice, mai ales datorită poziției lor. 

Suspendate între cer și pământ, clopotele păreau să strajuiasca trecerea dintre lumile materială și nonmateriala, înfricoșându-i pe demoni. Clopotul sacru al budistilor, ghanta, servește această expresie spirituală, într-o manieră similară, alungând entitățile negative și încurajând spiritele bune să se manifeste. 

Însuși sunetul clopotelor reprezintă un simbol al puterii creatoare.

Populațiile de pe coasta vestică a Africii obișnuiau să lege un clopoțel de piciorul unui copil bolnav, spre a îndepărta răul , în vreme ce mai departe de copil se punea mâncare, spre a atrage acolo spiritele malefice.

Simbolismul clopotului

Simbolismul clopotului este legat mai cu seama de perceperea sunetului. În India spre exemplu, clopotul simbolizează auzul și ceea ce percepe auzul, adică sunetul, care este reflectarea vibrației primordiale. Astfel, cele mai multe dintre sunetele percepute, cu prilejul experiențelor yoga sunt sunete de clopot.

În lumea islamică, sunetul clopotului reprezintă sunetul subtil al revelației coranice, rasfrangerea puterii divine în existență. Într-un fel destul de asemănător, Canonul budist parcă asimilează vocile divine cu sunetul unui clopot de aur.

În China, zgomotul clopotului este pus în legătură cu tunetul și în mod frecvent asociat cu acela al tobei. Dar muzica produsă de clopot este înălțătoare și totodată criteriu al armoniei universale.

În opoziție cu trăsnetul, clopoțelul simbolizează virtuțiile feminine sau o formulă magică. Deseori el este împodobit cu roata legii, cu un cerc de petale de lotus, de lei, de legi. 

Clopotul simbolizează fără îndoială chemarea divină la studierea legii, supunerea față de cuvântul lui Dumnezeu, în orice caz o comunicare între cer și pământ.

Un clopoțel magic slujește la evocarea morților, el fiind făcut dintr-un aliaj obținut din plumb, cositor, fier, aur, cupru, argint-viu. Jos este înscris numele Tetragrammaton, iar deasupra numele celor șapte spirite ale planetelor, apoi cuvântul Adonal și, pe inel, Iisus. 

În opinia lui Girardinus Pervilues, pentru a fi eficace, este nevoie: 

Să fie înfășurat într-o bucată de mătase verde și păstrat în această stare până ce persoana care întreprinde marele mister va avea libertatea și posibilitatea de a pune respectivul clopoțel în mijlocul unei gropi dintr-un cimitir și de a-l lasă astfel timp de șapte zile. Câtă vreme clopoțelul păstrează veșmântul țărânii din cimitir, emanația și simpatia care îl însoțesc se mențin; acestea îl duc la perpetua calitate și virtute cerute, atunci când sunați din el în acest scop.

În zilele noastre, clopoțelul așezat deasupra ușii unui magazin avertizează intrarea unui client. Această funcție practică a fost precedată de folosirea clopoțeilor deasupra ușilor pentru a nu lasă spiritele rele să pătrundă într-o casă sau într-un magazin.

Folosirea clopotelor împotriva demonilor

Diavolul urăște tot ceea ce este frumos, iar clopotele sunt folosite în mod special pentru a atrage atenția asupra naturii divine a lui Dumnezeu.

Potrivit unor legende străvechi, spiritele rele se tem de clopote și fug de sunetul lor. Această credință pare să derive din ideea conform căreia în aer pândesc legiuni de diavoli care așteaptă să posede trupurile muritorilor sau să creeze furtuni distrugătoare.

În The Golden Legend of Jacobus de Voragine, archbishop of Genoa (tipărită de Caxton în jurul anului 1483), se spune:

Duhurile rele care se află în aer se înfioară când aud clopotele bătând; astfel, clopotele se bat când tună sau când se întâmplă furtună mare sau manifestări distrugătoare ale vremii. Diavolii și spiritele rele se înfioară la auzul clopotelor și fug, iar astfel furtunile se domolesc.

În Rationale Divinorum Officiorum of Druandus (1459), o scriere populară în care se analizează originea și sensul slujbelor bisericești, se vorbește despre folosirea clopotelor la apropierea unei furtuni, astfel încât diavolii, auzind trâmbițele Regelui Etern, să fugă și să înceteze să mai ridice furtună. 

Clopotele folosite în biserici sunt sfințite și binecuvântate. În texte bisericești vechi (datând din secolul al XVI-lea) se vorbește despre ritualuri sfinte de binecuvantare a clopotelor. Mai apoi, acestea erau folosite pentru a alunga dracii și demonii din aer. 

Multe clopote vechi din Marea Britanie erau inscripționate cu semnul crucii și textul: „Prin vocea mea vie, alung orice rău”.

Încă din epoca romană antică, clopotele de bronz erau folosite pentru a respinge demonii. Geograful Strabon (64 sau 63 e.n.-23 e.n.) a consemnat că păstorii romani atașau clopote la gâtul animalelor pentru a ține departe spiritele rele și fiarele sălbatice. 

Poetul roman Ovidiu (43 e.n.-17 e.n.) a afirmat că oamenii obișnuiau să bată în vase de bronz în timpul unei eclipse sau la moartea unei rude sau cunostinte pentru a speria demonii.