Articol documentat din surse relevante
Toate informațiile prezentate în acest articol sunt atent documentate din surse de încredere. Echipa Misterio face permanent eforturi pentru a îmbunătăți și actualiza conținutul oferit cititorilor noștri.

Mesaje din lumea de dincolo. Sir Arthur Conan Doyle și spiritele

Misterio

Autor: Misterio

Actualizat: 27 Martie 2022

Sir Arthur Ignatius Conan Doyle, celebru romancier britanic este creatorul cunoscutului personaj Sherlock Holmes, primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste.

Această pagină poate conține linkuri spre produse/servicii. Este posibil ca Misterio să câștige un comision în urma vânzărilor efectuate prin aceste link-uri.

Mesaje din lumea de dincolo. Sir Arthur Conan Doyle și spiritele

În afara romanelor cu Sherlock Holmes, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri științifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-ficțiune).

În The New Revelation (1918), Conan Doyle descrie cum a fost la început foarte sceptic în privința fenomenelor metapsihice, apoi însă fiind treptat convertit la a le accepta, iar în perioada primului război mondial ajunsese să creadă ca sunt „ceva cu adevărat cutremurător, o străpungere a zidului dintre două lumi”. 

De atunci și până la moarte s-a implicat adânc în spiritualism și în cercetarea metapsihică.

Spiritism și cercetare metapsihică

Neavând un spirit critic dezvoltat în aprecierile sale despre fenomenele paranormale, a fost o sursă constantă de îngrijorare pentru SPR (Societatea pentru Cercetări Metapsihice), ai cărui principali membri îl considerau prea credul. 

Cu puțin înainte de a muri, a părăsit Societatea, plângându-se că e dominată de sceptici. Oliver Lodge, care nu era sceptic, a deplâns într-un necrolog faptul că Doyle devenise „un entuziast aproape lipsit de discernământ despre ceea ce credea el ca e adevărul spiritual”.

Când oamenii află că Sir Conan Doyle, părintele literar al lui Sherlock Holmes, era fascinat de parapsihologie și de investigarea vieții de după moarte, ei fac presupunerea că scriitorul s-ar fi aflat de aceeași parte a baricadei cu cercetători precum Harry Houdini, mai ales că cei doi au fost prieteni. 

Oamenii tind să creadă că Doyle și-a dedicat intelectul și experiența demascării mediumurilor false, îl văd ca pe un Sherlock dând în vileag trucurile prin care un mediu carismatic, dar mincinos, îi înșeală pe naivi, apoi încheind explicația dată înșelătoriei prin cunoscuta sintagmă „elementar, dragul meu Watson”. 

De fapt, lucrurile nu stau deloc așa. 

Doyle a fost un înflăcărat adept al realității comunicării cu spiritele și a devenit un misionar atât de înfocat al spiritismului încât a devenit cunoscut drept un „Sfântul Paul” al mișcării. Nu a tratat fenomenul prin deducție logică, scepticism și raționalitate.

Arthur Conan Doyle era înalt, un englez sadea de origine nobilă, plin de încredere în sine, bucurându-se de succes ca medic. 

El a fost invitat mai întâi să asiste la fenomene mediumnice pe când era medic la Southsea, în 1885. În următorii trei ani, a participat la o serie de ședințe la reședința unuia dintre pacienți care era profesor la Colegiul Naval Greenwich. 

Mediumul din centrul manifestărilor era un funcționar feroviar care părea capabil să producă o serie de fenomene uimitoare. Atât de uimitoare, încât tânărul medic Doyle a ajuns la concluzia că omul respectiv e un farsor.

Deși primele sale întâlniri cu mediumnitatea nu au fost impresionante, interesul lui Doyle în explorarea necunoscutului era deja declanșat și scriitorul s-a alăturat SPR (Societății de Cercetări Metapsihice). În 1902 l-a întâlnit pe Sir Oliver Lodge (1851-1940), iar experiențele și cercetările acestui reputat savant au avut un impact deosebit asupra lui.

Doyle s-a convins că telepatia era un fenomen autentic, răspunzător totodată de multe dintre cunoștințele mediumului referitoare la cei decedați. 

Poate, susținea el, mediumul citește gândurile despre morți din mințile participanților la seance (o adunare de persoane unde un medium încearcă să comunice cu spiritele morților sau o adunare pentru primirea de mesaje spiritiste) care și-au pierdut ființele dragi. 

În aceeași perioadă, Doyle a citit lucrarea lui Frederic W. H. Myers (1843-1901), Human Personality and Its Survival of Bodily Death (1903) care a avut un efect major asupra acceptării de către el a mediumnității și a comunicării cu spiritele.

Sir Arthur Conan Doyle

Sir Arthur Conan Doyle și spiritismul

În 1916, după trei decenii de studii intense, Doyle a acceptat ca fiind reale fenomenele spiritiste. Avea 58 de ani, era la apogeul carierei sale literare, era plin de încredere în sine, așa că s-a asociat pe deplin cauzei spiritismului modern, scriind două cărți: The New Revelation (1918) și The Vital Message (1919). 

În timpul primului război mondial, a doua lui soție, Jean, și-a pierdut fratele în bătălia de la Mons. Îndurerată, femeia a început să experimenteze scrierea automată, tehnica mediumnică prin care stiloul ținut de o persoană se deplasează de-a lungul paginii, ghidat de spirite. 

Când primele ei tentative au fost încununate de succes, Sir Arthur și doamna Doyle au fost convinși că misiunea lor terestră era, în mare parte, de a se dedica transmiterii de mesaje din partea celor căzuți la lupte, către familiile îndurerate.

În 1918, fiul cel mare al lui Doyle, Kingsley, a murit de pneumonie, în timpul bătăliei de pe Somme. La un an după decesul fiului, Doyle a asistat la o seance ținută de un medium galez care a vorbit cu vocea lui Kingsley și s-a referit la probleme total necunoscute mediumului. 

Curând după această remarcabilă comunicare directă, mediumul i-a materializat pe mama și pe nepotul lui Doyle. 

Nedorind să ia în seamă pe cei care îi spuneau să fie sceptic, și să caute o explicație științifică fenomenului, Doyle a declarat că-i văzuse pe cei dragi mai clar decât o făcuse vreodată când erau vii.

După sfârșitul războiului, în 1918, Doyle și soția sa au început primul lor turneu de conferințe. În următorii 12 ani ei au călătorit în Marea Britanie, în Australia, Noua Zeelandă, nordul Europei, Africa de Sud și Statele Unite.

Numărul din decembrie 1920 al revistei The Strand a inclus câteva pretinse fotografii ale unor zâne, ce fuseseră făcute cu un aparat ieftin de fotografiat de două fete, Elsie Wright și verișoara ei, Frances Griffiths. 

Am scris mai demult un articol referitor la această poveste. Ideea este că Doyle a reușit să obțină negativele și le-a adus unuia dintre cei mai eminenți și experți fotografi din Anglia. 

Inițial, acesta a respins ideea de imortalizare a zânelor pe peliculă, dar în cele din urmă și-a pus în joc reputația profesională, susținând nu doar că fotografiile fuseseră făcute printr-o singură expunere, dar și că putuse detecta că acele mici creaturi erau de fapt în mișcare când fuseseră fotografiate. 

El susținuse cu tărie că nu găsise nici o urmă de trucaj. În mod înțelept, Doyle a căutat și altă opinie apelând la Compania Kodak din Kingsway. 

Deși experții refuzau să creadă că fetele fotografiaseră niște zâne, au declarat presei că nu există semne de trucaj pe filme. Un al treilea expert a spus chiar că zânele păreau că zboară deasupra fetelor și a florilor.

Pe măsură ce presa britanică difuza năstrușnica poveste, numeroase persoane au scris ziarelor că în copilărie și ei se jucaseră cu asemenea personaje liliputane. 

Bazându-se pe analizele experților, Doyle a obținut serviciile unuia dintre cei mai înzestrați clarvăzători britanici, căruia i-a cerut să verifice dacă afirmațiile fetelor erau veridice. 

Clarvăzătorul a mers acolo și a susținut că vede mai multe zâne, și că toată acea zonă este populată de spirite elementare precum zâne, elfi, gnomi și spiriduși. 

Dar, în ciuda abilităților sale, mediumul nu a putut să transmită zânelor cantitatea de energie necesară pentru ca acestea să se materializeze. Se părea că doar fetele care făcuseră fotografia aveau unicul amestec de inocență și miracol pentru a face zânele să se materializeze. 

Doyle a scris un articol în care trasa concluziile referitoare la acest caz, declarând că, deși dovezile oferite nu sunt atât de „copleșitoare” ca în cazul fenomenelor spiritiste, „există deja suficiente indicii care dovedesc autenticitatea manifestării”. 

Ulterior s-a dovedit că fotografiile erau niște falsuri, iar Doyle a fost pus într-o postură defavorabilă.

Harry Houdini
O fotografie a lui Arthur Conan Doyle într-o ședință de spiritism unde se pare că i-ar fi apărut spiritul fiului său decedat, Kingsley

Prietenia cu Harry Houdini

Doyle și soția lui îl întâlniseră pe Harry Houdini după unul dintre spectacolele acestuia. Mulți se întrebau cum se împrietenise Houdini cu Doyle, deoarece erau firi complet diferite, în sensul că Doyle era un adept sincer al spiritismului, iar Houdini era un adversar înfocat al mediumurilor. 

Unii cercetători explică faptul că Houdini nu nega supraviețuirea de după moarte, dar căuta dovezi acceptabile, potrivit standardelor sale. De fapt, amiciția dintre Doyle și Houdini ar fi putut fi inspirată tocmai de dorința sinceră a magicianului de a obține dovezi certe privind viața de după moarte. 

Din păcate, prietenia lor s-a încheiat brusc după ce Doamna Doyle a participat la o ședință de spiritism în SUA. În 1922 soții Doyle țineau prelegeri în SUA, iar Houdini le-a cerut să li se alăture, lui și soției sale Beatrice (Bess), pentru o scurtă vacanță în Atlantic City, pe 17 iunie. 

Acea dată era sacră pentru Houdini, fiind ziua de naștere a mamei sale. Exprimându-și convingerea că va putea contacta spiritul femeii chiar în acea zi, doamna Doyle a intrat într-o transă ușoară și a început să redea mesaje de iubire din partea spiritului mamei magicianului. 

Deși Houdini a fost recunoscător pentru aceasta, din complezență, ulterior și-a exprimat îndoiala că spiritul mamei sale ar putea scrie astfel de cuvinte, mai ales că ea nu învățase niciodată să scrie în engleză. 

De asemenea, cum familia lui Houdini (aveau numele inițial de Weiss) era de origine iudaică, i-a fost greu să creadă că mama lui și-ar fi început mesajul trâsand o cruce în capul paginii de scriere automată. 

Faptul că Houdini a negat public capacitățile doamnei Doyle a creat ruptura prieteniei dintre cele două familii.

Doyle a fost numit președinte onorific al Congresului Internațional al Spiritiștilor, desfășurat la Paris, în 1925. În 1927, el a publicat Pheneas Speaks, o serie de revelații dezvăluite prin scriere automată a soției sale, de către ghidul spiritist al acesteia, numit Pheneas. 

Sir Arthur Conan Doyle a murit pe 7 iulie 1930.

La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.

  • Rupert Matthews - Enciclopedia Paranormalului. Editura Corint, 2009.
  • Adrian Pătruț - De la normal la paranormal. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993.
  • Arthur Conan Doyle. britannica.com. [Sursă]
  • Florin Gheorghiță - Întrebările științei. Editura Albatros, București, 1988.
  • Arthur Conan Doyle. wikipedia.org. [Sursă]
  • P. D. Uspenski - A patra cale. Editura Prior Pages, 2004.
  • Arthur Conan Doyle. biography.com. [Sursă]
  • Matthew Tompkins - The two illusions that tricked Arthur Conan Doyle. Articol publicat la data de 30 august 2019. [Sursă]
  • Michael W. Homer - Sir Arthur Conan Doyle: Spiritualism and "New Religions". Editura University of Illinois Press, 1990.
  • The supernatural interests of Sir Arthur Conan Doyle. History Extra. Articol publicat la data de 8 februarie 2022. [Sursă]
  • Brian Inglis - Enciclopedia fenomenelor paranormale. Editura Valdo, București, 1993.