România, victimă a asasinatului economic? Ce este terorismul economic și cum acționează asasinii economici

Dacă urmăriţi emisiunile TV sau citiţi presa, o să observaţi că ideea prezentată este, în general, aceeaşi: cetăţenii sunt nemulţumiţi deoarece veniturile lor sunt grav afectate de deciziile luate de guvernanţi, iar o mare parte din aceste venituri se întorc la guvern sub formă de taxe şi impozite.

În realitate, banii sunt creaţi în bănci şi inevitabil ajung înapoi în bănci. Instituţiile bancare sunt adevăraţii stăpâni, împreună cu guvernele şi corporaţiile pe care le sprijină.

Războiul și terorismul economic

Sclavia fizică necesită ca celor forţaţi să muncească să nu li se asigure decât minimul de hrană şi adăpost necesar pentru a supravieţui şi pentru a putea munci în continuare. În sclavia economică oamenii trebuie să-şi asigure ei însăşi aceste nevoi fundamentale.

Acest tip de sclavie este una dintre cele mai ingenioase scheme pentru manipulare socială create vreodată şi la baza ei se găsesc războiul și terorismul economic împotriva populaţiei.

Datoria este o armă folosită pentru a cuceri şi înrobi societăţi, iar dobânda este principala ei muniţie. Iar în timp ce majoritatea cetăţenilor supravieţuiesc necunoscând această realitate, băncile, împreună cu guverne şi corporaţii, continuă să-şi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică. 

Astfel iau naştere noi instituţii precum Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional. Tot astfel se creează şi un nou tip de soldat: asasinul economic.

Ştiaţi că din primele 100 de economii mondiale clasate pe baza Produsului Intern Brut (PIB), 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA? 

Multinaționale precum Walmart, General Motors, Exxon sau Apple sunt mai puternice economic decât România, Arabia Saudită, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia şi multe alte ţări ale lumii. 

Iar în timp ce barierele de comerţ protective sunt înlăturate, aceste corporaţii devin tot mai puternice şi imperiul se extinde. 

Lumea este o afacere preluată de către o mâna de puteri ale afacerilor care domină resursele naturale de care avem nevoie pentru a trăi, în timp ce controlează banii de care avem nevoie pentru a obţine aceste resurse.

Până în anul 1980 Afganistanul producea 0.001% din cantitatea de opiu existentă pe plan mondial. După ce Mujahedinii sprijiniţi de SUA şi CIA au câştigat războiul dintre URSS şi Afganistan, până în 1986 au ajuns să producă 40% din heroina din lume. 

Până în 1999, Afganistanul a ajuns să producă 80% din heroina de pe piaţă. Apoi s-a întâmplat ceva neaşteptat. Talibanii au ajuns la putere şi în mai puţin de un an de zile au distrus majoritatea culturilor de opiu. 

Producţia a scăzut de la peste 3.000 de tone la doar 185 de tone, o reducere de 94%. Pe 7 octombrie 2001, SUA invadează Afganistanul la ordinul preşedintelui George W. Bush. 

În prezent, Afganistanul produce 90% din cantitatea de heroină existentă la nivel mondial.

Asasinul economic

În cartea Confesiunile unui asasin economic, John Perkins vorbea în 2004 despre activitatea sa la firma de consultanţă economică Chas T. Main Inc. din Boston şi despre felul în care asasinii economici distrug ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.

Noi lucrăm în multe moduri diferite dar, probabil cel mai frecvent este să găsim o ţară care are resurse – să zicem petrol – după care aranjăm ca ţara respectivă să contracteze un împrumut uriaş de la una dintre instituţiile de credit internaţionale (de exemplu Banca Mondială). Însă banii împrumutaţi nu ajung niciodată în acea ţară. Banii ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructură în acea ţară: parcuri industriale, centrale electrice, poduri, proiecte de pe urma cărora beneficiază corporaţiile noastre şi câţiva oameni bogaţi, dar care nu îmbunătăţesc cu nimic viaţa oamenilor obişnuiţi.

După ce primul pas este făcut, Perkins descrie procesul elaborat la care instituţiile internaţionale de credit supun ţara respectivă. Practic, economia proprie este sufocată iar ţara rămâne cu o datorie uriaşă, datorie care se împarte către fiecare cetăţean, indiferent de vârstă.

Ştiaţi, de exemplu, că datoria publică a României este undeva la 6.000 de euro pe cap de locuitor? În fiecare minut, în România se nasc copii care sunt deja datori la instituţiile internaţionale de credit. Şi asta nu este nimic în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în alte ţări. 

Citește și: Francmasoneria și influența nefastă a francmasonilor în Europa și Statele Unite

În Statele Unite, fiecare cetăţean este dator peste 58.000 de dolari, în Germania suma ajunge undeva la 59.000 de dolari, în Marea Britanie la 157.000 de dolari iar în Irlanda undeva la 596.000 de dolari. 

Datoria este atât de mare încât este nevoie de câteva generaţii pentru a fi plătită, asta dacă suma nu mai creşte cu nici un cent.

Însă aşa cum Perkins afirmă în cartea sa, întreg planul se bazează incapacitatea de a se plăti această datorie uriaşă. 

Atunci intervin „asasinii economici” care merg şi negociază cu guvernul ţării respective termenii în care ţara şi-ar putea plăti datoria. 

Aceşti termeni implică vânzarea resurselor (petrol, gaze naturale, metale preţioase, materie primă, etc.) la preţuri foarte mici către corporaţii, sau construirea de baze militare şi transformarea acelei ţări în prima linie de apărare în caz de conflict militar, sau respectiva ţară este forţată să-şi trimită trupe în zone de război, sau diplomaţii ei sunt nevoiţi să susţină proiecte în cadrul ONU, şi exemplele pot continua.

Producătorii şi furnizorii de electricitate, sistemul de apă şi canalizare, asigurările, chiar şi sistemul educaţional, toate sunt privatizate către corporaţii din Statele Unite şi către alte corporaţii internaţionale.

Întregul sistem este extrem de bine pus la punct iar modul de operare este tipic Băncii Mondiale şi FMI. 

Aceste instituţii forţează o ţară să se împrumute excesiv iar în momentul în care datoria este prea mare pentru a mai putea fi plătită, FMI şi Banca Mondială se oferă să finanțeze împrumutul, la o dobândă şi mai mare. 

Ultimul pas este acel sistem pe care asasinii economici îl numesc „quid pro quo” şi care implică o condiţionalitate care înseamnă, de fapt, că ţara ţintă trebuie să-şi vândă resursele, inclusiv multe din serviciile lor sociale, companii strategice pentru poporul respectiv.

Primul Imperiu Mondial

Un adevărat imperiu mondial s-a creat folosind acest sistem. Ce este mai îngrijorător este faptul că foarte puţini sunt conştienţi de existenţa acestui imperiu. 

În timp ce toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei, acest imperiu a fost clădit cu ajutorul asasinilor economici. În trecut toţi ştiau când un imperiu se extinde. 

Britanicii, francezii, germanii, romanii, grecii, toţi erau conştienţi de puterea imperiului şi erau mândri de asta. 

Întotdeauna exista un fel de scuză: civilizarea popoarelor barbare, lupta împotriva păgânilor, securizarea graniţelor imperiului, însă populaţia imperiului era bine informată şi ştia exact modul în care imperiul lor se extindea. Erau mândrii de asta.

Astăzi însă, majoritatea cetăţenilor nu sunt conştienţi de existenţa acestui imperiu clandestin. Majoritatea locuitorilor din Statele Unite nu au nici cea mai mică idee că naţiunea lor a fost clădită pe spatele acestui imperiu. În ziua de astăzi este mai multă sclavie în lume decât a fost vreodată.

Însă întrebarea care se pune este: „Dacă există un imperiu, atunci cine este împăratul?” În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împăraţi, împărat e cineva care nu este ales, nu are mandat limitat şi nu răspunde în faţa nimănui. 

Preşedinţii nu pot fi clasificaţi în acest mod, însă conform lui Perkins, există ceva ce poate fi echivalentul împăratului: corporatocraţia.

Corporatocraţia este reprezentată printr-un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporații şi care se comportă ca un adevărat împărat al acestui imperiu clandestin. 

Ei controlează mass-media, fie prin conducere directă, fie prin publicitate. Ei controlează majoritatea politicienilor pentru că le finanţează campaniile electorale, fie prin intermediul corporaţiilor, fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii. 

Citește și: Top 10 cele mai bogate companii din istorie

O dovadă de necontestat a acestui fapt este că în anul 2007 în Statele Unite, corporaţiile farmaceutice au cheltuit 168 de milioane de dolari în promovare, publicitate şi în susţinerea campaniilor electorale pentru anumiţi candidați.

Membrii corporatocraţiei nu sunt aleşi, nu au mandat limitat şi nu raportează nimănui. Iar în vârful acestei adunări nu-ţi poţi da seama dacă persoana respectivă lucrează pentru o corporaţie privată, sau pentru guvern pentru că se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. 

Practic, corporatocraţia are în vârf un individ care astăzi este preşedintele unei mari companii de construcţii, cum ar fi Halliburton în Statele Unite, iar mâine acea persoană ajunge vicepreşedintele SUA.

Un alt bun exemplu este George W Bush. Imperiul Bush a fost construit pe afacerile cu petrol. Pe 20 ianuarie 2001, George W. Bush este ales preşedinte al Statelor Unite. 

Pe 21 septembrie 2001, cinci avioane de pasageri sunt folosite că „bombe” împotriva mai multor obiective din SUA. Trei dintre acestea se lovesc de Turnurile Gemene, unul cade peste Pentagon iar cel de-al cincilea se prăbuşeşte într-o zonă nepopulată.

Pe 7 octombrie 2001, SUA şi Marea Britanie invadează Afganistanul, invazie justificată de lupta împotriva terorismului. 

În cele două mandate ale lui George W. Bush, datoria SUA a crescut de la 100 de miliarde de dolari în 2001 la aproape 2.000 de miliarde în 2009, iar deficitul bugetar de la -50 de miliarde de dolari în 2001 la 1.400 de miliarde în 2009.

Corporatocraţia nu are nimic de-a face cu „teoria conspiraţiei„. Aceşti indivizi nu trebuie să se strângă şi să comploteze, toţi lucrează către un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societăţii şi asupra mediului.

Globalizarea economică

Procesul prin care corporatocraţia manipulează societatea prin îndatorare, mituire şi înlăturare politică este numit de Perkins, „Globalizare economică”.

La fel cum Rezerva Federală menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatorată, cu datorii continue, inflaţie şi dobânda, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional fac acelaşi lucru, însă la scară mondială. 

Ideea de la care se porneşte este cât se poate de simplă: îndatorează o ţară fie prin propria imprudenţă, fie prin coruperea conducătorului ţării. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structurală care deseori constau în:

Devalorizare monetară

Când moneda se devalorizează, se devalorizează toate lucrurile. Asta face ca resursele indigene să fie disponibile ţărilor prădătoare la o fracţiune din valoarea lor reală.

Austeritate socială

Tăierile masive de fonduri pentru programele sociale adesea includ educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunăstarea şi integritatea societăţii. Astfel, populaţia devine vulnerabilă în faţa exploatării.

Privatizarea

Privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante social pot fi cumpărate şi reglementate de companii străine pentru profit. 

Un foarte bun exemplu aici este ceea ce s-a întâmplat în 1999 când Banca Mondială a insistat ca guvernul din Bolivia să vândă sistemul de apă al celui de-al treilea oraş ca mărime din ţară unei filiale a corporaţiei Bechtel din SUA. 

Imediat ce corporaţia a preluat controlul total asupra sistemului de apă, facturile populaţiei deja grav afectate de sărăcie au crescut enorm. Abia după o revoltă din partea locuitorilor contractul a fost anulat.

Citește și: Cine a fost cu adevărat Vlad Țepeș? Domnitorul român care a sacrificat totul pentru independență

Deschiderea economiei este caracterizată de scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta practic permite un număr de manifestări economice abuzive, cum ar fi aducerea de către corporaţiile internaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenă şi distrugând economii locale. 

Unul dintre cele mai relevante exemple aici este Jamaica, care după ce a acceptat împrumuturi şi condiţii din partea Băncii Mondiale a pierdut pieţele pentru recoltele cele mai importante din cauza competiţiei cu importurile din vest. Astăzi, nenumăraţi fermieri trăiesc sub pragul sărăciei pentru că nu pot concura cu marile corporaţii.

Exploatarea populaţiei indigene

Un alt pas este reprezentat de crearea a numeroase, aparent neobservate, nereglementate, inumane fabrici de îmbrăcăminte, electronice, piese de schimb, încălţăminte, etc. Acestea profită de pe urma problemelor economice. 

În plus, din cauza lipsei de reglementări ale producţiei, distrugerea mediului este continuă. Resursele ţării respective sunt deseori exploatate de către corporaţiile indiferente în timp ce produc intenţionat mari cantităţi de poluanţi.

Cel mai important proces din istorie este pornit de către 30.000 de oameni din Ecuador şi de pe Amazon împotriva Texaco, deţinut în prezent de Chevron. Se estimează că poluarea în aceste regiuni este de 18 ori mai puternică decât cea cauzată de Exxon Valdez pe ţărmul Alaskăi. 

În cazul Ecuadorului nu a fost un simplu accident. Companiile petroliere au făcut-o intenţionat pentru a economisi bani. Deversarea necontrolată a deşeurilor chimice este mult mai ieftină decât eliminarea corectă a reziduurilor.

Cine se ascunde în spatele Băncii Mondiale?

Banca Mondială se vrea a fi o instituţie care ajută ţările mai puţin dezvoltate să ajungă din urmă, din punct de vedere economic, aşa numitele ţări din „Lumea I”. Însă, în realitate lucrurile sunt complet diferite.

Să aruncăm o privire peste performanţele Băncii Mondiale.

În anul 1960, decalajul dintre venituri între cincimea de locuitori din ţările cele mai bogate şi cincimea de locuitori din ţările cele mai sărace era de 30 la 1. În anul 1998 decalajul ajunsese la 74 la 1.

În timp ce Produsul Naţional Brut a crescut pe plan global cu 40% între 1970 şi 1995, în ţările sărace a crescut doar cu 17%. 

Între 1985 şi 2000, numărul celor care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi a crescut cu 18%. Chiar şi Comitetul Economic al congresului SUA a admis că există o rată de succes de doar 40% pentru toate proiectele Băncii Mondiale.

La sfârşitul anilor ’60, Banca Mondială a intervenit în Ecuador cu împrumuturi mari. În următorii 30 de ani sărăcia a crescut de la 50% la 70%. Sub-angajarea şi şomajul au crescut de la 15% la 70%. Datoria Ecuadorului a crescut de la 240 de milioane de dolari la 16 miliarde de dolari, în timp ce cota de resurse alocată săracilor a scăzut de la 20% la 6%. 

Până în anul 2000 s-a ajuns ca 50% din bugetul naţional al Ecuadorului să trebuiască să fie alocat pentru plata datoriilor către Banca Mondială şi ceilalţi creditori internaţionali.

Este important să se înţeleagă că, Banca Mondială este, de fapt, o bancă a SUA care sprijină interesele SUA în lume. 

Statele Unite au drept de veto asupra tuturor deciziilor luate de Banca Mondială deoarece aduce cel mai mult capital în bancă. Şi de unde provin aceşti bani? Banii au fost creaţi din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale.

Iată de declara Jim Garrison, Preşedintele Forumului Internaţional:

Luată cumulativ, integrarea lumii ca întreg, în mod particular în raporturi de economie globalizată şi în calităţile mitice de capitalism cu ‘piaţă liberă’, reprezintă un ‘imperiu’ veritabil în sine. Puţini au reuşit să scape de ‘îmbunătăţirile structurale’ şi ‘condiţiile’ Băncii Mondiale, a FMI sau de arbitrajul Organizaţiei Mondiale a Comerţului – aceste instituţii financiare internaţionale care, oricât de inadecvate, încă determină ceea ce înseamnă globalizare economică. Atât de mare este puterea globalizării încât, în cursul vieţii noastre este probabil să asistăm la integrarea, chiar dacă inegală, a tuturor economiilor naţionale din lume într-un singur sistem global de piaţă liberă.

Peter Brabeck, Nestle CEO şi membru al Grupul Bilderberg declara recent: „Apa este un aliment care ar trebui privatizat, nu un drept fundamental al oamenilor. 

Având în vedere că populaţia la nivel global creşte, apa nu este un drept public, ci o resursă care ar trebui să fie manageriată de către oamenii de afaceri.” Nestle este o corporaţie cu o cifră de afaceri de 65 de miliarde de dolari!

Terorismul economic

Termenul „terorist” este o distincţie goală care desemnează orice persoană sau grup care alege să se împotrivească stabilimentului. Termenul „terorism economic” nu trebuie să fie confundat cu ficţionalul „Al-Qaeda”, care a fost de fapt numele unei baze de date a Mujahedinilor susţinuţi de SUA în anii ’80.

Pierre-Henry Bunel, ofiţer al serviciului de inteligenţă francez, declara:

Adevărul este că nu există o armată islamică sau un grup terorist numit Al-Qaeda şi orice ofiţer informat al serviciilor de informaţii ştie asta. Dar este o campanie de propagandă pentru a face publicul să creadă în existenţa unei entităţi identificate. Ţara din spatele acestei campanii de propagandă este SUA.

În anul 2007, Departamentul de Apărare al SUA a primit 161,8 miliarde de dolari pentru aşa zisul război global împotriva terorismului. 

Potrivit Centrului Naţional Contra Terorismului, în anul 2004 aproximativ 2.000 de oameni au fost omorâţi în lume din cauza unor presupuse acte teroriste. 

Citește și: Pasajele controversate din Cartea lui Enoh. Aparatul lui Uriel și secretele de la Sarmizegetusa

Dintre aceștia, 68 erau cetăţeni americani. Folosind acest număr ca medie generală, ceea ce este foarte generos, este interesant de observat că de două ori mai mulţi oameni mor anual din cauza alergiei la arahide, decât din cauza actelor teroriste.

Bolile coronariene sunt cauza cea mai importantă de deces în Statele Unite, omorând aproximativ 450.000 de oameni în fiecare an. 

În 2007, guvernul SUA a alocat aproximativ 3 miliarde de dolari cercetărilor în acest domeniu. Asta înseamnă că guvernul SUA, în 2007, a alocat de 54 de ori mai mulţi bani pentru prevenirea terorismului decât pentru prevenirea bolilor coronariene, care omoară de 6.600 de ori mai mulţi oameni, anual, decât terorismul.

În timp ce termenii de „terorist” şi „Al-Qaeda” sunt ataşaţi arbitrar pe fiecare ştire legându-i de orice acţiune împotriva intereselor SUA, mitul se dezvoltă. 

În vara anului 2008, Procurorul General al SUA a propus ca Congresul SUA să declare în mod oficial război împotriva Al-Qaeda şi a oricărei alte organizaţii „teroriste” din lume. Din 2008 şi până în prezent, mai bine de 1.5 milioane de oameni sunt pe lista de „posibili terorişti” a Statelor Unite.

Aceste aşa numite „măsuri contra terorismului” desigur că nu au nimic de-a face cu protecţia socială. Ele au de-a face cu menţinerea stabilimentului în condiţiile creşterii sentimentului anti-american, atât în ţară cât şi internaţional, sentiment care este legitim fondat pe expansiunea imperiului corporativ bazat pe lăcomie şi care exploatează lumea.

Adevăraţii terorişti ai lumii nu se întâlnesc în întunericul nopţii sau strigă „Allahu Akbar” înainte de o acţiune violentă. Adevăraţii terorişti poartă costume de 10.000 de dolari şi lucrează în cele mai înalte poziţii ale finanţelor, guvernului şi afacerilor.