Adevărul despre Sfântul Graal. Relicva creștină între mit și realitate

Adevărul despre Sfântul Graal. Relicva creștină între mit și realitate

Sfântul Graal este prezentat, în multitudinea de romane cavalerești, mituri și legende medievale, sub diferite forme: o relicvă a Prețiosului Sânge al lui Hristos, o suliță, o sabie, o cupă sau un potir, o tipsie de argint, un ceaun al belșugului, o piatră căzută din Ceruri, un vas, un pește, o lance albă însângerată, o carte sau o evanghelie secretă, mană cerească, o porumbiță purtând în cioc o ostie pentru sfânta cuminecătură, o lumină orbitoare, un cap tăiat, o masă și multe altele. Adevărul despre Sfântul Graal este că ia diferite forme.

Etimologia termenului Graal

Sfântul Graal este identificat, de obicei, cu potirul sau cupa din care a băut Isus la Cina cea de Taină. Termenul „graal” derivă probabil din „garalis”, care la rândul lui este originar din latina medievală, unde „cratalis” înseamnă un vas pentru amestecat. „Garalis” a devenit „greal” în franceza medievala și „grail” în engleză. 

O altă posibilă origine a cuvântului e bazată pe scrierile unui călugăr creștin numit Helinandus, care a fost cronicar al Ordinului Cistercian și a murit în 1230. El a scris despre un sihastru care prin anul 717, a avut viziunea cupei folosite de Isus Hristos la Cina cea de Taină. Se pare că sihastrul ar fi scris o carte în latină și ar fi numit vasul „gradale.” 

În franceză, „gradale” înseamnă un vas larg și adânc pe care sunt plasate diverse alimente; este asemănător cuvântului „greal” (plăcut). „Greal” a fost termenul utilizat spre a desemna vasul în legendele franceze și a devenit „grail” în engleză.

Sfântul Graal în literatura medievală

Sfântul Graal în literatura medievală

Sfântul Graal din literatura medievală europeană este moștenitorul, dacă nu cumva continuatorul a doua talismane ale religiei celtice precreștine: cazanul lui Dagda și cupa suveranului. Aceasta explică faptul că acest obiect miraculos este adesea o simplă tipsie adâncă purtată de o fecioară. 

În legendele referitoare la Cavalerii Mesei Rotunde, el are puterea de a oferi fiecăruia dintre aceștia mâncarea cu carne preferată. Printre nenumăratele sale calități, în afară de cea de-a oferi darul vieții, se numără cea de a lumina (iluminările spirituale) și cea de a acorda forță invincibilă. 

În afara unor explicații mai mult sau mai puțin exagerate, Graalul a prilejuit diferite interpretări, corespunzând nivelului de realitate la care se plasau comentatorii. Dintre aceștia, Albert Beguin rezumă astfel esențialul: 

Graalul reprezintă în mod substanțial Hristos mort pentru oameni și totodată potirul de la Cina cea de Taină (adică harul divin hărăzit de Hristos, discipolilor săi) și în sfârșit, caliciul liturgic, conținând adevăratul sânge al Mântuitorului. Masa pe care se află potirul este, potrivit acestor trei proiecții, piatra de pe Sfântul mormânt, masa celor doisprezece apostoli și în sfârșit, altarul pe care se înfăptuiește sacrificiul zilnic. Aceste trei realități, Răstignirea, Cina cea de Taină și Euharistia, sunt inseparabile, iar ceremonia Graalului constă în revelarea lor, conferind împărtășaniei cunoașterea persoanei lui Hristos și participarea la Jertfa sa mântuitoare.

Ceea ce nu este lipsit de legătura cu explicația analitică a lui Jung, potrivit căruia Graalul simbolizează „desăvârșirea interioară căutată tot timpul de oameni.

Adevărul despre Sfântul Graal. Relicva creștină între mit și realitate

Sfântul Graal și regele Arthur

Potrivit istoriei dezvoltate după apariția poveștilor despre Sfântul Graal, Iosif din Aritmateea ar fi intrat în posesia cupei după crucificarea lui Isus. Ulterior, a fost întemnițat timp de câțiva ani, pentru că-și exprimase convingerea că Isus ar fi Mesia. După eliberare, a pornit spre vest, luând cu el și Sfântul Graal, ajungând până în Insulele Britanice. La moartea lui, Graalul a fost lăsat moștenire urmașilor. 

Obiectul avea calități magice pentru credincioși, oferindu-le acestora mâncare și siguranță, prin grația lui Dumnezeu. După câteva generații, din cauza încălcării credinței și a lipsei generale de umilință și virtute creștină dovedite de păstrătorii Sfântului Graal, puterile acestuia s-au pierdut și existenta lui a fost practic uitată.

Legenda însă a fost perpetuată în literatură, începând cu secolul al XII-lea, mai ales prin povestirile despre cavalerii din Camelot, aflați în slujba legendarului rege Arthur al Britaniei. Poveștile despre căutarea Sfântului Graal îmbină aventurile supranaturale, idilele, miturile creștine și înțelepciunea vechilor celți, populație care ocupa o mare parte a Europei Apusene, până la cucerirea romană.

Regele Arthur, fabulos suveran al Britaniei de odinioară, a fost probabil inspirat de un personaj real, care a trăit pe la anul 500 sau chiar mai devreme. Potrivit folclorului celtic, Arthur ar fi ajutat la stăvilirea invaziilor anglilor și saxonilor, triburi germanice care ulterior vor cuceri Britania, în secolul al V-lea. 

Legenda Cavalerilor Mesei Rotunde

Ca figură istorică s-a evidențiat Arthur, pe la 1100, când o carte scrisă de Geoffrey of Monmouth (1100-1154), „History of the Fing of Britain,” a inclus detalii despre domnia lui eroică. O mare parte a materialului lui Geoffrey a fost adunat din povești și este lipsit de acuratețe istorică și cronologică.

Dar lucrarea a fost extrem de populară, fiind tradusă din latină în franceză de un poet numit Wace pe la 1155 și în engleza medievală de poetul Layamon câțiva ani mai târziu. Între 1160 și 1180, poetul francez Chretien de Troyes a scris cinci opere majore despre Arthur și cavalerii săi, bazate pe istorie și legendă. 

Chretien a ajutat la introducerea și popularizarea legendei Graalului, dar a murit înainte să termine descrierea completă a misteriosului și puternicului artefact adăpostit în Castelul Grail. În versiunea lui, cavalerii lui Arthur, Gauvain (în engleză Gwain) și Perceval (în engleză Percival, în germană Parzeval sau Parsifal) călătoresc spre castelul unde se află Sfântul Graal. Manuscrisul neterminat al lui Chretien a fost continuat de alți autori.

Pe la 1200, poetul german Wolfram von Eschenbach (1170-1220) a scris o legendă a Sfântului Graal, despre un tânăr Parzeval, care-și propune să devină cavaler la curtea regelui Arthur. Pe drum, personajul se oprește la castelul Regelui Pescar, unde asistă la o procesiune care venerează un obiect strălucitor (Sfântul Graal) și o suliță (cea cu care a fost străpuns Isus pe cruce).

În prezenta Graalului, Regele Pescar își pierde graiul și rămâne paralizat. Parzeval nu reușește să afle mai multe despre misterioasa procesiune și obiectele văzute. Cum avea un suflet pur, ar fi putut vorbi în prezența Graalului și folosind puterile magice ale obiectului l-ar fi putut vindeca pe suveranul infirm. 

Doar mult mai târziu, după multe aventuri, Parzeval află adevărata natură a Graalului și relizează că a ratat șansa de a-l folosi. Revine la castelul Regelui Pescar, care se dovedește a fi propriul său unchi, îl vindecă și redă fertilitatea pământurilor sale, care deveniseră sterpe de îndată ce monarhul fusese atins de infirmitate.

Sfântul Graal în cultura medievală

O îmbinare unică de mituri cu influențe creștine

Poveștile ulterioare referitoare la Sfântul Graal reflectă influența creștinismului, cu precădere lucrarea „Morte d’Arthur,” scrisă la mijlocul secolului al XV-lea de scriitorul englez Sir Thomas Mallory în 1470. În cea mai faimoasă colecție de povești arthuriere, Sfântul Graal devine obiectul căutat de Cavalerii Mesei Rotunde din castelul Camelot. 

Sir Galahad, care este complet lipsit de păcate, găsește, în final, obiectul. El este însoțit de Sir Bors și Sir Percival (Parzeval), alți doi cavaleri virtuoși, dar doar Sir Galahad, ca simbol al pietății creștine, dobândește cupa sfântă. 

Legendele despre Arthur și Sfântul Graal ar putea fi inspirate, într-o oarecare măsură, de folclorul celtic. Mitul Sfântului Graal s-ar fi putut dezvolta astfel din referirile la ceaunele magice ce apar în multe mituri și practici celtice. 

În cartea ei, „From Ritual to Romance” din 1920, Jessie Weston găsește unele similitudini între miturile celtice și legendele despre Sfântul Graal. Unele ritualuri de fertilitate celtice, de pildă, erau menite să asigure sănătatea și vigoarea liderului comunității: bunăstarea fizică a pământului era legată de cea a suveranului. 

Muțenia și sterilitatea Regelui Pescar, într-o legendă precum cea a lui Parzeval ar putea indica așadar comiterea, de către rege, a unui păcat, urmată de infirmitatea lui fizică, care ii afecta și pământurile. Legendele celtice îl consideră pe Regele Pescar, suveran al unui pământ sterp, numit „tărâmul pustiu” și „ogorul lăsat pustiu.”

Alte studii documentare care sugerează existența unor surse celtice pentru legenda Graalului includ „The Grail: From Celtic Myth to Christian Symbol” din anul 1963 de Roger S. Loomis și „The Evolution of the Grail Legend” din anul 1968 de D.D.R. Owen.

Indiana Jones and the Last Crusade

Sfântul Graal în cultura modernă

Legendarul Sfânt Graal rămâne în cultura modernă aproape la fel de popular pe cât a fost în perioada 1150-1250. Atunci, poveștile referitoare la el erau foarte apreciate la curțile din Franța, Anglia și Germania. 

În zilele noastre, cărțile despre căutarea Graalului sunt populare, ca și filmele, „Monty Python and the Holy Grail” (1975), „Excalibur” (1981) și „Indiana Jones and the Last Crusade” (1989). Fie el de origine magică sau divină, Sfântul Graal persistă ca simbol al unui ordin superior de spiritualitate, către care oamenii tind, o năzuință spre o realitate sublimă.

Dar căutarea Sfântului Graal pretinde condiții de viață interioară rar întâlnite. Activitățile exterioare sunt potrivnice atât de necesarei contemplații și îndepărtează dorința. El se află în imediata apropiere, dar privirile nu-l zăresc. 

Aceasta este drama orbirii în fața realității spirituale, cu atât mai intensă cu cât credem mai sincer că le căutam. Suntem însă mai atenți la condițiile materiale ale căutării decât la condițiile ei spirituale. 

Căutarea Graalului inaccesibil simbolizează, pe plan mistic, esențial pentru el, aventura spirituală și nevoia de interiorizare, singura în măsură să deschidă porțile Ierusalimului ceresc, unde strălucește potirul divin. Perfecțiunea umană nu se cucerește cu lovituri de lance, ca o comoară materială, ci printr-o radicală transformare a spiritului și inimii. Trebuie mers mai departe decât Lancelot sau Parsival spre a atinge transparența Graalului, imagine vie a lui Isus Hristos.


Surse

  1. Jean Chevalier și Alain Gheerbrant – „Dictionar de simboluri.” Publicat la Editura Artemis, București, 1995.
  2. Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger – „Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile.” Publicat la editura Editura ALL, București, 2011.
  3. Henrietta Bernstein – „The Ark of the Covenant, the Holy Grail.” Publicat de Editura DeVorss Publications,  Marina del Rey, California, 1998.
  4. Norma Goodrich – „The Holy Grail.” Publicat la Editura Harper-Collins Publishers,  New York, 1998.
  5. Jessie Weston – „From Ritual to Romance.” Publicat la editura Dover Publications,  Mineola, New York, 1997.
  6. „Holy Grail” – wikipedia.org. Text preluat la data de 18 iulie 2019.
You might also like

More Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu