Totul despre Uranus, zeitatea primordială greacă, stăpânul cerului și al pământului

Zeitate primordială în mitologia greacă, Uranus este o personificare a cerului, a văzduhului. Vechii greci credeau că Uranus a fost primul descendent al zeiței Geea (cunoscută și sub numele de Gheea sau Gaia), ea însăși o zeitate primordială și personificarea Mamei Pământ. 

Alte mituri vorbesc despre cuplul primordial ca despre cele două jumătăți complementare ale unui parteneriat cosmic care a creat Universul, așa cum îl cunoșteau grecii antici.

Spre deosebire de celelalte zeități din panteonul grecesc, Uranus nu a fost niciodată venerat direct de greci; acesta fiind o entitate îndepărtată, inscrutabilă, mai mult o forță a naturii decât o personalitate definită.

În mitologia romană, corespondentul său a fost Caelus.

Cum a apărut Uranus, zeitatea primordială din mitologia greacă?

Cum a apărut Uranus, zeitatea primordială din mitologia greacă?

Originea lui Uranus rămâne una destul de neclară, existând numeroase variante diferite în ceea ce privește „nașterea” acestei zeități primordiale. În timp ce majoritatea grecilor îl vedeau ca pe o entitate cosmică născută din însuşi Haos, poetul grec Hesiod credea cu tărie că acesta a luat naştere din Geea.

Pe de altă parte, Calimah și Alcman îi atribuie lui Uranus și un tată, pe Aether, zeul luminii raiului și al aerului pur superior.

În lucrarea De Natura Deorum (trad. „Despre natura zeilor”), Cicero afirmă că zeul își are originea în cele două zeități străvechi: Hemera (ziua) și Aether (aerul).

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre Poseidon, zeul mărilor și a oceanelor din mitologia greacă

O altă posibilă origine este cea prezentată în Orfism (o doctrină antică originară din Tracia care s-a răspândit în Grecia la începutul secolului al V-lea î.Hr.; adepții acestei doctrine se considerau urmașii lui Orfeu), care îl descrie pe Uranus ca fiind fiul lui Nyx, zeița nopții.

Un alt mit timpuriu vorbește despre Acmon (un fiu obscur al zeiței Geea) ca fiind tatăl lui Uranus. 

În alte surse, Uranus este fiul lui Oceanus și Tethys, iar Geea îi este, mai degrabă, soră și consoartă decât mamă.

Etimologie

Numele „Uranus” (greacă Ouranós) provine dintr-un vechi cuvânt grecesc care înseamna „cer” sau „aer”. Lingviștii cred că termenul a fost derivat din rădăcina indo-europeană ṷérs, care poate fi tradus prin „a ploua”. Astfel, numele „Uranus” s-ar putea traduce prin sintagma „aducător de ploaie”.

O etimologie lingvistică alternativă leagă rădăcina indo-europeană a numelui de vechiul termen grecesc pentru „înălțime”, asemănător cuvântului sanscrit várṣman („înălțime”, „vârf”) sau a termenului lituanian viršùs („superior”, „cel mai înalt”). 

În acest caz, numele „Uranus” ar putea însemna „cel care locuiește sus”. Însă această etimologie nu este general acceptată astăzi.

Puterile lui Uranus

Uranus este o zeitate primordială care nu a fost niciodată foarte bine definită în miturile și legendele grecești. Existența sa extrem de metaforică l-a făcut asemănător cu o forță sau o esență – jumătatea masculină a unei dualității care, împreună cu Geea, a format toate lucrurile. 

În timp, a ajuns să întruchipeze puterea creatoare și generativă a cerului, care a oferit pământului – adică zeiței Geea – căldura și umiditatea atât de necesare pentru dezvoltarea vieții.

Fiind o entitate primordială, Uranus nu a fost niciodată imaginat în termeni antropomorfi (nu a avut formă fizică) și nu a fost reprezentat în arta greacă antică.

Citește și: Cine a fost Ares, zeul grec al războiului și al violenței?

În schimb, romanii l-au asimilat cu alte zeități, cum ar fi Caelus (zeul cerului) și Aeon (zeul timpului). Astfel, în mitologia romană, zeul a căpătat formă fizică fiind adesea înfățișat ca un bărbat bine construit, de obicei cu pieptul dezgolit, tânăr și fără barbă.

Romanii obișnuiau să-l sculpteze pe Caelus în reliefuri sau pe sarcofagele din marmură.

Arbore genealogic

Părinți

• Geea

Soție

• Geea

Copii lui Uranus

• Titanii – Coeus, Crius, Oceanus, Hyperion, Cronos, Iapetus, Themis, Thetys, Phoebe, Rhea, Theia și Mnemosyne
• Ciclopii – Steropes, Brontes și Arges
• Hecatonchirii – Gyges, Cottus și Briareus
• Erinye-le
• Maliae-le
• Afrodita

Potrivit Teogoniei lui Hesiod, din uniunea dintre Uranus și Geea au rezultat Titanii: șase fii (Coeus, Crius, Oceanus, Hyperion, Cronos și Iapetus) și șase fiice (Themis, Thetys, Phoebe, Rhea, Theia și Mnemosyne). 

Alți urmași ai lui Uranus sunt: Hecatonchirii (Gyges, Cottus și Briareus) – trei monștrii legendari fiecare având câte 100 de mâini și 50 de capete, Ciclopii (Steropes, Brontes și Arges) – care ajung ca mai târziu să fie cunoscuți drept „giganții cu un singur ochi”. 

Uranus era însă înfricoșat la vederea progeniturilor sale (mai ales a ciclopilor și a hecatonchirilor), acesta fiind deranjat nu neapărat de aspectul lor grotesc ci mai mult de forța lor nemaivăzută cu care aceștia l-ar fi putut detrona cu ușurință. 

Din această cauză, Uranus i-a exilat pe ciclopi și pe hecatonchirii în regatul subteran Tartar (adică în măruntaiele pământului), lucru care i-a pricinuit zeiței Geea dureri cumplite.

Când zeul a fost castrat de fiul său, titanul Cronos (la cererea zeiței Geea care nu-și mai dorea copii hidoși), sângele lui s-a vărsat peste pământ.

Citește și: Legenda zeiței Artemis, protectoarea vânătorilor și a femeilor însărcinate

Din sângele curs s-au născut Erinye-le (spirite ale pedepsei și zeițe ale răzbunării acestea fiind responsabile cu pedepsirea relelor făcute familiei, mai ales a crimelor înfăptuite în cadrul familiei) și Maliae-le (nimfele).

În schimb, Afrodita, zeița iubirii și a dorinței sexuale, s-a născut din spuma care s-a format atunci când Cronos a aruncat în mare organele genitale tăiate.

Mituri și legende despre Uranus, stăpânul cerului și al pământului în mitologia greacă

Mitologia greacă, ca multe alte mitologii străvechi, începe cu separarea cerului și pământului.

Așa cum am scris și mai sus, în poemul genealogic Teogonia atribuit lui Hesiod, mitul genezei cosmosului din perspectiva grecilor antici culminează cu momentul în care Uranus este castrat de fiul său Cronos, rupându-se astfel legătura pe care zeul o avea cu Geea.

Mitul originii zeității primordiale Uranus

Prima parte a ciclului de conflicte și succesiuni se încheie cu înlăturarea de la putere a lui Uranus, conducerea fiind preluată de titanul Cronos. Această primă parte este cunoscută sub numele de „Mitul Succesiunii”. 

Interesante sunt însă paralelele dintre acest fragment și unele mituri și legende care au circulat în Orientul Apropiat. Cea mai revelatoare provine din mitologia hurro-hitita unde zeul cerului Anu conducea cosmosul după Alalu.

Anu este în cele din urmă îndepărtat de la putere de Kumarbi (omologul zeului grec Cronos), care îi mușcă organele genitale. 

Kumarbi, ajuns conducător suprem peste celelalte zeități, începe să-și devoreze progeniturile de teamă ca nu cumva acestea să se răscoale împotriva sa, așa cum făcuse și el atunci când l-a detronat pe Anu. 

Însă planul eșuează iar zeul furtunii Teshub (omologul lui Zeus din mitologia greacă) îl înfrânge după o bătălie aprigă.

Mitul, care provine de la popoarele din Siria și Anatolia, a fost adoptat și de puternicii hitiți care au condus mai multe campanii militare înspre vest, până în Grecia Antică. Astfel, este posibil ca vechii greci să fi împrumutat și refolosit anumite elemente ale mitului hurro-hitit pentru a crea legendele din jurul zeului Uranus.

Anu devine Uranus, care este castrat de Cronos la fel cum Anu a fost castrat de Kumarbi; în cele din urmă, Cronos este detronat de Zeus la fel cum Kumarbi a fost înfrânt de Teshub.

Este posibil ca și alte modele din Orientul Apropiat să fi contribuit la modelarea mitului lui Uranus. 

În mitologia egipteană, de exemplu, crearea lumii începe atunci când zeul Geb (pământul) și zeița Nut (cerul) sunt despărțiți din îmbrățișarea lor strânsă.

Geea și Uranus

Scrisă în jurul anului 800 î.Hr., Teogonia lui Hesiod detaliază cosmogonia sau crearea lumii, din perspectiva grecii antici. 

Conform poetului, Uranus a fost prima creație a zeiței Geea care l-a creat „egal cu ea însăși, pentru a o acoperi din toate părțile și pentru a fi mereu un loc sigur în care zeii binecuvântați să poată locui”.

Se povestește, în legendă, că lumea noastra cea de astăzi: pământul – plin de flori și fructe, cu râuri limpezi și izvoare – soarele, luna, ziua, noaptea și vânturile, suflând repezi, n-au fost întotdeauna la fel.

Citește și: Totul despre Hades, zeul grec al Infernului

Lumea întreagă era haos, haos învârtejit și negru, fără hotare, fără formă. Însă, precum cântau poeții, din haos s-a desprins pământul. Pământul nostru larg și darnic. Iară pământul rupt din haos era însăși zeița Geea. 

Dragostea a unit pe Geea cu cel dintâi bărbat, Uranus. Și el era cerul, cerul înalt și plin de stele.

Ca să-i arată dragostea, zeul îi asternea pe frunte cununi de aur și lumină, atât timp cât era ziua, și noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie, plină de aștri lucitori. O dezmierda cu ploi și vânturi, și nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui, cât o să fie lumea lume.

Iar ea se împodobea pentru Uranus și își punea veșminte scumpe, pe care le țesea anume din frunze și din ierburi verzi. Își presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Și îl privea cu ochii limpezi, strălucitori și azurii, ai lacurilor de cleștar. 

La vremea sorocită, Geea i-a dăruit soțului său șase feciori și șase fete, pe care i-a numit titani. 

Primul născut a fost Oceanul (sau Ocheanos), acela care înconjura, cu un brâu de ape scânteietor, întreg pământul. Celui din urmă i-au zis Cronos, și el era cel mai șiret, cel mai dibaci dintre titani. 

S-au născut apoi ciclopii: trei frați, cu câte-un singur ochi așezat în mijlocul frunții. Aceștia erau meșteri buni și învățaseră să facă, într-un lăcaș de sub pământ: fulgere lucii și orbitoare, tunete grele ce izbeau urechile ca un ciocan, și trăsnete nimicitoare.

După ciclopi s-au mai ivit alți trei feciori: hecatonhirii sau centimanii, numiți așa fiindcă aveau pe trupurile lor uriașe câte o sută de brațe lungi și monstruoase.

Peste un timp, frumoasa Geea avea să nască și alți prunci – unii cu forme îngrozitoare, enormi, hidoși și necruțători. 

Zeul Uranus avea însă darul de a putea citi în viitor. Și așa aflase că într-o zi urma să fie răsturnat, din locul de stăpân ceresc, de către unul dintre feciori.

Din pricina aceasta dragostea lui față de Geea pălea mereu. Și înfricoșat se frământa să afle un mijloc potrivit ca să înlăture, degrabă, primejdia care îl pândea.

Decăderea lui Uranus

Mereu suspicios, Uranus a văzut în progeniturile sale potențiali pretendenți la tron. 

Cum nu mai avea încredere în nimeni, nici măcar în soția sa, zeul și-a chemat într-o seară toate odraslele în jurul lui și i-a azvârlit într-un afund, în Tartar, un regat al suferinței eterne aflat adânc în interiorul pământului. 

Dacă ar fi căzut din cer o nicovala pe pământ, îi trebuiau cam nouă zile și tot atâtea nopți, spune legenda. Și tot atâta timp trecea, de o azvârleai de pe pământ în Tartar.

Acolo își făcuse zeul o închisoare cu porți grele. Trei ziduri o împrejmuiau, ziduri puternice de aramă și un râu cumplit de foc și smoală. 

Din închisoarea asta cumplită feciorii nu puteau ieși. Doar el, Uranus avea cheia. Era deci liniștit stăpânul și bucuros că a scăpat de amenințarea care îl pândea. Zâmbea din nou soției sale și îi spunea cât îi este de dragă. 

Dar cum năștea un nou copil, Geea vedea, plină de spaimă, cum soțul smulgea din brațe ei protectoare și-l azvârlea în temnița subterană. 

La început, Geea nu îndrăznise să încalce voia soțului ei și îndurase fără să crâcnească poruncile și silnicia. Acum însă îi era destul și se mâniase în sinea ei. 

Astfel, disperată de soarta crudă a copiilor ei, Geea a făurit o seceră din cremene (în alte versiuni ale mitului se vorbește despre o seceră din diamant). A pătruns apoi, pe furiș, când Uranus se odihnea, până în Tartarul cel întunecat și mohorat.

Citește și: Totul despre Hermes (Mercur), mesagerul zeilor și protectorul hoților

A deschis porțile uriașe, ce erau tot de diamant, prin vrăji numai de ea știute. S-a strecurat în întuneric, până la fiii ei, titanii, pe care i-a întrebat cu glas șoptit:

Care dintre voi ar fi în stare să-l înfrunte pe Uranus? Știți că nu poate fi ucis, pentru că este zeu nemuritor. În schimb poate fi învins cu arma asta sclipitoare. Cine se încumetă să fie stăpânitor în locul lui?

Cronos a fost singurul dintre copiii zeiței Geea suficient de curajos pentru a comite fapta. S-a apropiat de mama sa și i-a răspuns, tot pe șoptite, că este gata să se lupte și să-l doboare pe zeul cel nemilos. 

Fără sa stea prea mult pe gânduri, a luat în mână secera și, ascunzându-i, plin de grijă, tăișul ei scânteietor, s-a furișat pe porți afară. Pe urmă, sfătuit de Geea, s-a ascuns după niște stânci. Din acel loc putea să vadă, în depărtare, pe oricine s-ar fi apropiat; dar el nu putea fi zărit.

A stat acolo până la lăsarea întunericului, pândind cu dinții încleștați, așteptând clipa potrivită când va putea să-l lovească pe tatăl său. Știa că lupta este grea și mai știa prea bine că eșecul ar fi dus la pedepsirea lui și a mamei sale. 

Deodată l-a zărit că vine. Uranus se coborâse din înaltul cerului, trăgând după sine noaptea neagră, căutând-o pe Geea. 

Confruntarea care a urmat este redată în Teogonia lui Hesiod. Iată un fragment:

Apoi, fiul ieșind din ascunzătoare și-a întins mâna stângă și în dreapta sa a luat secera mare și lungă cu dinți zimțați și a tăiat rapid mădularele propriului său tată și le-a aruncat ca să cadă în urma lui.

Uranus rănit, plin de sânge, zvârcolindu-se pe jos, a aruncat un blestem cumplit asupra lui Cronos, grăindu-i astfel:

Cronos, îți doresc să ai parte, cândva, și tu de aceeași soartă pe care o am eu astăzi. Da! Te blestem, fecior nevrednic! Blestem de tată și de zeu. Blestemul meu se va împlini oricât ai fi tu de șiret.

Dar Cronos nu auzea nimic. El era învingătorul. Era beat de bucurie și triumf. A poruncit să se deschidă, larg, porțile de diamant și frații lui, ceilalți titani, s-au îngrămădit iute la porți și au ieșit afară toți.