Mistere Antice – Megaliții. Teorii controversate și ipoteze șocante

Megaliții - Teorii controversate și ipoteze șocante

Megaliții de la Carnac, din regiunea franceză Bretania, numără peste 4.000 de lespezi uriașe de piatră, datând de acum circa 6.000 de ani. Unele dintre ele sunt izolate, altele aliniate în șiruri perfecte, în vreme ce altele marchează locul unor încăperi funerare situate sub movilele din zonă.

Complexele încăperi funerare din Irlanda, ca și multe dintre cele 12.000 de străvechi situri funerare compartimentate, aflate sub tumuli, în nordul Europei, conțin aranjamente din piatră corespunzătoare ciclurilor solare și lunare.

Toate aceste structuri străvechi sunt exemple de megaliți (din greaca veche „megas”, însemnând mare și “lithos” însemnând piatră), termen folosit mai ales cu referire la structurile de piatră ridicate în scopuri ceremoniale, astronomice și religioase, la fel ca în cazul monumentelor. 

Unii megaliți preced piramidele egiptene

Unii megaliți preced piramidele egiptene

Construirea megaliților (dale imense de piatră într-un anumit loc) datează cel puțin de pe la 5.000 î.Hr. Mulți dintre cei mai faimoși megaliți au fost ridicați între această dată și 1.500 î.Hr. Comunitățile care le-au construit au dispărut apoi, în negura istoriei, dar megaliții au rămas, continuând să fascineze imaginația.

Misterul structurilor străvechi este sporit de presupunerea că au fost înălțate de oameni despre care se crede că nu dispuneau de cunoștințele și tehnologiile necesare mutării unor astfel de lespezi masive. Chiar dacă era disponibilă o anumită forță de muncă, majoritatea structurilor megalitice necesitau, pentru a fi proiectate și făurite, abilități arhitecturale și matematice deosebite.

În plus, mulți megaliți preistorici par să fi avut utilizări sofisticate, fiind de pildă calendare solare și lunare sau observatoare astronomice. De fapt, disciplina arheoastronomiei (studiul astronomiei la societățile străvechi) a devenit un domeniu de cercetare înfloritor în ultimele câteva decenii, un punct central al ramurii fiind megaliții.

Pe măsură ce vechii megaliți sunt studiați, aprecierea față de cunoștințele și măiestria civilizațiilor preistorice devine tot mai mare. Rămân însă numeroase piese lipsă din acest puzzle al dezvoltării umane, alimentând multe alte speculații și teorii. Poate supraviețuitorii civilizațiilor dispărute au transmis cunoștințele lor locuitorilor unor tărâmuri îndepărtate. 

După cum sugerează unele mituri străvechi, înșiși constructorii de megaliți par să fi cunoscut secretele magice ale levitației, transformării și a reasamblării materialelor solide. Entuziaștii fenomenului OZN sugerează că vizitatori din alte spații ar fi dirijat ridicarea megaliților, mai ales că multe dintre siturile megalitice erau destinate vizualizării și cartografierii cerului. 

Megaliții de la Carnac, din Franța

Megaliții preistorici sunt în general împărțiți în cinci categorii:

  1. Aliniamente – lespezi așezate în șiruri și alte forme non-circulare;
  2. Încăperi funerare – camere subterane, acoperite de obicei cu un tumul;
  3. Monoliți – pietre înălțate singular, numite și menhire;
  4. Memoriale – construcții dedicate zeilor sau liderilor comunității;
  5. Cercuri de piatra – asemenea construcției de la Stonehenge. 

Cea mai mare concentrare de megaliți aliniați se află în Carnac, în Bretania, Franța, unde aceștia sunt grupați în șiruri, pe trei câmpuri diferite. La Menec are doua cercuri de piatră la fiecare capăt al celor 12 șiruri de megaliți. Cele mai înalte pietre au înălțimea de peste 3 metri și mărimea lor variază, de la vest la est fiind în total 1.099 de megaliți. 

Kermario are 10 rânduri, în total 1.029 de megaliți. Un menhir înalt, pe care sunt gravați cinci șerpi, servește pentru a semnala un tumul din apropiere, o movilă de pământ care acoperă un mormânt compartimentat. 

Al treilea câmp, Kerlescan, are 13 rânduri de megaliți aliniați, care iau forma unui butoi.

Megaliții de la Carnac au fost testați cu carbon radioactiv pentru prima dată în anul 1959. La acea dată, specialiștii se așteptau ca rezultatele să arate că megaliții ar fi fost ridicați în secolul al II-lea î.Hr., căci se credea, în general, că oamenii care îi construiseră veneau din regiunile estice ale Mediteranei, din Egipt sau Micene. 

Testele au arătat însă că megaliții datau de pe la 4.650 î.Hr. Toate teoriile anterioare privind originea megaliților din Bretania au fost subminate. Structurile aparțineau unor civilizații anterioare celților și romanilor și erau mai vechi decât construcțiile similare din răsăritul Mediteranei, de unde se crezuse că ar fi originari meșteșugarii capabili să înalțe megaliții.

Megaliții - Teorii controversate și ipoteze șocante

Stonehenge

Un ansamblu impresionant de megaliți este Stonehenge. Acesta se găsește în comitalul Wiltshire, lângă Salisbury, Anglia. Ansamblul este format din patru cercuri concentrice construite din pietre cu înălțimi de 6 metri și greutate de până la 50 de tone, aduse aici, probabil, de la o distanță de 322 km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Construcția ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.Hr.

Cercul Sarsen, cel din exterior are un diametru de 33 de metri și este format cu ajutorul a 30 de blocuri de piatră așezate vertical. Deasupra acestor pietre au fost așezate ca niște praguri alte pietre curbate ce au forma unor arcuri de cerc. În interiorul cercului mare se găsește un alt cerc format din pietre mai mici. 

Aceste pietre ce au o culoare vânătă împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află Piatra de Altar, o placă din gresie micacee.

Toată construcția este înconjurată de un lanț circular ce are un diametru de 104 metri. În interiorul construcției se ridică un banc de nisip ce adăpostește 56 de morminte cunoscute sub numele de “găurile lui Aubrey”, după numele descoperitorului, John Aubrey.

Cu toate că nu se cunoaște cu exactitate scopul pentru care a fost construit acest ansamblu gigantic de megaliți, se crede că cei ce l-au realizat aveau cunoștințe de astronomie, și că ziua de 21 iunie (Solstițiul de vară) avea o semnificație deosebită, probabil religioasă.

Problema modului în care aceste structuri au fost înălțate rămâne controversată. Experimentele moderne privind mutarea megaliților din cariere până la locurile de destinație au dovedit că societățile primitive ar fi fost capabile să transporte și să ridice megaliții folosind funii sau, pur și simplu, împingând pietrele.

Un astfel de efort necesita însă coordonarea eforturilor a sute, dacă nu chiar mii de lucrători. Un experiment derulat prin 1970 a arătat că 200 de oameni puteau deplasa pe o distanță de 4-5 kilometri, o piatră grea de 30 de tone în câteva zile, rostogolind-o pe bușteni.

Marele Monolit Uluru

Marele Monolit Uluru

Unii monoliți (blocuri singulare sau mari lespezi de piatră) sunt formate natural și capătă o importanță mitică datorită aparenței lor sublime. În deșertul australian se află cel mai mare monolit din lume, Uluru (numit și Stânca Ayers). Uluru depășește 30 de metri înălțime. 

Uluru este venerat de aborigeni, care cred că pământul de sub el este gol, fiind sursa unei energii misterioase, numite Tjukurpa, provenind din legendara „vreme a visului”. Potrivit credinței lor, toate formele de viață existente fac parte dintr-o vastă rețea de relații permanente, ce-și are originea în spiritele strămoșilor din “vremea visului”. Marile spirite mergeau atunci pe Pământ și puteau da viață efectiv obiectelor materiale. 

Monolitul Uluru se extinde, sub pământ, până la o adâncime de 5 kilometri. Cu aproximativ 500 de milioane de ani în urmă, el făcea parte din fundul mării aflate în centrul actualului continent Australia. 

În funcție de momentul zilei și de condițiile atmosferice, Uluru își poate schimba în mod uimitor culoarea, de la un albastru închis la un roșu strălucitor. Zona atrage o diversitate de vizitatori, de la cei ce caută să simtă energia mistică, la turiștii dornici de a vedea, preț de câteva ore, peisaje spectaculoase. 

Printre monoliții naturali cu calități misterioase se număra și „pietrele vindecătoare” care de obicei iau forma unei lespezi de piatră cu o gaură în ea. Men-an-Tol din Cornwall, Anglia, este unul dintre cele câteva exemple de astfel de pietre. Potrivit legendei, oamenii se pot vindeca de durerile de spate și picioare dacă trec prin orificiul de piatră.


Surse

  1. Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger – „Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile.” Publicat de editura ALL, București, 2011.
  2. Aubrey Burl – „Megalithic Brittany: A Guide to over 350 Ancient Sites and Monuments.” Publicat de editura Thames and Huston,  Londra, 1985.
  3. Daniel Edmund Glyn – „Megaliths in History.” Publicat de editura Thames and Huston,  Londra, 1972.
  4. Peter Brown Lancaster – „Megaliths, Myths and Men: An Introduction to Astroarchaeology.” Publicat de editura Dover, New York, 2000.
  5. Jean-Pierre – „The World of Megaliths.” Publicat de editura Facts on File, New York, 1990.
  6. „Stonehenge” – wikipedia.org. Text preluat la data de 16 iulie 2019.
You might also like

More Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu