Roata Anului, sau calendarul Wicca și cele opt mari sărbători păgâne din an

Marile sărbători Wicca de pe Roata Anului sunt corelate cu principalele evenimente solare ale anului (solstiții și echinocții) și anumite puncte medii dintre acestea.

Observarea ciclului anotimpurilor a fost dintotdeauna importantă, atât pentru antici cât și pentru omul modern. Festivalurile păgâne contemporane care folosesc calendarul Roții Anului au împrumutat numeroase tradiții și festivaluri de la vechile popoare germanice și celte. 

În religia Wicca, fiecare festival major reprezentat pe Roata Anului poartă denumirea de sabat, terminologie propusă de Gerald Gardner ca referință la termenul evreiesc Shabbat.

Roata Anului

Festivalurile păgâne au, în general, nume proprii care diferă de la o congregație la alta. 

Însă indiferent de terminologia folosită, ritualurile sunt în strânsă legătură cu cele patru evenimente solare majore (cunoscute ca „sferturi de zile”) și la cele patru evenimente punctuale (cunoscute ca „zile de la sferturi”) din timpul anului. 

Bisericile neo-păgâne sărbătoresc aceste evenimente importante la date calendaristice diferite, în funcție de locația congregației pe glob (poziționarea în funcție de emisfera geografică) sau de fazele lunii. 

Însă respectarea ciclului sacru al anotimpurilor rămâne esențială pentru practicanții Wicca, atât pentru cei din „tradiționaliști” cât și pentru adepții neo-păgânismului.

Astfel, majoritatea festivalurilor păgâne contemporane au împrumutat practici, rituri și ritualuri din diverse tradiții populare, Roata Anului bazându-se, în mare parte, pe aceste influențe.

Origini

Dovezile arheologice și istorie sugerează că popoarele politeiste și păgâne din Antichitate aveau sărbători fundamental diferite. 

Celții sărbătoreau cele patru anotimpuri în cadrul unor festivaluri ale focului dedicate fiecărui anotimp în parte (în februarie, mai, august și septembrie), în timp ce anglo-saxonii puneau accent pe solstiții și echinocții. 

În schimb, ciclul de festivaluri Roata Anului din religia Wicca este puternic influențat atât de un amalgam de tradiții străvechi, cât și de scrieri precum The Witch-Cult in Western Europe (1921) de Margaret Murray sau The Golden Bough (1890) de James George Frazer.

De exemplu, în lucrările sale, Frazer menționează că Beltane (începutul verii) și Samhain (începutul iernii) au reprezentat cele mai importante două festivaluri galice. Astfel, cele două sărbători au fost introduse în calendarul wiccan și sunt respectate cu strictețe. 

Similar, Murray s-a folosit de înregistrări ale unor procese de vrăjitoare moderne, precum și de folclorul din jurul vrăjitoriei europene, pentru a identifica principalele tradiții ale unei religii păgâne răspândită în Europa Evului Mediu și care a supraviețuit până în perioada modernă timpurie. 

Din datele obținute dintr-un vechi proces verbal din 1661 din Forfar, Scoția, Murray a identificat o vrăjitoare pe numele de Issobell Smyth care a fost acuzată de practicarea unor ritualuri satanice în fiecare trimestru de Candlemas, Rud Day, Lambemas și Hallomas.

Pornind de la cele patru sărbători menționate în documente, Murray a concluzionat că acestea ar fi, de fapt, sărbători păgâne vechi care s-au păstrat oarecum nealterate până în secolul al XVII-lea.

În cartea Zeița Albă (1948), Robert Graves susținea că, în ciuda influențelor creștine, importanța ciclurilor agricole și sociale a păstrat continuitatea sistemului antic de festivaluri britanice constând în opt sărbători principale: Lumânare, Ziua Doamnei, Ziua de Mai, Ziua Anului Trecut, Lammas, Michaelmas, All Hallowe’en și Crăciun.

Până la sfârșitul anilor 1950, sabatul Wicca Bricket Wood condus de Gerald Gardner și Ordinul Bards, Ovates and Druids condus de Ross Nichols au introdus în calendarul wiccan mai multe sărbători specifice altor religii eretice, cu scopul de a diversifica și îmbogății calendarul de sărbători Wicca.

Se spune că Gardner și Nichols au definitivat Roata Anului în timpul unei excursii în natură, unde Gardner a cerut sărbătorirea solstițiilor și a echinocțiilor, în timp ce Nichols a argumentat pentru o atenție mărită acordată celor patru festivaluri ale focului din tradiția celtică.

Deși întâlnirea dintre Nichols și Gardner a condus la o legătură mai strânsă între cele două congregații neo-păgâne timpurii, primele lucrări publicate de Gardner omit orice mențiuni legate de festivalurile focului, concentrându-se în special pe solstiții și echinocții. 

Pe acestea, Gardner avea să le numească „ajunul lunii mai”, „ajunul lunii august”, „ajunul lunii noiembrie” (sau Hallowe’en) și „ajunul lunii februarie”. 

Tot Gardner a asociat aceste manifestări de vrăjitorie moderne cu festivalurile de foc galice Beltene, Lugnasadh, Samhain și Brigid. Până la mijlocul anilor ’60, sintagma Roata Anului fusese inventată pentru a descrie ciclul anual al sărbătorilor vrăjitoarelor.

Crucea solară

Un simbol frecvent utilizat ca mod de reprezentare a Roții Anului este crucea solară cu opt brațe, fiecare braț simbolizând una dintre cele opt sărbători majore din religia Wicca.

În multe tradiții ale cosmologiei păgâne moderne, toate lucrurile sunt considerate ciclice, timpul acționând asemeni unui ciclu perpetuu de creștere și descreștere influențat de activitatea anuală a Soarelui. 

Citește și: Ce este și cum se folosește planșa Ouija? La ce pericole se expun cei ce practică invocarea spiritelor

Zilele care se încadrează pe reperele ciclului anual marchează în mod tradițional începutul și mijlocul fiecărui anotimp. 

În tradițiile Wicca, festivalurile sunt legate de mișcările Soarelui pe bolta cerească. Ele sunt înrădăcinate în mitologia și simbolismul solar, centrate pe ciclurile nesfârșite ale Soarelui – naștere (răsărit), viață (miezul zilei) și moarte (apus).

În același timp, sabaturile wiccane sunt legate și de ciclurile lunare. Împreună cu festivalurile solare, ele reprezintă cele opt mari sărbători păgâne din calendarul Wicca. 

În reprezentările grafice, Roata Anului conține în interior o stea cu opt vârfuri, fiecare vârf reprezentând una dintre cele opt sărbători importante din an.

Cele opt sărbători păgâne din calendarul Wicca

Așa cum spuneam mai sus, wiccanii sunt mari adepți ai ciclicității tuturor lucrurilor. În acest caz, care este începutul roții? De unde începe anul păgân și unde se termină? 

Având în vedere că Roata Anului este un cerc nesfârșit, ea nu are nici început și nici sfârșit.

Unii wiccani consideră că fiecare nou ciclu începe pe Samhain, deoarece tot atunci se sărbătorește și noul an al vrăjitoarelor. Alții văd începutul anului păgân în zilele de Yule, deoarece aceasta corespunde mai bine structurii calendarelor moderne.

Graficul principalelor sărbători păgâne din an:

Yule (Solstițiul de iarnă)

Solstițiul de iarnă, cunoscut în religia Wicca sub numele Yule, este unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul păgân Roata Anului și un moment de cotitură semnificativ în ciclul anual încă de la sfârșitul Epocii de Piatră.

Acest lucru este exemplificat cu mare acuratețe de siturile megalitice de la Stonehenge și Newgrange, unde sanctuarele sunt aliniate, cu mare atenție și precizie, către răsăritul și apusul soarelui la solstițiul de iarnă. 

Răsăritul Soarelui și traseul parcurs de acesta pe bolta cerească simbolizează renașterea zeului solar și prezice întoarcerea anotimpurilor fertile. De la tradiția germanică la cea romană, solstițiul de iarnă este cel mai important moment de sărbătoare. 

Modul în care acest moment este sărbătorit variază, însă ofrandele și dăruirea de cadouri sunt câteva elemente comune ale festivitatilor de Yule. 

Tot în această perioadă sunt culese crenguțe de brad, iederă, vâsc sau pin cu care se împodobesc locuințele. Aceasta practică păgână a fost împrumutată de multe alte culturi și religii și astăzi stă la baza tradiției bradului de Crăciun. 

În vechea cultură romană, sărbătoarea solstițiului de iarnă ținea șase zile, timp în care erau săvârșite numeroase ritualuri dedicate zeităților romane și aveau loc festivități, întreceri sportive sau evenimente culturale.

Imbolc (Lumânări)

Următoarea sărbătoare importantă din calendarul Wicca este Imbolc (sau Lumânări). 

Imbolc se serbează în fiecare an pe data de 2 februarie și marchează în mod tradițional apropierea primăverii. 

Este ziua ideală pentru purificarea și curățare, atât trupească cât și spirituală. În Roma Antică, Imbolc era ziua în care se sărbătoreau ciobanii, timp ce celții o asociau cu ultimul muls al oilor, înainte de nașterea mieilor din primăvară.

Citește și: România, victimă a asasinatului economic? Ce este terorismul economic și cum acționează asasinii economici

Pentru păgânii celtici, data de 2 februarie era dedicată zeiței Brigid, fiica zeului Dagda și una dintre membrele Tuatha Dé Danann (trad. Tribul Zeilor).

Ostara (Echinocțiul de primăvară)

Următoarea sărbătoare importantă de pe Roata Anului este Ostara care se sărbătorește între 19 și 22 martie și corespunde cu perioada echinocțiului de primăvară. 

Ostara își are originea numelui într-o traducere a lingvistului Jacob Grimm, care a asociat sărbătoarea cu un vechi festival englezesc dedicat zeiței Eostre. 

În tradițiile moderne ale druizilor, Ostara este cunoscută sub numele de Alban Eilir (care înseamnă „Lumina Pământului”) și este a doua dintre cele trei sărbători de primăvară (punctul mijlociu dintre Imbolc și Beltane).

Echinocțiul de primăvară simbolizează perioada în care lumina și întunericul sunt din nou în echilibru. Este un timp al noilor începuturi, al renașterii și al biruinței vieții care câștigă lupta cu anotimpul geros.

Beltane (Ajunul lunii mai)

În fiecare an, pe 1 mai, wiccanii sărbătoresc Beltane, sau Ajunul lunii mai. Această sărbătoare își are rădăcinile în vechile tradiții romane (festivalul Floralia dedicat zeiței romane a florilor), irlandeze și germanice (sărbătorile de la Walpurgisnacht) din perioada precreștină.

Sărbătorit de multe alte religii păgâne, acest festival recunoaște puterea vieții asupra morții, renașterea naturii, tinerețea și fertilitatea. 

Odată cu creștinismul, o versiune mai modernă a sărbătorii de Beltane s-a răspândit în Europa și America de Nord, denumită în mod oficial Ziua de Mai sau Ziua Muncii.

Litha (Solstițiul de vară)

Mijlocul verii (Solstițiul de vară) de pe Roata Anului este sărbătorit în fiecare an în perioada 19-23 iunie. Este una dintre cele patru sărbători solare și un punct de cotitură când Soarele strălucește cel mai puternic, urmând apoi ca zilele să scadă iar nopțile să devină tot mai lungi.

Wicca a „împrumutat” tradițiile de Litha dintr-un text din lucrarea călugărului anglo-saxon Beda Venerabilul (725 d.Hr.), De Temporum Ratione (eng. The Reckoning of Time). În text sunt evidențiate cele 12 luni ale anului folosindu-se denumirile din engleza veche.

Aerra Lioa (care poate fi tradus ca „prima lună a verii”) corespunde aproximativ lunii iunie din calendarul gregorian iar Aefterra Lioa (care se traduce aproximativ ca „luna de după prima lună a verii”) corespunde lunii iulie.

Potrivit De Temporum Ratione, termenul Litha înseamnă „blând” sau „navigabil”, deoarece în iunie și iulie briza oceanului este blândă, lucru ce favorizează navigația.

Solstițiul de vară sărbătorește Soarele în deplinătatea forțelor sale. În același timp, Litha marchează și un moment de cotitură în ciclul solar, căci ziua se micșorează iar Soarele începe să-și piardă din putere pe măsură ce Roata Anului se învârte. 

În tradițiile neo-păgâne, această sărbătoare poarte numele de Alban Hefin (trad. „Lumina Verii”) și este una dintre cele mai importante evenimente din an datorită simbolismului deosebit al luminii solare ca element al inspirației divine.

Grupurile de druizi celebrează frecvent acest eveniment la Stonehenge.

Lughnasadh (Lammas)

Lughnasadh este primul dintre cele trei sabaturi wiccane ale recoltei și este sărbătorit în fiecare an la data de 1 august. 

De Lughnasadh, practicanții Wicca pregătesc două figurine din aluat de pâine – una pentru Zeul și alta pentru Zeiță. Figurinele sunt apoi coapte în cuptor și servite la masă. Gestul de a consuma figurinele din pâine simbolizează sfințenia și importanța recoltelor.

Deși majoritatea congregațiilor wiccane folosesc numele Lughnasadh pentru această sărbătoare, originea numelui nu are nimic de-a face cu zeitatea Lug, zeul atotștiutor universal, cel mai puternic dintre divinitățile celtice. Zeu al soarelui și al luminii, Lug este în același timp războinic, vrăjitor și inventatorul tuturor artelor, științelor și tehnicilor.

Unii wiccani folosesc în schimb numele Lammas (se traduce aproximativ ca „pâinea de pe masă”) care evidențiază importanța cerealelor și a pâinii.

Mabon (Echinocțiul de toamnă)

Sărbătoarea echinocțiului de toamnă (Sărbătoarea căminului, Mabon, Meán Fómhair, sau Alban Elfed), reprezintă un ritual păgân de mulțumire pentru roadele pământului și o recunoaștere a necesității de a le împărtăși pentru a asigura binecuvântarea Zeiței și a Zeului în lunile de iarnă din perioada următoare.

Numele Mabon a fost creat de Aidan Kelly în jurul anului 1970 ca referire la Mabon ap Modron, un personaj din mitologia galeză.

Samhain (Hallowe’en)

Samhain (Hallowe’en sau Halloween) este unul dintre cele patru sabaturi principale de pe Roata Anului. 

Pentru wiccani, Samhain este o sărbătoare dedicată celor trecuți în neființă și implică ritualuri specifice pentru omagierea strămoșilor, a membrilor familiei, a prietenilor și chiar a animalelor de companie care au murit.

În tradiția contemporană, Samhain s-a transformat în arhicunoscuta sărbătoare de Halloween (în special în Statele Unite) sau în Ziua Morților (Luminația). 

Ziua Morților (în latină commemoratio omnium fidelium defunctorum, „pomenirea tuturor credincioșilor răposați”) este sărbătorită în calendarul romano-catolic în data de 2 noiembrie, a doua zi după Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Citește și: 10 cele mai misterioase morți și dispariții din istorie

De Samhain, wiccanii invocă spiritele celor decedați prin intermediul unor ritualuri și festivități specifice. Poate din acest motiv, fiind văzută ca o celebrare a întunericului, sărbătoarea de Samhain este așezată pe Roata Anului opus sărbătorii Beltane. 

Mulți păgâni cred că de Samhain vălul dintre această lume și viața de apoi este cel mai subțire, ceea ce face mai ușoară comunicarea cu cei care au părăsit această lume.

Originea sărbătorilor păgâne

Așa cum am menționat și mai sus, sărbătorile de pe Roata Anului își au originea în ritualurile păgâne celtice și germanice contopite într-un singur calendar păgân prin aportul a doi membrii de seamă a religiei Wicca: Gerald Gardner și Ross Nichols. 

Astfel, jumătate din calendar cuprinde sărbători celtice vechi, iar cealaltă jumătate sărbători cu origini germanice.

Sărbătorile celtice sunt:

• Beltane
• Imbolc
• Samhain
• Lughnasa

Sărbătorile germanice sunt:

• Ostara
• Yule
• Mabon
• Litha

Sabaturile nu sunt însă împărțite numai în funcție de originea lor. Practicanții Wicca folosesc mai multe clasificări pentru evenimentele de pe Roata Anului.

O primă clasificare ar fi în funcție de importanța sabaturilor. 

Astfel, există sabaturi mici (cele sărbătorite în cadrul solstițiilor și a echinocțiilor) și sărbători mari (cele care onorează vechile festivaluri de foc celtice). 

Sabaturile mici cuprind:

• Ostara
• Yule
• Mabon
• Litha

Sabaturile mari cuprind:

• Beltane
• Imbolc
• Samhain
• Lughnasa

O altă clasificare este aceea în funcție de poziția Soarelui și a Lunii. 

Sărbătorile păgâne care țin de poziția Soarelui includ:

• Ostara
• Yule
• Mabon
• Litha

Restul sabaturilor sunt sărbătorite pe lunile pline sau, în cazul sărbătorii de Samhain, pe luna întunecată. 

Cele patru sabaturi lunare includ:

• Beltane
• Imbolc
• Samhain
• Lughnasa

După cum se poate observa, există o delimitare clară a sărbătorilor în funcție de factori bine determinați.

Simbolistica anotimpurilor în calendarul Wicca

Cele opt sărbători păgâne sunt în strânsă legătură cu cele patru anotimpuri. Fiecare anotimp are particularități care îl fac deosebit pentru wiccani. 

Însă simbolistica anotimpurilor nu este specifică doar religiilor păgâne. Multe dintre aceste specificități sunt sărbătorite și în credința creștină.

Iarna – este anotimpul reflecției, al hibernării, al odihnei și al redescoperirii de sine. Este perioada propice meditației, pentru a analiza anul ce urmează să se termine și pentru a contempla viitorul. 

Tot iarna, țăranii își pregătesc semințele ce urmează să fie plantate primăvara viitoare.

Primăvara – este un anotimp al renașterii, al creșterii și al fertilității. Acesta este momentul propice pentru a pune în mișcare noi obiective, intenții și idei în viața noastră. 

Primăvara reprezintă și perioada de trecere, de tranziție dintre frigul iernii și căldura intensă a verii. 

Citește și: Ce sunt pricolicii din mitologia românească?

Tot acum este momentul ideal pentru însămânțarea pământului și eliberarea de energiile negative din anul ce tocmai s-a terminat. 

Vara – este anotimpul cu cele mai lungi zile ale anului, oferindu-ne mai mult timp pentru a îndeplini sarcini, dar și pentru relaxare. 

Natura este vie, înflorită, transformând vara în anotimpul ideal pentru a fructifica planuri sau a duce la bun final proiecte începute în primăvară. 

Toamna – este anotimpul recoltelor, acea perioadă din an în care vedem rodul muncii noastre. 

Este un moment oportun pentru a evalua și recunoaște munca și semințele pe care le-am plantat în primăvară – au dat oare roadele sperate? 

Analizând aspectele vieții noastre, cu bune și cu rele, putem începe să ne punem noi întrebări la care să reflectăm în timpul iernii.