Tradiții, mituri și superstiții de Halloween

Multe tradiții, mituri și superstiții de Halloween îşi au originile în vechiul festival celtic Samhain, atunci când celţii se adunau în jurul focului şi se îmbrăcau în piei de animale pentru a speria spiritele rele.

În secolul al VIII-lea, Papa Gregory al III-lea a desemnat data de 1 noiembrie ca „Ziua Tuturor Sfinţilor”, o zi de sărbătoare care a încorporat şi câteva dintre vechile obiceiuri de Samhain. 

Seara de dinaintea Zilei Tuturor Sfinţilor era cunoscută ca „All Hallow’s Eve” care mai apoi a devenit Halloween.

În timp, sărbătoarea şi-a pierdut din conotaţiile originale şi a evoluat într-un eveniment caracterizat de activităţi specifice comunităţii, dar şi de tradiţionalul colindat din casă în casă pentru care copiii costumaţi în tot felul de personaje de poveste sunt răsplătiţi cu dulciuri.

Originile sărbătorii de Halloween

Sărbătoarea de Halloween îşi are originile într-un vechi festival celtic numit Samhain. Acum 2.000 de ani, celţii care trăiau în zona care astăzi este ocupată de Irlanda, Marea Britanie şi nordul Franţei, celebrau anul nou la data de 1 noiembrie. 

Ziua nu era aleasă la întâmplare, ci reprezenta sfârşitul verii şi al perioadei recoltelor şi începutul iernii, o perioada din an adesea asociată cu sfârşitul sau moartea.

Vechii celţi credeau că în noaptea de dinaintea anului nou, bariera dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi este mai subţire că niciodată, ceea ce permitea sufletelor celor decedaţi să treacă, pentru o noapte, în lumea noastră. Astfel, Samhain era sărbătorit în noaptea de 31 octombrie.

Reîntoarcerea celor morţi în lumea noastră era asociată, de obicei, cu necazul, cu năpasta. Spiritele neliniştite aveau o influenţă nefastă asupra recoltelor de peste an şi produceau tot felul de nenorociri în rândul comunităţilor. 

Citește și: Superstiții de Sânziene sau Drăgaica. Ce obiceiuri există în ziua de Sânziene

Însă noaptea de 31 octombrie era diferită. Oamenii invitau spiritele să treacă în lumea celor vii iar preoţii şi druizii se foloseau de această ocazie pentru a citi viitorul. 

Pentru un popor care depindea în mare măsură de natură, previziunile preoţilor pentru anul ce urma erau esenţiale şi îi ajutau să depăşească mai uşor dificila perioadă de iarnă.

În cinstea sărbătorii de Samhain, druizii obişnuiau să aprindă focuri uriaşe în jurul cărora se aduna întreaga comunitate pentru a arde recolte şi pentru a jertfi animale în cinstea vechilor zei. 

În timpul sărbătorii, întreaga populaţie era costumată – de obicei aceştia purtau capete şi piei de animale. Focurile sacre rămâneau aprinse până în zori când fiecare membru al comunităţii lua din focul sacru şi îşi aprindea focul din vatră.

Până în anul 43 e.n, romanii cuceriseră deja majoritatea teritoriilor celţilor. Astfel, în cei 400 de ani de ocupaţie romană care au urmat, vechea sărbătoare păgână de Samhain a primit mai multe influenţe din cultura cotropitorilor. 

Dintre acestea s-au remarcat două festivale romane: Feralia (care era sărbătorită la sfârşitul lunii octombrie şi în decursul căruia romanii îşi celebrau morţii) şi ziua Pomonei (zeiţă romană a pomilor şi a fructelor).

Pe data de 13 mai, 609 e.n. Papa Bonifaciu al IV-lea a decis ca celebrul Panteon din Roma să devină simbolul tuturor martirilor creştini. 

Ziua de 13 mai a fost declarată zi de sărbătoare pentru toţi creştinii catolici, iar ziua (care a primit denumirea de All Martyrs Day – „Ziua Tuturor Martirilor”) avea să fie sărbătorită cu mâncare şi băutură din belşug.

Papa Gregory al III-lea (731 – 741) a mutat All Martyrs Day de pe 13 mai pe 1 noiembrie. Până în jurul anului 900, All Martyrs Day se contopise deja cu mai multe sărbători păgâne, inclusiv Samhain, lucru care nu a fost deloc pe placul bisericii. 

Astfel, în anul 1000, Biserica Catolică a declarat ziua de 2 noiembrie ca fiind All Souls Day (sau „Ziua Tuturor Sufletelor”), o zi special dedicată celor trecuţi în nefiinţă. Istoricii cred că Biserica Catolică a încercat să înlocuiască sărbătoarea devenită păgână cu una cu puternice influenţe creştine.

Citește și: 7 cotoroanțe din basmele românești. Cine este Baba Cloanța Cotoroanța, spaima copiilor?

Însă All Souls Day a ajuns să fie sărbătorită la fel ca şi sărbătoarea de Samhain: focuri, parade şi costume (de îngeri, sfinţi sau demoni). 

În timp, All Souls Day a ajuns să fie cunoscută ca „All Hallows” sau „All Hallowmas” (în engleza veche „alholowmesse” însemna All Saint’s Day). Noaptea care precede sărbătoarea de „All Hallows” a ajuns să fie cunoscută ca „All-hallows-eve”, iar mai târziu denumirea s-a schimbat în Halloween.

Tradiții de Halloween

Sărbătoarea nu a fost deloc populară în teritoriile coloniale englezeşti, asta datorită numărului mare de protestanţi care locuiau acolo. 

Dacă partea de nord a Americii nu sărbătorea Halloween-ul, situaţia era cu totul diferită în jumătatea sudică a continentului, mai ales în Maryland unde tradiţiile europene s-au contopit cu miturile populaţiei amerindiene. 

Din îmbinarea mai multor tradiţii a rezultat o nouă sărbătoare bazată pe petreceri publice, diverse evenimente în cinstea recoltei, poveşti de groază, dansuri şi cântece tradiţionale.

Însă chiar şi aşa, sărbătoarea de atunci nu avea nimic în comun cu cea de astăzi. 

Tradiţia colindatului din casă în casă şi a costumelor specifice de Halloween a fost adoptată abia la jumătatea secolului al XIX-lea, odată cu sosirea milioanelor de refugiaţi irlandezi care au adus cu ei o întreagă serie de influenţe europene.

În perioada 1920 – 1930, sărbătoarea ajunsese deja extrem de populară pe tot cuprinsul continentului American. 

Însă odată cu popularitatea au apărut şi problemele. Fiind o sărbătoare a paradelor, a petrecerilor şi a festivalurilor opulente, sărbătoarea de Halloween a ajuns să fie pătată de violenţe şi acte de vandalism. 

Acest lucru a determinat autorităţile locale să limiteze mult amploarea petrecerilor de Halloween, interdicţii care au fost păstrate timp de 20 de ani.

Citește și: Ce sărbătorim de Rusalii? Semnificație, superstiții și obiceiuri de Rusalii

Limitând amploarea festivităţilor publice, autorităţile americane au deschis porţile unei alte vechi tradiţii de Halloween: colindatul din casă în casă. 

Potrivit tradiţiei, copiii merg în noaptea de Halloween pe la uşile vecinilor cu intenţia de „a le juca acestora feste”. Însă dacă proprietarii le oferă copiilor cadouri (dulciuri), colindătorii pleacă mulţumiţi iar proprietarul casei este protejat de spiritele rele.

Superstiţii de Halloween

Halloween-ul este o sărbătoare învăluită în mister, magie şi superstiţie. O parte din tradiţii s-au păstrat încă de acum 2.000 de ani când celţii sărbătoreau noaptea de Samhain alături de spiritele rudelor şi prietenilor decedaţi pentru care pregăteau mese îmbelşugate. 

Dar influenţele ultimilor 50 – 60 de ani sunt mai mult decât evidente. Dacă în trecut noaptea de Samhain era dedicată spiritelor binevoitoare, sărbătoarea modernă gravitează în special în jurul spiritelor pizmaşe, invidioase, întunecate.

Noaptea de Halloween este plină de superstiţii. Oamenii evită pisicile negre deoarece acestea aduc ghinion în casă. Această credinţă îşi are originile în Evul Mediu atunci când pisicile negre erau deseori asociate cu vrăjitoria.

Evităm să trecem pe sub scări. Originea acestei superstiţii este necunoscută însă se presupune că datează încă de pe vremea vechilor egipteni care credeau că triunghiurile sunt sacre. Teama de a trece pe sub scări mai poate rezulta şi din faptul că trecerea pe sub acestea este riscantă.

Tot de Halloween oamenii evită să spargă oglinzi, să calce pe cioburi sau să verse sare.

Citește și: Ce semnifică Drăgaica sau Sânzienele? Tradiții de Sânziene pentru fetele nemăritate

Pe lângă superstiţiile din prezent, au mai existat şi ritualuri specifice pe care sărbătoarea modernă le-a uitat.

De exemplu, în Irlanda secolului al XVIII-lea exista o tradiţie extrem de interesantă. Tinerele nemăritate care pregăteau masa de Halloween ascundeau un inel în piureul de cartofi care era servit invitaţilor. 

Printre invitaţi se regăsea, de obicei, şi un tânăr de care fata avea drag. Conform tradiţiei, dacă tânărul găsea inelul atunci celor doi le era destinat să fie împreună.

În Scoţia exista obiceiul ca tinerele să strângă mai multe nuci pe care să le numească după peţitori. Fetele aruncau apoi nucile în foc iar nuca ce ardea şi se transforma în cenuşă avea să îl reprezinte pe bărbatul ales.