Ritualuri Wicca. Totul despre principalele practici, tradiții și rituri ale magiei vrăjitoarelor

Ritualuri Wicca, specifice religiei neo-păgâne, au loc pe lună plină sau, în unele cazuri, pe lună nouă, fenomen cunoscut printre wiccani sub numele de Esbat. 

În riturile Wicca tipice, întreg sabatul se așează într-un cerc magic trasat în mod ritualic și apoi purificat. Trasarea cercului poate presupune invocarea Gardienilor celor patru punctelor cardinale, alături de elementele primordiale asociate: aer, foc, apă și pământ.

Practici și ritualuri Wicca

După trasarea cercului, au loc ritualuri Wicca specifice în funcție de sărbătoare sau de sezon (de exemplu, ritualurile care se săvârșesc primăvara diferă de cele din lunile de toamnă). 

Se rostesc rugăciuni către Zeul cu coarne și Zeiță și se săvârșesc vrăji care pot include forme diverse de invocare a energiei, inclusiv prin ridicarea unui așa numit „con de putere” care are rolul de a vindeca sau proteja persoane din afara spațiului sacru.

O bună parte dintre aceste ritualuri Wicca își are originea în sistemul ritualic conceput de Gerald Brosseau Gardner (1884-1964), considerat părintele tuturor exprimărilor contemporane ale Wicca. Gardner, la rândul său s-a inspirat puternic din ideile înaintate de Aleister Crowley (1875-1947).

Crowley a fost un membru influent în mai multe organizații oculte precum Golden Dawn, Astrum Argento și Ordo Templi Orientis. 

El este cunoscut astăzi pentru scrierile sale despre ocult și religii păgâne, în special pentru The Book of the Law (tradus „Cartea Legii”), textul pe care se bazează întreaga filosofie Thelema, ce pune liberul arbitru în prim-planul existenței umane.

Concepută de Gardner, schema ritualică tradițională a magiei vrăjitoarelor include câțiva pași esențiali pe care practicanții nu-i pot ignora în timpul ceremoniilor:

1. Purificarea spațiului sacru și a participanților la ritual;
2. Trasarea cercului magic;
3. Invocarea elementelor primordiale;
4. Canalizarea unui con de putere;
5. Invocarea zeităților Wicca;
6. Săvârșirea magiei;
7. Efectuarea Marelui Rit;
8. Sărbătorirea prin cântări, dans, jocuri, vin și dulciuri;
9. Finalizarea ritualului Wicca- participanții își iau la revedere și stabilesc data următoarei adunări.

Înalta preoteasă wiccană și jurnalistă Margot Adler descria ritualurile Wicca într-una din lucrările sale ca pe niște „experiențe serioase, atipice și deloc repetitive”, spre deosebire de ritualurile din majoritatea religiilor lumii. 

Cultul Wicca, inspiră, mai degrabă, o experiență religioasă personalizată în fiecare participant, modificându-i astfel conștiința. În ciuda faptului că majoritatea practicanților sunt sceptici cu privire la existența supranaturalului, ei sunt însă pe deplin implicați în tot ceea ce această religie păgână le oferă. 

Într-un interviu acordat lui Adler, un practicant Wicca spunea:

Îmi place mitul, visul, arta vizionară. The Craft este un loc în care toate aceste lucruri se potrivesc – frumusețe, fast, muzică, dans, cântec, vis.

Practicantul și istoricul Aidan Kelly susține că experiențele și ritualurile Wicca sunt mai importante decât credințele, afirmând:

Wicca este o religie a ritualului mai presus decât a teologiei. Ritualul este primul; mitul este al doilea. Wicca permite scepticismul total chiar și cu privire la propriile sale metode, mituri și ritualuri.

Instrumente magice Wicca

Practicarea Wicca impune folosirea unui set special de instrumente magice. Acestea includ, de obicei, un cuțit numit athame, o baghetă, o pentagramă, un potir, o mătură, un ceaun, lumânări și tămâie. 

Toate aceste instrumente magice sunt așezate pe altar, care de obicei este prezent în interiorul cercului ritualic. Tot pe altar se așează și statuete reprezentând Zeul cu coarne și Zeița.

Înainte de a intra în cerc, unii practicanți postesc pentru ziua respectivă și/sau fac o așa numită baie ritualică. După finalizarea ritualului Wicca, practicanții mulțumesc Zeului, Zeiței și celor patru Gardieni ai punctelor cardinale, obiectele magice sunt strânse cu grijă iar cercul este închis.

Citește și: 9 personalități remarcante care au influențat religia Wicca

Un alt aspect important al credinței Wicca (în special în ramurile Gardneriană și Alexandrină), adesea stigmatizat de mass-media, este practica tradițională de a lucra nud, cunoscută și sub numele de skyclad. 

Se pare că această practică derivă dintr-o ramură Wicca care folosește învățăturile din Aradia, bazate pe conceptele dezvoltate de Charles Leland. Astfel, wiccanii asociază efectuarea de ritualuri nud cu o formă de puritate primordială a corpului uman care permite energiei să curgă prin corp liberă, nestingherită de haine.

Antropologul Susan Greenwood a caracterizat ritualurile Wicca astfel:

O formă de rezistență la cultura mainstream. Ritualurile reprezintă un spațiu de vindecare departe de bolile culturii mai largi, unul în care practicanții se pot redefini și împuternici.

De asemenea, înlăturarea hainelor înseamnă și înlăturarea diferențelor de rang social, încurajându-se astfel unitatea și egalitatea între practicanți.

Riturile inițierii în religia Wicca

Existența atâtor ramuri Wicca a condus la apariția mai multor rituri de inițiere în rândul practicanților acestei religii păgâne.

Dar cel mai semnificativ dintre acestea este ritul prin care un neinițiat se alătură Meșteșugului și devine wiccan. Potrivit British Traditional Wiccan, tainele acestui rit sunt păstrate în mare secret de descendenții lui Gerald Gardner. 

Gardner însuși a susținut că nici o persoană nu poate fi inițiată mai devreme de „un an și o zi” din momentul în care acel individ a început să studieze Meșteșugul. Cu toate acestea, potrivit relatărilor, Gardner însuși obișnuia să încalce regula și să inițieze wiccani care abia începuseră să practice Wicca. 

Cei inițiați primesc un rang inferior (cunoscut sub numele de „primul grad”). Pentru a avansa la un rang superior, inițiatul trebuie să treacă, mai întâi, printr-o altă ceremonie în cadrul căreia numește și descrie modul de utilizare a instrumentelor magice folosite în ritualurile Wicca din timpul sabaturilor. 

Un practicant de gradul doi este botezat și primește un nume de inițiat sub care va fi cunoscut de către ceilalți membri ai congregației. Mai mult decât atât, gradul doi permite practicanților să inițieze alte persoane în Meșteșug sau să-și întemeieze propriile congregații semi-autonome.

Cel mai mare grad Wicca este gradul trei care permite practicantului participarea la Marele Rit și flagelare rituală. Practicanții de rang trei își pot forma biserici complet autonome față de biserica din care au făcut parte.

În cartea să, Witchcraft today: an encyclopaedia of Wiccan and neopagan traditions, cercetătorul și autorul James R. Lewis afirmă că o mare preoteasă Wicca devine regină atunci când din congregația pe care o conduce se desprinde o altă biserică, complet independentă, condusă la rândul ei de o preoteasă de gradul trei. 

Nouă regină devine astfel eligibilă să poarte „coroana lunii”. Potrivit lui Lewis, reginele și marile preotese Wicca sunt descendente directe ale lui Gerald Gardner, fiecare având un set de „documente de descendență” care le dovedesc autenticitatea statutului.

Citește și: Roata Anului: calendarul Wicca și cele opt mari sărbători păgâne din an

Acest sistem complex cu trei niveluri de inițiere este specific, în mare măsură, ramurei Gardneriană. În schimb, în ramura Cochraniană, care are la bază învățăturile lui Robert Cochrane, există doar două trepte de inițiere: novice și inițiat. 

Mai mult decât atât, practicanții ramurei bazate pe scrierile lui Paul Hudson, autorul Mastering Witchcraft (1970), efectuează ritualuri de auto-inițiere care nu necesită prezența altor membri ai congregației sau a unui practicant de rang superior. 

Hudson a devenit cunoscut în rândul wiccanilor datorită modului neobișnuit de recitare a Rugăciunii Domnului invers, ca simbol al sfidării împotriva vânătorii istorice de vrăjitoare.

Ritualuri Wicca – Handfasting

Handfastingul este o altă sărbătoare tradițională wiccană, dar care poate fi analizată din perspectiva unui rit de trecere. 

Sărbătoarea de Handfasting este versiunea wiccană a unei nunți tradiționale. Unii practicanți săvârșesc așa numitele „căsătorii de probă timp de un an și o zi”, care conform tradițiilor trebuie efectuate în timpul Sabatului din Lughnasadh (1 august). Lughnasadh (sau Lughnasa) este un festival gaelic care marchează începutul sezonului recoltei.

Ceremonia implică rostirea de jurăminte tradiționale precum „atâta timp cât durează dragostea” în loc de tradiționalul jurământ creștin „până când moartea ne va despărți”. 

Prima astfel de ceremonie de nuntă documentată oficial a avut loc în anul 1960 în interiorul congregației Bricket Wood, între Frederic Lamond și prima sa soție, Gillian.

Wiccaning

Analogul wiccan al ritualului botezului este așa numitul Wiccaning. Scopul acestui ritual este acela de a prezența copilul în fața Zeului și a Zeiței pentru protecție.

Părinții sunt sfătuiți să „le ofere copiilor darul Wicca” într-un mod potrivit vârstei lor. În conformitate cu importanța acordată liberului arbitru în Wicca, copilul nu este obligat să adere la religia Wicca sau la alte forme de păgânism dacă nu dorește să facă acest lucru când ajunge la maturitate.

Cartea Umbrelor

În religia Wicca nu există un singur text sacru care să ofere fundamentele acestei religii păgâne, așa cum ar fi, de exemplu, Biblia creștină, Bhagavad Gita hindusă, Tanahul evreiesc, sau Coranul islamic. 

Există în schimb mai multe texte pe care diferitele ramuri wiccane le consideră de mare importanță și care le influențează credințele și practicile.

Gerald Gardner a folosit un astfel de text atunci când a trasat o parte dintre practicile și ritualurile Wicca specifice ramurii Gardneriene. Cartea lui Gardner este cunoscută sub numele de Cartea Umbrelor (eng. The Book of Shadows) și conține fragmente preluate din mai multe astfel de lucrări similare.

Cartea Umbrelor combină texte din surse diverse, inclusiv din Aradia (sau Evanghelia Vrăjitoarelor) scrisă de Charles Godfrey Leland în 1899, dar și fragmente din cărți oculte publicate la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX.

Citește și: Cine este Muma Pădurii, creatura de coșmar de care se temeau românii

De asemenea, Cartea Umbrelor conține și câteva poezii compuse, în mare parte, de Gardner și Marea sa preoteasă, Doreen Valiente, dintre care cea mai notabilă este Încărcarea Zeiței.

De reținut este încă că, această Carte nu este neapărat o lucrare religioasă, ci mai degrabă o carte personală de vrăji pe care Gardner le folosea în practicile sale. Cartea Umbrelor conținea instrucțiuni despre cum trebuie efectuate anumite vrăji și ritualuri Wicca, dar și incantații, cântece și poeme religioase care aveau scopul de a „întări” magia.

De altfel, Gardner era dispus să permită și altor practicanți să-i folosească vrăjile, iar dacă acestea nu funcționau corect, practicantul avea datoria să le înlocuiască cu alte vrăji personale, potrivite scopurilor sale.
Potrivit unor surse, Gardner și dorit ca fiecare copie a Cărții Umbrelor să fie diferită, personalizată și puternică pentru fiecare membru al congregației sale. Însă, adepții săi, în special cei din Statele Unite, au păstrat toate copiile Cărții Umbrelor identice cu versiunea pe care Marea Preoteasă Monique Wilson a copiat-o de la Gardner, fără modifica nimic.