Totul despre Cerber, câinele cu trei capete din mitologia greacă

În mitologia greacă, Cerber este progenitura a doi monștri primordiali: gigantul Tifon (care, potrivit descrierii poeților Hesiode și Apolodor din Atena, a fost fiul zeiței pământului Geea și al Tartarului întunecat) și Echidna, o creatură legendară, jumătate viperă, jumătate femeie. 

Pe lângă Cerber, cei doi monștri au mai avut și alte odrasle fioroase, precum hidra din Lerna, Ortos (un alt câine cu două capete) și Himera. 

Slujitor al lui Hades (zeul grec al morții din mitologia greacă), Cerber era paznicul neobosit al lumii subterane și împiedica sufletele din Infern să se întoarcă în lumea celor vii.

Etimologie și semnificație

Etimologia numelui „Cerber” (Cerberus) este incertă. Unele surse antice credeau că numele paznicului din Infern a fost derivat din cuvântul grecesc kreōboros, care înseamnă „devorator de carne”.

Cu toate acestea, lingviștii din prezent nu sunt de acord cu această semnificație și propun numeroase alte teorii. 

Astfel, unii au încercat să urmărească originea numelui în termenul sanscrit sarvarā (care se traduce ca „pătat”), epitetul unuia dintre câinii lui Yama (zeul morții).

Bruce Lincoln, profesor de religie la Universitatea din Chicago, a sugerat o legătură cu Garmr, unul dintre câinii de pază al zeiței Hel din mitologia nordică. Potrivit lui Lincoln, ambele nume ar putea fi derivate din rădăcina proto-indo-europeană ger, care înseamnă „a mârâi”.

Citește și: Totul despre Meduza, creatura mitologică care transforma oamenii în piatră

Astfel de teorii au fost totuși întâmpinate cu scepticism. Oricare ar fi originile numelui Cerber, cel mai probabil acesta precede civilizația greacă.

În Homer, Cerber este numit kyōn (care se traduce prin „hânul”), iar în alte texte antice acesta este numit, simplu, „câinele lui Hades”.

Cum arată Cerber, paznicul regatului subteran al lui Hades?

Sursele antice au oferit descrieri uneori contradictorii ale aspectului lui Cerber. 

Potrivit lui Hesiod (secolul al VIII-lea sau al VII-lea î.Hr.), primul autor care a oferit o descriere a paznicului din infern, Cerber avea cincizeci de capete.

În schimb, Pindar (secolul al V-lea î.Hr.), l-a prezentat pe Cerber drept o creatură cu o sută de capete. 

Cu toate acestea, aproape toate sursele ulterioare l-au limitat la doar trei capete, cu șerpi veninoși în coamă și de-a lungul șirei spinării, și o coadă de șarpe. 

O excepție notabilă a fost poetul roman Horațiu (65-8 î.Hr.), care a descris monstrul ca având un singur cap acoperit cu o sută de șerpi și trei limbi lungi și bifurcate cu care biciuia aerul.

John Tzetzes, un poet și cărturar bizantin din secolul al XI-lea d.Hr., a căutat să împace toate aceste versiuni conflictuale oferindu-i lui Cerber o nouă înfățișare – cincizeci de capete, dintre care doar trei capete de câine, iar restul de diferite alte fiare.

Arbore genealogic

Părinți

• Tifon
• Echidna

Frați și surori

• Ortos
• Hidra
• Himera

Cerber a fost a avut doi părinți monstruoși – Tifon și Echidna, două creaturi mitologice care s-au născut la scurt timp după crearea cosmosului.

Citește și: Legenda zeiței Artemis, protectoarea vânătorilor și a femeilor însărcinate

Pe lângă Cerber, Tifon și Echidna au fost părinții altor trei monștri sângeroși, care apar în numeroase mituri și legende grecești: 

• Ortos – câinele de pază cu două capete al uriașului Geryon, ucis în cele din urmă de Heracle;
• Hidra – un șarpe cu multe capete, ucisă și ea de Heracle;
• Himera – o creatură hibridă care îmbina trăsături de leu, capră și șarpe, ucisă de eroul Bellerophon.

Mituri și legende despre Cerber, paznicul Infernului în mitologia greacă

Cerber este una dintre cele mai importante creaturi din mitologia greacă, despre paznicul Infernului existând o serie de mituri deosebit de interesante. 

Cerber și cea de-a unsprezecea muncă a lui Heracle

Monstrul cu trei capete este cel mai bine cunoscut prin prisma legăturii sale cu mitul lui Heracle, unul dintre cei mai iubiți eroi ai mitologiei grecești. 

Legendarul erou, fiul lui Zeus și al muritoarei Alcmena, a fost nevoit să ducă la bun sfârșit douăsprezece munci grele pentru vărul său, Euristeu, regele Micenei. 

Potrivit unei variante a mitului, capturarea câinelui Cerber a fost cea de-a unsprezecea muncă. În alte variante, a fost cea de-a douăsprezecea și ultima muncă. Însă indiferent de versiune, sarcina pe care Euristeu i-a dat-o lui Heracle trebuia sa fie una imposibilă, dar care a fost însă îndeplinită cu succes de erou. 

Heracle a fost ajutat în îndeplinirea acestei munci.

Prima dată, eroul a trebuit să se inițieze în tainele cultului lui Demeter și al Persefonei, o sectă religioasă străveche care promitea credincioșilor o viață de apoi privilegiată. Inițierea lui Heracle în tainele acestui cult l-a ajutat să treacă nevătămat în Infern. 

În alte mituri, Heracle a fost ajutat fie de Hermes (mesagerul zeilor și ghid în regatul subteran al lui Hades), fie de zeița Atena, fie de ambii. 

În Infern, Heracle a înfruntat mai mulți acoliți de-ai lui Hades, inclusiv pe Menoetius (sau Monoetes). Tot acolo a întâlnit trei eroi legendari, captivi în regatul lui Hades – Ascalaphus (care o mâniase pe Demetra), Tezeu și Pirithous (care au încercat să o răpească pe Persefona). 

Potrivit miturilor și legendelor păstrate până în prezent, Heracles a reușit să-i elibereze pe Ascalaphus și Tezeu, însă nu și pe Pirithous.

Capturarea lui Cerber nu a fost ușoară.

Citește și: Cine a fost Ares, zeul grec al războiului și al violenței?

Astfel, Heracle s-a prezentat în fața lui Hades, cerându-i să-i „împrumute” pe paznicul său credincios. Temându-se de puterea eroului, zeul infernului a fost de acord, cu o singură condiție: Heracle trebuia să-l supună pe Cerber fără să folosească vreo armă. 

Eroul s-a învoit. L-a apucat pe Cerber, temeinic, de cele trei gâturi groase, şi l-a strâns ca într-un cleşte. Şerpii lui şuierau şi încercau să-l muşte. Coada i se zbătea. Însă era în zadar. L-a strâns atât pe Cerber, atât l-a sufocat, până ce și acest monstru s-a prăvălit ca mort. 

Însă multe reprezentări artistice antice îl înfățișează pe erou luptând cu monstrul cu trei capete folosindu-se fie de o bâtă, fie de o piatră. 

În tragedia romană Hercules Mad de Seneca (secolul I î.Hr.), se spune că eroul și-a folosit bâta pentru a-l supune pe Cerber.

De asemenea, există o versiune timpurie a mitului în care Heracle a luptat cu însuși zeul Infernului pentru Cerber. 

Într-o altă legendă, Hades și-a încălcat cuvântul dat, refuzând să-l lase pe Heracle să-l scoată pe Cerber din Infern. Astfel, eroul l-a lovit pe zeu cu o săgeată înmuiată în veninul Hidrei. 

Există și o variantă în care Persefona, regina lui Hades, este cea care capturează bestia și i-o livrează eroului Heracle. 

Orfeu

Heracles nu a fost singurul muritor care a călătorit prin regatul lui Hades și a reușit să se întoarcă viu și nevătămat în lumea de la suprafață. 

O faptă similară a reușit și Orfeu. 

După ce și-a pierdut soția, pe Euridice, în ziua nunții, Orfeu a jurat că o va recupera din ghearele morții.

Spre deosebire de Heracles, Orfeu a intrat în Infern nu ajutat de forța fizică, ci de talentul său muzical de neegalat. Se spune că muzicianul a cântat la lira lui fermecată atât de frumos încât toate creaturile monstruoase din Infern au fost fermecate de muzica sa și l-au lăsat să treacă în siguranță prin țara celor morți. 

Poetul roman Virgiliu a scris că, la auzirea muzicii lui Orfeu, „Cerber a stat cu gura căscată și fălcile sale au uitat să latre”.

Mitul câinelui monstruos

Simbolismul câinelui cu trei capete, care se regăsește în numeroase opere de artă antice, apare și în mitologia scandinavă. Aici, monstrul este cunoscut sub numele de Garmr și, la fel ca Cerberul din mitologia greacă, are rolul de a păzi regatul celor morți. 

În schimb, mitologia celtică vorbește despre un câine fioros care, în noaptea de Samhain (Halloween), însoțește procesiunile dedicate spiritelor celor morți. 

În miturile și legendele britanice este adesea menționat câinele negru (eng. „black dog”), un animal spectral ce bântuie prin regiunile din Țara Galilor și din Scoția. Cei care se întâlnesc cu acest „câine negru” vor avea parte de ghinioane și întâmplări nefaste.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre Poseidon, zeul mărilor și a oceanelor din mitologia greacă

Particularitatea legată de aspectul întunecat al fiarei își are originile în Evul Mediu (476-800) când biserica decisese că unele animale (precum pisicile negre, câinii negrii, lupii negrii, broaștele, șobolanii, sau bufnitele) sunt legate, într-un fel sau altul, de forțele demonice ale infernului. 

Aceste animale au fost asociate cu vrăjitoria și venerarea Diavolului. 

În epoca modernă, Cerberul, în calitate de creatură diabolică, este adesea „împrumutat” de scenariștii peliculelor cinematografice, care nu ezită să-i acorde un rol important, cu precădere în filmele de groază.

Câteva exemple reprezentative sunt date de „Cujo”, câinele din romanul cu același nume al cunoscutului autor Stephen King, și „Devil Dog”, câinele infernal, prezentat în pelicula cinematografică realizata în 1978 sub bagheta regizorala a lui Curtis Harrington.