Civilizația sumeriană – Secretele unui popor care a dispus de tehnologii nemaivăzute la acea vreme

Civilizația sumeriană nu este singura civilizație antică învăluită în mister, iar istoria este plină de dovezi de necontestat despre astfel de popoare străvechi care au răsărit parcă de nicăieri și care au atins un nivel tehnologic de-a dreptul incredibil pentru acele timpuri.

Demult de tot, pe vremea când Pământul mai era încă moale…

Toate vechile legende ale indienilor nord-americani Zuni încep cu aceeași formulare tradițională, bătrânii povestitori ai tribului atribuind această insistență necesității de a se aminti permanent oamenilor care a fost starea primordială a lumii. O idee remarcabilă!

Dar, de unde știau oare îndepărtații strămoși ai indienilor Zuni că Terra a fost, acum mai bine de 4 miliarde de ani, doar o imensă masă de materie fierbinte și vâscoasă?

O civilizație învăluită în mister

Poporul sumerian a apărut în Mesopotamia („Țara dintre cele două fluvii” – Tigru și Eufrat) în jurul anului 4000 î.H. Prin organizarea politico-administrativă, cultura și nivelul cunoștințelor științifice, civilizația sumeriană s-a aflat într-un stadiu superior tuturor celorlalte popoare contemporane.

Inițial au existat mai multe orașe-state independente: Ur, Uruk, Babilon, Nippur, Lagas, Larsa, Kis, Umma, dar treptat ele au format alianțe sau au fost cucerite de cele mai puternice, constituindu-se astfel regatul sumerian.

Puterea acestui stat a ajuns la apogeu în perioadele Akkad (2300 – 2235 î.H.) și Ur II (2065-1955 î.H.), iar dispariția sa definitivă din istorie s-a produs în anul 1950 î.H., sub loviturile nimicitoare ale triburilor nomade amorite, aliate cu elamiții.

Civilizația sumeriană rămâne o enigmă a istoriei, căci nu s-au descoperit încă dovezi ale unei dezvoltări treptate în timp sau diferențe calitative între realizările din diverse perioade ale existenței sale.

Construcțiile, operele de artă, documentele rămase prezintă același stil și dovedesc implicarea acelorași cunoștințe de la început și până la prăbușirea Sumerului, schimbările intervenite fiind nesemnificative. 
Acest lucru este – din punct de vedere istoric, economic, științific și logic – anormal, deși nu constituie unica excepție.

În absența descoperirilor arheologice complete, multe civilizații antice – egipteană, sumeriană, mayașă, sau incașă – par să fi apărut brusc și inexplicabil.

Nimeni nu poate spune cum au dobândit sumerienii și egiptenii avansatele cunoștințe științifice și rafinatele gusturi artistice de la acea dată (7500-2500 î.H.), când aceste popoare se aflau încă în neolitic – epoca nouă a pietrei.

Tehnologii nemaiîntâlnite la acea vreme

Civilizația sumeriană a dezvoltat una dintre cele mai vechi tipuri de scriere – scrierea cuneiformă. Tot sumerienii au construit temple impunătoare (cunoscute sub denumirea de zigurate) în centrul fiecărui oraș important. 

Cercetările arheologice au scos la iveala ruinele unor temple impresionante datând din jurul anului 2000 î.Hr., precum marele ziggurat din Ur. Se presupune că regele, care era și mare preot, oficia ceremonii religioase și efectua sacrificii pe altarul din vârful templului în formă de piramidă. 

Ziguratul era împărțit în șapte etaje, asta deoarece sumerienii credeau că zeii aveau nevoie de șapte zile pentru a călătorii între regatul din cer și pământ.

Civilizația sumeriană a construit și primele sisteme de irigații sistematizate în agricultură și au inițiat primele schimburi comerciale cu alte popoare. Sumerienii au fost interesați și de matematică, astronomie și astrologie, domenii în care au făcut descoperiri remarcabile. 

Citește și: Mari mistere antice – Liniile Nazca, mesaje către vizitatori din spațiu?

Tot sumerienilor li se atribuie descoperirea roții olarului (mai târziu roata carului) și tehnologia prelucrării metalelor. 

În necropola regală de la Ur au fost descoperite numeroase obiecte dintr-un aliaj unic de aur și argint (cunoscut sub denumirea de electrum), din aur și lapislazuli (o piatră prețioasă de culoare albastră intens), sau din os și lapislazuli. 

Dar aceste cunoștințe și realizări incredibile reprezintă doar o mică parte din nivelul tehnologic la care se crede că se afla vechea civilizație sumeriană. 

Astfel, în Sumerul antic erau inventate calendarul, armura, roata, scrierea, astronomia, matematică, sisteme de irigații, carul de luptă, morile, harponul, săbiile, harnașamentul cailor, cuiele, sandalele, dalta, acul, șeile, inelele, sau roata olarului. 

Însă o tehnologie care a aparținut tot sumerienilor le depășește pe toate celelalte: prima pilă electrică. Mecanismul, unul deosebit de complex, era compus dintr-un vas ceramic în care era introdus un tub de cupru fixat cu ajutorul unui dop din lemn. Prin centrul dopului era trecută o tijă de fier. 

Vasul respectiv era umplut cu suc de lămâie sau portocală, iar întreg ansamblul compus din tija de fier și tubul de cupru era imersat în lichid. Vasul era apoi izolat cu bitum. 

Bateria rezultată (cunoscută sub numele de Butelia din Bagdad) era capabilă să producă suficientă electricitate pentru a asigura funcționarea unui aparat primitiv. 

Recent, cercetătorii au demonstrat că bateriile dezvoltate de sumerieni puteau fi legate între ele, asigurându-se astfel o putere energetică impresionantă. 

Dar în ce fel foloseau vechii sumerieni electricitatea rămâne și astăzi un mare mister.

Misterul textelor sumeriene - Cântul lui Etana

Civilizația sumeriană a lăsată numeroase tăblițe de lut ars pe care sumerienii însemnau cu ajutorul scrierii cuneiforme – apărută odată cu ei în jurul anilor 4000 î.H. – informații de mare interes științific și istoric: texte religioase sau literare conținând valoroase date istorice și geografice; arhive economice, militare și dinastice; calcule sau formule de matematică, fizică și astronomie; legi și coduri juridice (a căror primă redactare cunoscută în istorie a avut loc prin anii 2065 î.H., la Ur); însemnări administrative sau tehnice; legende și istorisiri. 

Textele au fost consemnate pe sute de mii de plăcuțe strânse în primele biblioteci din lume, descoperite în palatele regale din Nippur (60.000 de tăblițe de lut) sau Ur (10.000 de tăblițe de lut, aramă și aur) și în orasele asiriene Assur (20.000 de tăblițe de lut) – fondat de regele Tiglatpalasar I (1112-1074 î.H.) și Ninive (500.000 de tăblițe de lut, aramă și lemn) – fondat de regele Assurbanipal (668-626 î.H.), asirienii preluând și continuând civilizația sumeriană, fără să poată însă atinge vreodată nivelul de dezvoltare a acesteia.

Un poem sumerian de mare frumusețe artistică a fost descoperit – consemnat pe plăci de aramă – în biblioteca personală a regelui Assurbanipal, sub ruinele palatului său din Babilon. 

Textul afirmă că poemul datează din anii 4000 î.H., însă a fost consemnat pentru prima oară în anii 2300 î.H. de către învățații din Ur.

Regele care a domnit 1.560 de ani

Este vorba despre așa-numitul Cânt al lui Etana. Etana a fost un mare erou și rege sumerian care a domnit peste orașul Kiș. 

În mai multe scrieri Etana este numit și „păstorul, care s-a înălțat la cer și a unificat toate țările străine,” și se menționează că a domnit 1.560 de ani (în unele copii este scris 635 de ani), după care i-a succedat fiul său, Balih, despre care se spune că a domnit 400 de ani.

Cântul al lui Etana descrie călătoria în cer a acestui erou legendar, „pornit spre stele, călare pe un vultur”. Până aici nimic deosebit: omul a visat să zboare încă din cele mai vechi timpuri – aceasta fiind doar prima atestare documentară – iar printre mijloacele epocii, vulturul era unul dintre cele mai adecvate.

Citește și: Teorie șocantă – Explozii nucleare în antichitate. Au intervenit zeii în cursul normal al istoriei?

Mai departe însă „Etana vede cum Pământul se micșorează, se micșorează întruna. Pământul se zărește acum doar cât discul Lunii.” Iată o comparație exactă, dar total nepotrivită cu acele vremuri, acum mai bine de 6.000 de ani!

De unde puteau cunoaște sumerienii, încă de acum 6.000 de ani, că Pământul are o formă sferică? Cum de și-au putut imagina, cu atâta exactitate, cum decurge o călătorie în spațiu? A stat oare acest Cânt al lui Etana drept sursă de inspirație pentru mitologiile antice în care se vorbește despre eroi de legendă urcați la cer unde ar fi primit șansa de a „locui alături de zei”?

Potopul sumerian cu mii de ani înaintea potopului biblic

Când vine vorba despre civilizația sumeriană, oamenii de știință au mai multe întrebări decât răspunsuri. 

O tăbliță de lut descoperită în Babilon (expusă astăzi la British Museum în Londra) conține un calcul extrem de precis al eclipselor de Lună, pentru o perioadă de aproximativ 4.000 de ani (din anul 2000 î.H. și până în anul 2000 d.H.). 

Datele înscrise s-au dovedit a fi exacte! 

Tăblițele descoperite la Akkad au permis stabilirea faptului că zeii mitologiei sumeriene nu aveau figură umană, fiecare dintre ei reprezentând de fapt o anume stea sau planetă (Marduk – Marte, Nimurta – Sirius) situate în diverse constelații, printre care și cea a Pleiadelor.

Cele mai interesante documente sumeriene se referă însă la faimoasa catastrofa a lumii antice: potopul. Povestea unui potop de proporții uriașe a fost cunoscută și de vechii sumerieni. 

Legenda potopului poate fi întâlnită la majoritatea popoare antice din cele două Americi, Africa, Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Oceania (cu excepția aborigenilor australieni, laponilor sau eschimoșilor), dar primii care au lăsată documente scrise privind acest cataclism au fost sumerienii. 

Legenda potopului este arhicunoscută. 

O inundație catastrofală provocată de ridicarea apelor oceanului, combinată cu o ploaie torențială care a ținut luni de zilei și a determinat acoperirea completă a uscatului, înecându-i pe toți oamenii cu excepția unei singure familii.

Această familie – prevenită de „zei” – și-a construit o corabie capabilă să reziste apelor dezlănțuite și astfel a supraviețuit, membrii ei devenind strămoșii unei noi rase umane. 

În linii mari, aceste elemente se întâlnesc la toate legendele care povestesc evenimentul, indiferent de zona geografică și de perioada istorică în care trăiau popoarele respective. 

Oamenii de știință admit astăzi faptul că la baza acestei legende a stat un fenomen real, verificabil istoric și arheologic – chiar dacă proporțiile sale au fost exagerate. 

În regiuni relativ întinse din Orientul Mijlociu, Asia, Africa, Europa, Oceania și cele două Americi s-au produs inundații catastrofale provocate de schimbarea climei după ultima eră glaciară (aproximativ 120000-25000 î.H.).

Aceste inundații, care au avut loc probabil în perioada 25000-15000 î.H., nu au putut, desigur, să acopere „tot Pământul” sau să „înece toți oamenii”, dar au avut, fără îndoială, efecte atât de înspăimântătoare, încât au rămas pentru totdeauna în memoria speciei umane.

A fost posibilă implicarea unor civilizații extraterestre?

Majoritatea legendelor, inclusiv cele cunoscute de civilizația sumeriană, susțin că potopul a fost provocat deliberat de către „zei” – ființe umanoide cât se poate de materiale, care, deși cunoșteau cu precizie data catastrofei, nu au salvat totuși decât foarte puțini oameni.

Adepții teoriei extratereștilor antici au emis ipoteza îndrăzneață conform căreia un număr restrâns de nave ale unei eventuale civilizații cosmice a contribuit, într-o mică măsură, la salvarea unui procent al populației. 

Susținătorii acestei teorii afirmă, simultan, că avertismentele privind iminența și amploarea pericolului nu puteau fi luate în serios de oameni, care pe atunci nu erau altceva decât simple ființe aflate încă în stadiul epocii de piatră. 

Astfel de ființe primitive nu ar fi putut înțelege natură dezastrului iminent și nici nu ar fi dispus de capacitățile tehnologice pentru a putea construi un vas suficient de mare și de rezistent pentru a înfrunta apele dezlănțuite pentru o perioadă de timp îndelungată.

Totuși ipoteza că această catastrofă a fost provocată artificial este foarte puțin probabilă, dar nu imposibilă. 

Gradul de perfecționare al actualelor arme de distrugere în masă (atomice și meteorologice) dovedește că o astfel de performanță ar fi fost pe deplin realizabilă de o civilizație superioară capabilă să călătorească în spațiu. 

Citește și: Texte antice interzise. Misterul extratereștrilor din antichitate

O puternică explozie atomică submarină sau o undă seismică artificială ar putea provoca valuri gigantice (de tip tsunami) care pot inunda zone întinse; același efect l-ar avea topirea unei părți din banchizele polare sau provocarea unor averse torențiale, menținute constante timp îndelungat. 

Dar în contextul tuturor celorlalte acțiuni ale presupuselor ființe care ar fi luat contact cu oamenii din acea perioadă, un astfel de genocid și-ar găsit cu greu confirmarea, cu atât mai mult cu cât datele pe care ni le pune la dispoziție geologia nu exclud ipoteza „potopului” ca fenomen natural.

Marele Potop Sumerian

Legenda Marelui Potop își are originile în Sumer. 

În ciuda faptului că epopeile babiloniene (Epopeea lui Atrahasis și Epopeea lui Ghilgameș) au modificat multe dintre detaliile legendei originale, inclusiv numele eroului ales de zei pentru a supraviețui Marelui Potop (eroul sumerian Ziusudra fiind înlocuit cu Atrahasis sau Utnapiștim), s-a păstrat însă locul de naștere al poveștii – orașul Šuruppak.

În Epopeea lui Atrahasis se vorbește despre nașterea omului. 

Cunoscută și ca Geneza după Eridu, povestea a supraviețuit pe o tăbliță de lut din secolul al XVII-lea î.Hr. Geneza după Eridu începe cu o descriere amănunțită a Nașterii Omului, și continuă cu informații detaliate despre dinastiile regale sumeriene și o listă cu orașe importante. 

Lista este însă împărțită în regi și orașe de dinainte și după potop. 

Legendele sumeriene despre potop încep cu decizia marelui zeu Enlil de a distruge omenirea. Motivele sale nu sunt cunoscute deoarece lipsesc câteva bucăți din tăblița de lut pe care stă scrisă legenda. 

Un oracol, care într-o viziune este martor la consiliul zeilor, înțelege că ceva groaznic avea să se întâmple. Oracolul îi povestește apoi întreaga întâmplare înțeleptului Utnapiștim, conducătorul orașului Šuruppak, care la rândul său fusese avertizat de zeul Enki. 

Utnapiștim primește instrucțiuni clare de la zeu cum să construiască o ambarcațiune uriașă într-o zonă mai joasă înconjurată de păduri dese.

După înspăimântătoarea catastrofă care a durat șapte zile și șapte nopți și în care „au pierit toți oamenii” (afirmația nu pare prea exagerată, dacă luăm în considerare că zona câmpiei mesopotamiene este plată și joasă, iar arheologii consideră că apa a atins niveluri cuprinse între 7 și 14 m înălțime), corabia lui Utnapiștim s-a oprit pe un vârf de munte, iar supraviețuitorii au luat totul de la început.

Tot aici apar câteva înscrisuri despre un așa numit „popor din cer” – un alt mister neelucidat al civilizației sumeriene – care i-a învățat pe sumerieni să-și construiască cetăți, să prelucreze piatra și metalul, să cultive cereale și să domesticească animalele.

Vechiul Testament, o simplă copie a legendelor sumeriene?

Deși legenda potopului este larg răspândită, celebritatea ei se datorează în mare parte unui text de bază al religiei creștine – Vechiul Testament. 

Puțini oameni știu însă că acest document nu a făcut altceva decât să reia, uneori până la identitate, vechile texte ale civilizației sumeriene, care l-au precedat cu câteva mii de ani!

Cea mai veche relatare a potopului a fost descoperită gravată pe tăblițele din marea bibliotecă sumeriană de la Nippur. 

Aceste text – a cărui vechime depășește 5.000 de ani – susține că potopul a avut loc acum 24.510 ani, 3 luni și 84 ore și a înecat toți oamenii din Mesopotamia, cu excepția familiei înțeleptului Ziusudra, care a fost salvată de „zei”. 

Cele mai cunoscute documente sumeriene privitoare la acest eveniment sunt însă cele 12 tăblițe de lut ars din biblioteca de la Kuiungik (Ninive) aparținând regelui babilonian Assurbanipal. 

Ele au fost descoperite în 1872 de renumitul cercetător englez George Smith de la British Museum și cuprind celebra epopee a lui Ghilgameș, scrisă între anii 1728-1686 î.H.

Epopeea lui Ghilgameș

Civilizația sumeriană s-a remarcat, fără doar și poate, prin textele incredibile pe care ni le-a lăsată. Printre aceste texte se afla și Epopeea lui Ghilgameș. Eroii acestui poem epic sunt Ghilgameș (regele cetății Uruk) și Enkidu.

Datorită faptului că unul din părinții lor fusese „zeu”, iar celălalt pământean, acești doi eroi aveau calități superioare celorlalți oameni. Este interesant de remarcat acest laitmotiv al tuturor mitologiilor: semizeii.

Proveniți dintr-un cuplu zeu-om, sunt întotdeauna superiori prin forță, curaj, inteligență sau frumusețe contemporanilor. 

Peripețiile celor doi prieteni cuprind însă unele amănunte care dau de gândit: ridicat în aer de „Zeul Soarelui”, Enkidu își simte corpul „greu ca o stâncă”, având senzația ca a fost „acoperit cu plumb”. 

Descrierea, deși una puțin rudimentară, este foarte exactă în a recrea efectele accelerației la viteze mai mari decât cea a sunetului! 

În timpul zborului, „Vulturul cerului” poartă cu Enkidu un dialog foarte ciudat: „El îmi spuse: ‘Uită-te în jos spre Pământ! Cum arată? Privește marea! Cum ți se pare?’ Iar Pământul era cât un munte și marea cât un lac.” După alte 4 ore de zbor „Pământul era cât o grădină și marea ca apa care curge prin grădină”.

În sfarsit, după încă o înălțare în spațiu, care a durat tot 4 ore, „vulturul” întrebă din nou: „‘Uită-te în jos spre Pământ! Cum arată? Privește marea! Cum ți se pare?’ iar Pământul arăta ca o coleașcă și marea cât o adăpătoare”.

Citește și: Statuile Monolitice – Misterul de pe Insula Paștelui. Cine a fost Dumnezeul alb?

După relatările lui Enkidu se pare totuși că presupusa navă în care a fost îmbarcat nu a zburat numai ascensional: ultima descriere ne înfățișează Pământul ca și cum ar fi fost privit de la aproximativ 1.000 km altitudine, ori, atingerea acestei înălțimi nu ar fi necesitat 12 ore (este cunoscut că rachetele purtătoare terestre ajungeau încă din anul 1970 la viteza de 10 km/s).

În orice caz însă, această descriere a fost apreciată ca fiind prea realistă pentru a fi considerată doar produsul fanteziei. Primul om care a văzut astfel Terra a fost astronautul american John Glenn, lansat cu nava „Mercury-Atlas 6” la 20 februarie 1962.

Utnapiștim, părintele oamenilor

În a opta tăbliță de la Ninive este descrisă moartea lui Enkidu. 

Boala care l-a doborât era atât de stranie, încât Ghilgameș bănuiește că prietenul său a fost „atins de răsuflarea otrăvită a animalului ceresc” (simptomele maladiei i-au determinat pe unii cercetători radiologi care au studiat textul să afirme că Enkidu a fost iradiat). 

În sfârșit, ultimele patru tăblițe relatează călătoria pe care o întreprinde Ghilgameș până la Utnapiștim – „părintele oamenilor”. 

Acest personaj (care va deveni cunoscut prin Vechiul Testament sub numele de Noe) îi povestește regelui din Uruk trecutul său și astfel descoperim un remarcabil „reportaj de la fața locului” despre potop. 

Bătrânul nu spune că „zeii” au fost cei care au pregătit această catastrofă. Dimpotrivă:

Deodată ziua se schimbă în noapte
Poporul din cer nu se mai recunoaște
Zeii toți cuprinși de teamă
Au fugit până în cerul lui Anu

Anu era zeitatea principală a religiei sumeriene din orașul Uruk; dar cine era oare „poporul din cer? 

În timp ce zeii ajungeau în siguranță în „cerul lui Anu”, Utnapiștim, avertizat din timp de către „poporul din cer” asupra iminentei catastrofe, se îmbarcă într-o corabie mare și rezistentă împreună cu familia sa și un grup restrâns de oameni (selecționați pentru calitățile lor fizice și psihice). 

Epopeea lui Ghilgameș pare a fi mai mult decât o simplă legendă. Ea cuprinde elemente care cu greu ar putea fi atribuite doar fanteziei anonimilor săi autori sau calificate drept stranii coincidențe.

Oamenii de acum mai bine de 4.000 de ani erai mai puțin ispitiți să explice evenimentele prin miracole (cum vor face mai târziu primii creștini). 

Ei se mulțumeau de obicei să consemneze faptele reale, cu mijloacele lingvistice de care dispuneau și cu analogiile la care puteau recurge.

Ori, trebuie să recunoaștem că asemenea descrieri, precum și civilizația sumeriană, pe ansamblul ei, rămân și astăzi o mare enigmă a istoriei omenirii.

O istorie pierdută

Civilizația sumeriană a dezvoltat arhitectura, literatura, matematica, medicina, astronomia și astrologia. Însă multe dintre progresele lor remarcabile vor rămâne neștiute. Există multe documente ce așteaptă să fie cercetate și multe enigme care se cer dezlegate.

„Multe” în comparație cu cele care au fost studiate, pentru că, în realitate, documentele pe care le mai avem astăzi reprezintă o proporție infimă în raport cu cele care au fost distruse sau pierdute. 

Să ne amintim de Biblioteca din Alexandria fondată de Ptolemaios I Soter în anii 300 î.H. Ea conținea peste 500.000 de lucrări cuprinzând toate informațiile despre omenire cunoscute în antichitate, precum și remarcabile opere literare sau lucrări științifice.

Jumătate din aceste manuscrise au ars în timpul cuceririi orașului de către legiunile lui Cezar (47 î.H.), iar restul au fost distruse de arabi la ordinul califului Omar (717-720 d.H.), neprețuitele documente fiind folosite la încălzirea băilor publice.

Raționamentul califului a intrat în istorie:

Dacă toată înțelepciunea lumii se află în Coran, atunci nu mai este nevoie de alte cărți, iar dacă ea nu poate fi găsită în Coran, atunci celelalte cărți trebuie să fie distruse pentru ca să nu se observe aceasta. 

Similar, peste 200.000 de volume care se găseau în marea bibliotecă a templului din Ierusalim au ars în timpul cuceririi orașului de către romani (70 d.H).

Informații de o valoare inestimabilă au fost pierdute pentru totdeauna și atunci când împăratul chinez Cheng Shih Huang-ti a distrus zeci de mii de lucrări de filosofie, știință, istorie și astronomie (214 î.H), sau când cel de-al 63-lea Inca (Pachacuti al IV-lea) a dispus distrugerea arhivelor care conțineau toate cunoștințele lăsate amerindienilor de Viracochas.

Citește și: Cine a fost John William Dunne? Teoria timpului serial ca iluzie a conștiinței umane

„Iluminatul” Pavel a ars toate textele antice grecești și romane din vestitele biblioteci ale orașului Efes, iar Dalai Lama „galben” (al V-lea) a distrus bibliotecile lamaiștilor „roșii”. 

Preoții, misionarii, călugării și inchizitorii catolici spanioli și-au putut desfășura nestingheriți talentele în timpul Conquistei Americii, distrugând mii de scrieri de o valoare inestimabilă.

Un alt episod similar îl are ca „protagonist” pe episcopului Diego de Landa care a reușit să distrugă singur toate urmele scrierii maya. 

Cunoscută este și „opera” misionarului catolic Eugene Eyraux, care a distrus, în anul 1864, câteva mii de tăblițe „rongo-rongo” pe Insula Paștelui. 

Acestor „înțelepți” nu li se face niciodată o „publicitate suficientă”. Căci de-a lungul istoriei apar alții și alții. Savonarola, Torquemada, Knox, Papa Paul al IV-lea, Wilberforce. Sau, mai recent, nume de o și mai tristă celebritate precum Hitler, Mussolini sau McCarthy.

Între 25 și 30 august 1914, celebra bibliotecă din orașul belgian Louvain (cuprinzând 230.000 de volume rare, 750 de manuscrise medievale și 1.000 de incunabule unice în lume) a fost complet arsă de armatele germane. Fusese fondată în 1426, când Berlinul era doar o îngrămădire de cocioabe. 

În Războiul Civil din Spania, și mai târziu în al Doilea Război Mondial, armatele germane și-au asumat (la ordinul expres al lui Hitler), „măreața misiune” de a distruge peste o treime din comorile de artă și cultură acumulate în Europa timp de 3.000 de ani.

Este imposibil de evaluat răul imens pe care astfel de acțiuni l-au adus umanității, încetinindu-i progresul cu secole, poate chiar milenii.

Astăzi, arheologii și oamenii de știință încă încearcă să dezlege unele dintre misterele civilizației sumeriene. Însă, cel mai probabil, multe dintre cunoștințele despre sumerieni s-au pierdut pentru totdeauna în negura istoriei.