Mistere AnticeCivilizații

Extratereștri antici și explozii nucleare în antichitate, ipoteze șocante și dovezi greu de contestat

No Comments

Cele mai aprig contestate ipoteze ale paleoastronauticii (teoria extratereștrilor antici) sunt, fără îndoială, acelea care susțin că, de-a lungul unei perioade cuprinse între anii 50000 î.H. și 1908 d.H., pe planeta noastră ar fi avut loc explozii nucleare. Recunoașterea veridicității unor astfel de ipoteze ar produce nu numai un sentiment de inferioritate, dar și o anumită neliniște, în urma descoperirii faptului că în Univers există civilizații care au surclasat de zeci, poate sute de mii de ani nivelul nostru actul economic, tehnic, social și militar.

În afara holocaust-urilor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki, există în această privință și unele avertismente din trecut, căci se poate constata faptul straniu că unele popoare antice cunoșteau teribilele efecte ale armelor atomice. Această ipoteză șocantă este argumentată prin descoperirea unor urme de roci vitrificate, vestigii ale orașelor distruse de explozii nucleare în antichitate, fosile și obiecte iradiate, precum și descifrarea unor documente ce descriu explozii atomice care par să fi avut loc cu mii de ani în urmă.

După bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki s-au născut și au murit leucemici, copii cu trei picioare, cu labe de gâscă în loc de mâini, ciclopi, hidrocefali, copii cu membrele liliputane sau fără ochi (căci datorită iradierii embrionilor se produseseră mutații și schimbări structurale ale organismelor în stadiul de concepție). 

Unii supraviețuitori prezentau o curioasă conformație a corpului: abdomenul dispăruse, lipit de coloana vertebrală, în timp ce toracele era foarte proeminent (cu coastele dezgolite și arcuite în unghi ascuțit înainte), iar fețele prezentau o alungire ciudată, pomeții și maxilarul inferior „deplasându-se” în jos considerabil. 

Aceasta lungă lista de orori a fost sistematizată și înregistrată pentru posteritate. Însă, pe cât de îngrozitoare au fost cele două bombardamente atomice, acestea au evidențiat un lucru extrem de straniu. Oamenii de știință, care au avut ocazia să studieze efectele radiațiilor asupra corpului uman, au constatat cu stupefacție că fenomene foarte asemănătoare au mai fost consemnate în arhivele istoriei umanității, cu mii de ani înaintea evenimentelor de la Hiroshima și Nagasaki.

Ipoteza șocantă a lui Erich von Daniken

Explicațiile „științifice” găsite pentru teoriile care susțineau existența extratereștrilor antici și a armelor atomice în antichitate sunt deocamdată nesatisfăcătoare. Astfel, urmele de radiații și rocile vitrificate sunt „opera ghețarilor”, ruinele au fost calcinate de „incendii”, iar orașele distruse de „trăsnet”, documentele sunt „greșit traduse” sau „copiate eronat”. 

În acest mod sunt imediat interpretate orice noi urme sau documente descoperite care par să susțină teoria paleoastronauticii (extratereștri antici),încercându-se integrarea lor în mozaicul binecunoscut al teoriilor clasice despre istoria omenirii. 

Erich von Daniken scria în cartea sa Amintiri despre viitor

Să admitem un moment ideea înspăimântătoare și totuși din păcate plauzibilă, că civilizația noastră ar fi distrusă într-un război atomic. Făcând săpături, arheologii din viitor ar descoperi, după 5.000 de ani, rămășițele Statuii Libertății de la New York. Folosind actualul model de gândire, arheologii de mâine ar trage în mod obligatoriu concluzia că este vorba despre o divinitate necunoscută, poate o zeiță a focului (din cauza torței) sau o zeitate a Soarelui (poate din cauza razelor ce înconjoară capul statuii). Că ar putea fi vorba pur și simplu de o Statuie a Libertății, nici prin gând nu i-ar trece cuiva care ar raționa conform schemei de gândire actuale.

Descoperirea unor texte relatând despre două înspăimântătoare războaie mondiale în secolul XX, despre nave de 1.000.000 de tone, clădiri înalte de 600 de metri, avioane de 600 de tone care depășesc viteza sunetului, rachete care au ajuns pe Marte și Venus, echipaje pe Lună, submarine pe fundul oceanului (imposibilități pentru o civilizație de nivelul secolului al XIX-lea) ar fi privită cu circumspecție de savanții care ar afirma categoric că documentele sunt „prost traduse”, „greșit interpretate”, „fantezii pure”, într-un cuvânt „mitologie”. 

Galeriile metrourilor vor fi considerate catacombe (sau poate sisteme de canalizare), iar clădirile orașelor distruse, doar încercări nereușite ale oamenilor secolului XX de a-și construi case de piatră în locul corturilor din piei de animale și al colibelor de lemn! Majoritatea obiectelor metalice actuale ar fi distruse de natură în câteva mii de ani și se va trage probabil concluzia că în secolul XX nu erau cunoscute metalele.

Tektite

Misterul rocilor vitrificate vechi de mii de ani

În multe zone de pe glob, se remarcă prezența nisipurilor, rocilor vitrificate și tektitelor (bucăți de rocă semi-tare, topite la o temperatura atât de ridicată, încât au vitrificat sub forma unui material asemănător sticlei, însă bogat iradiat). Nisipurile și rocile vitrificate analizate nu au nimic comun cu morenele (sedimente șlefuite și transportate de ghețarii în mișcare sau în curs de topire) sau cu bucățile de lavă și „bombele” aruncate de exploziile vulcanice: nici forma, nici compoziția chimică, nici plasarea lor geografică nu probează originea vulcanică sau glaciară.

Nici cea mai puternică explozie vulcanică (Krakatau – 1883) nu ar fi putut arunca aceste tektite la mii de kilometri depărtare de vulcan; temperatura lavei clocotinde (până la 2.000 grade Celsius) nu era destul de ridicată pentru a produce vitrificări sticloase; „bombele” vulcanice nu prezintă urme de radioactivitate, iar compoziția chimică a materiilor provenite din adâncul globului este diferită de cea a rocilor vitrificate.

În ceea ce privește morenele, considerate până nu demult cauza producerii tektitelor, nu trebuie uitat faptul că urme ale rocilor și nisipurilor vitrificate se descoperă pe tot globul, din platourile andine până în adâncul oceanelor, deci în multe locuri unde n-au existat niciodată ghețari. Chiar în zonele glaciațiunilor, vitrificările se deosebesc radical de morene, prezentând acea compoziție chimică și formă specifică ce atestă procesul de topire urmată de solidificarea rocii, nu doar simpla șlefuire de suprafață sau conglomerare ca în cazul morenelor.

În sfârșit, ghețarii (ca orice masă care alunecă) se scurgeau într-o singură direcție, lăsând în urma lor morenele care jalonau drumul parcurs, în timp ce vitrificările prezintă direcții numeroase și contrare, pornind de la același punct central.

Ori, este imposibil de admis că ghețarii marilor glaciațiuni (a căror suprafață putea varia de la 10.000 până la 100.000 metri pătrați) să se fi scurs în zece direcții contrare! În schimb, multe din tektitele descoperite sunt asemănătoare cu nisipul vitrificat sub forma unui imens crater de sticlă neagră care a luat naștere după explozia atomică din deșertul Jornada del Muerto și cu pietrele topite de la Hiroshima și Nagasaki.

Au provocat extratereștri antici explozii nucleare în antichitate?

La 300 de metri de un gigant monolit de 20.000 de tone din fortificațiile de la Sacsayhuaman (Peru) se pot vedea numeroase roci vitrificate întinzându-se pe câteva sute de metri lungime, în șase direcții diferite. 

În Irak și deșertul Gobi (lângă Hara-Hoto) au fost descoperite nisipuri vitrificate sticloase, care nu se puteau forma decât la temperaturi fantastice. 

În Liban s-au găsit sute de mari tektite negre, care au fost analizate de savantul american Dr. Stair. Ele conțineau izotopi radioactivi de aluminiu, iar unele prezentau în interior plante surprinse în momentul vitrificării.

În Australia, Franța, India, Chile și Africa de Sud au fost descoperite numeroase tektite sticloase negre, foarte dure, bogate în beriliu și aluminiu. Analizele au constatat că ele au suferit (cu mii de ani în urmă) puternice bombardamente radioactive, fiind expuse la temperaturi foarte ridicate (între 5.000 și 6.000 de grade Celsius).

La congresul anual al A.G.U. (American Geophysical Union), în aprilie 1967, Dr. Bruce Heezen de la Lamont Geological Observatory (Universitatea Columbia, SUA) a declarat că, după opinia sa, tektitele scoase de pe fundul Oceanelor Pacific și Indian (din apropierea coastelor Japoniei, Africii și Australiei) dovedesc că, acum aproximativ 700.000 de ani, un obiect cu diametrul de 1.000 de metri a explodat în atmosfera terestră înainte de a lovi Pământul. Eveniment ce a concis sau, probabil, a provocat răsturnarea câmpului magnetic al planetei noastre (fenomen inexplicabil încă). Nici atunci, nici mai târziu, teoria doctorului Heezen nu a putut fi combătută științific.

În celebra Death Valley (ro. Valea Morții) din Statul Nevada (SUA), să află ruinele unui oraș vechi de câteva mii de ani distrus de o teribilă catastrofă. Clădirile de piatră au fost dărâmate de suflul puternic, nisipul s-a vitrificat, rocile s-au transformat în tektite, iar pe unele ziduri sunt impregnate ciudate siluete negre, ca niște umbre de fum. 

În zonă nu au existat vulcani și nu s-au găsit urme de lavă, iar un incendiu nu putea vitrifica rocile și nisipul care (așa cum a demonstrat-o analiza chimică) nu sunt nici rezultatul exploziei unui meteorit. În această regiune nu există nici astăzi vreo formă de viață vegetală sau animală (cu excepția unor microorganisme). Dar temperatura de peste 6.000 de grade Celsius, necesară pentru a vitrifica rocile, nu se poate obține decât printr-o explozie atomică!

Extratereștri antici menționați în texte vechi hinduse

O serie de documente și legende străvechi conțin descrierea unor fenomene care dau de gândit. În anul 1587, regele tibetan Bsod-nams Rgya-mtsho adopta titlul Dalai-Lama, devenind conducătorul suprem spiritual, politic, militar și administrativ al Tibetului. El a dispus constituirea unor importante arhive secrete, conținând descrierea unor remarcabile fenomene naturale, evenimente istorice, aparate, mecanisme și arme, informații geografice, astronomice, meteorologice și geologice, studiate de erudiții conducători Lama din izolatele mănăstiri montane „gompa”.

Dar, aproape 200 de ani mai târziu, un război civil îl aduce la putere pe șeful partidei adverse, a cărui primă grijă a fost distrugerea inestimabilelor arhive. Există însă și documente tibetane scăpate de furia distructivă a taberelor adverse, dar majoritatea sunt ținute încă secrete.

Printre puținele care au fost totuși făcute publice, se numără și vechile „cărți” (culegeri de informații și date sistematizate) numite Tantjua și Kantjua. Ele descriu aparate de zbor preistorice (pe care le numesc „perlele cerului”), făcute din aliaje de fier și un metal dur, negru, identificat de cercetătorii americani (revista Science and Mechanics) cu… titanul. Dar abia în anul 1970 a fost folosit pentru prima oară un mare procent de titan (93%) la construcția avionului american SR71 Black Bird, titanul fiind singurul metal ce rezistă fără să se topească la temperatura care ia naștere prin frecarea fuzelajului de aerul atmosferic la viteze de 3,5 Mach – de peste 3 ori mai mari decât viteza sunetului.

Ambele cărți tibetane interziceau categoric difuzarea acestor informații , care trebuiau să rămână strict secrete, fiind accesibile numai conducătorilor mănăstirilor și lui Dalai-Lama.

Multe poeme antice hinduse (Ramayana, Mahabharata, Vedele) pomenesc despre arme și vehicule aeriene stranii. Astfel, în Bhagavad Gita, text cu o vechime de peste trei milenii, putem citi:

A spus Djanamedjaia în hotărâri statornic:
Voi pregăti o mare jertfire…
Și când lumina a o mie de sori va exploda în ceruri,
Voi fi Eu Moartea de lumi nimicitoare

Un alt fragment povestește despre distrugerea a trei cetăți cu un „singur proiectil încărcat cu toată puterea Universului”. După explozie, „o coloană incandescentă de fum și flăcări, strălucitoare, cât o mie de sori, s-a ridicat în toată splendoarea ei peste întreg Pământul..”.

Cartea Samarangana Sutradhara conține un capitol întreg rezervat descrierii unor mari nave aeriene a căror pupă împrăștia în timpul deplasării „foc și mercur”. Însă noțiunea de „foc” nu are în scrierile antice semnificația exclusivă de combustie. În această denumire generală sunt reunite zeci de fenomene electrice și magnetice sau reacții chimice. Deci tibetanii și hindușii descriau nave aeriene construite din titan și folosind mercurul drept combustibil?

Ori, motoarele ionice proiectate astăzi se bazează și ele pe folosirea plasmei propulsive obținută din vaporii de mercur. De unde știau anticii că metalele grele sunt o sursă de energie? De ce repetau mereu formularea „lumină strălucitoare cât o mie de sori”, când, în mod normal, pe Terra nu existau (în acea perioadă) surse de lumină mai puternice decât Soarele?

În cartea hindusă Samsaptakabadha sunt descrise amănunțit aparatele de zbor ale „zeilor” și vehiculele pe care aceștia le foloseau la sol, cele două categorii fiind net diferențiate, insistându-se asupra „focului” care ieșea din navetele aeriene strălucitoare.

În epopeea hindusă Ramayana, a cărei vechime este apreciată la peste 5.000 de ani, sunt descrise așa-numitele Vimanas (trad. „aparate de zbor” – termen uluitor pentru antichitate), care zburau la mari înălțimi, propulsate de mercur și producând un puternic curent de aer. Este greu de crezut că hindușii antici au descoperit motorul cu reacție, însă teoria extratereștrilor antici poate explica, fără doar și poate, existența acestor texte stranii.

Aceste Vinamas prezentau o manevrabilitate impresionantă: ele se ridicau sau coborau în picaj brusc, puteau zbura înainte cu mare viteză și puteau opri aproape instantaneu în aer. Astfel de performanțe sunt încă inaccesibile avioanelor actuale. 

Vinamas produceau un zgomot extrem de puternic la decolare și aterizare: 

La ordinul lui Rama, minunatul vehicul urca cu un vuiet asurzitor, sus, pe crestele norilor albi.

Ramayana – traducere N. Dutt, Calcutta, 1891

Aceste detalii elimină ipotezele excesului de fantezie, greșelilor de traducere și simbolurilor rituale. Nici un „zeu” (în conceptul clasic acceptabil al divinității) nu ar fi avut nevoie să folosească astfel de vehicule zgomotoase, consumând mercur sau producând curenți de aer și jeturi de flăcări, din moment ce ar fi putut apărea și dispărea rostind o formula sacră. Însă extratereștri antici ar fi avut nevoie de astfel de mijloace de deplasare.

Extratereștri antici - Mahabharata

Arme înfiorătoare descrise în Mahabharata

Toate aceste texte sunt sensibil depășite însă de Mahabharata, celebra epopee hindusă, a cărei vechime inițială este apreciată la peste 7.000 de ani. În prima „carte” a acestei epopei (împărțirea în „cărți” este similară diviziunii actuale în volume) se afirmă că viteazul Arjuna (fiul pământenei Kunti și al zeului Soarelui) i-a întâlnit, la capătul unei periculoase călătorii, pe stăpânul cerului, Indra, și pe soția sa Sachi, conducând un „car ceresc de luptă încununat cu raze”, vehicul care își ia zborul după ce Arjuna este luat la bord. În „cartea a opta”, o aventură similară o are Judhisthira, ales de Indra să ajungă în cer și apoi, după ce a fost primit în același car încununat de raze, să revină pe Pământ, pentru a-i învăța pe oameni „legea înțelepciunii”. 

Alte „cărți” descriu arme înspăimântătoare pe care zeii mâniați le-au folosit împotriva unor „oameni răi”. Se pot descoperi adevărate rapoarte despre efectele armelor atomice, bacteriologice, biologice, radioactive și meteorologice. Astfel, cronicarii Mahabharatei povestesc despre o armă care a provocat secetă într-o țară dușmană, timp de 12 ani, sau de alta ce ucidea „fătul în pântecele mamei”. 

În „cartea a opta” se poate găsi un fragment ce ar putea fi considerat prima descriere a unui bombardament termonuclear pe Terra. 

De la bordul unei puternice vimana aflată în aer la o mare înălțime, Gurkha a aruncat un singur proiectil asupra cetății dușmanilor. Apoi, un fum alb strălucitor, de zece mii de ori mai luminos decât Soarele, s-a ridicat, având o incandescență insuportabilă.

Mahabharata, C. Roy, Drova Perva, Calcutta, 1889

În urma acestui eveniment a rămas un „oraș trecut în neființă”. Această relatare se potrivește perfect cu filmul exploziei bombei americane cu hidrogen pe atolul Bikini. 

După aceea, când Gurkha a aterizat, vehiculul său „părea un bloc strălucitor de antimoniu”. Holocaustul era în plină desfășurare. Totul s-a petrecut de parcă ar fi fost o dezlănțuire a elementelor. 

Soarele se învârtea în cerc. Pârjolită complet de dogoarea armei, lumea umbla buimacă în văpaie. Arși de văpaie, elefanții fugeau înnebuniți care-ncotro, căutând o scăpare din fața groaznicului flagel. Apa clocotea, animalele mureau, iar dușmanii erau secerați. Pârjolul cuprindea arborii, care se prăvăleau în șir ca într-o pădure cuprinsă de flăcări. Mugind îngrozitor, elefanții se prăbușeau răpuși. Caii și carele de luptă ardeau, totul arăta ca după un uriaș incendiu. Mii de case au fost distruse. Apoi, pe mare și pe uscat se așternu o liniște totală. Vânturile se porniră să sufle și pământul începu a se lumina. Priveliștea era înfiorătoare. Cadavrele celor căzuți se zgârciseră într-atât din cauza căldurii nemaiîntâlnite, încât nici nu mai arătau a oameni. Niciodată până atunci nu se văzuse și nu se mai auzise de o armă atât de înspăimântătoare.

Mahabharata, C. Roy, Drova Perva, Calcutta, 1889

Puținii supraviețuitori, se povestește în continuare, și-au spălat armele și echipamentul în râurile nesecate, căci toți erau atinși de „răsuflarea otrăvită a zeilor” și cei mai norocoși scăpau doar cu grețuri, căderea părului și unghiilor. Tot ce era viu devenea palid și fără vlagă. 

Arma se dovedise ucigătoare în primul rând pentru ostașii cu arme sau obiecte de metal, supraviețuind numai cei care se debarasaseră de echipament, iar apoi se spălaseră îndelung în ape curgătoare (metode recomandate pentru curățarea căderilor radioactive de pe arme, echipament, vehicule și personal uman, în toate armatele moderne). Aceste descrieri vechi de câteva milenii, suplimentate de numeroase referiri la temperatură, durată, numărul de victime, suprafața de propagare și efectele secundare radiante ale holocaustului, sunt atât de realiste, încât provoacă o impresie cel puțin stranie prin similitudinea lor cu relatările care au fost făcute după exploziile de la Hiroshima și Nagasaki!

Să fi fost oare extratereștri antici răspunzători pentru asemenea evenimente incredibile? Au fost într-adevăr strămoșii noștri vizitați de ființe venite din spațiu? Este oare posibil ca „vechii zei” să nu fie altceva decât acești extratereștri antici coborâți printre oamenii de rând?

Un pasaj din Mahabharata, compus cu aproape 9 milenii în urmă, relatează:

Bhima zbura cu vimana lui, lăsând în urmă o uriașă dâră de lumină, mai strălucitoare decât Soarele și făcând un zgomot asemănător tunetului furtunii.

Aceasta „dâră de lumină” nu putea fi coada unei comete, pentru că în acest caz nu s-ar fi auzit nici un zgomot de pe cer. Ea pare mai curând un fel de „dâră de condensare”, asemănătoare celei lăsate de avioanele cu reacție sau poate ceva în genul fasciculului posterior de lumină proiectat de unele obiecte aeriene necunoscute, observate recent. În orice caz, acest ciudat vehicul, asemănător rachetelor sau reactoarelor moderne, este prea „tehnic” descris pentru a fi doar o pură fantezie.

Ce nevoie aveau „zeii” să se deplaseze atât de zgomotos? O formațiune de nori ar fi fost neluminoasă și silențioasă, iar un fulger globular n-ar fi urmat o traiectorie rectilinie atât de lungă. Toate aceste „identificări” actuale sunt tot atât de convingătoare ca și afirmația că arma care a distrus orașele antice din India, „trecându-le în neființă într-o clipa”, era de fapt un uriaș incendiu sau o erupție vulcanică. 

Trebuie să presupunem că autorii Mahabharatei puteau să deosebească un fenomen natural de unul artificial și, în fond, ce incediu s-ar fi propagat simultan pe câțiva kilometri pătrați, orientat de sus în jos? 

În ceea ce privește ipoteza erupției vulcanice, elementele caracteristice (cum ar fi căderea de pietre și cenușă, valul de lavă sau gazele toxice) nu sunt menționate, iar în ultimii 100.000 de ani nu s-au semnalat erupții vulcanice în Peninsula Indiană.

Sodoma și Gomora

Sodoma și Gomora

Biblia, redactată între secolele al IX-lea și al V-lea î.Hr. și evident influențată de textele sumeriene, chaldeene, egiptene și budiste, abundă în pasaje ce prezintă unele fenomene ieșite din comun.

Spre exemplu, capitolul 19 – Stricarea Sodomei și Gomorei; scaparea lui Lot (din Vechiul Testament) – care descrie foarte veridic teribila catastrofă abătută asupra orașelor Sodoma și Gomora. 

Arheologii consideră că aceste așezări umane erau situate în preajma Mării Moarte și au dispărut probabil în mileniul al II-lea î.Hr. Termenul de „oraș” nu este impropriu, pentru că populațiile din zonă (agricultori și crescători de vite sedentari) locuiau în așezări foarte mari, puternic fortificate pentru acea perioadă, numărând până la 10.000 de case. După cum atestă numeroasele descoperiri arheologice, populația unui astfel de oraș-cetate putea atinge (chiar în mileniile al V-lea și al II-lea î.Hr.) între 20.000 și 60.000 de locuitori.

Cercetări recente au dovedit că în preajma Mării Moarte există unele zone unde radioactivitatea solului atinge 20 de micro roentgeni și în care nici astăzi nu există vreo formă de viață vegetală sau animală (cu excepția microorganismelor). Nu s-au descoperit însă urme ale unor orașe distruse, dar nici nu s-au putut efectua prea multe cercetări în această direcție.

Regiunea limitrofă țărmurilor pustii ale Mării Moarte (una dintre cele mai inospitaliere zone de pe glob) este un vast deșert sărat, întinzându-se pe suprafețe de sute de kilometri pătrați, practic neexplorate și necunoscute, care pot constitui adevărate „rezerve” de surprize arheologice, după cum au dovedit-o uimitoarele descoperiri din ultimii 30-40 de ani.




Astfel că miticele Sodoma și Gomora analizate astăzi din punct de vedere științific, se pot dovedi realități enigmatice ale trecutului omenirii. Ele au impresionat martorii oculari atât de teribil, încât amintirea lor a dăinuit de-a lungul generațiilor timp de unul sau două milenii, ajungând vie și cutremurătoare la autorii textelor biblice, care au consemnat-o pentru posteritate. 

Interpretarea religioasă, mistică, dată ulterior acestor fenomene, a făcut ca lumea științifică și opinia publică să se îndoiască de veridicitatea lor, dar adevărul este că, tratând aceste texte religioase ca documente istorice în sine și exceptând desele accente ignorante, pot fi reținute întâmplări, fenomene, aparate și apariții de personaje stranii care ies deocamdată din sfera explicabilului.

Este timpul ca unele ipoteze construite în jurul existenței extratereștrilor antici și în jurul paleoastronauticii să devină obiectul unor studii științifice, fiind vădit că li se poate acorda cel puțin tot atât credit ca și unor teorii clasice.

Diferiți cercetători au lansat deja ipotezele contactelor cu civilizații extraterestre și a intervențiilor acestora în evoluția strămoșilor noștri (în paleolitic, neolitic și antichitate) tocmai din necesitatea de a explica mai veridic trecutul. Ei susțin că din momentul în care umanitatea s-a angajat ireversibil pe drumul dezvoltării (adică de la începutul erei noastre) aceste contacte s-au rărit considerabil, iar intervențiile directe par să fi dispărut aproape complet.

Dacă pământenii sunt cei care doresc în prezent să stabilească contacte, „echipajele” extraterestre manifestă invariabil atitudini precaute sau reticente, fapt ce determină ca întâlnirile să fie pur accidentale. O asemenea rezervă nu este paradoxală însă, dacă se ia în considerare ce urmări neașteptate (și uneori dăunătoare) pot avea contactele dintre civilizații diferite.


Surse

  1. Dan Apostol – Deocamdată enigme. Publicată la Editura Sport-Turism, București, 1986.
  2. Sodom and Gomorrahwikipedia.org. Text preluat la data de 28 octombrie, 2019.
  3. Sodom and Gomorrah Destroyedbiblegateway.com. Text preluat la data de 28 octombrie, 2019.
  4. Christopher C. Doyle – The Mahabharata Secret. Publicat la Editura, Om Books, 2013.
  5. Negi Shalini – Top 8 Dark Secrets Of Mahabharata That Will Shock You! Articol publicat la data de 11 decembrie, 2017. Text preluat la data de 28 octombrie, 2019.
  6. Ancient astronautswikipedia.org. Text preluat la data de 28 octombrie, 2019.
  7. Robert Charroux – One Hundred Thousand Years of Man’s Unknown History.
  8. Michael D. Olien – Did Ancient Astronauts Bring Civilization? The Human Myth: An Introduction to Anthropology. Publicat la Editura Harper & Row.
  9. Powerful Evidence of Nuclear Wars in Ancient Timesgaia.com. Text preluat la data de 28 octombrie, 2019.
  10. Jon Austin – Proof of time travel? Bizarre claims nuclear bomb was detonated in India 12,000 years ago. Articol publicat la data de 10 aprilie, 2017. Text preluat la data de 28 octombrie, 2019.
  11. Nuclear Event in Ancient Indiaancient-hebrew.org. Text preluat la data de 28 octombrie, 2019.

Cum să-ți șochezi părinții. Top 10 imagini de groază desenate de copii
Ceasul Apocalipsei poate afișa în 2020, pentru prima dată în istorie, mai puțin de 2 minute până la dispariția omenirii

Populare

Paranormal

Mistere Antice

Folclor

X-Files

Spiritualitate

Știință

Diverse

Despre noi

În spatele Misterio se găsește o echipă tânără, dinamică și unită de aceeași pasiune arzătoare pentru paranormal, mistere antice, enigme arhitecturale, fenomene inexplicabile, știință de frontieră, legende urbane, mituri, sau conspirații.

Urmărește-ne pe

Instagram
YouTube

Articole Similare

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu