Societăți secreteX-Files

Cavalerii Templieri – Ascensiunea și prăbușirea celei mai puternice organizații militare din istorie

No Comments

Cavalerii Templieri au fost una dintre cele mai puternice și influente organizații militare creștine din istorie. Ordinul a luat naștere la inițiativa francezului Hugo de Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călătorii) creștini în Țara Sfântă.

Cele două ordine cavalerești principale ale cruciadelor au fost înființate înainte de lansarea primei cruciade, în 1096 și respectiv, cu puțină vreme înainte de declanșarea celei de a doua, în 1146.

Principiul fundamental pe care se bazau a fost uniunea dintre monahism și cavalerism. Anterior, un bărbat putea alege să se dedice religiei și devenea călugăr, sau meseriei armelor și își apăra, ca războinic, religia și țara. Întemeierea ordinelor cavalerești a permis ca jurământul religios și cel războinic să se îmbine într-un efort unic de a elibera Țara Sfântă de musulmani.

Nașterea ordinelor cavalerești – Cavalerii Ospitalieri

Cel mai vechi Ordin religios cavaleresc a fost al Cavalerilor Sfântului Ioan de Ierusalim – numit și Cavalerii Ospitalieri și mai târziu, Cavalerii de Rodos și Cavalerii de Malta. Ordinul a fost înființat în 1048. La mijlocul secolului al XII-lea, Ospitalierii deveniseră un important factor militar în Orient, iar printre membrii săi se numărau cei mai reputați cavaleri creștini. 

Pe la 1153, devenise mândria creștinătății și spaima sarazinilor. Din nefericire, după o serie de victorii în numele crucii, idealurile morale și cavalerești ale Ordinului au început să fie corupte de enormele bogății acumulate de războinicii săi. În 1187, Ospitalierii au fost aproape anihilați, în dezastruoasa bătălie de la Tiberias, unde armata sarazină condusă de Saladin (1137-1193), sultanul Egiptului și Siriei, i-a zdrobit pe creștini, după care a ocupat Ierusalimul.

Al doilea mare Ordin cavaleresc a fost întemeiat în 1117 de doi cavaleri francezi și s-a numit inițial Cavalerii Templului lui Solomon și ulterior Cavalerii Templieri sau Cavalerii Crucii Roșii. Hugues des Paiens și Geoffrey de Saint-Omer, doi nobili plini de patos religios, remarcaseră greutățile îndurate de călătorii creștini în drum spre Ierusalim și au decis să acționeze ca protectori și călăuze ale pelerinilor lipsiți de apărare. 

Călăuzele războinice au dobândit curând o frumoasă reputație, pentru serviciile aduse călătorilor neajutorați; lor li s-au alăturat alți șapte cavaleri, care le admirau principiile. Cei nouă s-au legat prin tradiționalele legăminte de supunere, castitate și sărăcie, jurând totodată să apere Sfântul Mormânt și să-i protejeze pe pelerinii care mergeau acolo.

Codul Cavalerilor Templieri

Inițial, Cavalerii Sfântului Ioan, Ospitalierii, au ajutat și încurajat noua frăție. Nu putea exista nicio rivalitate între ei și acest nou ordin cavaleresc, compus doar din nouă oameni, cunoscuți drept „soldații săraci din Orașul Sfânt”. Se spune chiar că Hugues și Geoffrey nu aveau decât un singur cal atunci când și-au început nobila misiune.

Apoi, la Conciliul de la Toryes, din 1127, Sfântul Bernard de Clairvaux (1090-1153) a întocmit un cod al ordinului și i-a ales o uniformă potrivită, constând în tunică și manta albă, cu o cruce roșie în dreptul inimii. Papa Honorus al II-lea (m. 1130) a aprobat în 1128 următoarele reguli de conduită și disciplină pentru membrii ordinului:

  • să recite rugăciuni la anumite ore;
  • să se abțină de la carne patru zile pe săptămână; să înceteze vânătoarea obișnuită și cea cu șoimi;
  • să apere chiar și cu prețul vieții lor tainele credinței creștine;
  • să respecte cele șapte sacramente ale bisericii, cele 14 mărturisiri de credință, crezul apostolilor și crezul atanasian;
  • să susțină doctrinele celor două testamente, inclusiv interpretările date de Sfinții Părinți ai bisericii, unitatea lui Dumnezeu și doctrina Sfintei Treimi, ca și virginitatea Mariei înainte și după nașterea lui Isus;
  • să plece dincolo de mări atunci când vor fi chemați în apărarea cauzei creștine;
  • să nu se retragă din fața dușmanului atunci când acesta va fi de trei ori mai numeros.

Pe lângă regulile de conduită și disciplină, umilința a fost unul dintre principiile de căpătâi pentru acceptarea ca membru al Ordinului. Coiful cavalerilor trebuia să nu aibă panaș, cavalerii erau obligați să nu-și radă barba și să se comporte ca servitori ai celor din jurul lor; tunica lor trebuia să fie încinsă cu o funie, ca semn că sunt legați de misiunea lor.

Existau patru clase în cadrul Ordinului – cavalerii, scutierii, servitorii și preoții – fiecare cu propriile obligații și îndatoriri. Liderul suprem se numea Mare Maestru și era ajutat de un locotenent, un administrator, un mareșal și un trezorier. Statele creștine erau împărțite în provincii, fiecare având în frunte un mare maestru. 

Marele Maestru de la Ierusalim era considerat conducătorul întregii confrerii care creștea în bogăție, influență și număr, spre a deveni una dintre cele mai puternice organizații ale lumii medievale. Conți, duci, prinți și chiar regi căutau să îmbrace mantaua albă cu cruce roșie a templierilor, onoare recunoscută în întreaga Europă.

Ascensiunea Cavalerilor Templieri

Ascensiunea Templierilor

În 1139, papa Inocențiu al II-lea (m. 1143) a acordat templierilor un semn fără precedent de aprobare papală: bisericile lor nu erau expuse interdicțiilor ecleziastice; proprietățile și veniturile erau scutite de taxe, atât din partea coroanei, cât și a bisericii-mamă. Cavalerii Templieri aveau deja prestigiul cruciaților învingători. Ei se bucurau de binecuvântarea papei și de gratitudinea celor pe care-i protejaseră, în pelerinajele lor. Ei posedau domenii întinse, cu citadele care se aflau sub jurisdicția unui funcționar civil. Mii de oameni au implorat Ordinul să le permită să devină templieri. 

Cu timpul, cavalerii templieri au devenit un organism suveran, care nu mai jura supunere niciunui lider laic. În problemele spirituale, ei recunoșteau încă supremația papei, dar în toate celelalte chestiuni Marele Maestru de la Ierusalim era la fel de independent și de puternic ca monarhul european cel mai influent.

Ceea ce începuse ca misiunea a doi cavaleri, săraci și având un singur cal, care juraseră să apere pe pelerinii creștini aflați în drum spre Ierusalim, devenise un ordin privilegiat de oportuniști, putred de bogat. În dorința de a obține mai multă bogăție și putere, protejarea pelerinilor a fost adesea uitata. Până și Sfântul Bernard se plângea că ordinul acceptase în rândurile sale prea mulți cavaleri care nu erau decât aventurier și proscriși și că o serie întreagă de nobili care se alăturaseră templierilor era privită ca opresoare și tiranică de către șerbii lor.

Au existat trei diviziuni ale templierilor în Răsărit – Ierusalim, Antiohia și Tripoli, iar în Europa, în 16 provincii – Franța, Auvergne, Normandia, Aquitania, Poitou, Provence, Anglia, Germania, Italia Superioară, Italia Inferioară, Apulia, Sicilia, Portugalia, Castilia, Leon și Aragon. Majoritatea templierilor erau francezi și s-a estimat că pe la mijlocul secolului al XIII-lea peste 9.000 de moșii din Franța erau deținute de Ordin.

Principalul sediul al templierilor rămăsese la Ierusalim, de la înființarea Ordinului, în 1118, până în 1187, când a fost mutat la Antiohia, după înfrângerea cruciaților de către Saladin, în câmpia Tiberias. Ospitalierii și Cavalerii Templieri au fost masacrați în luptă și 230 de cavaleri creștini au fost decapitați pentru că au refuzat să îmbrățișeze islamul. 

Marele Maestru a stabilit cartierul general la Antiohia, timp de patru ani, apoi l-a mutat la Acra, în 1191. Un al treilea transfer a fost făcut în 1217, când Marele Maestru s-a stabilit la Castelul Pelerinilor de lângă Cesarea. Când musulmanii au cucerit Acra, în 1291, și au distrus regatul creștin, templierii au luptat cu vitejie, dar au fost răpuși aproape toți. Puținii supraviețuitori s-au retras în Cipru, insula cumpărată de Richard Inimă de Leu (1157-1199), pentru 35.000 de mărci.

Cavalerii Templieri pierd Țara Sfântă 

Deși învinși de soldații Profetului și alungați din Țara Sfântă, cavalerii templieri și-au păstrat numeroasele domenii și avuțiile imense din Europa. Popularitatea lor a început să scadă, mai ales în Franța, și conducătorii laici ai țării au început să-i invidieze. Lorzii, ducii și părinții erau geloși nu doar pe bogățiile Ordinului, ci și pe scutirea templierilor de la plata taxelor impuse de biserică și de stat celorlalți oameni. Nobilii și oamenii de rând erau indignați de mândria, aroganța și depravarea templierilor și curând au început să se împrăștie zvonuri referitoare la practicile eretice preluate de Ordin în perioada petrecută în Răsărit.

În 1306, regele Filip al IV-lea (1268-1314) al Franței, numit și Filip cel Frumos, a căutat refugiu pentru el și visteria statului, în masiva fortăreață a templierilor din Paris. Gloatele revoltate îi cereau capul și monarhul se temea că aristocrații trădători vor prăda bogăția națiunii. În perioada în care Filip a încredințat Templierilor visteria Franței a reușit să observe bogățiile incredibile acumulate de aceștia. Când a înțeles că bogățiile de acolo erau doar o mică parte din nemăsuratele avuții aflate în citadelele templiere de pe tot cuprinsul Franței a fost ului de enormitatea averii acumulate de aceștia. 

După ce și-a asigurat tronul, regele a început să-i perceapă pe templieri drept rivali la puterea supremă în stat. Cavalerii aveau mai mulți bani și putere decât el și se supuneau prin jurământ doar papei.

Filip a avut o întrevedere cu papa Clement al V-lea (c. 1260-1314), pentru a-i cere sfatul asupra modului cum ar putea fi exterminat Ordinul. Deși templierii se bucuraseră de binecuvântarea papei timp de decenii, papa a recunoscut că fusese pus într-o postură defavorabilă de către cavalerii care căutaseră să-și protejeze interesele, încheind un tratat de pace separat cu musulmanii, atunci când regatul creștin din Răsărit se prăbușise. 

Cu toate acestea, Clement a ezitat să ia vreo măsură contra templierilor. Asta l-a făcut pe Filip să recurgă la presiuni și a profitat de faptul că sediul papalității se afla pe atunci la Avignon, adică pe domeniile lui Filip.

Apoi, regele a plecat urechea la misteriosul senior de Floyran, ce pretindea că ar fi fost membru al Cavalerilor Templieri. Floyran susținea că Ordinul înșelase biserica și poporul timp de peste o sută de ani. Ceea ce debutase ca un serviciu pios în slujba pelerinilor și apărătorilor crucii împotriva necredincioșilor, degenerase într-un monstruos cult al sângelui. 

Potrivit spuselor lui Floyran, cel mai important dintre demonii venerați de Cavalerii Templieri era Baphomet, zeul cu trei capete al Asasinilor, o sectă musulmană eretică. Flyran a jurat că văzuse candidații inițiați în tainele Ordinului scuipând pe crucifixe, participând la ritualuri macabre și chiar sacrificând demonilor copii mici.

Procesele Cavalerilor Templieri

Procesele Cavalerilor Templieri

Evident, nu exista niciun fel de dovadă concretă în sprijinul afirmației că Floyran era cu adevărat membru al Ordinului. Este foarte posibil ca acesta să fi nutrit o răzbunare personală față de templieri sau că era un impostor în solda regelui. Însă înarmat cu aceste presupuse dezvăluiri senzaționale din interior și având acceptul celor mai înalți clerici francezi și sprijinul lui William de Paris, Marele Inchizitor, regele Filip a cerut ca papa să întreprindă o investigație în privința acuzelor aduse templierilor. Fie că papa credea sau nu asemenea povești, a aprobat o anchetă judiciară iar cavalerii au fost acuzați de erezie și imoralitate.

În noaptea de 13 octombrie 1307, toate castelele templiere din Franța au fost înconjurate de grupuri mari de oameni, având în frunte preoți și nobili. Când cavalerii, care nu bănuiau nimic, au primit ordin să deschidă porțile în numele regelui, ei s-au supus imediat. Luați prin surprindere, circa 900 de cavaleri au fost arestați și toate proprietățile și posesiunile din Franța le-au fost confiscate. Când vestea arestării lor a ajuns și în alte țări, nobilii și clericii de acolo au luat aceleași măsuri și i-au întemnițat pe templieri, oriunde i-au găsit.

Cavalerii au fost acuzați de trădarea credinței creștine, îmbrățișarea mahomedanismului, ateismului sau ereziilor, adorarea lui Satana, venerarea demonilor, pângărirea odoarelor sfinte și necurățenie sufletească. Acuzarea a avut dificultăți în a dovedi asemenea acuzații, așa încât adesea a fost nevoie de torturarea prizonierilor pentru a obține confesiuni. 



La Paris, Marele Maestru al Templierilor, Jacques de Molay (1243-1314), a clamat nevinovăția Ordinului față de acuzațiile aduse. În ciuda prieteniei personale cu de Molay, care era nașul mezinului său, Filip a poruncit ca Marele Maestru și alți 140 de cavaleri închiși alături de el să fie înfometați, torturați și ținuți în celule mizere.

Deși papa n-a ezitat să se supună presiunii și să interzică Ordinul, nu și-a dat acordul pentru exterminarea cavalerilor. Filip era însă decis să distrugă Ordinul și să confiște bogățiile lui. Timp de două săptămâni, cavalerii întemnițați în Paris au fost supuși la cele mai cumplite chinuri. 36 dintre ei au murit sub tortură, fără să facă nicio mărturisire. Restul au recunoscut toate acuzațiile aduse de Inchiziție – venerarea lui Baphomet, a unei pisici negre și a unui șarpe, sacrificiile de prunci și asasinarea cavalerilor pioși ce li se opuneau.

Un mare conciliu a fost convocat la Paris, în 10 mai 1310, pentru a analiza confesiunile. Victoria lui Filip a fost eclipsată atunci când 54 dintre cavaleri și-au retras mărturiile și au declarat în fața statului și a bisericii că fuseseră torturați. Ei au jurat că rămăseseră credincioși legămintelor lor și că nu practicaseră niciodată vreo formă de vrăjitorie sau satanism. Filip a pus capăt pledoariilor lor trei zile mai târziu, când a poruncit ca toți cei 54 de templieri să fie arși pe rug pe un câmp din spatele mănăstirii Sfântul Anton.

Cavalerii Templieri – O moștenire peste veacuri

În 1312, papa a întrunit Conciliul de la Veneția, pentru a hotărî soarta templierilor. S-a decis desființarea Ordinului și confiscarea proprietăților lor, dar papa Clement a stabilit să se aștepte judecata finală, pentru a se stabili dacă templierii erau vinovați de faptele groaznice de care erau acuzați. În ciuda celor 573 de oameni care au depus mărturie în favoarea lor, cavalerii au fost torturați în masă și apoi arși pe rug. 

Posesiunile funciare ale Ordinului au revenit Ospitalierilor, iar bogățiile au fost distribuite între monarhii mai multor state. În toată creștinătatea, cu excepția Portugaliei, unde templierii luaseră denumirea de Cavalerii lui Hristos, Ordinul, ca organizație, a fost suprimat.

În 1314, pe când era ars pe rug pe un eșafod ridicat în fața catedralei Notre Dame, Marele Maestru al Cavalerilor Templieri, Jacques de Molay, s-a dezis de mărturisirile date sub tortură și și-a strigat nevinovăția față de papa Clement al V-lea și de regele Filip – strigând ca-i va întâlni curând, la poarta Raiului. Când ambii demnitari au murit, la scurt timp după execuția lui de Molay, lumea a fost convinsă că Marele Maestru și Templierii fuseseră nevinovați.

Deși Ordinul a fost oficial desființat prin decret papal, în 1312, mistica templierilor rămâne puternică și în secolul al XXI-lea. Există în toată lumea grupuri ce pretind a avea legături cu Ordinul Templierilor. Unele afirmă că urmează doar idealurile templierilor, altele sugerează că ar avea conexiuni istorice cu aceștia.

Militia Templi Scotia sau Cavalerii Templieri din Scoția afirmă că Ordinul papal de suprimare din 1312 nu a fost pus în aplicare și în Scoția, întrucât scoțienii au considerat că acuzele aduse templierilor erau nefondate. Sub regele excomunicat Robert Bruce, Scoția s-a dovedit un adăpost sigur pentru cavalerii care au reușit să fugă din Europa. Potrivit tradiției, cavalerii care au căutat un refugiu în Scoția ar fi luptat alături de Robert Bruce, când acesta și-a cucerit independența față de Anglia. În schimb, regele a protejat proprietățile Ordinului din Scoția.

Militia Templi Scotia rămâne activă și subliniază legăturile sale istorice cu Ordinul Templierilor. Membrii săi evidențiază faptul că nu constituie o societate secretă și au permis chiar și femeilor să facă parte din grupare. Ca și în cazul ordinului inițial, toți membrii trebuie să fie creștini practicanți sau persoane cu „idealuri superioare.”

Un alt grup din Marea Britanie afirmă că ar descinde direct din Cavalerii Templieri, prin intermediul cavalerilor care au reușit să ajungă în Anglia. Ordinul Militar Suprem din Anglia, Țara Galilor și Scoția al Templului din Ierusalim pretinde că nu este o societate secretă și că, la fel ca Militia Templi Scotia, nu are vreo legătură cu francmasoneria


Surse

  1. Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger – Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Volumul 2. Publicat la Editura ALL, 2011.
  2. Knights Templaren.wikipedia.org. Text preluat la data de 23 august, 2019.
  3. Thomas Andrew Archer și Charles Lethbridge Kingsford – The Crusades: The Story of the Latin Kingdom of Jerusalem.
  4. Knights Templarhistory.com. Articol publicat la data de 13 iulie, 2017. Text preluat la data de 23 august, 2019.
  5. Knights Templar: 14 Incredible Things You Should Know About The Military Orderrealmofhistory.com. Text preluat la data de 23 august, 2019.
  6. Amanda Ruggeri –  The hidden world of the Knights Templar. Articol publicat la data de 13 mai, 2016. Text preluat la data de 23 august, 2019.

Fenomenul OZN – 3 relatări extraordinare a unor întâlniri de gradul 0 cu ființe extraterestre
Societăți secrete – Francmasoneria și influența masonilor în Europa și Statele Unite

Populare

Paranormal

Mistere Antice

Folclor

X-Files

Spiritualitate

Știință

Diverse

Despre noi

În spatele Misterio se găsește o echipă tânără, dinamică și unită de aceeași pasiune arzătoare pentru paranormal, mistere antice, enigme arhitecturale, fenomene inexplicabile, știință de frontieră, legende urbane, mituri, sau conspirații.

Urmărește-ne pe

Instagram
YouTube

Articole Similare

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu