Wicca sau religia vrăjitoarelor. Ce este Wicca și legătura cu neo-păgânismul

Un recensământ recent din Statele Unite a scos la iveală un aspect extrem de interesant. Conform datelor oficiale, numărul persoanelor care se declară wiccani a crescut de la aproximativ 8.000 în 1990 la aproape 134.000 în 2001. 

Un studiu publicat în noiembrie 2001 de Graduate Center of the City University of New York relevă ca numărul adulților care au îmbrățișat o religie păgână depășește 140.000.

Un studiu similar publicat în anul 2008 de United States Census Bureau’s American Community Survey, a găsit nu mai puțin de 342.000 de wiccani și 340.000 de practicanți ai altor religii păgâne, doar în Statele Unite.

O creștere semnificativă, care s-a menținut până în prezent când se estimează ca doar în Statele Unite ar există peste 1.000.000 de wiccani (numărul acestora fiind mult mai mare la nivel mondial).

Religia vrăjitoarelor

Deși caracterul alternativ al denumirilor acestei religii păgâne s-a păstrat până în ziua de azi, chiar și persoanele care practică Wicca sau vrăjitoria nu pot ajunge la un consens în privința a ceea ce implică exact credința lor.

De fapt, ei nu pot afirma cu certitudine dacă religia lor își are originea în vremuri străvechi sau a luat naștere, ca o religie modernă, la începutul secolului al XIX-lea, ajungând la apogeu în mijlocul secolului al XX-lea.

Așa cum spunea un practicant de Wicca, niciun wiccan nu poate decide în numele altuia ce este cu adevărat această religie. O afirmație certă ar fi că practicanții religiei vrăjitoarelor nu sunt sataniști, asta în ciuda faptului că sunt adesea portretizați astfel de mass media ignorantă.

Wiccanii nu-l venerează pe diavol și nici nu proclamă superioritatea lui. Venerarea diavolului ar însemna recunoașterea existenței sale, or practicanții Wicca nu cred în Satană, așa cum este prezentat de religia creștină.

Oberon Zell (fost Tim Zell, arhiepiscop al Bisericii neo-păgâne a tuturor lumilor, din St. Louis, Missouri și editor al revistei The Green Egg) nu crede că satanismul ar putea fi catalogat drept religie, ci mai degrabă drept erezie creștină.

Potrivit lui Zell, o religie păgână autentică este cea care își are originea în natură și este caracterizată de modalități de expresie naturale, spre deosebire de religiile care-și datorează existența unei filosofii, predate de unul sau mai mulți profeți și formulate în diverse crezuri și dogme.

Cei care urmează Wicca, meșteșugul celor înțelepți, susțin că religia lor poate fi considerată o adevărată credință păgână, cu practici adânc înrădăcinate în procesele naturii.

În general vorbind, wiccanii cred că sursa Binelui și cea a Răului sălășluiește în fiecare individ, fiind cu toții de acord cu cuvintele Diaconului wiccan: „dacă nu dăunezi nimănui, fă ce vrei”.

Ideologia Wicca

Vrăjitoria vizează, prin urmare, capacitățile ființei umane, inclusiv acea arie puțin cunoscută și puțin utilizată a psihicului numita „ocultă”. Wiccanii nu consideră că manifestările și fenomenele asociate cu această arie extrasenzorială a minții ar fi ceva supranatural.

Ei cred că puterile paranormale stau inactivate în fiecare om, într-o mai mică sau mai mare măsură, iar disciplinele religiei vrăjitoarelor sunt menite a le dezvolta la maximum. 

Wicca este o religie polarizată, cuprinzând în venerarea sa principiul masculin, sub forma zeului cu coarne, și cel feminin, sub forma zeiței. 

Adepții săi cred că religia lor prezintă o imagine mai veridică asupra naturii și a principiului creator universal decât religiile care exagerează, fie valorile masculine, fie pe cele feminine, coborându-le pe celelalte la un statut inferior.

Citește și: Vrăjitoarele din Salem – Adevărul despre cea mai abominabilă vânătoare de vrăjitoare din istorie

Astfel, religiei vrăjitoarelor cuprinde ambele trăsături ale principiului creator universal.

În lucrarea Witchcraft, Here and Now, Sybil Leek definea religia vrăjitoarelor ca pe o religie a naturii primitive și transcendente, „cu nuanțe întruchipând femeia în cea mai elevată octavă a ei”, alături de „adorarea forțelor creative”.

În opinia sa, o astfel de religie asigură „aspectul total al cucerniciei față de un zeu care, fie nu are nume, fie are o mie de nume diferite, unul care, fie nu are sex, fie are ambele sexe”.

Wiccanii cred ca Binele și Răul sunt expresii ale aceleiași energii indestructibile care, ca și materia, nu sunt nici create, nici distruse, ci într-o permanentă schimbare.

Reîncarnarea și calea Binelui sau a Răului

Fiindcă ei nu cunosc un zeu sau un demon în sensul convențional de Bine sau Rău absolut, wiccanii consideră aceste calități expresia pozitivă sau negativă a aceleiași energii vitale, niciuna dintre ele nefiind în formă permanență, ci transformându-se, pe măsura schimbărilor situațiilor și ale circumstanțelor.

Wiccanii concept spiritul ca parte a principiului creator universal, existând ca o formă-gând. În acord cu natura lui transcendentală, spiritul ar reprezenta, astfel, o expresie convenabilă a unui anumit tip de materie, considerată a avea o energie dinamică proprie.

Această energie se poate transmite prin activitate mentală și poate fi folosită pentru a transmuta alte forme de energie în materie.

Vrăjitoria acceptă în general doctrinele reîncarnării și karmei, dar resping ideea păcatului originar. Vrăjitoarele cred că spiritul uman este, la naștere, asemenea unei foi albe pe care acțiunile și experiențele fiecărui om scriu detaliile caracterului său.

Această dogmă este influențată de credința că modul în care indivizii reacționează în fața unor evenimente dintr-o anumită încarnare este în mare parte determinat de șabloanele karmice moștenite din existențele trecute.

Printr-o serie de reîncarnări, spiritul căuta să se perfecționeze învățând să trăiască, într-o măsură tot mai largă, în acord cu legile naturii. Binele este căutat în domenii supuse voinței umane.

Prin urmare, răul constă în respingerea conștientă a binelui și din efortul conștient de a recurge la acte nocive. Această convingere conține ideea că oamenii sunt liberi să aleagă între Bine și Rău, dar pot pierde libertatea prin alegerea constantă și prelungită a unei căi sau a alteia.

Pe deoparte se află ceea ce oamenii religioși ar numi „sfinți”, pe de alta, cei obișnuiți să aleagă răul, marea majoritate a ființelor umane situându-se undeva între cele două extreme.

Wicca și neo-păgânismul

Printr-o simplă comparare a ideologiilor, se poate remarca cu ușurință diferența esențială dintre Wicca și satanism. 

Vrăjitoarele căuta binele dorind acest bine, în vreme ce practicanții magiei negre sau cei ce urmează „calea mâinii stângi” au cedat teluricului controlul gândurilor și faptelor lor, adică acelei laturi a naturii umane motivate exclusiv de căutarea satisfacerii nevoilor instinctuale și egoiste.

Aceasta nu înseamnă însă că vrăjitoarele cred că aspectul material al omenirii ar fi malefic, ci mai curând că dorința de a urma calea răului, inerența urmăririi instinctelor cărnii, trebuie controlată și ținută în frâu de voință, în așa fel încât necesitățile să fie satisfăcute, dar nu în dauna bunăstării celorlalți.

Religia vrăjitoarelor își dorește a fi o religie polarizată, dar echilibrată, ai cărei aderenți recunosc că toate sentimentele exprimate excesiv provoacă un dezechilibru.

Confuzia stăruitoare făcute de opinia publică între vrăjitorie și satanism ar putea avea două cauze principale: ignoranța acelor educatori și jurnaliști responsabili de informarea pe scară largă a publicului și obișnuința clerului creștin evanghelic de a lega meșteșugul străvechi al înțelepților, de venerarea diavolului.

Oberon Zell remarca faptul că practicanții vechii religii sau a neo-păgânismului se află adesea în poziția incomodă de a avea o imagine publică care nu a fost creată de ei, ci de persecutorii lor.

Citește și: Păpușile voodoo – 5 lucruri mai puțin cunoscute despre magia voodoo

În opinia lui Zell, o injustiție similară s-ar fi întâmplat dacă naziștii ar fi reușit să eradicheze iudaismul în așa măsură, încât, după câteva generații, opinia generală despre religia iudaică ar fi provenit exclusiv din afirmațiile propagandei antisemite a Celui de-al Treilea Reich.

Similar, opiniile despre Wicca au fost influențate profund de mărturiile smulse sub tortură persoanelor acuzate de vrăjitorie de către Inchiziție.

Analogia lui Zell relevă că astăzi wiccanii nu mai pot fi torturați sau arși pe rug, dar suferă încă persecuții morale, din cauza unor jurnaliști, clerici și educatori necunoscători, indiferenți sau părtinitori.

Poporul Wicca

Cei ce urmează calea wiccană reprezintă un grup variat de indivizi care se mândresc a fi susținătorii unei filosofii religioase flexibile și adaptate necesităților societății contemporane.

Deși uneori apar dezbateri aprinse în privința adevăratelor rădăcini ale credinței, majoritatea wiccanilor consideră că niciunul dintre ei nu poate dicta altuia ce trebuie să creadă.

Cu alte cuvinte, în locul unei mari cărți a dogmelor wiccane, a unui străvechi Book of Shadows subliniind dogmatic crezuri și norme ecleziastice, există mai multe lucrări, cu autori diferiți, care explică structurile de credință, riturile și ritualurile exprimărilor particulare pe care această religie le poate îmbrăca.

Deși au existat, fără îndoială, vrăjitoare care au continuat prin tradiție practicile vechii religii, s-au spus puține lucruri în mod public despre vrăjitorie în Marea Britanie și Europa, până la începutul secolului al XX-lea, poate din cauza sumbrelor fapte al Inchiziției și a înspăimântătoarelor procese de erezie și vrăjitorie care au frământat subconștientul colectiv al oamenilor religioși.

Contribuții semnificative la dezvoltarea religiei vrăjitoarelor

Texte despre vrăjitorie au fost scrise doar de erudiți creștini, înfățișând acest meșteșug ca pe o venerare a demonilor sau o posedare de către aceștia. 

Abia în 1897, Charles Godfrey Leland (1824-1903), american stabilit în Anglia, în 1870, spre a studia viața țiganilor, a publicat Aradia: The Gospel of the Watches, care detaliază riturile și credințele vechii religii, centrate pe figura Dianei, zeița Lunii, și a fiicei sale, Aradia.

Deși cartea prezenta sabatul, ritualurile, descântecele, farmecele și practicile vrăjitorești din punctul de vedere al practicanților antici, lucrarea a trecut, în general, neobservată de savanți și marele public.

După circa 20 de ani, dr. Margaret Alice Murray (1863-1963), specialistă în egiptologie, la University College din Londra, a început se cerceteze teza potrivit căreia vrăjitoria ar fi fost vestigiul unei străvechi religii precreștine a fertilității, care nu avea nimic în comun cu conceptul creștin de demon venerat de vrăjitoare, concept care a atras asupra unor persoane nevinovate furia bisericii, în timpul rugurilor Inchiziției.

Citește și: Mesaje din lumea de dincolo. Sir Arthur Conan Doyle și spiritele

Deși lucrarea lui Murray scotea în evidență cercetările lui Leland, specialista n-a înțeles probabil pe deplin importanța studiilor de pionierat ale acestuia.

Cartea ei, The Witch Cult in Western Europe (1962), a stabilit o doctrină care va fi menținută timp de mulți ani, în care wiccanii erau adepți ai unei religii precreștine care se dezvoltase cândva liber, apoi fusese practicată pe ascuns, timp de multe secole.

Gerald Brosseau Gardner

Gerald Brosseau Gardner (1884-1964) este considerat părintele tuturor exprimărilor contemporane ale religiei vrăjitoarelor și a devenit un bine-cunoscut practicant al acestei religii, grație numeroaselor lucrări de profil pe care le-a publicat după ce legea împotriva practicării vrăjitoriei a fost abrogată în Anglia, în 1951.

Gardner pretinde că ar fi fost inițiat în faimosul „cerc al vrăjitoarelor din New Forest”, în 1939, de o vrăjitoare tradițională și ereditară, Dorothy Clutterbuck. 

În 1954, Gardner a publicat Witchcraft Today, care continuat teza expusă de Margaret Murray, potrivit căreia vrăjitoria există din epoca precreștină, dar a funcționat apoi clandestin, pentru a evita persecuțiile.

Potrivit multor cercetători, Gardner a revizuit aproape singur – unii spun că a reinventat – venerarea Zeiței-Mamă și a combinat-o cu elemente din alte câteva școli metafizice.

Vrăjitoria gardneriană a influențat mulți practicanți, inclusiv pe pitoreasca Sybil Leek (1923-1983) care, ca atâția alții după ea, va modifica ritualurile și învățăturile lui Gardner, spre a se potrivi propriului stil de Wicca.

Persoana responsabilă pentru introducerea și dezvoltarea vrăjitoriei moderne în America de Nord a fost Raymond Buckland (n. 1934), un englez emigrat în Statele Unite în 1962.

În 1963, Buckland a călătorit la Perth, în Scoția, pentru a fi inițiat în Wicca de marea preoteasă a lui Gardner, Lady Olwen, și spre a-l întâlni pe Gardner.

În 1966, Buckland a întemeiat un muzeu al vrăjitoriei la Long Island, New York. Autor prolific – a scris peste 30 de cărți despre Wicca și subiecte conexe – Buckland a întemeiat în 1973 Seax-Wica, o nouă ramură a cultului.

Gavin (n. 1930) și Yvonne Frost (n. 1931) au format Biserica Wiccană în 1968, iar în 1972 au obținut recunoașterea federală a vrăjitoriei ca religie. În 1985, au convins o curte federală de apel să decidă că Wicca era o religie egală cu oricare alta.

Astăzi, practicanții Wicca sunt oameni de știință, ingineri, juriști, vedete de radio și televiziune, politicieni și alți reprezentanți ai întregului spectru de femei și bărbați activi și productivi.

Există asociații, centre, festivaluri, reuniuni și sute de websiteuri pentru a satisface setea de informare în privința practicării religiei vrăjitoarelor atât a amatorilor, cât și a celor ce vor să studieze serios acest domeniu.