Semnale radio extraterestre – Misterul mesajelor radio ciudate recepționate din spațiul cosmic

Nu mai este niciun secret că oamenii de știință folosesc tehnologii avansate în încercarea de a identifica semnale radio extraterestre venite din spațiu. 

Începând din anul 1960 au fost lansate mai multe programe științifice al căror scop este identificarea mesajelor extraterestre prin scanarea semnalelor radio și a undelor electromagnetice.

SETI (eng. Search for Extra-Terrestrial Intelligence) este printre cele mai cunoscute programe americane pentru căutarea vieții extraterestre. 

SETI folosește radiotelescoape pentru a căuta semnale radio din Univers cu lățime de bandă îngustă. Aceste semnale nu sunt cunoscute să apară în mod natural, în consecință detectarea lor poate furniza dovezi ale unei tehnologii extraterestre.

Deși programele de cercetare funcționează de mai bine de 60 de ani, rezultatele, cel puțin la nivel declarativ, întârzie să apară. Asta se datorează, în mare parte, spațiului uriaș care trebuie scanat în permanență. 

De exemplu, Calea Lactee, galaxia din care face parte și sistemul nostru solar, conține undeva între 100 și 400 de miliarde de stele, și are un diametru de circa 100.000 ani-lumină.

Însă, pe lângă datele oficiale disponibile publicului larg, există numeroase semne de întrebare și teorii deosebit de interesante în ceea ce privește misterul semnalelor extraterestre.

Semnale radio extraterestre venite din spațiul cosmic

Când s-a făcut cunoscut – în cadrul conferințe de presă ce a avut loc la Academia Națională de Științe a SUA în septembrie 1971 – extraordinarul fapt al înregistrării unor semnale radio extraterestre provenind din profunzimile spațiului cosmic, opinia publică a fost pe drept cuvânt șocată. 

Declarațiile profesorului american dr. Carl Sagan (9 noiembrie 1934 – 20 decembrie 1996) erau totuși categorice. 

Carl Sagan, un pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței în Univers SETI, a fost autor, coautor sau editor a peste 20 de cărți și a publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.

Iată ce afirma respectatul savant american:

Bazându-se pe recepționarea unor semnale radio extraterestre de origine nedeterminată, savanții au ajuns la concluzia că problemele legate de civilizațiile extraterestre au trecut din domeniul speculațiilor, în cel al experimentării și observării. Tehnica actuală a pământenilor este destul de dezvoltată pentru a ne putea permite să intrăm în contact cu aceste civilizații.

Doi ani mai târziu, lumea oamenilor de știință, cât și opinia publică erau din nou sesizate asupra unui eveniment similar de înregistrare a anumitor semnale radio extraterestre provenind din adâncimi neștiute ale spațiului cosmic. 

Iată un fragment dintr-un articol publicat în presa acelor vremuri:

Semnale radio extraterestre ce par să provină de pe altă planetă unde ar exista o civilizație tehnică foarte dezvoltată au fost captate de către oamenii de știință sovietici din orașul Gorki, situat pe Volga, iar apoi, și în alte orașe din Uniunea Sovietică. Potrivit specialiștilor sovietici, aceste semnale radio extraterestre nu provin de la sateliții artificiali ai Terrei, în prezent pe orbită. Este vorba despre semnale radio care nu au mai fost receptionate până în prezent și care sunt emise la intervale regulate, timp de câteva minute, fiind repetate de mai multe ori pe zi. Profesorul S. Kaplan de la Universitatea din Gorki a declarat că ‘deocamdată, nu se poate afirma cu certitudine dacă aceste semnale radio extraterestre sunt naturale sau artificiale. Este posibil ca ele să provină din păturile superioare ale atmosferei. Dar, de asemenea, nu este exclus ca ele să fie emise de o civilizație extraterestră foarte dezvoltată tehnic. Pentru moment, un singur lucru este sigur: semnalele nu provin de la sateliți. Un grup de 30 de oameni de știință sunt angajați în cercetarea acestor semnale. Ne aflăm la începutul studiilor, dar fără îndoială acestea ne vor conduce la descoperiri importante în domeniul astrofizicii.

Înregistrările respective fuseseră obținute simultan de către patru stații dotate cu aparatură modernă, al căror program de lucru – începând din anul 1970 – era dirijat în mod special spre cercetările de captare a unor semnale radio extraterestre artificiale care ar putea să ne parvină din spațiul cosmic. 

Este foarte interesant de remarcat faptul că stațiile respective – de la Gorki, Murmansk, Crimeea, și Ussuri (Siberia) – au fost construite la distanțe mari (în cadrul unui ecart de 1.500 km în latitudine și 8.000 km în longitudine), pentru a se putea asigura identificarea semnalelor de origine spațială (sensibilitatea echipamentelor ara atât de mare încât era posibilă controlarea simultaneității undelor la nivelul fracțiunilor de secundă).

Citește și: Au fost străbunii noștri vizitați de extratereștrii? 27 de întrebări la care paleoastronautica poate oferi răspunsuri

Deși aceste înregistrări nu au fost confirmate pe parcurs de către comunitatea științifică – rămânând „uitate” din diferite motive – publicarea știrilor respective a demonstrat că specialiștii domeniului intuiesc, mai mult decât ceilalți locuitori ai Terrei, faptul că oamenii de pe planeta noastră nu ar fi singurele ființe evoluate din Calea Lactee. 

Astăzi o bună parte a opiniei publice acceptă în mod logic această ipoteză, fiind depășit pragul unui dogmatism stagnant, cultivat cu grijă multe milenii de grupurile religioase interesate în menținerea unui conservatorism adesea feroce.

Un secol de descoperiri remarcabile

De fapt, frământările oamenilor de știință în legătură cu posibilitățile de interceptare a unor semnale radio extraterestre provenind de la ființe evoluate nu constituie o preocupare recentă. 

Există și un istoric care merită să fie amintit, în primul rand datorită multor semne de întrebare ce au rămas neclarificate până în zilele noastre. Iată câteva astfel de exemple care își au începutul încă dinaintea revoluției științifice contemporane.

Detectorul de semnale radio extraterestre dezvoltat de Nikola Tesla

Cunoscutul fizician Nikola Tesla (10 iulie 1856 – 7 ianuarie 1943) a obținut în anul 1889 acordul autorităților din SUA pentru a produce scântei electrice de mari dimensiuni (cu ajutorul unei bobine de inducție având diametrul de 22,5 metri și a unui turn înalt de 61 metri), prin care ar fi trebuit să se semnalizeze cosmosului existența tinerei civilizații terestre. 

Fizician, inventator, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale, părerile și observațiile lui Nikola Tesla au fost și rămân extrem de apreciate de comunitatea științifică. 

În definitiv, Nikola Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai secolului al XIX-lea. Teoriile și invențiile sale au pus bazele cunoștințelor moderne despre puterea electrică, curentul alternativ, sistemele de distribuție a puterii, sistemele de curent alternativ și motorul pe curent alternativ. 

Toate acestea au contribuit semnificativ la startul celei de-a doua Revoluție Industrială de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Detectorul de semnale radio extraterestre – ce completa instalația construită de Tesla – a înregistrat însă și „răspunsuri”. 

Fizicianul devenit astfel convins că cineva din spațiu acceptase dialogul și că semnalele ritmice pe care le captase sugerau clar numere și o ordine pe care nu puteai să o atribui vreunei cauze cunoscute. 

Iată ce a declarat Nikola Tesla despre semnalele radio misterioase venite din univers:

Deși nu am reușit să le descifrez înțelesul, mi-a fost imposibil să le consider întâmplătoare. În spatele acestor semnale radio extraterestre stă un scop, ele sunt rezultatul unei tentative din partea unor ființe inteligente, din afara lumii noastre, de a ne vorbi prin semnale. Sunt absolut sigur că nu sunt produse de vreun lucru terestru.

Codul secret al lui Guglielmo Marconi

La două decenii după descoperirea făcută de Nikola Tesla, un alt fizician renumit, Guglielmo Marconi ( 25 aprilie 1874 – 20 iulie 1937) avea să facă o descoperire similară. Marconi reușise să lanseze radiofonia ca una dintre marile realizari ale epocii, însă printre emoțiile încercărilor și reușitelor sale avea să semnaleze un fapt straniu. 

În vara anului 1921, în timp ce se afla pe un iaht echipat cu emițătoare și receptoare de unde hertziene (care se deplasa pe Marea Mediterană), Marconi a recepționat niște semnale radio extraterestre necunoscute care s-au făcut remarcate prin regularitatea impulsurilor. 

Mai mult decât atât, acestea erau transmise într-un cod diferit de cel utilizat de aparatura terestră.

În ciuda încercărilor sale, Marconi nu a reușit să descifreze ciudatul mesaj însă a concluzionat că acesta nu era de origine terestră și că provenea de la mare distanță de Pământ, poate chiar din afara galaxiei.

Relatarea înregistrărilor de pe iaht nu a rămas fără efect. Marconi avea să implementeze în lumea științei nu numai admirabila realizare a radiofoniei, dar și ideea unor posibile semnale radio extraterestre și comunicații cosmice de la alte ființe evoluate. 

Citește și: Ce este rezonanţa Schumann și cum se măsoară? Explicații științifice pentru un fenomen straniu

Astfel, trei ani mai târziu, autoritățile americane cât și cele ale altor state care au acceptat consensul, au dispus întreruperea totală a emisiunilor radio în noaptea de 22 august 1924, când era „marea opoziție Pământ – Marte”, pentru a-i permite profesorului D. Todd (de la colegiul Amherst) să „asculte” eventuala prezență a unor semnale care ar proveni din spațiul cosmic. 

Și, într-adevăr, în acea noapte radiocamera Jenkins a înregistrat pe peliculă – spre surpriza organizatorilor experimentului – niște semnale ritmate și grupe de semne ce păreau a conduce la contururile unor desene. 

Cunoscuta publicație New York Times a relatat următoarele în legătură cu acest eveniment:

Developarea filmului pe care au fost înregistrate semnalele radio extraterestre în cursul a 29 de ore, în timp ce planeta Marte trecea cel mai aproape de Pământ, a făcut să crească misterul punctelor și liniilor captate concomitent de operatorii unor stații puternice, aflate la mare distanță unele de altele.

Misterul ecourilor aberante

Un alt eveniment care avea să stimuleze cercetătorii și specialiștii timp de mai multe decenii, în încercări de a descifra unele semnale radio extraterestre, a avut loc patru ani mai târziu. 

Acesta s-a produs cu ocazia unor experimente efectuate de omul de știință olandez dr. Balthasar Van der Pol (care a folosit laboratoarele Universității din Eindhoven), de transmitere a undelor radio la distanțe foarte mari, prin emiterea unor trenuri de unde scurte către „oglinda” oferită de ionosfera.

Succesul recepționării în Indonezia a undelor reflectate a fost completat la scurt timp de o surpriză. Un norvegian, profesorul Carl Stomer, care urmărea modul respectiv de transmisii, a înregistrat după ecourile normale (ce parcurgeau întregul traseu terestru în mai puțin de o secundă), dar și o serie de alte ecouri, imposibil de explicat. 

Acestea erau receptionate cu întârzieri variabile, mergând de la 3 la 30 de secunde. 

Bizarele recepționări denumite încă de pe atunci „ecouri aberante”, aveau să continue timp de patru ani, la intervale regulate, spre uimirea oamenilor de știință și a specialiștilor care au încercat mereu – de atunci și până în zilele noastre – să elucideze enigma lor.

Pe parcurs, misterul „ecourilor aberante” a fost reluat de către profesorul Ronald Bracewell de la Universitatea Stanford, California. Acesta, studiind aceleași înregistrări – obținute însă de observatorul astronomic al universității – a ajuns la o concluzie cu adevărat captivantă.

Conform convingerii ce și-a format-o prin studiul respectiv, semnalele ce reveneau pe Pământ cu diferite întârzieri nu ar fi fost altceva decât reluarea lor de către o stație spațială extraterestră, care sesizând semnalele emise de pe Terra, ar fi încercat pe această cale să-și facă prezența cunoscută și să intre în legătură cu planeta noastră. 

Argumentele sale nu au fost acceptate însă de restul oamenilor de știință, astfel că și aceste fenomene stranii au rămas o enigmă, fără nici un fel de explicații.

Utilizarea intensivă a sateliților plasați pe orbite și perfecționarea telecomunicațiilor spațiale i-au oferit mai târziu profesorului R. Bracewell elemente reale de comparare și respectiv argumente suplimentare în susținerea ipotezei sale, enunțată în anul 1960. 

Revenind asupra problemei, la începutul anului 1973, el a lansat o nouă campanie de atragere a lumii științifice și a opiniei publice pentru cercetarea semnalelor respective, cât și a altor semnale radio extraterestre întru totul posibil de recepționat – care ar putea să ne fie trimise în orice moment de către civilizații galactice. 

De aceasta dată, teoriile profesorului Bracewell aveau să capete ecou în presa acelor vremuri care a relatat următoarele:

Misterioasele semnale radio extraterestre captate din Univers în urmă cu 40 de ani, de observatorul Universității Stanford (California), nu ar putea fi decât încercarea unor ființe inteligente extraterestre de a comunica cu pământenii – a declarat Ronald Bracewell, profesor de astronomie la această universitate. El a emis această ipoteză după o studiere atentă a înregistrărilor păstrate în laboratorul universității. Semnalele radio extraterestre – a spus el – recepționate la intervale regulate între anii 1928 și 1932, sunt similare celor transmise de actualii sateliți artificiali ai Pământului. Ele nu ar fi putut proveni decât de la un satelit venit de undeva din afara sistemului solar. Aceste semnale nu au putut fi interpretate ca atare până acum, deși au fost intens studiate de savanți, întrucât nu era cunoscută tehnologia erei spațiale contemporane. Ronald Bracewell a lansat un apel tuturor centrelor de cercetări spațiale să fie în alertă, pentru a putea detecta și recepționa orice semnale care ar putea avea caracteristicile unui mesaj extraterestru. Astfel de semnale radio extraterestre – a opiniat el – ar putea veni, în primul rând, sub formă de semnale televizate. O ființă inteligentă extraterestră, care ar dori să comunice cu ființe similare existente undeva în Univers, în primul rând ar trimite, probabil, un semnal televizat, înfățișând locul unde se află, a subliniat profesorul Bracewell.

Primul contact cu o civilizație extraterestră? 

La scurt timp după relansarea problemei straniilor semnale radio extraterestre de către astronomul de la Stanford, o știre senzațională avea să amplifice în mod spectaculos importanța acestora. 

Un tânăr astronom amator din Scoția, absolvent al Universității din Glasgow, anunța în fața membrilor British Interplanetary Society și apoi publica în revista Space-flight, modul în care a reușit să decodifice misterioasele semnale radio extraterestre. 

Citește și: 11 cele mai mortale pandemii din istorie

Astfel, transpunând pe abscisa unui sistem de axe timpul de întârziere a „ecourilor aberante”, iar pe ordonată, momentele în care au avut loc emisiunile și respectiv recepțiile terestre, scoțianul Duncan Lunan s-a aflat subit în fața unei hărți a unei porțiuni din Calea Lactee, pe care, ca astronom, a recunoscut-o ca fiind constelația Epsilon Boote (Boarul). 

Dar mai mult decât atât, Lunan a reușit , pe această cale, să descifreze și un mesaj care ar fi fost conținut în suita de semne ale graficului sau. 

Fantasticul text avea următorul conținut:

Suntem de pe steaua Epsilon din constelația Boote, aflată la 103 ani lumină de Terra. Suntem pe orbită de 13.000 de ani. Răspundeți! Răspundeți!

Desigur, descifrarea efectuată de Lunan cât și convingerile sale aveau un caracter primar de ipoteză, iar pentru acceptarea acesteia erau necesare verificări, probe reale și sigure. Dar coerența întregii sale prezentări nu putea să nu stârnească interesul specialiștilor. 

Astfel, la scurt timp, D. Luncan a fost contactat de A. Lawton – expert în comunicații spațiale. Lucrând împreună, cei doi cercetători au pus la punct o aparatură specială care să le permită să contacteze și să localizeze poziția misterioasei sonde extraterestre.

Programul „dialogului” ce a fost pus în aplicare consta în emiterea, seară de seară, timp de un an de zile, a unor semnale similare. Cu ajutorul unor antene direcționale se spera depistarea exactă a zonei din care proveneau „ecourile aberante”. 

După scurgerea câtorva luni de experimente zilnice, Lawton a renuntat însă la dificila căutare cosmică, lipsa oricărui rezultat determinandu-l să o abandoneze. Și astfel, problema straniilor ecouri a rămas în continuare fără explicații, ea constituind pe mai departe o enigmă a semnalelor radio extraterestre care ne vin de undeva din spațiu.

Un consens al tăcerii

De fapt, acel „an cald – 1973” al turburătoarelor comunicate privind constatarea originii extraterestre a „ecourilor aberante” și apoi a decodificării acestora, completate cu înregistrările specialiștilor sovietici de la Gorki, a fost în același timp un „an rece”, al spulberării entuziasmului multor cercetători.

Pe de o parte, A. Lawton renunța la căutarea ipoteticii stații galactice care ar fi venit cândva din zona stelei Epsilon Boote, iar pe de altă parte profesorul V. Troițki (coordonatorul programului sovietic de căutare radio-astronomică a altor civilizații galactice) infirma originea artificială a semnalelor radio extraterestre înregistrate de echipa profesorului Kaplan. 

Faptul ca semnalele radio extraterestre respective erau prezente cu ritmurile lor numai în timpul zilei l-a determinat pe profesorului Troițki să le considere ca fiind doar un rezultat al activității solare diurne și anume ca efectul unor interacțiuni între vântul solar și păturile atmosferei înalte. 

Și deci nici înainte de acest eveniment și nici ulterior lui, astfel de semnale nu au mai fost înregistrate „interacțiunile” dispărând la fel de subit cum au apărut, întregul caz a fost dat uitării.

O soartă similară a avut și comunicarea astronomului neo-zeelandez Edward Richmond care, în același an 1973, a recepționat și el anumite radiosemnale ce i s-au părut întru totul stranii. În cazul său, însă, semnalele se repetau la intervale regulate, pentru a dispare apoi brusc. 

Deși specialiștii care au analizat înregistrările au sesizat caracterul ciudat al fenomenelor respective, imposibilitatea de decodificare cât și nerepetarea lor ulterioară a făcut ca și acest eveniment să fie dat uitării.

Dealtfel, exigența impusă de comunitatea științifică în astfel de evenimente cu inerentul lor aspect de fantastic, se aplică în egală măsură atât tentativelor unor cercetători neconsacrați – care relevă din anonimatul lor probe ale unor înregistrări de semnale radio extraterestre neobișnuite – cât și celor ale specialiștilor de înaltă calificare.

În mod subiectiv, opinia publică doritoare să cunoască mereu adevărul în forma sa cea mai captivantă, se întreabă adesea dacă în spatele acestei exigențe nu se ascunde cumva un consens al tăcerii. 

Am putea oare bănui că lumea oamenilor de știință s-ar putea izola de restul omenirii în anumite probleme dificile? Desigur, nu ne permitem să avem astfel de dubii, știința fiind în fond un factor esențial al progresului uman, adevărații oameni de știință înțelegând în mod real răspunderea socială ce le revine.

Dar înregistrările de semnale radio extraterestre ciudate au continuat și ulterior, însă exigența sporită a comunității științifice a făcut ca multe dintre descoperiri să fie ignorate sau tratate cu indiferență de presa din acea perioadă. 

Citește și: Teorie șocantă – Explozii nucleare în antichitate. Au intervenit zeii în cursul normal al istoriei?

În cadrul lucrărilor Congresului al XXIX-lea al Federației Internaționale de Astronautică ce a avut loc între 1-8 octombrie 1978 la Dubrovnik, dr. Robert S. Dixon a prezentat realizările grupului de cercetători din cadrul Universității din Ohio, care și-au dedicat eforturile sprijinirii „Proiectului SETI” coordonat de NASA. 

La finele referatului respectiv, dr. Dixon a uimit asistența proiectând pe ecran fișele transcrise de computerul ce deservește radiotelescopul observatorului, din care rezulta un fapt uimitor. Instalațiile respective înregistraseră în mod repetat semnale ritmate provenind din spațiu, care întruneau toate caracteristicile atribuite semnalelor artificiale. 

Dar mai mult decât atât, trenurile de unde înregistrate aveau lungimea de undă de 21 cm – specifică benzii de emisie a hidrogenului și, respectiv, a domeniului în care specialiștii sperau să obțină mesaje de la alte lumi cosmice. 

Și totuși, evenimentul a rămas la rându-i ca o „curiozitate științifică”, neputând fi recunoscut oficial ca o înregistrare veridică a unui mesaj al unei civilizații extraterestre.

Dar dacă înregistrările de semnale radio extraterestre rămân mai mult sau mai puțin uitate în arhivele unor unități de cercetare, accesul la acestea fiind practic posibil doar pentru grupuri restrânse de specialiști, eventualele surprinderi ale unor imagini sau chiar mesaje transmise prin canale de televiziune ar oferi avantajul unei posibilități mai largi de cunoaștere a evenimentului. 

În plus, caracteristicile undelor folosite în televiziune le fac apte pentru transmisii și respectiv recepții la mari distanțe. Din aceasta cauză, profesorului R. Bracewell accentua în apelul său adresat centrelor de cercetări spațiale, necesitatea de urmărire în primul rând a semnalelor televizate.

Pulsarii

Emiterea unor ipoteze logice, întemeiate pe fapte veridice, constituie o metodă de bază în progresul științei. 

Și poate că unul dintre cele mai apropiate exemple în acest sens îl sugerează însăși acea descoperire din toamna anului 1967 – de către tânăra astronom de origine engleză Jocelyn Bell Burnell, asistenta radioastronomului dr. Tony Hewish – a unor semnale ritmate provenind din spațiul cosmic.

Era oare posibil ca trenurie respective de unde, recepționate prin radiotelescopul Universității Cambridge, să fi provenit de la un fenomen cosmic necunoscut? Denumite generic „micii oameni verzi”, semnalele extraterestre au stârnit interesul comunității științifice. 

Din analiza aprofundată a ipotezelor respective, a rezultat o importantă descoperire astronomică – aceea a spectaculoaselor stele cunoscute în prezent sub numele de pulsari. 

Pulsarii sunt corpuri cosmice având o rotație extrem de rapidă în jurul axului propriu – circa 1.000 de rotații pe secundă. 

Citește și: Povestea incredibilă a lui Sir William Crookes. Savant sau vânător de fantome?

Aceștia emit cantități imense de energie sub formă de unde luminoase, radio, etc. în mod pulsator. Impulsurile respective au, în general, o perioadă constantă, în jur de o secundă. Vârsta acestor stele variază între 10 și 100 de milioane de ani.

Din cei 40 de pulsari care au fost depistați și apoi studiați până în toamna anului 1975, prin intermediul marelui radiotelescop de la Arecibo (Puerto Rico), numai unul a demonstrat o comportare oarecum mai deosebită. 
Astfel, în timp ce la toți ceilalți 39 pulsari s-a constatat pe parcurs o anumită încetinire a rotației, la corpul astral JP-1953 impulsurile trimise în spațiu se mențin, la modul cel mai riguros, la intervale de 0,4 secunde.

Semnale radio extraterestre - o ultimă teorie șocantă

Studiul acestui pulsar a oferit însă o surpriză de proporții: vârsta lui ar fi de 45 de miliarde de ani! Cum este însă posibilă o astfel de vechime incredibilă, când cercetători ai Universului au apreciat, în mod științific, că vârsta întregului Univers cunoscut ar fi de circa 15 miliarde de ani?

Și iată că, legat de acest fapt, fantezia realistă a oamenilor de știință a formulat o ipoteză enigmatică, care își așteaptă și ea studierea corespunzătoare, verificarea și explicarea. 

La această vârstă incredibilă, pulsarul JP-1953 nu ar putea fi decât o rămășiță a unui univers anterior, univers care a început la un moment dat să se comprime pentru a se readuna treptat sub forma unei gigantice bule de materie și energie.

Apoi, în urmă cu 15 miliarde de ani, uriașa aglomerare a explodat, materia respectivă reluându-și ciclul de autoorganizare până în forma pe care o cunoaștem în prezent. 

De altfel, mulți specialiști ai astronomiei moderne – printre care și cei de la Arecibo – împărtășesc o convingere fantastică: istoria Marelui Univers nu ar fi decât o succesiune continuă de explozii inițiale urmate de expansiunea materiei și energiei în spațiul infinit. 

Exploziile sunt urmate de autoorganizari de tip galactic, în cicluri care durează câteva zeci de miliarde de ani tereștri – pentru ca apoi să se producă contractări treptate și readunări ciclice ale materiei respective sub forma unei gigantice concentrări unice.

Sunt oare impulsurile pulsarilor niște unde purtătoare ale unor semnale radio extraterestre, având rolul de faruri spațiale, sau poate chiar ale unor mesaje transmise în cosmos de către civilizații foarte avansate – astfel cum își imaginau în anii trecuți diferiți oameni de știință? 

Întrebarea depășește, desigur, limita de acceptare a cunoașterii actuale, ea rămânând pe mai departe doar o ipoteză în lumea enigmelor spațiale, care vor aștepta un alt mileniu pentru a fi elucidate.