DiverseTop Mistere

5 povești de groază bazate pe evenimente reale

No Comments

Internetul este plin de tot felul de povești de groază, însă majoritate sunt doar atât… simple născociri fantastice de povestit prietenilor în jurul focului de tabără sau în fața șemineului în serile geroase de iarnă. 

Dar există mituri și legende bazate pe evenimente cât se poate de reale. Unele au fost publicate pe site-uri obscure de autori necunoscuți, altele au fost bine documentate cu dovezi solide care le atestă veridicitatea. 

Astfel de întâmplări stranii, evenimente inexplicabile, fenomene neobișnuite, experiențe paranormale, sau mistere rămase neelucidate, continuă să incite și să stârnească imaginația autorilor de carte și a regizorilor de film. 

Iată topul poveștilor de groază bazate pe evenimente reale întocmit de noi.

Misterul vasului fantomă SS Ourang Medan

Prima istorisire din seria noastră de povești de groază bazate pe evenimente reale este povestea stranie a vasului fantomă cu pseudonimul SS Ourang Medan. Vasul s-a scufundat în 1940 (conform altor surse în 1947 sau 1948) în apropierea Insulelor Marshall (există câteva articole care dau ca loc al scufundării apele de la est de coasta Indoneziei). 

Primul articol care face referire la cazul vasului fantomă a fost publicat în 10 octombrie, 1948, în revista The Albany Times (New York, Statele Unite), articolul citând mai multe surse de încredere, inclusiv Elsevier’s Weekly, un alt ziar cunoscut și respectat din acea perioadă. 

Povestea a fost apoi preluată și publicată în luna mai, 1954, în Proceedings of the Merchant Marine Council, gazeta oficială a Pazei de Coastă americane.

În articol se vorbea despre un vas misterios numit SS Ourang Medan. Numele vasului este, în mod evident, unul fictiv. În indoneziană, Ourang înseamnă bărbat (eng. man) iar Madan, este numele celui mai mare oraș de pe insula Sumatra. 

Astfel, într-o traducere aproximativă, Ourang Medan înseamnă bărbatul din Medan (eng. Man from Medan) și face trimitere clară la una dintre variantele legendei în care un singur marinar de pe SS Ourang Medan a supraviețuit tragicelor evenimente. 

Autorii articolului din Proceedings of the Merchant Marine Council vorbesc despre Silver Star, un vas pescăresc de mici dimensiuni care, la aproximativ 400 de mile nautice (aproximativ 740 de kilometri) la sud-est de Insulele Marshall, întâlnește o altă ambarcațiune, mult mai mare, care plutea în derivă.

Căpitanul vasului Silver Star a încercat, în repetate rânduri, să contacteze vasul misterios, însă încercările sale nu au fost încununate de succes. Îngrijorat că ceva grav s-ar putea petrece la bordul vasului necunoscut, căpitanul a întors mica ambarcațiune de pescuit către nava aflată în derivă. 

Când se aflau la mai puțin de o milă distanță de vas, capitanul de pe Silver Star a recepționat o serie de mesaje S.O.S. Inițial, mesajele au fost imposibil de descifrat datorită unui bâzâit puternic în fundal. 

Apoi, în timp ce vasul de pescuit se apropia tot mai mult, transmisiile S.O.S. au devenit mai clare. Căpitanul a reușit să deslușească mai multe voci de bărbați care păreau să se certe într-o limba necunoscută. 

A urmat o perioadă de liniște apăsătoare, după care un nou mesaj a fost recepționat, de această dată foarte clar: 

S.O.S! S.O.S! Căpitanul şi ofițerii zac morţi în sala de conferință şi pe punte. Toți membrii echipajului sunt morți. Mai sunt doar eu. Doamne ce imagine de coșmar… nu vreau să mor. Vă rog să mă ajutați!

Când pescarii de pe Silver Star a urcat la bordul SS Ourang Medan, oamenii au fost martorii unei scene înfiorătoare care le-a înghețat sângele în vene. Puntea superioară, cabinele echipajului, sala de conferință, punțile inferioare și cala vasului, toate erau înțesate cu zeci de cadavre în diferite stadii de descompunere. 

Unele trupuri erau contorsionate în moduri oribile, grotești, nefirești. Altele erau acoperite cu o substanță vâscoasă, unsuroasă, care le conferea aspectul unor statui din ceară. Pe chipurile împietrite ale marinarilor morți se citea teroarea. Cadavrele nu prezentau urme vizibile de violenţă şi nimic nu indica o cauză evidentă a morţii.

Unele articole vorbesc despre un supraviețuitor, altele nu menționează nimic despre așa ceva, lucru care accentuează și mai mult misterul apelului S.O.S. recepționat de Silver Star

Căpitanul vasului de pescuit a anunțat Paza de Coastă care a trimis mai multe echipaje de intervenție și două remorchere pentru a tracta vasul la mal. Însă, în timpul operațiunii de tractare, la bordul SS Ourang Medan a izbucnit un incendiu. Focul s-a extins cu repeziciune iar vasul fantomă s-a scufundat în doar câteva minute.

Articolul publicat în Proceedings of the Merchant Marine Council mai vorbește de echipe de scafandri care au coborât în adâncuri în încercarea de a recupera cadavrele de pe nava scufundată. Însă fiecare echipă s-a întors la suprafaţă cu acelaşi răspuns: „vasul este gol, nu este nimeni acolo jos.”

Varianta oficială lansată de autorități este aceea că SS Ourang Medan ar fi transportat substanțe chimice periculoase iar unul dintre recipiente s-ar fi spart, eliberând toxinele. Explicația nu este însă una credibilă, având în vedere că transportul nu a fost înregistrat nicăieri, lucru obligatoriu, în special în cazul unui transport de substanțe periculoase.

Epava vasului SS Ourang Medan zace şi astăzi pe fundul oceanului, undeva în apropierea Insulelor Marshall. Majoritatea vaselor ocolesc zona respectivă, poate din superstiție, sau poate de teamă. Cei care se încumetă totuși să treacă prin apropierea locului unde s-a scufundat SS Ourang Medan spun că, uneori, aparatele radio de la bord o iau razna, iar din spatele zgomotului static se poate auzi vocea unui bărbat implorând ajutor.

Blestemul lui Timur Lenk

Mitul blestemului lui Timur Lenk este înrădăcinat într-o coincidență stranie care s-a petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945). 

La data de 19 iunie, 1941, un grup de arheologi sovietici conduși de Mikhail M. Gerasimov, Lev V. Oshanin și V. Zezenkova, au dezgropat un mormânt străvechi în regiunea Gur-e-Amir, Samarkand, din Uzbekistan. 

Mormântul s-a dovedit a aparține temutului cuceritor mongol Timur Lenk (Timur cel Șchiop, 1336-1405). Timur Lenk a fost întemeietorul Imperiului Mongol cu capitala la Samarkand (astăzi în Uzbekistan) și al puternicei dinastii timuride, care a dăinuit până în anul 1507. Imperiul lui Timur Lenk a fost unul vast și s-a întins de la țărmurile Mării Caspice până în vestul Chinei și din Siria până în Pakistan. 

Timur Lenk a fost cunoscut ca fiind un mare consumator de alcool, lucru care i-a adus moartea în iarna anului 1405, în timpul unei campanii militare împotriva dinastiei Ming. Locul în care cuceritorul mongol a fost îngropat a reprezentat unul dintre marile secrete ale fostului Imperiu Mongol. Asta până în anul 1941, când mormântul a fost descoperit de arheologii sovietici. 

Despre mormântul lui Timur cel Șchiop au circulat legende diverse, inclusiv mitul conform căruia mormântul ar fi fost protejat de un blestem străvechi. 

Când arheologii au dezgropat intrarea în mormânt, se spune că deasupra plăcii de piatră care acoperea intrarea, era inscripționat următorul mesaj: „Când mă voi ridica din morți, lumea va tremura.” 

De asemenea, când Gerasimov a deschis sarcofagul care conținea trupul temutului cuceritor mongol, în interior a observat un alt mesaj amenințător: „Cine-mi va profana mormântul va dezlănțui un invadator mai teribil decât am fost eu.”

Blestemul lui Timur Lenk s-a dovedit a fi cât se poate de real. Trei zile mai târziu, pe 22 iunie 1941, Germania nazistă condusă de Adolf Hitler a lansat Operațiunea Barbarossa, cea mai mare invazie militară din toate timpurile. 

La invadarea Uniunii Sovietice au participat 3,8 milioane de soldați, aproape 8.000 de tancuri și vehicule militare, peste 5.000 de avioane și peste 20.000 de piese de artilerie. În decursul celor 5 luni de invazie, mai bine de 6 milioane de soldați și-au pierdut viața, marea lor majoritate făcând parte din rândurile Armatei Roșii. 

Trupul lui Timur Lenk a fost reînhumat cu toate ritualurile islamice corespunzătoare în noiembrie, 1942, chiar înainte de victoria sovietică din Bătălia de la Stalingrad, una dintre cele mai sângeroase confruntări militare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Povestea omului cu mască de fier

Cei mai mulţi sunt deja familiarizaţi cu romanul lui Alexandre Dumas, Contele de Monte-Cristo. Însă puţini ştiu că povestea romanului este bazată pe una dintre cele mai controversate enigme ale istoriei franceze. 

Cine a fost în realitate prizonierul supranumit „omul cu masca de fier”? Unii istorici cred ca ar fi fost vorba despre fratele geamăn al regelui Ludovic al XIV-lea și moștenitorul de drept al tronului Franței.

Alții desmint ipoteza și consideră că, în realitate, „omul cu masca de fier” ar fi fost un personaj istoric nesemnificativ, posibil un valet sau un servitor la curtea regelui. 

Primul document care menționează existenţa acestui prizonier enigmatic datează din anul 1669 și aparține lui Benigne d’Auvergne de Saint-Mars, ofiţer al fortăreţei Pignerol. Acesta, într-un raport oficial înaintat superiorilor săi, amintește de cinci deţinuţi „de interes,” unul dintre ei fiind prezentat ca „omul cu masca de fier.”

Zece ani mai târziu, în 1679, Benigne d’Auvergne este promovat, oferindu-i-se postul de Guvernator al insulelor franceze Sfântul Honoriu și Sfânta Margareta. Se povestește că în toate vizitele oficiale pe care Benigne d’Auvergne le-a efectuat în calitate de guvernator, acesta ar fi fost însoțit de un bărbat misterios care purta o mască din fier. 

Pentru mulți istorici, acest aspect a întărit ideea potrivit căreia prizonierul din Pignerol ar fi fost, în realitate, un personaj cheie.

Apoi, în anul 1698, regele Ludovic al XIV-lea emite un ordin prin care Saint-Mars devine Guvernator al Bastiliei. Și de aceasta dată, fostul ofițter este văzut, în repetate rânduri, în compania barbatului cu masca de fier. Bărbatul este apoi întemnițat în Bastilia, sub atenta supraveghere a lui Saint-Mars. 

Patru ani mai târziu, în 1702, prizonierul misterios se stinge din viață. Însă evenimentele care au succedat decesului bărbatului aveau să ridice și mai multe semne de întrebare în legătură cu identitatea omului cu masca de fier. 

Astfel, decesul prizonierului este raportat cu inexplicabilă întârziere iar înmormântarea are loc în mare grabă și într-un loc secret. Medicului închisorii nu îi este permis să examineze trupul neînsuflețit (așa cum era procedura normală în astfel de situații) iar certificatul de deces, întocmit în mod sumar, dispare într-un presupus incendiu. Toate lucrurile personale ale prizonierului sunt fie aruncate, fie arse.

Sfârşitul misteriosului bărbat cu masca de fier a însemnat începutul unei dezbateri aprinse, fiind lansate mai multe ipoteze. Unii credeau că omul cu masca de fier ar fi, în realitate, fratele geamăn al regelui Ludovic al XIV-lea și, în consecință, o amenințare pentru tron. 

Alții au avansat o ipoteză și mai ciudată, afirmând că misteriosul prizonier cu mască ar fi fost chiar adevăratul Ludovic al XIV-lea iar pe tronul Franței s-ar fi aflat, în realitate, un impostor. 

O altă variantă sugerează că prizonierul ar fi fost servitor pe nume Eustache Dauger, închis pentru o relație amoroasă cu regina Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea și mama regelui Ludovic al XIV-lea.

O altă ipoteză a fost lansată de prinţesa Elisabeth Charlotte d’Orleans care era convinsă că prizonierul nu era de viță nobilă, ci mai degrabă un lord sau spion englez, închis pentru un complot împotriva regelui. 

Voltaire (pe numele său adevărat François-Marie Arouet), o personalitate marcantă a Iluminismului francez și unul dintre cei mai mari filosofi și scriitori din toate timpurile, a scris despre misteriosul prizonier în cartea sa, Siecle de Louis XIV, evidențiind că acesta era mereu mutat dintr-o temniță în alta fără ca faţa să îi fie văzută vreodată. 

Voltaire a avut ocazia să afle mai multe detalii despre omul cu masca de fier în timpul perioadei în care el însuși a fost închis în Bastilia. Astfel, potrivit marelui filosof, bărbatul cu masca de fier ar fi fost un personaj din înalta societate, lucru dovedit de tratamentul special de care acesta se bucura în spatele gratiilor. 

Celula prizonierului misterios era încăpătoare, mereu curată și foarte frumos decorată. Gardienii îl tratau cu respect și se supuneau cerințelor lui.  

Criptologul Etienne Bazeries a venit, la rândul său, cu o teorie legată de identitatea omului cu mască de fier după ce a descifrat, spune el, o serie de coduri secrete din scrisorile lui Ludovic al XIV-lea. 

În scrisori, regele Franței vorbea despre un prizonier „de mare valoare,” un comandant genial care avusese o contribuție determinantă la înfrângerea armatei franceze în nordul Italiei. Conform lui Bazeries, comandantul Vivian Labbe a fost închis în temnițele din Pignerol, fiind lăsat să se plimbe liber în timpul zilei, însă doar cu o mască pe chip. 

Teoria înaintată de Bazeries a fost însă contrazisă, existând mai multe dovezi care demonstrau că Vivian Labbe a fost eliberat din închisoare în jurul anului 1700.

Misterul prizonierului cu masca de fier durează de mai bine de 300 de ani. Povestea destinului lui tragic continuă să fascineze și astăzi. Condamnat la temniță și la purtarea aceleiași măști groaznice, zi și noapte, timp de mai bine de 33 de ani este, probabil, o pedeapsă mai grea decât moartea.

Povești de groază – Mesajul din lumea de dincolo

Această poveste de groază este una extrem de ciudată prin prisma faptului că nimeni nu a reușit să ofere vreo explicație logică pentru seria de evenimente macabre din ziua de 20 septembrie, 1885.

Cu câteva săptămâni înainte de evenimentele cu pricina, un bărbat pe nume Thomas Kipling, din Pennsylvania, Statele Unite, a găsit un plic strecurat pe sub ușa casei în care stătea cu chirie. Plicul nu era timbrat și nu avea trecut nici expeditorul și nici destinatarul, ceea ce indica că mesajul fusese livrat direct, de o persoană necunoscută. 

Când a deschis scrisoarea, bărbatul a înlemnit. Thomas a recunoscut imediat scrisul fratelui său mai mic, Simon, care decedase în vara lui 1872, după o lungă suferință pricinuită de o boală necruțătoare. În scrisoare, acesta îi dezvăluia că suferă tulburări mentale, că se simte foarte slăbit, dar că este în viață și că vă veni în curând să-l viziteze. 

Epoca Victoriană (1832-1901) este cunoscută ca o perioadă a superstițiilor și a credinței în creaturi supranaturale (spirite malefice, vampiri, vârcolaci, monștri însetați de sânge). Evident, un astfel de mesaj l-a îngrozit pe Thomas care a cerut imediat exhumarea corpului fratelui său.

Cererea a fost acceptată iar Thomas, împreună cu câțiva oameni ai legii, un preot, ajutorul medicului legist, dar și mai mulți curioși, au dezgropat sicriul în care ar fi trebuit să se afle trupul putrezit al lui Simon. 

Spre stupefacția celor prezenți, sicriul s-a dovedit a fi gol, asta deși la înmormântare participaseră zeci de persoane care puteau jura că trupul lui Simon se afla în sicriu în momentul în care acesta a fost coborât în pământ. 

Vestea s-a răspândit cu rapiditate iar teama a pus stăpânire pe mica comunitate. Oamenii își baricadau ușile și geamurile speriați că vreun duh necurat avea să se abată asupra lor, aducând nenorociri și moarte. 

Pentru a mai liniști spiritele, oamenii legii au organizat patrule pe timpul nopților, mai mulți polițiști fiind detașați să păzească inclusiv cimitirul și casa în care locuia Thomas. 

După câteva săptămâni în care nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, isteria generală s-a mai domolit iar cetățenii au revenit la rutina lor zilnică. 

În noaptea de 20 spre 21 septembrie însă, câțiva bărbați care mergeau spre casă au observat o siluetă ciudată plimbându-se printre morminte. 

Speriați, oamenii au dat alarma. Forțele de ordine s-au mobilizat imediat și spre marea lor uimire, au descoperit că mormântul în care ar fi trebuit să fie trupul lui Simon era, din nou, dezgropat. 

În groapă au găsit un coșciug vechi, iar în interiorul lui două trupuri îmbrățișate, identificate ca aparținând celor doi frați Kipling. Ambele cadavre erau în stare avansată de putrefacție, medicul legist concluzionând în raportul oficial că cei doi erau morți de cel puțin 10 ani.

Povești de groază – Misterul imaginilor din altă lume

Există numeroase povești de groază centrate pe ideea fotografiilor care, în mod inexplicabil, au capturat așa numitele „frânturi dintr-o altă lume.” Însă întâmplarea din anul 1997, dintr-un mic orășel din Statele Unite, este cu adevărat incredibilă.

Rita Swift, o mamă singură, decide să se mute împreună cu fiul ei, în vârstă de 10 ani, într-o zonă mai liniştită, la periferie, departe de agitaţia orașului. Norocul îi surâde rapid tinerei mame care găsește o casă frumoasă, într-o zonă perfectă, pe care o cumpără la un preț extrem de avantajos, mult sub prețul pieței. 

În timp ce făcea ordine prin podul casei, Rita descoperă o rolă de film pe care era scris: „Filmat în curte, 1969.” Folosind un vechi aparat Bell & Howell 256, femeia proiectează pe un perete cele câteva imagini de pe film. 

Rita recunoaște rapid casa în care tocmai se mutase însă primele cadre s-au dovedit a fi cât se poate de banale, înfățișând o familie luând masa în curte. Pe câteva dintre cadre a observat și un mic defect, o umbră ștearsă, aproape invizibilă, cel mai probabil rezultatul unui defect al lentilei. Însă ultimele trei cadre păreau parcă desprinse dintr-un alt film.

Camera cu care fuseseră făcute primele fotografii, cele din curtea casei, era un model Brownie Hawkeye 20, un aparat performant, foarte apreciat în perioada sfârșitul anilor ‘60 – începutul anilor ‘70. 

Însă ultimele trei fotografii erau diferite. Mult mai întunecate, neclare și aduceau mai degrabă cu fotografiile pe celuloid specifice primelor modele de aparate foto, probabil de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. 

În prima fotografie Rita observă trei bărbaţi complet dezbrăcați dansând ritualic pe malul unui lac. În fundal, undeva în partea dreaptă a fotografiei, se distingea o umbră, o siluetă singuratică care părea că urmărește cu atenție dansul celor trei șamani. 

A doua fotografie avea în centru un patruped masiv, de peste 2 metri înălțime, cu blană lungă și deasă, o creatură ce aducea oarecum cu un bizon. Animalul era înconjurat de un grup de amerindieni cu feţele pictate. Și în această fotografie Rita distinge umbra misterioasă, ascunsă undeva în spatele grupului de băștinași. 

În al treilea cadru apăreau patru femei așezate în jurul unui foc. Uneia dintre femei îi lipsea capul iar misterioasa umbră – care acum aducea mai mult a siluetă umană – stătea chiar lângă trupul lipsit de viață. Mai mult, privirea îi era îndreptată fix către cameră, de parcă știa că cineva tocmai o fotografiase.

Rita a arătat pelicula mai multor specialiști care i-au confirmat că imaginile nu sunt trucate. Aceștia însă nu au reușit să ofere o explicație pentru diferența uriașă de calitate între primele cadre și ultimele trei imagini, toate fiind, practic, parte din același film. 

Povestea Ritei și cele trei fotografii stranii au fost publicate în ziarul local și au stârnit polemici aprinse. Deși au fost lansate multe teorii, nimeni nu a putut identifica lacul din prima fotografie sau specia de mamifer care apărea în următorul cadru.

Un lucru curios însă s-a întâmplat. Reporterul care i-a luat Ritei interviul, i-a cerut permisiunea să fotografieze, din stradă, casa în care tânăra mamă tocmai se mutase, cu scopul de a folosi acea fotografie în ziar. 

Poza nu a mai fost însă publicată. La developare s-a identificat un defect pe film, probabil datorat unei probleme a lentilei aparatului foto, o umbră fadă care parcă îmbrățișa o bună parte din casă.

Surse

  • Ourang Medan – wikipedia.org. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020. [Sursă]
  • Rob Morphy – Death Ship: The Ourang Medan Mystery. Articol publicat la data de 29 noiembrie, 2011. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020. [Sursă]
  • The Myth of the Ourang Medan Ghost Ship, 1940 – The Skittish Library. Articol publicat la data de 29 decembrie, 2015. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020.
  • Phyllis Raybin Emert – Mysteries of Ships and Planes. Edicutra Tom Doherty Associates, Inc., New York, 1990. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020.
  • Timur the lame. The tyrant and his curse – Articol publicat la data de 31 iulie, 2015. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020. [Sursă]
  • Afsar Ahmad – How Conqueror Timur Continues To Scare Many After His Death. news18.com.  Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020. [Sursă]
  • Richard Cavendish – The Death of Tamerlane. Articol publicat în History Today, Vol. 55, la data de 2 februarie, 2005. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020.
  • Man in the Iron Mask – wikipedia.org. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020. [Sursă]
  • Evan Andrews – Who was the Man in the Iron Mask? Articol publicat pe history.com la data de 27 mai, 2015. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020. [Sursă]
  • Spooky! Top 10 Unexplained Phenomena – livescience.com. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020. [Sursă]
  • Brent Swancer – More Strange and Mysterious Photographs of Unidentified People. Articol publicat pe mysteriousuniverse.org la data de 2 octombrie, 2017. Text preluat la data de 19 noiembrie, 2020.
Tags: , , , ,
Top 8 locuri bântuite din România

Populare

Paranormal

Mistere Antice

Folclor

X-Files

Spiritualitate

Știință

Diverse

Despre noi

În spatele Misterio se găsește o echipă tânără, dinamică și unită de aceeași pasiune arzătoare pentru paranormal, mistere antice, enigme arhitecturale, fenomene inexplicabile, știință de frontieră, legende urbane, mituri, sau conspirații.

Urmărește-ne pe

Instagram
YouTube

Articole Similare

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu